2,363 matches
-
doar cu consimțămîntul Rusiei. Aceste aranjamente au dus firește la o mare creștere a influenței rușilor. Poziția Rusiei a devenit și mai puternică odată cu numirea consulilor, o chestiune de asemenea prevăzută în tratat. În 1782, după o opoziție înverșunată a otomanilor, primul consul, S. L. Lașkarev, a sosit la București. După aceea au fost numiți viceconsuli la Iași și Chilia. Ca și în Grecia, birourile acestora au devenit centre ale intrigii politice. Imperiul Habsburgic a înființat un consulat similar în 1783, ca
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
trebuit să ajungă la Constantinopol pentru acoperirea nevoilor armatei și ale altor servicii publice. Sultanul și sfetnicii lui erau perfect conștienți de situație, dar le venea greu să ia o decizie asupra măsurilor care se impuneau. Lipsurile grave zădărniceau eforturile otomanilor de a face față realității. Obstacolul esențial pe tot parcursul secolelor al optsprezecelea și al nouăsprezecelea au fost puterea tradiției religioase conservatoare și influența politică a ulemei (categorie alcătuită din doctorii în teologie și drept divin ai Imperiului Otoman n.
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
situație de criză, pînă și elementele conservatoare au putut fi convinse de necesitatea schimbării. Era încă nevoie de consilieri militari străini. Din rîndul marilor puteri, Franța continua să fie principalul sprijin al reformelor care urmau să împiedice prăbușirea aliatului ei otoman. Marea Britanie și Olanda, care făcuseră mari investiții comerciale în zonă, aveau interese similare. În schimb, Rusia și Austria, ambele urmărind împărțirea imperiului, se opuneau oricăror măsuri care ar fi dus la întărirea potențialei lor victime. Halil Hamid I, unul dintre
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
de coastă Parga și Prevesa, ceea ce făcea ca granițele franceze să se învecineze cu cele ale Imperiului Otoman. La rîndul ei, Austria a pus stăpînire pe cetatea Veneției și pe ținuturile acesteia din Istria și Dalmația. Veneția, fosta inamică a otomanilor, a fost astfel distrusă, dar apăruse în schimb un pericol și mai mare. Ocuparea Egiptului de către Napoleon în iulie 1798 a fost un veritabil șoc pentru Poartă. Cu toate că, sub conducerea liderilor mameluci, acesta acționase independent în trecut, țara se afla
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
al Sfîntului Ioan al Ierusalimului, care-și avea reședința în Malta, și s-a simțit jignit personal atunci cînd francezii au cucerit insula aceasta în drum spre Egipt. Astfel că, după izbucnirea războiului, Rusia a acceptat să poarte discuții cu otomanii și cu britanicii. În septembrie 1798, o flotă rusească din Marea Neagră a trecut pentru prima oară prin Strîmtori și a ajuns în Marea Mediterană. În ianuarie 1799 a fost semnată o alianță oficială, la care a aderat și Marea Britanie; aceasta includea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
și dorind mai ales închiderea Strîmtorilor pentru navele de război rusești, guvernul francez a trimis la Constantinopol un diplomat extrem de inteligent, generalul Horace Sebastiani. Consulii și agenții francezi erau în același timp activi în vestul Balcanilor și în Grecia. Atitudinea otomanilor avea să fie influențată în primul rînd de evident irezistibila forță militară franceză și de marile ei victorii de la Ulm și de la Austerlitz. Lupta marilor puteri pentru supremație în Marea Mediterană afectau direct teritoriile otomane adiacente Mării Adriatice și Principatele Dunărene
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
domnie a hospodarilor la șapte ani; aceștia urmau să nu fie înlăturați decît atunci cînd existau dovezi de comitere a unei crime. Acest decret a dus la creșterea influenței Rusiei prin specificarea că ocîrmuirea rusă avea dreptul să aprobe candidații otomanilor pentru poziția de domnitor. Măsura aceasta i-a oferit Sankt Petersburgului o armă pe care o putea folosi împotriva Porții și prin intermediul căreia îi putea ține totodată sub control pe domnitorii respectivi. Doi candidați ai rușilor, Constantin Ipsilanti și Alexandru
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
grupuri de susținători în rîndul boierilor. Influența franceză creștea între timp la Constantinopol, o schimbare care avea să se reflecte în Principate. În august 1806, în urma presiunilor Franței, Poarta a mazilit doi domnitori fără să consulte Rusia. În ciuda faptului că otomanii s-au răzgîndit și i-au reinstalat prompt pe vechii domnitori, acțiunea aceasta însemna violarea acordului din 1802. Drept urmare, trupele rusești au ocupat Principatele în noiembrie, iar în decembrie Poarta i-a declarat război Rusiei. Conflictul acesta nu era în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
se afla la Ruse (Rusciuk). Cu toate că era reprezentant al clasei ayanilor, care crease un haos atît de mare în imperiu, Mustafa susținea reforma și avea o armată la dispoziție. Grupul lui era cunoscut sub numele de Prietenii de la Rusciuk. Poziția otomanilor era și mai periclitată în urma semnării Tratatului de la Tilsit și a pierderii sprijinului Franței. Aceștia s-au pomenit în război atît cu Rusia cît și cu Marea Britanie. În iulie 1808, Mustafa Bayraktar și-a lansat trupele împotriva Constantinopolului. În lupta
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a institui un sistem de absolutism regal care să-l aducă pe cetățeanul de rînd sub jurisdicția directă a conducătorului și a aparatului său birocratic. Autoritatea centrală a statului urma să se extindă asupra întregii comunități. Diferența dintre evoluția imperiilor otoman și habsburgic poate fi explicată în mare parte prin trecutul lor contrastant. Ținuturile otomane fuseseră dobîndite de sultanii victorioși aflați în fruntea unor armate cuceritoare. Nu fusese nevoie de concesii față de nobilii locali; aceștia erau anihilați dacă nu cedau și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
decît faptul că împăratul era primul prinț german. Oricît de ambiguă era poziția aceasta, interesele habsburgice, cel puțin pînă la 1871, au avut drept obiective în primul rînd Europa Occidentală și Centrală, inclusiv Italia. După stingerea elanului ofensivei majore a otomanilor și adoptarea unei poziții defensive de către imperiul lor, interesul Austriei față de ținuturile de graniță din răsărit a trecut pe planul doi. În secolul al optsprezecelea, războaiele din regiunea aceasta au fost purtate cu foarte puțină tragere de inimă. Guvernul dorea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Militare, o fîșie de teritoriu care se întindea de-a lungul graniței cu Imperiul Otoman, aflată sub directa administrație a Vienei. Acești oameni au fost afectați nu numai de politica de reforme a guvernului central, ci și de războaiele cu otomanii de pe parcursul întregului secol al optsprezecelea. Ungaria, Croația și Slavonia De-a lungul lungii perioade de dominație otomană, majoritatea ținuturilor locuite de o populație de etnie maghiară au fost organizate ca pașalîc cu centrul la Buda. La sfîrșitul secolului al
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
regatul ungar a fost un proces dificil. Diferențele religioase provocau multe fricțiuni. Cea mai mare parte a nobililor maghiari se alăturaseră reformaților, fiind deci calviniști sau unitarieni, și se opuneau eforturilor pline de rîvnă ale catolicilor din regiunile recucerite de la otomani. Condițiile cumplite de trai cauzate de războaie în mediul sătesc au provocat multe răscoale țărănești. Situația aceasta, alături de opoziția permanentă a unei părți din nobilii unguri, a dus la izbucnirea în 1703 a unei revolte majore împotriva dominației habsburgice. Condusă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
duce o existență fără controlul direct al ungurilor și austriecilor a constituit permanent o problemă majoră a Croației. Din nefericire, din rîndurile nobilimii croate nu s-a ridicat niciun lider reprezentativ. În 1671, după dejucarea unei conspirații bazate pe ajutorul otomanilor, Fran Krsto Frankopan și Peter Zrinski au fost decapitați, punîndu-se astfel capăt influenței celor două familii croato-ungare de frunte. Pe tot parcursul secolului al optsprezecelea , într-un efort de a-și păstra autonomia internă și privilegiile lor speciale, nobilii croați
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Puterea habsburgică, care avea tot interesul în menținerea acestei situații favorabile, a intrat alături de Prusia și de Rusia în Sfînta Alianță, al cărei țel principal era păstrarea statu quo-ului și a ordinii politicii conservatoare existente. 3 Popoarele din Balcani sub otomani și habsburgi: o comparație În paginile precedente am analizat situația popoarelor balcanice din două mari imperii, cel otoman și cel habsburgic. Soarta lor era determinată nu numai de structura economică, politică și socială a statului în care locuiau, ci și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în Sfînta Alianță, al cărei țel principal era păstrarea statu quo-ului și a ordinii politicii conservatoare existente. 3 Popoarele din Balcani sub otomani și habsburgi: o comparație În paginile precedente am analizat situația popoarelor balcanice din două mari imperii, cel otoman și cel habsburgic. Soarta lor era determinată nu numai de structura economică, politică și socială a statului în care locuiau, ci și de aspectele interne și externe aflate în dispută în epoca respectivă. În unele privințe, problemele celor două guverne
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
pestriț de ayani, bei, căpetenii militare creștine și musulmane și bandiți sadea grupuri care nu aveau de secole tradiții de putere politică. Pentru ambele state, înfrîngerea militară, sau amenințarea acesteia, a jucat un rol major în apariția necesității reformelor. Situația otomanilor era comparativ mai periclitată, din cauză că statele străine asistau realmente impasibile la dezmembrarea imperiului. Poarta se confrunta cu amenințări din partea Austriei, Rusiei și Persiei; principalul adversar al monarhiei a fost la început Franța, apoi, la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, Prusia. Trebuiau deci
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Austriei, Rusiei și Persiei; principalul adversar al monarhiei a fost la început Franța, apoi, la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, Prusia. Trebuiau deci inițiate reforme interne pentru ca statul să aibă o situație mai bună și să poată face față inamicilor lui. Încercările otomanilor de a face reforme erau limitate, iar scopul acestora era pur pragmatic. Dacă starea armatei nu se îmbunătățea, guvernul central se putea prăbuși în fața agresiunii din afară sau a subversiunii interne. Eforturile austriecilor erau mult mai sofisticate. A fost întreprinsă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
abia în secolul al nouăsprezecelea, apăruseră deja o serie de indicii asupra direcției pe care aveau să o urmeze acestea. În secolul al optsprezecelea, unii conducători din ambele imperii au încercat să rezolve ceea ce considerau ei a fi problemele majore. Otomanii au pus accentul pe reforma armatei, care ar fi permis statului să dețină controlul asupra pașilor locali rebeli și să respingă invaziile din afară. Monarhii austrieci, mai ales Joseph al II-lea, au încercat să reorganizeze din temelii sistemul de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
vedea, aceștia au compromis adesea propriile lor principii politice liberale după ce au pus mîna pe putere, dar entuziasmul lor național a oscilat rareori. Implicațiile ideologiei liberale și naționale pentru Europa de sud-est erau clare: atît Imperiul Habsburgic cît și cel Otoman trebuiau dizolvate și înlocuite prin state naționale cu guverne constituționale. Lăsînd la o parte teoria, încă în secolul al optsprezecelea avuseseră loc o serie de evenimente care au avut drept rezultat orientarea popoarelor balcanice în această direcție. Unele aspecte ale
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
al optsprezecelea, s-a menținut o strînsă legătură cu Kievul și cu instituțiile lui ortodoxe rusești. Rusia, încă singurul stat ortodox neaflat sub control străin, reprezenta pentru sîrbii habsburgi o atracție mai puternică decît Patriarhia dominată de greci și de otomani. Datorită acestei situații și faptului că mulți studenți teologi sîrbi își făceau studiile la Kiev, au intrat în limba literară un număr considerabil de cuvinte rusești, care, să nu uităm, era slava bisericească. Așa-numita limbă sîrbo-slavonă, utilizată de biserică
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
secolului al optsprezecelea existau optsprezece mii de negustori sîrbi, greci și țînțari pe teritoriul monarhiei, cele mai mari concentrații putînd fi întîlnite de-a lungul graniței dintre cele două imperii.3 Astfel, atît în cadrul statului habsburgic cît și al celui otoman, controlul comerțului internațional era deținut de anumite grupuri restrînse ale populației; în Imperiul Otoman, aproape tot comerțul exterior se afla în mîinile nemusulmanilor. Cu toate că era o oarecare preocupare în Austria privind această situație, nu exista de fapt nici o alternativă practică
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
populația musulmană era angajată în comerț, dar de obicei doar ca mici neguțători, prăvăliași și meșteșugari locali, chiar dacă existau cîțiva negustori musulmani care se ocupau cu comerțul la mare distanță în interiorul imperiului și unii activi în porturile de la Marea Neagră. Atitudinea otomanilor față de străini și puținele lor cunoștințe de limbi străine constituiau însă handicapuri serioase. Harta 16. Balcanii de sub stăpînirea otomană, 1815 Existența unui număr mare de ortodocși balcanici angajați în comerț în Imperiul Otoman și nu trebuie să uităm că aici
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
aburi și cu deschiderea în 1869 a Canalului de Suez. Dată fiind slăbirea Franței, Marea Britanie considera Rusia drept principala amenințare la adresa poziției ei pe plan internațional. Principala temere a britanicilor era ca nu cumva armata rusească să-i administreze Imperiului Otoman o înfrîngere fatală care ar fi fost urmată de prăbușirea acestui stat și de instituirea dominației rusești în Peninsula Balcanică și asupra Strîmtorilor. Amenințarea fățișă pe care o prezenta Rusia avea o perspectivă asiatică. În secolul al nouăsprezecelea, aceasta înghițise
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a Austriei intrau adesea în conflict în Orientul Apropiat, toate erau extrem de îngrijorate de acțiunile Rusiei. Fusese desigur limpede pe tot parcursul secolului al optsprezecelea că guvernul rus avea într-adevăr intenții teritoriale clare, toate putînd fi realizate numai în detrimentul otomanilor. Începînd din timpul domniei lui Petru cel Mare, rușii duseseră o politică activă de expansiune în zona Mării Negre. Către sfîrșitul secolului al optsprezecelea, nu numai că ținuturile de la nord de această mare, inclusiv Crimeea, fuseseră anexate, dar Rusia era profund
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]