KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

mi da răspunsul încă. Mai gândește‑te! Îmi zâmbește voioasă, după care se uită la ceas. Trebuie s‑o șterg. Mi‑a părut foarte bine să te revăd, Becky. Și sunt extrem de bucuroasă că‑ți merge bine. După ce pleacă rămân nemișcată o vreme, bându‑mi apa minerală. În exterior sunt calmă, dar înăuntru fierb de orgoliu rănit. Vor să mă duc acolo și să plâng. Asta vor. Un articol într‑un ziar de scandal de doi lei și, brusc, nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
internă“ care a dat citatele alea. Face o pauză, apoi continuă: Becky, ideea e că eu am înțeles totul greșit. Nu tu mi‑ai distrus mie afacerea. Se uită la mine foarte sincer. Eu ți‑am distrus ție viața. Rămân nemișcată câteva clipe, incapabilă să scot vreun cuvânt. E ca și cum o povară uriașă mi‑ar fi fost ridicată încet de pe umeri. Nu știu ce ar trebui să simt sau să cred. Îmi pare atât de rău, spune Luke. Pentru toate necazurile pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

Inima ei nu-și iese din ritm. În tăcere, ea i se prezintă lui. Fiecare parte a trupului ei vorbește, oferă și transmite. Îl face să o privească, în voie, îndrăzneț. Părul ei pieptănat cu grijă, pielea de fildeș. Stă nemișcată, pe jos, pe pământul din Yenan. Îl lasă să o descopere. Iar el zâmbește. Ea se întoarce spre el. Apoi privirea ei trece, mergând dincolo de el. Ea nu-i permite să stabilească un contact vizual. Nu încă. Îl supără, pentru ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
visul lui de a clădi o armată proprie. Acum, își are armata lui, dar ea și-a pierdut sănătatea și veselia. Are douăzeci și opt de ani, e bonavă și slabă ca un pai. Stă pe un scaun într-un hotel ieftin, nemișcată, pierdută în gândurile ei. Bărbatul cu bărbuță de țap nu se poate abține să nu o admire pe actriță. Deși cuvântarea președintelui Mao mi s-a părut revelatoare, mi-e greu să înțeleg anumite opinii, zice ea. Există vreo posibilitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
el. Funcționalitatea Marelui Zid Chinezesc a încetat de mult, pe când Digul Du-jiang reprezintă încă viața provinciei. Datorită lui, seceta și inundațiile sunt controlate și Sichuan este renumită acum pentru recoltele sale. Aprecierea Marelui Zid Chinezesc e ca pentru o sculptură nemișcată, însă cea pentru Digul Du-jiang prezintă vitalitatea universului. Marele Zid acționează precum o bătrână împărăteasă văduvă, care cere respect, pe când digul își oferă în tăcere serviciile, ca o noră modestă de la țară. Viziunea lui Mao în ce privește China este ceea ce ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
mâinile de pe umerii ei pe talie. Și apoi mai jos. Ea devine rigidă. Din membre i se scurge toată căldura. Tăcută, stă în brațele lui. El o dezbracă și se așază peste ea. Apoi se împinge înăuntrul ei. Ea e nemișcată. El încearcă să se concentreze asupra plăcerii, dar mintea lui zboară. Îmi plăcea mai mult când eram nelegitimi, zice ea deodată. El nu răspunde, dar trupul lui se retrage. Se întinde lângă ea. Lacrimile îi curg șuvoi, iar glasul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
răspund. Dar aștept. Aștept un semn de politețe. Aștept ca soțul meu să mă invite și pe mine sau să-mi dea ocazia de a refuza. Cererea nu vine. Vârful unghiei i se înfige în palmă, iar trupul ei rămâne nemișcat, într-o rigiditate extremă. Când Mao și Fairlynn ies agale, umăr la umăr, din cameră, în soare, și dispar în spatele marii grădini imperiale, ea e sărutată de limba fiarei dinăuntrul ei. Draperiile sunt lăsate. Parfumul de gardenie din camera ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
luptă pentru ideile și gândurile mele și îmi mărește puterea. Lumea zice că nu zâmbește niciodată. Însă atunci când mă zărește, înflorește ca un trandafir. În dosul ochelarilor cu lentile groase, ochii lui seamănă cu niște mormoloci. Pupilele nu sunt niciodată nemișcate. Îmi zice că i-am dăruit o nouă viață. Cred că vrea să spună o scară spre raiul politic. Îmi zice că aștepta un astfel de moment de mulți ani. S-a născut ca să-și dedice viața unei cauze, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
strâng mâna. În noaptea aia, ea nu are liniște. O strângere de mână nu îi mai este de ajuns. Următoarea dată când se întâlnesc, ea îl îmbrățișează. Îi înconjoară gâtul cu brațele și buzele ei îi caută gura. El rămâne nemișcat, dar nu se retrage. Sărutul durează secunde în șir. E un bun actor. Într-un târziu, ea îi dă drumul. Stau așezați față în față într-o ceainărie. El îi face complimente despre cât de bine arată. Locul cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
porților. Șoapte. Cineva vorbește cu garda. Da, domnule, răspunde garda. Se apropie o umbră înaltă. Un bărbat sare. E Zhang Yiao-ci, al doilea om de la comanda garnizoanei 8341. În spate se aude zgomotul făcut de zăvoarele porții. Zhang Yiao-ci rămâne nemișcat la intrare. După o clipă, înaintează și intră în clădire. Bate la ușă. Degetele îi tremură. E deschis, se aude vocea primei doamne. Zhang Yiao-ci se avântă înăuntru. Își ține mâna dreaptă pe arma de la spate. Doamna Mao Jiang Ching

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634

de acord cè fotografia reprezenta un om viu și nu un tablou pictat! S-ar pèrea cè existè anumite tehnici care permit, cu ajutorul negativului unei fotografii, sè se facè deosebirea dintre reprezentarea unei ființe vii și cea a unei imagini nemișcate, neînsuflețite, al dracului americanii èștia! Dupè ce știință și-a spus ultimul cuvânt a venit rândul oamenilor bisericii sè se pronunțe, Jackie, solicitând opinia unor vizionari oficiali, recunoscuți că persoane autorizate care, în mod frecvent, comunicè cu divinitatea, le-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
ei, mè întorc spre ea și aștept, ea aplecatè ușor asupra aparatului de cafea spre ultimele picèturi ce mai rèbufnesc din când în când, nu se știe privitè, oare?! mè lupt cu Matei, ca îngerul cu Iacob, ca sè-l țin nemișcat pe scaunul de la birou, altfel ar fi fècut probabil cea mai mare greșealè a vieții sale, s-ar fi dus și ar fi îmbrèțișat-o pe la spate și nu i-ar mai fi dat drumul, chiar ar fi fècut-o dacè, cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

În golul unei oglinzi, e fața ta? Parcă nu e. — Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiți lună pe care te străduiești să nu-i calci, te prelingi de-a lungul culoarului, speri ca fețele nemișcate din spatele geamurilor peste care umbra ta alunecă ritmic să fie convinse că te duci la restaurant, la bufet, la closet, repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai... — Bitte den Fahrscheine! Viteza trenului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Good morning, bitte! Vos billets, mesdames, messieurs, s’il vous plaît! Acum are să se deschidă ușa compartimentului și, ghemuit, speriat, ai să te rostogolești În bezna tăiată de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele! strigă vameșii, grănicerii și bat cu patul puștii În ușa compartimentului. — Actele! Cine ești? — Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
și dragostea cu dorința lui de legitimitate În țara de adopție? * —...Plecarea asta te-a Întors pe dos, dormi agitat... Sunt convinsă că ai coșmaruri... Mormăie ceva, nu, da, poate. După ce tușește o vreme, s-a Înecat cu pastila, rămâne nemișcat, cu ochii la autostrada monotonă, tăiată În două de gărdulețul de leandrialbi și roz, care se Încolăcește și dispare În urma mașinii, ascunzându-se după culmile pietroase, Împădurite cu măslini piperniciți și jnepeniș ondulat. — ...Nu am pretenția s-o recunoști În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
pare suspicios Smuci șnurul de câteva ori, dar, cum draperia nu se clintea, apucă, la nimereală, faldul greu de damasc, cu mâna făcută gheară, și trase. Sus, pe șina pe care ar fi trebuit să alunece, draperia era la tot nemișcată, dar Între degetelele dureros Înțepenite de artroză se trezi cu unul din ciucurii prăfuiți. În clipa când se pregătea să-l arunce cât colo, Își aminti că celălalt Îi pândește iritarea, zâmbi și Îl așeză cu grijă pe pervazul lat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
gară, i s-a făcut rău Înainte să ieșim din casă. I-a spus că n-o să se mai Întoarcă și, Într-adevăr, atunci l-am văzut pe tata ultima oară. Am primit de la el o singură scrisoare... Vezi fețele nemișcate ale polițiștilor, denunțătorilor, profitorilor pieței negre? Fețele buhăite ale celor ale celor care de doi ani mănâncă numai cartofi, care zilnic coboară În adăposturi? Vezi cum se Înviorează fețele noastre, aruncate de-a valma, unele peste altele, vezi În ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
te duci, dar nu mă sili pe mine să mai trec Încă o dată prin această oroare. Deși este doar o școlăriță neatentă, ea știe cine e vinovatul, Îl așteaptă să treacă, Înghesuită Într-un colț de trotuar, Înconjurată de fețele nemișcate, păzită de armele automate, Îl urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În gât doar pentru că aerul trepidează de urale, ovații și asfaltul trepidează sub roțile grele, acumacumacumacumacumacum, uite-l! În mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În gât doar pentru că aerul trepidează de urale, ovații și asfaltul trepidează sub roțile grele, acumacumacumacumacumacum, uite-l! În mașina decapotabilă, În picioare, El salută, nemișcat, cu brațul Întins. Chipul Lui mic, scofâlcit, pe care Îl știe de pe toate panourile, din toate jurnalele de știri, Îi este la fel de familiar ca al lui Walter, al Christei, e bucuroasă să-i recunoască fața mică, micșorată, zvâcnind de ticuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
vezi pe morți și jalnica lor țară? Pui pastila pe limbă, Înghiți Încet, cu icnituri apa care Îți frige gura uscată, dedesubt, macheta unui oraș-jucărie În care Îți juri să nu te mai Întorci vreodată. În scaunul de alături fața nemișcată, negricioasă, bine hrănită, tristețea fețelor nemișcate care Își ascund mulțumirea-nemulțumirea. Dar nici tu n-ai strigat: deschideți odată geamurile ca să intre aer, de ce să mă sufoc, Împreună cu voi, În această cutie etanșă? Cu o mână nesigură Îți așezi În buzunarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
țară? Pui pastila pe limbă, Înghiți Încet, cu icnituri apa care Îți frige gura uscată, dedesubt, macheta unui oraș-jucărie În care Îți juri să nu te mai Întorci vreodată. În scaunul de alături fața nemișcată, negricioasă, bine hrănită, tristețea fețelor nemișcate care Își ascund mulțumirea-nemulțumirea. Dar nici tu n-ai strigat: deschideți odată geamurile ca să intre aer, de ce să mă sufoc, Împreună cu voi, În această cutie etanșă? Cu o mână nesigură Îți așezi În buzunarul de sus al hainei cutia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
și aruncă priviri piezișe spre ceasul de la mână. —...A ținut prea mult? șuieră Christa. Se uită la el de sus În jos, aplaudând mai departe. —...Mă gândesc la tine, care mai ai atât de condus, șoptește el, a scuză. Chipul nemișcat al Christei nu arată prin nimic că l-ar fi auzit. Își aude zgomotul palmelor, slab, netopit În aplauzele ritmice. Nu-i place exhibiționismul entuziasmului - aplaudatul În picioare -, dar trebuie să cedeze. Se ridică, și el, Împreună cu ultimii spectatori reticenți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
ei, a fost total lipsită de afecțiune! Mult mai caldă este o conferință a noastră, care Îmi dă prilejul să mă Întâlnesc cu prieteni dragi! Cei de dincolo nu mi-au transmis deloc un sentiment de familie, fețele lor rămâneau nemișcate, chiar și atunci când zâmbeau. Am simțit chiar de la Început, deși am fost asaltatde necunoscuți care se străduiau să Îmi explice câte ceva, unii m-au Întrebat, absurd, dacă Îi recunosc, pe cine să recunosc, spune și tu, când vârsta lor spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
cineva Întredeschidea ușa și rămânea În prag. Tu știi ce somn ușor am, chiar dacă mi se mai Întâmplă să sforăi câte puțin. Să fi bătut În ușă, să fi tușit discret, l-aș fi auzit. Dar nu. El rămânea acolo, nemișcat. „Intră, dragul meu”, Îi spuneam de fiecare dată, „intră, dacă tot m-ai deranjat, intră și aprinde și lumina”. Dar nu a făcut-o, așa că nu l-am văzut niciodată la față. Christa râde stident: — Aștepta o invitație... În pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

propriu și la figurat, Iancu urmărea îngrijorat norii fumurii care îi ascundeau orizontul în oricare parte se uita. Câteva fulgere crăpară spectaculos cerul în mai multe rânduri. Câteva tunete năprasnice. Apoi se porni vântul și, cu totul nedorită, furtuna. Câmpiile nemișcate prinseră deodată viață. Sub șfichiul ploii, lanurile cu grâul abia săltat de o palmă de la pământ, ca și cele de porumb sau de floarea-soarelui deveniră curând adevărate mări verzi, cu valuri în mii de nuanțe. Aburoase, opaline, transparente, întunecate... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]