3,686 matches
-
de faptul că nu apucaseră să trăiască. Ceva între broaște și genii, cu neputință de privit în carnalitatea lor cinică. Și ei ne fixau parcă, ne petreceau cu privirea, fluturîndu-și în lichidul grețos cordoanele ombilicale. Gina îi privea nu cu oroare, ca mine, ci cu un fel de liniște și resemnare, cum ai privi mobilierul urât din casa în care ai locuit toată viața și pe care nu ți-a trecut prin cap să-l schimbi. Am străbătut acea sală, privind
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
văzusem niciodată, nici măcar în vis, de parcă aș fi ieșit din corpul meu după moarte și m-aș fi contemplat din toate unghiurile. Schimbarea ei în rinocer sau în insectă nu ar fi fost mai cutremurătoare. Ne-am privit mult, cu oroare, fără să ne vorbim sau să ne atragem. Eram prea obosiți și năuciți ca să mai gândim. Ne-am îmbrăcat mașinal, încurcînd hainele, schimbîndu-ni-le de câteva ori. Gesturile ne șovăiau, mișcările se bâlbâiau, mâna rata apucarea. Ne priveam ca niște ființe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
era înțesat de fluturi multicolori, lăcuste, cicade, cărăbuși, lilieci, câini zburători. Un pește zburător evadase din borcanul său și săgeta sala izbindu-se de un perete. Gândacii uriași, coropișnițele, păianjenii și scorpionii mișunau pe podea, alcătuind un covor viu de oroare. La fiecare pas striveam cu zecile. Viermii se târau la un loc cu cobrele, pitonul începuse să-și desfacă inelele de pe trunchiul lui de copac, iar crotalul clinchetea amenințător din coadă. Toate aceste ființe păreau încă amețite, dar își reveneau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de soare și tăcută. Stăteam o vreme singură în cabina camionului, cu Zizi și Gigi (o puturoasă ce nu s-a văzut, căscând doar uneori o gură cât o șură), și când mă plictiseam ceva mă atrăgea spre centrul de oroare al curții. Mergeam la bucătărie și luam un cuțit mare, cu tăișul zimțat, din cele pentru tăiat pâine. Astfel înarmată, mergeam la closet. N-aș fi intrat acolo pentru nimic în lume altfel. Nici nu mergeam pentru vreo nevoie, preferam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
casă, în capătul unei alei de cărămizi. Profilată în amurg, neagră pe cerul ca purpura, era sinistră. Doar la amiază mă încumetam să intru acolo. Deschideam ușa dând la o parte un ivăr primitiv din lemn și mă cutremuram de oroare: pe toți pereții vegheau păianjeni. Nemișcați, grași, cu corpul sferic și labele filiforme, lungi cât degetele mele, păianjeni de toate felurile, de toate culorile putrefacției, de la verzui la maroniu și roșcat... Știam că mă fixează cu ochii lor nevăzuți și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în ele și răsturnîndu-le pe covor, Egor le-a răvășit prin toată odăița, am putut vedea că erau acoperite cu un scris egal, ciudat de inexpresiv. Dar abia când am încercat sa citesc câteva rânduri din opera alungitului, am înțeles oroarea imensă pe care aceasta o conținea: pe mii și mii de pagini, cu o răbdare și o tenacitate de furnică, Egor scrisese un singur cuvânt, repetat mereu, de zeci de ori pe o pagină, într-o succesiune fără început și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
resorbiseră în coaste, așa că direct din torace îi ieșeau acum cele două buchete de degete, fiecare cuprinzând câteva zeci de filamente ca nuielele, dar complicat articulate, și care atingeau neobosit clapele sidefii. Profesorului îi veni să vomeze, simțind fiorul de oroare sacră în fața acestei ființe atât de puțin omenești. Ca să nu aibă timp să dea înapoi, stinse farul și se repezi la portiera din față. Cum trase de ea, aceasta se desprinse din balamalele putrede și căzu în iarbă ca o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
privirile. - Ți-am spus că, încă din liceu, îmi plăceau matematicile și muzica, dar și istoria, arheologia, filozofia. Aș fi vrut să le învăț pe toate; evident, nu ca un specialist, dar cu rigoare, lucrând direct pe texte, căci am oroare de improvizație și de cultura după ureche... Îl întrerupse ridicând băiețește brațele în sus: - Ești cel mai ambițios bărbat pe care l-am cunoscut până acum! Ambițios și apucat! Mai ales apucat! Le cunoștea bine vocile, și învățase să le
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un “om”, unul care îi aprovizionează cu prostie și cu moarte.... Hopa! Am spus prostie și moarte? Voiam să spun droguri însă este același lucru..... M-am gândit bine și am reușit să formulez un fel de caricatură: Dobitocie Rană Oroare Greșeală. După mine, drogul nu este ceva ce afectează doar pe consumatori și familiile lor, afectează toată societatea omenească. De la un singur “inteligent” ajung alți doi prieteni să se drogheze, după aceea de la cei trei ajung încă șase și tot
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Danis Claudiu, Iancău Raluca Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2031]
-
Încă un an și două luni sau pur și simplu s-a născut cu el. Un an și două luni...??? Băga-mi-aș!!! Un an și două luni de armată? Și chiar nu se poate face nimic să Împiedicăm această oroare? Într-una din plasele mirelui se mișcă ceva, probabil că mita lui pentru un loc pe lista de permisii e Încă vie, vreo orătanie pe care urmează să i-o plaseze locotenentului În portbagajul mașinii trase În parcarea din incinta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
radio, dar nu Înregistrează nimic. Mă ascund de realitatea tăioasă În filmul pe care această voce plină de ironie și de un umor de rasă mi-l proiectează În minte și care mă face părtaș aproape fără voia mea la ororile și mizeria altor timpuri. Nu mai știu a cîta oară o recitesc, plăcerea e de fiecare dată aceeași. Toată această Încremenire durează deja de prea mult timp și, avînd În vedere circumstanțele, Începe să devină extrem de neplăcută. Măcar de-atîta lucru
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
strivesc nici unul, dar Încep să-mi folosesc puterile mentale, Îi adun pe toți Într-o grămadă și mă Încordez, ca să-i Îndes printr-o gaură de aerisire În perete. SÎnt ca un covor albastru care freamătă amenințător, mă scutur de oroare. O vreme reușesc să-i Împiedic, dar sînt foarte mulți și-mi scapă... În cele din urmă, reușesc să fug pe altă ușă și să mă salvez... — Mai departe treaba e confuză, nu-mi amintesc prea multe... doar prima parte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
poate fi acoperit. Pierderea statului român, ca și poveștile personale sînt documentate, fie de rapoartele și actele oficiale ce au consemnat pierderea, fie de alte scrieri literare, memorialistice, corespondențe, mărturii despre tragediile care s-au petrecut, masacrele, deportările și toată oroarea ocupației. Observațiile autorului sînt fine, Încearcă să sporească Înțelegerea unor momente de neînțeles, nu se avîntă În teorii... Ar trebui s-o citești... — Am Înțeles. Păi, gata, mi-ai citit-o tu... Înseamnă că pe tine te ajută, ai de unde
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vrea el să fie, iar eu nu am de ce să insist. Nu știu de ce mă așteptam să fie mai mult, mai spectaculos... poate pentru că sînt contaminat de literatura memorialistică, de atîtea texte stufoase și grele care vorbesc despre păcatele și ororile trecutului. Nu e cazul nostru. Ni s-a românizat numele după ce niște străbuni, constructori de case de lemn, au trecut din Maramureș În Bucovina, cîndva la Începutul secolului. Numele ar putea fi leșesc, prusac sau maghiar, poate, sau tot românesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
carton: Haute cuisine Ritz. Și toate au fost bune și frumoase pînă am descoperit unele inconveniente: ciorba de fasole cu afumătură. Asta pentru că după un astfel de festin, seara, În micuțul dormitor din pavilionul de vară, am cunoscut clipe de oroare. Mațele lui Jordache ne-au vorbit limba morții. Lunganul slăbănog din Constanța rînjea tăcut, urmărind ușor amuzat cum faptele curului său otrăvit ne stîrneau o panică oribilă. S-a ales cu o serie de porecle care să reflecte această calitate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
erau încurajați să vină chiar de medicii practicanți locali. Nu beneficiau de restaurante, dar se putea comanda mâncare de la bufetul de pe promenadă. Și mai existau câțiva fideli care veneau în pelerinaj la marele izvor din Ennistone. Dar spre surprinderea și oroarea Comitetului, beneficiile aduse de Camere proveneau, în măsură tot mai mare, de la localnici, care considerau că-i nostim, ba chiar șic, să închiriezi o cameră pentru o zi sau două, să te bucuri de luxul unei frumoase băi care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oarecum, încetinit. Se reîntoarse pe promenadă, vag conștient că erau câteva persoane pe care le cunoștea (sau care, mai curând, îl cunoșteau pe el - doamna Osmore, de pildă), așezate la măsuțe. Dar Adam se feri să privească într-acolo. Avea oroare de conversație, chiar și de un schimb de priviri. Trecu pe o ușă comunicantă și intră în zona Băii Interioare. Tare ar mai fi vrut Adam să-l aducă pe Zet la Băi, dar câinii nu erau admiși decât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prieten, un coleg. — Un bărbat? — Da. — Și când vii să mă vezi? — A, cât de curând... mâine... trebuie... trebuie să mai aranjez câte ceva. — Te rog să-mi telefonezi înainte de a veni. — Da, se înțelege... Amândoi tăcură, încurcați. Și Alex avea oroare de convorbirile telefonice. Nici unul dintre ei nu se pricepea să încheie o conversație. Atunci, la revedere, spuse Alex, și lăsă receptorul în furcă. Tom făcu același gest. Se simțea ciudat de stânjenit, dezamăgit parcă. Sperase că Alex n-o să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și bată capul“ cu asemenea chestiuni, și dacă vreodată încolțeau în el nedumeriri, se scutura de ele ca de un roi de albine care ar fi încercat să-și facă sălaș în creierul lui. Și se împrăștiau cu ușurință. Avea oroare de certuri, fugea de ele și descoperise (din fericire) că cei apropiați și dragi lui nu doreau să-l antreneze în ele, ci îl învestiseră instinctiv cu un soi de neutralitate, statutul cuiva care nu trebuie să fie înrolat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prea îndepărtate, nu e decât balast, harababură. Nici măcar gunoi, ci harababură. Faptul că vă protejați de orice surpriză, de orice v-ar putea surprinde nu înseamnă stoicism? Nil admirari. — A te feri să fii surprins sau dezgustat, sau cuprins de oroare, sau înspăimântat până la nebunie - de orice - și în special de tine însuți! — Atunci morala e o greșeală? — Un fenomen. — Cred că sunteți... cum să spun... nesincer. — Nesincer. Bun. Zi-i înainte! — Mie îmi face impresia că sunteți o persoană foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
hotel. Deveni din nou conștient de zgomotul apei. Se întrebă dacă n-ar trebui să se întoarcă și să-și ceară scuze? Apoi își spuse: „Sunt nebun? Să-i cer scuze maniacului ăstuia? Pentru ce?“. Și își dădu seama, cu oroare, că acum și de aci înainte John Robert Rozanov sălășluia înlăuntrul minții lui, ca un virus, ceva ce nu mai putea fi vindecat. Contractase o boală nouă. Rozanovismul. Hattie și Pearl se mutaseră în locuința de vară „Papucul“. Erau fericite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în gândul lui ca și cum ar fi trăit în casa lui. Imaginea lui Hattie, statornicită în mintea lui, era cea a copilei inocente. Nu era pregătit pentru imaginea ei de tânără femeie. Așa ceva implica amanți, aventuri amoroase, belele, sarcini, avorturi, toată oroarea vulgară a lumii sexualității, a degradatei lumi moderne obsedate de sex, pe care John Robert o respingea cu repulsia moralistului. Nu va mai exista o Pearl, Hattie va scăpa de câinele de pază și se va zbânțui în voie. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
său vesel era o calmă, discretă, însorită mulțumire de sine, de care era conștient și pe care o considera absolut inofensivă. O revistă literară adevărată, nu o fițuică absurdă ca Ennistone Gazette îi acceptase un poem. Și Tom constatase, cu oroare, că succesul acesta îi procurase mult mai puțină plăcere decât s-ar fi așteptat. I se răpise plăcerea. Știa că se purtase urât, bănuia chiar că se purtase ca un nemernic, rol în care nu visase să se vadă vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de o experiență cumplită. (Și, într-un fel, fusese o experiență cumplită, un supliciu de neputință și de milă zadarnică.) Îi spuse că ar fi trebuit să telefoneze la poliție, dar că acum nu mai avea nici un rost. (Brian avea oroare de contactul cu poliția, îi repugna orice fel de tulburare, orice ar fi putut stârni publicitatea sau ar fi putut pricinui apariția numelui său în ziare.) Totuși, a doua zi se răzgândi și telefonă la poliție, fără să o avertizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
indiferentă ostilitatea, dar nu ridicolul. Privirea ei scrutătoare „evaluase“ și „îmbrățișase“ demnitatea de o calitate cu totul specială a lui Rozanov, solemnitatea lui, timiditatea, stângacea pompozitate, egoismul naiv, nelumesc, lipsa totală a obișnuitelor reacții sociale, lipsa de simț practic, și oroarea de zeflemea, capacitatea de a-i face față. Toate acestea se îmbinau în el. Nu-l văzuse de multe ori pe Rozanov în societate, dar în asemenea rare ocazii (de pildă când discuta cu Margot sau cu Albert), impunea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]