7,995 matches
-
de ori și iar am luat-o de la capăt. Periodic, Îmi verificam progresele - vorba vine, mai degrabă lipsa progreselor - și mă enervam tot mai tare pe reportofon, de parcă el era vinovat. Ajunsesem să-l urăsc cu patimă irațională, transferându-mi neputința asupra bietului mecanism, pe care am avut de nenumărate ori impulsul să-l zdrobesc de podea. De atunci, am rămas cu o fixație negativă la ideea de Înregistrare, nu mai suport reportofoane, microfoane și orice alte lucruri de-astea oribile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că Înotam dezorientat În incertitudini. Recurgem frecvent la diferite forme de evaziune atunci când dificultățile ne copleșesc, temporizăm, amânăm, spunem ca Scarlett O’Hara: „la asta o să mă gândesc mâine”, chiar dacă În sinea noastră recunoaștem că e vorba de lașitate sau neputință și ne condamnăm fariseic pentru asta. Da, dar nici când Încercăm și eșuăm nu ne cade bine, fiindcă nimănui nu-i e ușor să accepte că Împrejurările pot fi uneori mult mai puternice, În inextricabilul lor, decât prețioasa lui rațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fiindcă n-am un răspuns. Poate fi vorba de o superstiție - știi foarte bine că savanții sunt o specie neîntrecută când e vorba de superstiții. Sau poate că Statutul nu cuprinde nimic din ce se bănuiește, dar, În timp, din neputință și disperare, s-a născut un mit fals, pe care misterul Îl fortifică, Îl stimulează, Îl face irezistibil. Probabil că sunt destui care Își imaginează că accesul la text Îi poate face peste noapte foarte puternici. Atotputernici, chiar. Pentru alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ar putea să nu-și mai revină niciodată. Nu, pe bune, chiar eram speriat ca nu cumva, Doamne ferește... Înțelegeți ce vreau să spun... N-am idee cât timp a durat scena așteptării apăsătoare care Îmi șfichiuia nervii și Îmi amplifica neputința de a reacționa Într-o manieră corespunzătoare, habar n-am care ar fi fost maniera aia, iar lucrul acesta mă stresa și mai tare. Încet-Încet, profesorul a prins să se reanime În uralele mele lăuntrice de satisfacție ușurată. Ochii, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În alb. - Domnule, dar de ce e obligatoriu ca fiecare cont să aibă parola lui? N-ar putea să fie una singură pentru toate? Întrebasem retoric și Într-o doară, ca să risipesc cât de cât atmosfera de culoarea eșecului și a neputinței ce se Înfiripase prin preajmă. În lipsă de ceva mai bun, m-am agățat ca mortul de colac de ideea parolei unice și am Început s-o argumentez meticulos, de parcă aș fi avut-o În buzunarul de la ceasul de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aia zic, uitându-mă cu adâncă și sinceră jale la acest vouă preaplecat până mai ieri slujitor: ce facem la o adicătelea cu el? Barzovie-Vodă suspină și-și privi cu profundă recunoștință spătarul. — Domnilor - zise viziriul, desfăcându-și brațele a neputință - deocamdată n-am nimic disponibil pentru dumneavoastră. Țara Românească e ocupată, Moldova e ocupată, Camenița e oraș închis. — Luminăția-ta, nu cerem mult - zise spătarul Vulture. Trebuie să fi rămas cândva, pe undeva, un loc de ceva-cumva... — De ceva-cumva? - deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Aisha, care își petrecu o bună parte din copilărie pribegind călare pe o cămilă. Tuaregii au fost un popor nomad prin excelență, dar, în cazul familiei lui Gacel Sayah, îndrăgita viață nomadă se transformase într-un blestem, fiindcă era cu neputință să rămână mai mult de trei luni într-un loc, fără ca vreunul din nenumărații ei dușmani să nu afle că sunt acolo. Reușiră să trăiască în pace timp de aproape doi ani; renunțând la mediul lor natural, se stabiliră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să zărești o umbră de nor. — Sunt tunete? Fiul său, Gacel, negă cu o mișcare ușoară a capului, se apropie de ea și-o mângâie ușor pe obraz. Nu sunt tunete, murmură impasibil. Sunt împușcăturile cu care Ajamuk își anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu i-ar fi trecut prin minte să participe la o aventură atât de dificilă - dar faptul că îl ținuseră cu mâinile legate ore întregi fusese pentru el o grea lovitură, de pe urma căreia nu reușea să-și revină. Senzația de neputință care-i copleșise sufletul când, dintr-o dată, își dăduse seama că nu mai e stăpân pe acțiunile sale și că, având mâinile legate la spate, nu putea face nici măcar un lucru atât de simplu ca acela de a-și deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în alt loc și în alte împrejurări. Cu fiecare zi ce trecea se simțea mai sărac - dar nu era vorba de o sărăcie materială, cu care era obișnuit dintotdeauna, ci o sărăcie intelectuală; și asta devenise un nou motiv de neputință și amărăciune. — E rău să nu ai... - murmură ca pentru sine. Dar să nu știi e și mai rău. Când, în sfârșit, italianul deconectă complicatul aparat și veni să se așeze alături de el, îl întrebă fără să-l privească: — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
știi sunt actorii de film care o fac întotdeauna pe gangsterii și, în momentul în care apar pe ecran, știi deja că încearcă s-o strângă de gât pe fată... - Ridică din umeri ca și cum și-ar fi recunoscut totala sa neputință. - În fond și la urma urmei e viața ta. Restul drumului l-au făcut în tăcere, mulțumindu-se să admire un peisaj a cărui măreție creștea cu fiecare clipă, deoarece câteva dintre dunele aurii aproape fosilizate atingeau mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Muller. Dar știu că nu e așa de ușor să recrutezi atât de repede oameni dispuși să vină într-un asemenea loc. - Își ridică mâinile cu palmele în sus, ceea ce putea fi interpretat ca un gest de oboseală sau de neputință. - Singurul lucru pe care-l dorim e să plecăm de aici cât mai repede. Asta nu este o misiune pentru care să merite să ne vărsăm sângele. Gacel Sayah se gândi câteva clipe, se uită fix în ochii interlocutorului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lui uscat, scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate fi răsturnată. Un timp de praf Înaintînd continuu În jos și fără ieșire, depozitîndu-se, crescînd În mine, nemaiîncăpînd - neputința evacuării, neputința nașterii - un plod moare lent În viscerele Înfundate și gura care se cască să apuce aerul Înghite cu nesaț doza letală strecurată perfid În lingurița de viață. Într-o dimineață de iunie betoniera e scheletul unui animal preistoric. Zidurile, schelăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fi un produs exclusiv social. Există atîția factori extrapolitici și extrasociali care ne justifică tristețea. GÎdește-te numai la faptul că știm că sîntem muritori. Uite-te aici, În jurul tău, nu te cutremuri de pînda bătrîneții, de sfîrșitul tuturor lucrurilor, de neputința de a reface din memorie un chip pe care l-ai iubit cîndva; cîte feluri de tristețe, tristețea adolescentului, tristețea femeii de patruzeci de ani, tristețea poetului — Niciodată nu mi-am Închipuit că tu poți să fii atît de... — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
halucinație, el s-a trezit de fapt În fața unei proiecții a propriei sale frustrări. Incapabil de a lupta cu alte arme decît cele ale poeziei, și-a văzut handicapul - a Înțeles că nu putea accepta să intre În arena gladiatorilor. Neputința de a juca rolul eroului a făcut din el un erou adevărat. Poate că resentimentele lui de moment Împotriva celor care pășiseră zgomotos În arenă au fost replica unei intransigențe nemotivate sau a unei incompatibilități. țOare de ce nu putem despărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
era ca și cum s-ar fi reîntors în acel cerc vicios: nu mai putea scrie nici un rând. În plus, îl dureau degetele și stiloul începuse să picure din nou, făcând pete mari de cerneală. Ca de obicei când era vizitat de neputința de a scrie, a ieșit să se plimbe, ca să-și pună gândurile în mișcare. În dreptul lui Hotorget, un italian l-a întrebat care e drumul care duce la gara centrală. Era din Palermo, și se prezentase într-un fel simpatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
știa... în definitiv ce putea fi sigur? Nimic. A, ba nu, de un lucru totuși Bogdan era sigur, și anume de disprețul său pentru faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se pierdea în hățișul unor gânduri cu care își dădea seama că mai bine nu ar fi avut niciodată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a urla înfricoșător la stele, ca și cum ar fi vrut să le spargă. Stupizenia sa îngheță pe loc însă imediat ce fu eliberată în frigul etern. Aici, în acest moment, în chiar această imagine, se afla concentrat singurul conflict veridic al umanității: neputința de a învinge bariera a ceea ce nimeni nu poate numi încă. Bariera întunericului. Bariera numerelor imposibil de calculat. Resemnat, cu urletul retrăgându-i-se în coșul pieptului, Clossettino tăcu brusc, fără a se putea opri însă de la a privi stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
numai idioția le poate absolvi și cărora numai nepăsarea le poate oferi răspuns. Cum Dumnezeu a fost posibilă conștiința, cea mai cruntă dintre toate bolile cunoscute și în prezența căreia viața devine imposibilă? Întrebarea aceasta, care prin sine însăși dezvăluie neputința celui care o pune, simt că va avea cumva abia acum răspuns, astăzi, prin nimeni nu știe ce împrejurări, numai că probabil va trebui să cobor până în iad și apoi să încerc să urc înapoi pentru a avea răspunsul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
talantului cu care am venit în lume. Existența și moartea eroului mărturisesc că, dincolo de toate întâmplările vieții, fiecare ins este răspunzător de tot ceea ce face și ce este el, așa cum națiunea și, apoi, lumea, sunt ele însele cauza și efectul neputinței și bolii de care suferă acest secol XX: vulgaritatea. Semnificativ, vânzarea de Suflet a lui Vadim Maslennikov pe cincizeci de copeici de argint se răscumpără în finalul romanului prin moarte, luminată nu numai de prezența Jurnalului, dar și de păstrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îți șoptea «Ah, dragul meu?» Și de ce ai distrus-o? Ce ți-a făcut? Eh, tu, tu!“ Uimitor lucru e o spinare de om jignit pe nedrept, spinarea unui om care se desparte de tine pentru totdeauna. Acea spinare exprimă neputința omului, slăbiciunea lui care îți cere cruțare și care te cheamă, te trage după ea. Ea vorbește despre nedreptăți și jigniri suportate, ce trebuie povestite iarăși și iarăși, dar de care trebuie să te desparți cât se poate de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
încet și pe vârfuri, neluându-mi ochii de la spinarea lui. Era curbată ca o cocoașă - omoplații îi ieșeau în evidență ca niște obiecte foarte ascuțite vârâte sub stofa foarte întinsă -, și în această gârbovire, în acești omoplați proeminenți citeam și neputință, și supunere, și deznădejde. Apropiindu-mă de el în tăcere, pe la spate, ca să nu mă vadă, i-am pus mâna pe umăr. Nu tresări și nu-și descoperi fața. Doar spinarea i se gârbovi și mai mult. Tot privindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un șarpe boa. Soțul meu nici măcar nu-și pune problema că diferența dintre eul animal și eul uman constă în faptul că pentru fiecare fiară a recunoaște un eu străin înseamnă a-și recunoaște înfrângerea datorată slăbiciunii corpului propriu, deci, neputinței sale fizice, în timp ce pentru om, a recunoaște un eu străin înseamnă a celebra o victorie care vine din puterea spiritului său și din măreția lui. Acesta este soțul meu, și e păcat că lucrurile s-au întors astfel, încât eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o națiune este mândră că toracele lui Ivan Țâbulkin e mai puternic decât cel al lui Hans Müller, nu vi se pare, domnilor, că o asemenea mândrie este expresia nu atât a puterii și sănătății lui Ivan Țâbulkin, cât a neputinței și a bolii națiunii? Dacă Ivan Țâbulkin repurtează un succes, este clar că cel care îl aplaudă pe acest Ivan cu suspectă venerație, prin aplauzele sale, își declară public disponibilitatea proprie de a-și schimba viața cu aceea a insului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]