KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...76 77 78 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

o mână tremurătoare. Dante se Îndreptă Într-acolo, satisfăcut de efectele pe care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pe care anticii o considerau a face parte din firea Înnăscută a Înțelepților. Astfel, avea să aibă prilejul de a examina grupul care ședea În jurul mesei. Simțea că orice amănunt al propriei sale persoane, de la veșminte la modul de a păși, făcea obiectul unei estimări. Necunoscuții ședeau În jurul unei mese mari și păreau ocrotiți de o barieră nevăzută, care Împiedica pe oricine altcineva să se apropie. În ciuda aglomerației, Într-adevăr, locurile cele mai apropiate erau, În mod ciudat, neocupate, iar puținii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu care Își oferise trupul privirilor. Acum, pe chipul ei era doar un surâs ceresc. În locul acela sordid al plăcerilor, ajunsese oare cu adevărat un mesager al Domnului, se surprinse pe sine poetul că se gândea, unul dintre Îngerii care pășiseră pe străzile Sodomei, intangibili până și În toiul delirului iscat de dorințele imunde? Antrenate de rotirea din ce În ce mai rapidă, poalele mantiei Începuseră să se ridice și să se lărgească sub forma unei extraordinare corole care se tot deschidea sub privirile spectatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dânsa, zise funcționarul, ca și când ar fi voit să se scuze pentru acea omisiune. Păru ușurat atunci când poetul Îl concedie cu un gest. Dante repuse actele În scrin, promițându-și să aprofundeze acele informații. Apoi o porni spre sala de adunare. Pășind de-a lungul porticului, respira adânc aerul proaspăt al dimineții, adulmecând mirosul focurilor și al pâinii. Se chinuia să Își alunge din minte imaginile de peste noapte, Încercând să se concentreze asupra dezbaterii care Îl aștepta În Consiliu. Trebuia să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Poate că Noffo nu venise să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă. Afară nu mai exista nici urmă de călugăr, iar Antilia era deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
inițială: o serie de camere Încăpătoare la parter se aliniau pe laturile unei curți interioare pătrate, cu o galerie la exterior. Deasupra acestora se dezvolta un al doilea nivel, Împărțit În cubiculumuri restrânse. Intrară În străvechiul impluvium, transformat În adăpătoare, pășind peste resturile pardoselii. Sub picioarele lor, o corabie Înconjurată de delfini negri sfârșea prin a le dezagrega În naufragiul ei secular, călcată de copitele cailor purtători de clienți. Iar În jurul fântânii, pe jumătate șterse de timp și de neglijență, simbolurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dumneata, messer Alighieri, dacă vrei sau nu să Înșfaci chica Fortunei trecătoare. Se duse și trecu de pragul galeriei. De cum ajunse afară, Dante Îl văzu cum se Îndrepta spre Porta Carraia și o apucă, la rândul lui, pe același drum. Pășea Încet, tot gândindu-se la cele auzite. Să Înșface chica Fortunei... Nu reușise Încă, În prima jumătate a vieții sale. Și nici acum zeița cea legată la ochi nu părea să Îi acorde favorurile sale. Îl aștepta o cale a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu. Nu exista decât un pat grosolan din lemn, ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
alianței... Unii și-au imaginat chiar că se pornise În căutarea Graalului. Sminteli. Nu-i nimic acolo. N-a fost niciodată nimic. O grimasă i se așternu trecător pe chip. Un junghi din pricina rănii, sau durerea dezamăgirii. — Zeii nu au pășit niciodată pe pământ. Acolo nu există decât miraje. Pietre arse de soare și de flăcările asediilor. Numai urma unei științe străvechi, pe care comunitatea evreiască din Alexandria o păstrase. Fragmente de hărți. Indicații despre călătorii pe tărâmuri Îndepărtate. Mărturii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

și s-o readuc pe făgașul colocvialității amiabile dinainte. Fără succes Într-o primă instanță: nu-mi venea În minte nimic nou, dar nici nu mă amuza să ne Întoarcem iarăși la Cioculescu și Rădulescu-Motru sau la Carol I, care pășise pentru prima oară pe pământ românesc În portul acestui oraș dunărean. Ca să acopăr tăcerea instalată la masă din vina mea, am sorbit cu poftă prefăcută din paharul cu votcă și mi-am aprins cu gesturi ostentativ meticuloase Încă o țigară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
am ajuns În fața intrării, tipul a bombănit ceva, n-am Înțeles ce, iar ușa s-a dat În lături, dar n-aș băga mâna-n foc că faptul s-a produs datorită vreunui gest al taciturnului. La fel de misterios, după ce am pășit Înăuntru, holul s-a luminat brusc. Ne-am oprit În fața liftului. Eram contrariat: văzută din afară, chiar așa, pe Întuneric, casa nu părea să aibă mai mult de un nivel, maximum două; la ce putea servi un ascensor? Iar pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
rotund al broaștei spre dreapta. Mergea. Când rotația s-a terminat, am Împins lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
informație folositoare În plus. Cel mult Încă o nedumerire care se adăuga mulțimii anterioarelor Întrebări fără răspuns, pe care tentativele mele de a le surmonta prin deducții și presupuneri nu le clintiseră o iotă. Cu această concluzie deprimantă În minte, pășeam puțin mai târziu În sala Consiliului, situată, așa cum bănuisem, la un etaj inferior. Mă Însoțea, cine crezi? Dezagreabilul taciturn care mă interceptase la aeroport. Începusem să cred că e un soi de băiat de serviciu, folosit, după Împrejurări, ca șofer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
durerea, revolta și suferința În fața unor prieteni, apoi a părăsit Atena, retrăgându-se În insula Eubeea, la Chalkis. Întâmplător sau nu - mai degrabă, nu -, a murit În același an cu sclipitorul său elev și, asemenea lui, subit și misterios. Abia pășise În al treisprezecelea lustru de viață. Cei cu care lucrase la Codul lui Alexandru au dispărut, la rându-le, În scurt timp, unul câte unul. Vagi urme ale preocupărilor lui Aristotel pentru faptele regelui macedonean s-au păstrat, Îmbrăcând Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
impresia de participare, nu doar peripatetică și decorativă, la o acțiune al cărei sens Îmi rămânea ascuns. Ușa scundă și Îngustă, semănând cu acelea de pe vapoarele de mici dimensiuni, s-a deschis uimitor de silențios pentru aspectul său zgrunțuros. Am pășit Înăuntru, iar Eveline a aprins o lanternă pe care habar n-am unde o ținuse până atunci. În față ni se Înfățișa perspectiva deloc Îmbietoare, ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Înăuntru, iar Eveline a aprins o lanternă pe care habar n-am unde o ținuse până atunci. În față ni se Înfățișa perspectiva deloc Îmbietoare, ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
pentru Întoarcere. Din precauție, În primul rând, și din frica de a nu mă rătăci și de a nu fi În cameră la miezul nopții, când avea să mă caute Eveline, În al doilea, nu țineam flacăra aprinsă tot timpul, pășind mai mult prin beznă și redeclanșând-o doar din când În când. Idee falimentară, fiindcă mi-a indus o spaimă nouă: dacă se termină piatra? Pe asta n-o mai verificasem la plecare. Și tot așa... Vreau să spun cu chestiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
poarta a Început să alunece silențios spre dreapta. Am avut impresia că durează o eternitate până când s-a retras cu totul. Lucrul ăsta a avut și o parte bună: am avut timp să-mi Înving ezitarea care mă chinuia - să pășesc Înăuntru sau să fac eroic cale-ntoarsă? Venisem hotărât să intru, așa e, dar acum, când faptul devenea posibil, era puțin altceva. Mi-am luat inima În dinți, și animat de fatalist-mobilizatorul „fie ce-o fi”, am trecut dincolo de prag. Primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ceva și pentru gogomanii care se reped cu capul Înainte, vârându-se unde nu le fierbe recipientul. Ieși, naibii, cât mai e timp și du-te unde vezi cu ochii. Adică, oriunde altundeva, fiindcă pe-aici e Întuneric beznă. Am pășit afară șovăitor - un demon obscur mă ținea de picioare, Împiedicându-mă să iau viteză, așa cum Îmi comanda mintea. În toiul dilemei, am auzit din nou sunetul vătuit care anunța reluarea culisării porții pe șina Îngropată În pardoseală. Se-nchidea singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
satisface exigențele unor inteligențe aparte, ca acelea ale doctorului Wagner și ale predecesorilor săi, pătrunzătoare și nonconformiste până la granița cu riscul și paradoxul. O ascunzătoare perfectă nu e suficientă pentru acest gen de spirite, vor mai mult: să sfideze rațiunea, pășind dincolo de granița perfecțiunii Însăși, pe teritoriul incitant al diabolicului. Astfel de oameni cad frecvent pradă tentației irepresibile de a plusa. Cel mai adesea gratuit și, nu o dată, contraproductiv; este unul dintre modurile lor predilecte de a provoca și de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ceva din toate astea. Ai destul timp până mâine. Și acum, scuză-mă, dar aș vrea să dorm câteva ore, nu mă simt prea bine. Noapte bună! Am ieșit amețit și am ajuns În cameră mai mult Împleticindu-mă decât pășind. M-am dus țintă la ascunzătoare, am ridicat salteaua și am pipăit cu palma umedă locul bine cunoscut. Era gol. 35 Oricât de sălbatic ne-ar cutreiera duhul relativismului, câteva certitudini nu strică niciodată. Să fie, acolo... Personal, nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
puțin. Te superi? Nu, nu mă supăram, n-aveam de ce. M-am ridicat, pregătindu-mă să-i urez, ca un gentleman ce eram, drum bun și succes. Am făcut-o. Cu jumătate de gură Însă, fără convingere și fără să pășesc imediat către ieșire, cum s-ar fi cuvenit. Ceva indefinit mă reținea - o presimțire nebuloasă, o Îndoială fără obiect, dar densă și sâcâitoare. Eveline stătea În picioare Înaintea mea, așteptând să mă Îndrept spre ușă. Sub apăsarea privirii ei, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

de demult, din vremea când, băiet fiind, o fugărise și-o șmotrise pe Ienăchița, fata boierului Havuz, cel care, sub pretext că le ia partea împotriva răzășilor mai bogați, le luase vitele răzășilor mai săraci. — Măria-Ta - grăi el tare, pășind în față spre neascunsa mirare a tuturor - sora cinstitului han ar vrea să te cunoască, dar nu cutează. Dacă ea nu cutează, eu cutez și rogu-te dară... Dar aici glasul i se poticni și nu mai sfârși. Barzovie-Vodă, cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
turcu. — Mda - zise Vulture. Și mai vrei să mănânci? Mai vreau, bre! - zise turcul. Atunci du-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise turcu și dispăru. Peste câteva clipe, cei trei, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și rapsodul Broanteș pășeau pe coridoare moi spre camerele viziriului. La un colț, fâlfâind, le tăie drumul o cadână. Spătarul Vulture o privi cu ochi critic și, facându-și semnul crucii, scuipă mult în sân. în sfârșit, după alte câteva colțuri, apăru un eunuc cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]