12,062 matches
-
tineri și bătrâni. M-am luat după ei. O întreagă mulțime se afla acolo, crescând neîncetat și cu atât mai impresionantă cu cât era aproape tăcută. Deodată, ea s-a împărțit în două pentru a lăsa să treacă o coloană otomană care cuprindea cam o sută de călăreți și de două ori mai mulți pedeștri. Cu spatele spre mulțime, ei alcătuiră trei cercuri concentrice, având în mijloc un bărbat călare. Nu era ușor să-l recunoști în silueta aceea pe Tumanbay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceea pe Tumanbay. Cu capul gol și barba în dezordine, nu avea drept straie decât niște zdrențe din postav roșu prost ascunse de o mantie albă. În picioare nu avea decât niște legături grosolane dintr-o pânză albastră. Un ofițer otoman îi ceru să coboare de pe cal și sultanul decăzut descălecă. Îi dezlegară mâinile, dar doisprezece soldați făcure pe dată cerc în jurul lui, cu sabia scoasă. Totuși, se vedea din atitudinea lui că n-avea de gând să fugă. Cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
moschei vechi și de câteva hanuri. Se cuvine să mai semnalăm o cupolă modestă unde se pretinde că Maica Noastră Eva, mama muritorilor, și-ar fi petrecut câteva nopți. În anul acela, orașul era sub administrația provizorie a unui amiral otoman, care se descotorosise de fostul cârmuitor, fidel mamelucilor, aruncându-l de pe un vas într-o zonă unde mișunau rechinii. Populația, în majoritate săracă, aștepta de la noua putere să-i pedepsească pe necredincioșii care perturbau traficul în Marea Roșie. N-am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trebuit să aștept încă zece zile înainte de a vedea acele lacrimi, murdare din pricina prafului din port, care trădau spaimele lui Nur. Făcuserăm escală la Alexandria pentru a ne reînnoi proviziile și, când ne pregăteam de plecare, un ofițer din garnizoana otomană urcă la bord pentru o ultimă inspecție, ceea ce nu avea în sine nimic neobișnuit. Omul nu manifesta, desigur, decât bănuielile impuse de funcție, însă avea un fel de a cerceta chipurile care îi dădea fiecăruia impresia că era vinovat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de otomani, singurii care promit să-i redea odată și odată orașul. — Nici Maddalena nu izbutește să înțeleagă. Ea ar vrea ca toți andaluzii, evrei sau musulmani, să fie entuziasmați aidoma ei de fiecare dată când parvine știrea unei victorii otomane. Și se miră că rămân atât de rece. — Ai de gând să-i explici acum? Abbad vorbise cu glas scăzut. Am răspuns pe același ton: — Îi voi spune totul, treptat și cu încetul. Nu-i puteam dezvălui mai înainte existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui. Oamenii de vază surghiuniți din Egipt au fost aduși acasă. Temnițele s-au golit. Constantinopolul îi înalță osanale tânărului suveran, comparându-i faptele cu o rouă binefăcătoare; iar orașul Cairo nu mai trăiește cu teamă și îndoliat. — Un sultan otoman care nu ucide! Tonul meu era foarte sceptic. Abbad a corectat: — Orice prinț trebuie să și ucidă. Totul e să nu-și facă din acest lucru o plăcere, cum s-a întâmplat cu bătrânul sultan. Soliman este cu adevărat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
După care adăugă, vizibil încântat să mă ia astfel pe nepregătite: — Am menționat prezența ta alături de mine și faptul că știi turcește, iar Maiestatea Sa m-a întrebat dacă ai putea face oficiul de tălmaci. Cu toate astea, când emisarul otoman a intrat și a început să vorbească, am rămas mut, incapabil să-mi descleștez buzele, incapabil chiar și să-mi dreg glasul. Regele mi-a aruncat o privire cumplită; Guicciardini era roșu de mânie și de rușine. Din fericire, vizitatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și m-a strâns cu căldură la piept, spunând tare: — Știam că voi întâlni în această tabără prieteni și aliați, dar nu mă așteptam să regăsesc aici un frate pe care l-am pierdut de ani îndelungați. Când dragomanul soliei otomane a tălmăcit aceste vorbe, întreaga adunare n-a mai avut ochi decât pentru mine, iar Guicciardini a răsuflat ușurat. Eu însumi nu aveam pe buze decât un singur cuvânt, năuc și incredul: — Harun! Mi se spusese, într-adevăr, în ajun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a primit ordin să intervină dacă imperialii ar mai încerca să cucerească Marsilia? Stăpânul meu e hotărât să pecetluiască alianța cu regele Francisc și, în acest scop, va spori gesturile de prietenie. — Ai să-i poți făgădui regelui că ofensiva otomană în Europa nu va continua? Harun a părut plictisit de naivitatea mea. — Dacă i-am ataca pe maghiari, al căror suveran nu e altul decât cumnatul împăratului Carol, regele Franței nu s-ar gândi nicidecum să ne-o reproșeze. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
meu. Însă florentinul îmi îndepărtă obiecțiile cu un simplu gest al mâinii: — În calitate de ambasador, Harun Pașa îi va raporta cu siguranță sultanului propunerile noastre. Un pas a fost făcut și nu peste mult timp vom primi la Roma un sol otoman. Poate că vom pleca și noi, tu și cu mine, la Constantinopol. Dar, înainte de a merge mai departe, era timpul să dăm socoteală de misiunea noastră papei. * * * Zoream spre Roma când viscolul de care am vorbit ne-a luat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și perspicacitate. — Am auzit că ai fost la Pavia. — N-am zăbovit acolo decât câteva zile, în compania lui messer Francesco Guicciardini. — Nu eram nici eu prea departe. Îmi inspectam trupele pe drumul spre Milano. Când m-am întors, emisarul otoman plecase. Și dumneata la fel, mi se pare. Zâmbi complice. Pentru a evita să dau de gol secretul misiunii mele, am preferat să tac și să-mi feresc ochii de ai lui. A continuat: — Am aflat că de la Paris pornise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Iar eu păzeam domnița închisă în cetate- O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
a căutat mereu refugiu cu umilință și patimă între pereții ei pe care erau pictate figurile sfinților care, fără a etala frumusețe, etalau adevărul suferințelor pământești, realitatea vieții religioase a românului care nu era una ușoară în contextul îndelungatei stăpâniri otomane și abuzurilor din partea autorităților dar și a cotropitorilor. Nu putem spune dacă românii au fost sau sunt mai credincioși decât alte popoare. Ceea ce putem spune este faptul că acea credință a rămas împletită cu toate șuvițele sufletului român, iar cosița
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
SECOLULUI AL XIX-LEA Prof. gr. I Gheorghe Enache Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în condițiile desfășurării crizei regimului fanariot, Principatele Române și-au regăsit calea spre a ieși din izolarea impusă de multiseculara suzeranitate otomană și a accede spre Europa modernă, angajată în această epocă istorică în plin proces de afirmare a națiunilor. Calea sinuoasă spre modernizare și integrare în circuitul economic și politic european urmată de societatea românească, amplu prezentată în istoriografia noastră<footnote
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
chestiunii orientale, în care Imperiul habsburgic și Imperiul rus, mai ales, s-auînscris în competiția pentru moștenirea „omului bolnav” al Europei, cum i se spunea Imperiului otoman, aflat pe panta ireversibilă a declinului general. În confruntarea dintre Imperiul rus și Imperiul otoman, Principatele Române s- au aflat, în mod constant, în centrul evenimentelor, întrucât, prin poziția lor geografică, au devenit principalul culoar de trecere a armatelor țariste spre Peninsula Balcanică. Numeroasele războaie care s-au succedat timp de un secol și jumătate
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
cele două țări românești, mai ales după răpirea teritoriului Moldovei dintre Prut și Nistru, în anul 1812, denumit ulterior, impropriu, de noii stăpâni, Basarabia. În contrast cu politica belicoasă a Imperiului rus de a tranșa în interes propriu problema moștenirii otomane, reacția celorlalte puteri europene, care invocau menținerea „echilibrului european”, prin recunoașterea integrității teritoriale a Imperiului otoman, se regăsește în prevederile tratatului de pace de la Adrianopol, încheiat în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829. Printr-un act separat anexat tratatului, celor două
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
1812, denumit ulterior, impropriu, de noii stăpâni, Basarabia. În contrast cu politica belicoasă a Imperiului rus de a tranșa în interes propriu problema moștenirii otomane, reacția celorlalte puteri europene, care invocau menținerea „echilibrului european”, prin recunoașterea integrității teritoriale a Imperiului otoman, se regăsește în prevederile tratatului de pace de la Adrianopol, încheiat în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829. Printr-un act separat anexat tratatului, celor două principate li se recunoașterea delimitarea clară de statul otoman prin stabilirea graniței pe talwegul Dunării și
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
european”, prin recunoașterea integrității teritoriale a Imperiului otoman, se regăsește în prevederile tratatului de pace de la Adrianopol, încheiat în urma războiului ruso-turc din anii 1828-1829. Printr-un act separat anexat tratatului, celor două principate li se recunoașterea delimitarea clară de statul otoman prin stabilirea graniței pe talwegul Dunării și revenirea teritoriului fostelor raiale Moldovei și, respectiv, Țării Românești; recunoașterea autonomiei administrative și a vechilor privilegii consfințite prin tratate; domni numiți pe viață, precum și deplina liberate a comerțului, odată cu desființarea monopolului economic deținut
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
cei treizeci de călăreți cu semnul scutului și spadei Îi Înconjurară, dar și privirile atente ale luptătorilor, ațintite spre frontiera cu Țara Românească. De când Basarab Laiotă declarase că se leapădă de alianța cu Ștefan și că se alătură imensei oștiri otomane, Moldova avea la vest un vecin care se pregătea de agresiune. Erau de așteptat scurte incursiuni de pradă sau de recunoaștere. Mici grupuri de călăreți moldoveni erau pregătiți, În păduri, să taie calea oricăror nepoftiți. Tânărul mai sesiză și trunchiurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voievod și pe căpitanii adunați În sală. Și simțiseră În adâncul sufletelor că nu vor fi lăsați de izbeliște. Că oamenii aceia vor lupta cât de bine vor putea ei și că doar peste trupurile lor va putea Înainta urdia otomană. Și Îl mai văzuseră, În dreapta domnitorului, pe acel căpitan despre care circulau legende prin toată Moldova. Cel care Îl salvase pe vodă dincolo de Nistru și care Îl doborâse pe Eminek baatur dintr-o singură lovitură de spadă. Căpitanul Oană. Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se afla Încă prea departe de locurile În care simțea că trebuie să ajungă. Chiar dacă punctul final nu i se dezvăluia Încă, știa că nu va putea trece de o barieră care se profila tot mai puternic: Istanbul. Capitala Imperiului otoman era nucleul unei forțe negative, devastatoare. Ceva din forța aceea pornise Împotriva lui. Ciocnirea era destul de Îndepărtată În timp. Dar era inevitabilă. Seara de 9 ianuarie 1475, Vaslui, Moldova Armatele otomane se surgeau Încă pe valea Bârladului, dar peste puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care se profila tot mai puternic: Istanbul. Capitala Imperiului otoman era nucleul unei forțe negative, devastatoare. Ceva din forța aceea pornise Împotriva lui. Ciocnirea era destul de Îndepărtată În timp. Dar era inevitabilă. Seara de 9 ianuarie 1475, Vaslui, Moldova Armatele otomane se surgeau Încă pe valea Bârladului, dar peste puțină vreme aveau să Înnopteze. Voievodul străbătuse, prin codri, zeci de kilometri spre sud. Oastea invadatoare era, cu adevărat, imensă. Dar Înaintarea fusese, În ultimele zile, tot mai grea. Turcii pierduseră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cavaleriei! Pedestrimea, cu Întregul dispozitiv, presiune asupra ienicerilor până la malul Bârladului! Din luncă Începură să sosească semnale luminoase. Înaintarea turcilor fusese oprită pe Întreaga linie. Urdia bâjbâia, neștiind Încă ce forțe are În față. Mai bine de jumătate din oastea otomană nu putea intra În luptă, fiind prinsă În noroaiele din dreapta râului. - Trebuie să câștigăm până la amiază! Îi spuse voievodul căpitanului Oană. Când ceața se va ridica, va fi prea târziu. Oană aprobă, fără să adauge nimic. Părea atent la altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tăind rapid, orizontal, pieptul unui spahiu. Călăreții din jurul lui simțiseră, Însă, că se Întâmpla ceva grav. Din flancul drept, comisul Toader trimise curieri spre voievod. Flancul stâng ceda. Din cinci mii de călăreți, comisul mai rămăsese cu jumătate. Iar presiunea otomană continua să crească. Dar comisul Toader Înțelesese că ceva mult mai grav se petrece În spate. Nici un semnal nu mai venea de la domnitor. Nimeni nu mai coordona cu luciditate bătălia. Totul se transforma Într-o Încăierare om la om, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]