4,121 matches
-
al războiului și al distrugerii. Sebastianus participă, împreună cu Alpinianus și familia sa, la ritul euharistic celebrat, în biserica galoromanilor, de episcopul lor, Antelmus. Intensitatea rugăciunii pe care o simțea la mulțimea înspăimântată, reunită în jurul acelui om ca o turmă în jurul păstorului său, îl impresionă profund. Prelatul nu se limită la a-i avertiza pe credincioși asupra judecății divine ce îi aștepta din cauza păcatelor lor, ci îi îndemnă să pună mâna pe arme ca să-și apere viețile, averile și credința de ultragiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea cu vălul, încercând să se piardă printre servitori, în mulțimea celor de condiție umilă, iar cei care aveau mai multe bagaje - uneori puse de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
siluetele acelea mișcătoare, însă observase că unele mici grupuri preferaseră să abandoneze coloana și să urce în căutarea unui adăpost între munți, cu intenția de a ajunge la numeroasele grote ce se deschideau în pereții stâncoși ori la satele de păstori. Văile laterale care dădeau în valea cea mare mișunau de refugiați; un ochi atent, parcurgând pantele munților din față, ar fi putut distinge ici și colo, în micile poieni dintre desișurile de brazi, zeci de siluete minuscule târându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toți ceilalți. Focul ambiției mocnea în sufletul său, dar, până în acel moment, el se gândise mai mult să dea lustru taurului negru ce-l avea pe stindard decât de roadele succeselor sale. Irosea bogățiile adunate din jafuri, încredința turmele servitorilor păstori, fără a cere socoteală, și nu-și mai amintea câte concubine uitase pe drumul campaniilor sale de luptă, nici de câți sclavi se eliberase, uneori ucigându-i într-o izbucnire de furie. își amintise doar de gloria și de încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pământul roșiatic părea să se sfărâme sub copitele cailor, însoțind adeseori povârnișurile lungi, în fundul cărora curgeau pâraie leneșe sau bălteau ape putrede înconjurate de păpuriș. Cu toate acestea, începură să zărească mici turme ieșite la păscut pe pajiște, case de păstori și chiar câte un burg cu aspect trist și sărăcăcios, pe care, de altfel, Divicone, le ocolea cu grijă. întâlniră puțini drumeți, iar aceștia, în general, la vederea săbiilor pe care ei le purtau la șold, măreau pasul și răspundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încă învăluit în penumbră; în final, se găsiră în fața intrării de la apartamentul episcopului. Vestibulul avea formă pătrată și nu era prea mare. Pereții păreau tencuiți de curând, iar în capăt, o frescă înfățișându-l pe Cristos în haine de bun păstor îi întâmpina pe vizitatori. Podeaua era din mozaic cu desene romboidale. Din spatele unei mese mici, pe care, într-un sfeșnic de bronz o lumânare stătea să se stingă, se ridică imediat un bărbat corpolent, cu părul tăiat în dreptul urechilor. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din Aureliana: le e frică să stea în casele lor, de teamă că, dintr-o clipă în alta, o să-i vadă pe huni năvălind în cetate. De aceea vin aici, e ca o turmă în pericol care se strânge în jurul păstorului ei, în jurul episcopului ei. Știu că cetatea, odată ce a ales calea luptei, nu mai poate implora clemența acelor barbari. Scoase un suspin adânc, apoi continuă: — Ei își înalță rugăciunile către Dumnezeu, dar în realitate așteaptă salvarea de la mine. Eu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea." Și s-a dezbrăcat de ea. 40. Și-a luat toiagul în mînă, și-a ales din pîrîu cinci pietre netede, și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mînă, a înaintat împotriva Filisteanului. 41. Filisteanul s-a apropiat puțin cîte puțin de David, și omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui. 42. Filisteanul s-a uitat, și cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pîine caldă, în clipa cînd luaseră pe cealaltă. 7. Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un Edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul. 8. David a zis lui Ahimelec: "N-ai la îndemînă o suliță sau o sabie, căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică." 9. Preotul a răspuns: "Iată sabia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
la Nabal. Întrebați-l de sănătate în numele meu, 6. și să-i vorbiți așa: "Să trăiești în pace, și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău. 7. Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărît, și nu li s-a luat nimic în tot timpul cît au fost la Carmel. 8. Întreabă pe slujitorii tăi, și-ți vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
când gândurile și simțirile lui cer "vestmintele vorbirii". El scrie și pentru ca să scrie, pentru ca să-și facă obiceiul, pentru ca să-și împlinească volumul ori se-ria, pentru ca să încerce o formă nouă, pentru ca să întreacă pe altul, pentru că i se cere etc., etc. Poetul popular, păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele acestea. El cântă numai când simțirea lui a ajuns la acel diapazon care cere în adevăr "vestmintele vorbirii". Așadar, independent de alte însușiri, poezia lui va avea în grad absolut
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fi decât o turmă ghiftuită, foarte puțin interesantă. 23. Acest popor a vorbit adesea patetic, așa de patetic cum nu poate vorbi decât bucuria și durerea milenară a unei rase. A vorbit prin unii reprezentanți ai lui de elită, prin păstorul care a creat Miorița, prin viteazul care a cântat pe Toma Alimoș. 24. Se știe că ceea ce este departe, ni se pare uniform. Pentru un călător, oamenii dintr-o țară străină par la fel. Când categoria umană e inferioară și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un călător, oamenii dintr-o țară străină par la fel. Când categoria umană e inferioară și, deci, mai puțin diversă, uniformitatea aparentă ni se pare și mai mare. Mai departe, când ieșim din omenire, această uniformitate devine totală: numai un păstor distinge individualitatea fiecărui animal din turma sa. Pentru noi nu e nici o deosebire între ele. 25. E de invidiat optimismul contemporanilor noștri, care credcă am progresat atât de excesiv, ne-am dezanalizat atât de mult, comprehensiunea și inteligența sunt atât
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ori talia ei, o avere dobândită pe căi necinstite și zâmbetul celor care au învățat de timpuriu că viața e o veșnică înșelătorie. La Fès i se spunea Zeruali și mulți se uitau la el cu invidie, căci acest fost păstor își clădise palatul cel mai mare din oraș, după cel al suveranului, se înțelege, elementară înțelepciune pentru cineva care ține să-și păstreze capul pe umeri. Nimeni nu știa cum crescuse averea lui Zeruali. În primii patruzeci de ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și bucățele de lemn care ard pe loc. Unii cred că acolo e gura Iadului. Nu departe de locul ăsta neliniștitor se află, zice-se, niște puțuri secrete în care romanii își îngropaseră comorile înainte de a părăsi Africa. Nimerise oare păstorul, mergând la pășunat, peste una din aceste ascunzători? Asta auzisem eu șușotindu-se la Fès cu mult înainte ca acest Zeruali să dea năvală în viața mea. Oricum ar sta lucrurile, odată descoperită comoara asta, în loc s-o risipească imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pun piciorul pe pământ, când o să trebuiască să dau înapoi calul și mătăsurile, când n-am să mai fiu efemerul erou al Marii Recitări. ANUL STRATAGEMEI 908 de la hegira (7 iulie 1502 25 iunie 1503) — Zeruali n-a fost niciodată păstor sărman așa cum pretinde. Și nici n-a descoperit niciodată vreo comoară. Adevărul este că vreme de ani de zile a fost un bandit, un tâlhar de drumul mare, un asasin, iar averea lui la început n-a fost altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
amăgească pe oamenii muntelui că era în continuare bine văzut la curte. Pentru a ajunge la cei din clanul Beni Zerual, caravana trebuia să străbată teritoriul celor din clanul Beni Walid. Acolo, pe un drum pietros dintre două sate de păstori, aștepta o siluetă de femeie bătrână, formă neagră și murdară de pământ din care ieșea doar o palmă nepăsătoare deschisă mărinimiei trecătorilor. Când Zeruali s-a apropiat, călare pe un cal împopoțonat și urmat de un sclav care-i ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un lucru just, deoarece datorită ei mi-a îngăduit Dumnezeu să scap de la moarte. Două zile și două nopți vântul șuieră necontenit, iar zăpada se îngrămădi, astupând foarte curând intrarea grotei și făcându-ne prizonieri. În a treia zi, niște păstori veniră să degajeze deschizătura, nu cu gând să ne salveze, ci pentru a se adăposti în grotă cât stăteau să mănânce. Nu părură nicidecum bucuroși să dea ochii cu noi, iar eu am aflat foarte curând cumplitul motiv. Surprinse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
era decât tristețe și ruină. Am avut prezența de spirit să nu mă arăt afectat nici de moartea oamenilor pe care îi angajasem, nici de pierderea avutului meu. Îmi dădusem într-adevăr seama, încă de la prima aruncătură de ochi, că păstorii nu erau străini de jaf. Poate că le și dăduseră lovitura de grație răniților. O vorbă de-a mea sau de-a Hibei ne putea aduce la aceeași soartă. Punând surdină dușmăniei pe care o simțeam, mi-am luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ales, de a-i feri de rănile cauzate de tehnica de ghemuire folosită în luptă, când își frecau genunchii de pământ, dar și de frecarea cu obiectele de lemn în timpul lucrărilor de fortificație sau al asediului. Bucina: inițial, desemna cornul păstorilor. Ulterior, termenul a fost utilizat pentru a indica unul din cele trei instrumente de suflat din armata romană (alături de tubă și corn). Spre deosebire de celelalte două, care au o funcție de comunicare directă în timpul luptei, bucina este amintită mai ales ca instrument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante, abia suficient de late pentru picioarele ei micuțe. — Ai grijă la pisicile sălbatice, îi spuneau păstorii de capre cu care se întâlnea, surprinși să o vadă pe orășeanca delicată de una singură prin pădure. Ai grijă la șerpi, scorpioni și lipitori. Dar ei nu-i păsa. Se aventura în bălțile nămoloase ca să adune muguri de lotus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
monștri, un cazinou, un birou de consultanță juridică și financiară, un atelier pentru filtre de amor, o scenă pentru spectacole de folclor regional, teatru de marionete și defilări de dansatoare exotice. De Crăciun, se punea În scenă o reprezentație a Păstorilor cu participarea Întregului catalog al muzeului și a Întregii galerii de prostituate. Faima acestui spectacol se Întinsese pînă dincolo de hotarele provinciei. Tenebrarium-ul s-a bucurat de un mare succes vreme de cincisprezece ani, pînă cînd, descoperindu-se că Deulofeu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clișeul livresc din comportarea ei. Ștefan Cazimir indică „sursele Miței” în romanța lui C. A. Rosetti A cui e vina („m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate”) și în alte poezii ale secolului al XIX-lea, de la Păstorul întristat de Cîrlova până la Rodica lui Alecsandri: „Dă să beau, voi să beau (cadențând), căci nu e-n lume altă durere decât durerea ce simțesc eu...”. Indicațiile autorului atribuie Miței în mod consecvent o tonalitate „patetică”, „nervoasă”, „hotărâtă”, „solemnă”, „dezolată
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
spațioase Cu școli mari și luminoase.... Legenda crăciunului (SCENETĂ) Prezentator 1: Știți, dragii mei, cine e Moș Crăciun? ...Să vă spunem noi! Prezentator 2: Ehei, povestea lui își are începuturi străvechi, însemnate în texte biblice. Pentru români, Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-a născut Hristos, un cioban ursuz, rău, care și-a pedepsit nevasta, pe Crăciunoaia, pentru că a primit-o pe Maria în gazdă. Prezentator 1: Dar apoi, înțelegând minunea care s-a produs, s-a căit
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
așezați-vă aici și ascultați. (Copiii se așează la picioarele moșului și ascultă.) Bunicul: Așaaa... Se povestește din bătrâni că pe vremea lui Isus... B: Împăratul iudeilor? Bunicul: Împăratul iudeilor, da!... Pe vremea acestui împărat, în orașul Betleem, trăia un păstor bătrân, bătrân de tot, care nu credea în Dumnezeu, pe nume Crăciun, cu femeia lui, Baba Iova. F: Moș Crăciun nu credea în Dumnezeu?! Bunicul: Pe atunci nu credea. B: Și?! Bunicul: Și acest păstor ave, Ave, măre, ave Stâne
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]