19,332 matches
-
decît atît nu se poate. Medicul nostru, În general plin de viață, ne umple cu putoarea deprimantă a eșecului lui, putoarea unui om pe care l-au ajuns din urmă propriile-i limite. E o duhoare cu care ne-am obișnuit În ultima vreme. Emană din fiece por bolnav al trupului meu, la fel de veritabilă ca și sudoarea stătută de whisky ce o Însoțește. După ce noi, eu, noi plecăm din cabinet și mergem prin sat, mototolim rețeta Într-un ghemotoc și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Propriul meu tată. Cel care nu m-a supus niciodată la vreun abuz, niciodată nu m-a obligat să mănînc cărbune, niciodată nu mi-a zis că sînt odrasla diavolului. Și totuși pe el Îl uram cel mai tare. Mă obișnuisem cu locuri de genul ăsta În munca mea. Începusem să nu-mi mai pese de ele. Dar nu aici. În locul ăsta n-aveai cum să nu-ți pese, să nu-i simți pustietatea scîrboasă și omniprezentă, cînd te apropiai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
un singur punct. CÎnd ofițerul s-a Întors, mîinile mele erau În jurul gîtului Bestiei, iar capul lui spart ricoșa de perete. Gardianul m-a oprit. M-a luat din locul ăla. Bestia Încă mai putrezește acolo, În Închisoarea aia psihiatrică. Obișnuia să fie agresat de personalul Închisorii, dar sper că de Împrejurarea aia Își amintește ca de ceva special. Sau poate că nu. Orice00000000ascultă-mă Bruce, tu ești diferitpierzi totul. de el. El a făcut anumite alegeri, tu le-ai făcut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
de apă concurează În mirosurile pestilențiale cu maldărele de gunoaie. La singura cișmea din mijlocul ghetoului, care a fost Învelită iarna În câteva straturi de paie ca să nu Înghețe, apa curge amestecată cu particule de rugină, dar locuitorii s-au obișnuit cu ea. O mai fierb când au posibilitatea, o mai lasă să se limpezească, În fine, n-au Încotro și trebuie să o folosească. Nimeni nu știe exact câte suflete Își duc traiul aici, de azi pe mâine, măcinate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prin fereastra redacției. N-a primit pe nimeni În birou, n-a adresat nimănui nici un cuvânt. De unde vin și unde se duc? Nu-mi place să-i pictez, Își spune scrâșnind din dinți. Mă sperie vânzoleala asta absurdă. Eu sunt obișnuit cu alte imagini, alte gesturi, cu alte mirosuri, cu alte zgomote, cu altă Îmbrăcăminte. O bătaie În ușă Îl trezește din transa Întrebărilor. Spune Însfârșit, un ,,da,, scurt și, În cadrul ușii Își face apariția fotoreporterul cotidianului, o enciclopedie adevărată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care mâncarea iese În chip de porție măsurată cu ochiul, la milimetru, cea care Împarte și-ar pierde din autoritate dacă nu ar zbiera la bieții Înfometați și nu ar amenința din când În când cu Închiderea ghișeului. Antoniu, deși obișnuit cu cerșetoria, și cu mizeria, este răvășit de spectacolul sumbru, de murmurul apocaliptic al foamei, de inocența animalică În fața ei. Pentru prima dată de la asumarea vieții de cloșard, simte cum umilința i-a cuprins ca o gheară sufletul. Îi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
apă mai puternic, cel puțin așa mi se părea mie. În seara În care am Întâlnit-o, Ema, care era profesoară de sport la liceul cu pricina, rămăsese peste Încheierea programului școlar și Înota relaxată În bazinul În care mă obișnuisem să mă bălăcesc singur la acea oră. Nu mai lungesc povestea, Îți spun doar că, În momentul În care a ieșit din apă, m-a salutat zâmbind și, nu-mi mai aduc aminte exact cum, dar Între noi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
va face saltul decisiv. Nici nu-l interesează-e pregătit, și asta contează. Viața unui vagabond e numai În mâinile lui Dumnezeu. Regretă că nu va mai auzi șuieratul trenurilor care trec nu departe de ghetou, și cu care s-a obișnuit În atâția ani, Îl doare că Antoniu nu o să mai aibă cui să-i mai spună poveștile, și, mai ales, că n-o să mai poată visa cu ochii deschiși la nenumăratele ținuturi de care a auzit și pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu mâna Întinsă la gura metroului. În preajma marilor sărbători, cerșetorii se Înmulțesc, iar dărnicia oamenilor se face simțită, aproape fiecare din ei scotocindu-se prin buzunare și Întinzând bănuțul mult așteptat. Orașul pare asediat. Deși e luni, deci o zi obișnuită de lucru, pe străzi e o Înghesuială infernală, iar magazinele sunt asaltate de cei care-și fac ultimele cumpărături. Antoniu se gândește la caietul În care nu a mai scris de multă vreme promițându-și că va termina În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de lacrimi. -Mersul de pinguin este bun la ceva? -Nu cred, dar te va ajuta pe tine să mă recunoști și să te emoționezi la vederea mea. -S-a făcut! Așa rămâne. O să te recunosc ușor printre oamenii care s-au obișnuit să meargă numai târându-se sau furișându-se. Dar apropo, ar fi bine să-ți aduci ca și Ben, o femeie lângă tine. Cine știe, poate israelienii vor da la schimb locuințe. Cel mai bine ar fi să câștigi niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lipsit de onoare. Nu uita, eu am ales viața asta, și nu ea pe mine. Orbecăi zi de zi În căutarea mea, și-mi dau seama că nu sunt decât un animal disperat În căutare de hrană. Dar m-am obișnuit și nu vreau să schimb nimic În momentul ăsta. -Nu mă păcălești, viața unor vaga...bonzi, așa, ca noi este Îngrozi...toare. Am vrut În toți acești ani, exact ce n-ai mai vrut tu: să muncesc, să-mi câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
astmul și rinita alergică sunt cele mai cunoscute, dar nu și cele mai neplăcute, și niciodată nu am fost considerat un bărbat perfect sănătos. Când s-a terminat războiul am intrat la Oxford așa că mi-am început viața de cetățean obișnuit la o vârstă mai înaintată. Sunt un bărbat foarte înalt și destul de prezentabil. Am fost un bun boxer și, când eram tânăr, eram considerat un tip cam libertin, certăreț și violent. Țineam la această reputație după cum țin la aceea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mea despre mine se mai modificase, n-am încetat să fiu fericit. În definitiv, în calitate de soț al Antoniei, nu puteam să fiu altfel decât fericit. Am să încerc acum să o descriu pe Antonia. Este o femeie care s-a obișnuit de mult să fie admirată, care s-a obișnuit de mult să se considere frumoasă. Are un păr lung și auriu - eu prefer femeile cu părul lung - pe care de obicei îl poartă într-un coc de modă veche, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să fiu fericit. În definitiv, în calitate de soț al Antoniei, nu puteam să fiu altfel decât fericit. Am să încerc acum să o descriu pe Antonia. Este o femeie care s-a obișnuit de mult să fie admirată, care s-a obișnuit de mult să se considere frumoasă. Are un păr lung și auriu - eu prefer femeile cu părul lung - pe care de obicei îl poartă într-un coc de modă veche, iar epitetul „auriu” este cel mai potrivit pentru întreaga ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ce, îngerașule? Păi, atât. Asta-i tot, răspunse Antonia și aruncă țigara în foc. Am privit-o intens, încercând să citesc ceva pe fața ei și să-mi dau seama. Mai mult chiar decât cuvintele, mă speria comportamentul ei. Eram obișnuit să mă odihnesc în liniștea sufletului ei simplu și încrezător. Rareori o mai văzusem pe Antonia mea cea aurie atât de zdruncinată, iar faptul în sine era îngrozitor. Am vorbit blând: — Oare am înțeles bine? Dacă vrei să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zeii între ei. Era însă cert că acum Palmer știa. Antonia și Alexander plecaseră la Roma. La plecarea lor am simțit o mare ușurare. Îmi mutasem lucrurile din nou în Lowndes Square. Muncitorii de la firma de transport de mobilier se obișnuiseră, se pare, să tot ducă lucrurile dintr-o parte într-alta. Nu știam dacă o să rămân acolo, dar am simțit nevoia să plec din Hereford Square și am plecat chiar în seara celei de a doua mărturisiri a Antoniei. Firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de vineri Începe să semene cu ce era mai demult: bătăile agitate ale inimii, mâini fierbinți, gândurile pline de dorințe care se Împleticeau și se loveau unele de altele. Pe scurt: o stare de nervozitate delicioasă, plină de fiori. Vinerea obișnuiam să bat la ușa camerei 202, urcam câteva scări În Hotelul Kreuzer din centrul orașului, aflat pe o străduță laterală liniștită, fiind Întâmpinat de un portar rus, care voia tot timpul să-l ajut la integramele din ziar. Persoana care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mereu noaptea târziu - când ziua mea se termina, iar a lui abia Începea. Stăteam Încă În Neubaugasse, cu mama și cu Agnes, pe când Anton, ajuns Între timp independent, era pe punctul de a deveni regele neîncoronat al vieții subterane vieneze. Obișnuia să-și facă veacul prin „cutia neagră“, o chambre separeé la o cafenea, mai Încolo, pe strada mea, În același local care Îi aparținuse cândva tatălui lui Willy Fischl, și sincer, mă Îndoiesc că talentul și cunoștințele mele de latină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-și seama că suntem Împreună. Cu o privire ștrengărească, Își așeza creionul după ureche și declara că era În regulă - Înainte să scot banii din buzunar. — Ce-a fost asta? Îl Întrebam când ne Întorceam acasă. — E doar pentru doamne, obișnuia să-mi răspundă Anton. Observând cât de iritat sunt, adăuga: — Scuze, Sascha. Dar numai ele au voie să știe. Și Sfântul Cumîizice, desigur. Încercând să limpezească apele, continuă: În loc să te bucuri că ți-au picat niște bani de buzunar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
frumoasa cartierului, cu cosițe galbene ca grâul și ochi atât de albaștri și albi, ca porțelanul de Prusia. În clasa a treia deja se Îngrijea să Își netezească rochița pe abdomen - dar nu ca să arate tot timpul Îngrijită. Noi, băieții obișnuiam să ne dăm coate și să urmărim din cap ritmul În care sărea coarda, cu un aer suprem ca și când ar fi fost singură În lume. Numai dinții nu Îi erau frumoși. Mici, galbeni și dispuși parcă la nimereală, cu gingii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am gândit la comportamentul prietenilor mei. Dacă ești botezat după un rob și mai ești și roșcat, Înveți să iei viața așa cum e. Și nu pot să spun că pistruii ar fi Îmbunătățit situația. — Iar te-ai spălat cu căcat? obișnuia să mă Întrebe Fischl când apăream din vestiar și intram În rând, așteptându-mă să fiu ultimul ales În echipa de baschet. — Hai să dăm cu presupusul: puțin eau-de-merde? adăugă Winkler. (Dumnezeu știe de unde le scotea. Poate că taică-su
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Încetul cu Încetul, am Învățat să intensific această impersonalitate - și, spre surprinderea mea, lucrurile au Început să meargă destul de bine. Până Într-o vineri, când am auzit mațele Dorei chiorăind. Între timp trecuseră câteva luni de când ne cunoșteam și ne obișnuisem unul cu celălalt destul de mult, după cum era de așteptat Într-o relație ca a noastră. Normal, nu era nimic neobișnuit În sunetele acelea emise de sub cămașa de noapte violetă În care tocmai mă lăsase s-o Îmbrac, și totuși mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toată lumea observa lacul scorojit) conținea scrisori Îngălbenite primite de la taică-miu și fotografii sepia, montate pe carton. Dar Într-o zi, curiozitatea mi-a fost stârnită de jurnalul soră-mii. — Agnes e cu cinci ani mai mare ca mine și obișnuia să-și ascundă jurnalul sub pernă. Când a devenit suspicioasă, a schimbat ascunzătoarea. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, reușeam să dau peste el - de obicei, sub puloverele din sertar sau sub saltea. Coperta jurnalului era stacojie, decorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ai periuței de dinți. — A fost excitant... Dora se uita la mine curioasă. Excitant? Da, poate că era cel mai potrivit cuvânt. A fost „excitant“. Cu capul Într-o parte, ca să aud mai bine dacă se apropia cineva de dormitor, obișnuiam să mângâi haine care nu semănau deloc cu cele cu care mă Îmbrăcam. Hainele maică-mii erau suple și alunecoase, păreau atât de pline de sine, Încât eram convins că proveneau dintr-o lume rafinată, infinit mai pestriță. Când, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai urgentă problemă a mea. Cu toate acestea, cheile despre care susțineam că erau pe masă au fost confiscate de către poliție. Agenda de lângă telefon, la fel. Poate că Dora avea un calendar? Încercam să mă concentrez. Poate că da. Cândva obișnuia să țină o cărticică Învelită În piele neagră pe biroul din camera de zi. În ea Își nota Întâlniri și lucruri pe care le considera demne de a fi cântărite. „Fericirea se află În sănătate și uitare. “ „Secretele trebuie păstrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]