3,087 matches
-
chicotea însă, după ce îl observase pe Porfiri, aruncă priviri pline de înțles spre masa din bucătărie. ă Hai, hai, fetițo, nu așa o saluți pe bunica ta, spuse ea uitându-se la Porfiri. ă Asta-i pentru mine? spuse Vera pipăind pachetul pe care îl ținea bătrâna. ă Nu, dragă, asta este pentru bunica. ă Vera, las-o în pace pe Mama Zoia. Însă fetița se agăță de bătrână, împingându-și obrajii în căptușeala moale a ființei sale. Nici Zoiei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
SIMONOV LA OPT PUST 29 NOV PÂNĂ 11 DEC INC STOP Ulitin mânuia hârtia subțire cu un aer abătut. Telegrama fusese trimisă de un anumit Porfiri Petrovici, magistrat investigator la Departamentul de Investigare a Cauzelor Criminale din St Petersburg. În timp ce pipăia cuvintele, părea că simte un contact direct cu orașul, sau, cel puțin, cu visurile lui pe care acesta le reprezenta. Înima începu să îi bată mai tare când o primise. Înțelesese că acum are șansa să impresioneze persoane sus puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
recuperată după o lungă letargie. Simplă greșeală a unor naivi neștiutori, începutul n-a fost niciodată clar și precis, începutul e un proces foarte lent, zăbavnic, care cere timp și răbdare pentru a înțelege care este direcția bună, pentru a pipăi drumul ca un orb, începutul e doar un început, nu contează. De aceea Marta aminti apoi, pe un ton mai puțin categoric, N-avem decât trei zile ca să pregătim prezentarea proiectului, așa cred că se spune în limbaj de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cadă cuverturile și înțelese că momentul mângâierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă de aerul rece care se mișcase odată cu cearșafurile, Marta suspină și își schimbă poziția. Ca o pasăre pipăind delicat locul primului ei cuib, mâna stângă a lui Marçal, ușoară, îi atinse pântecele. Marta deschise ochii și zâmbi, apoi spuse glumind, Bună ziua, domnule tată, dar expresia ei se schimbă brusc, își dăduse seama că nu erau singuri în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lipsesc de aici, de exemplu, higrometrele pentru a măsura umiditatea ambientă și dispozitivele electronice care s-o mențină constantă, corectând-o de fiecare dată când crește sau scade, acum nu se mai poate lucra după ochi nici măsurând cu palma, pipăind sau adulmecând, după înapoiatele procedee tehnologice ale lui Cipriano Algor, care îi comunică fiicei lui, cu aerul cel mai natural din lume, Pasta e bună, suficient de umedă și de plastică, ușor de lucrat, acum, ne întrebăm cum poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
greu, cunoscându-l, să-și închipuie că tatăl ei dorea să fie singur în timpul serioasei operații de scoatere a cenușii și a statuetelor din groapă, ca un copil care, în liniștea nopții, tremurând de frică și de emoție, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării și daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise ușa bucătăriei și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și intră. Am uitat să închid ochii, își zise. Lumina indirectă a lanternei îi permitea să vadă trei sau patru metri înainte, restul era negru ca interiorul unui trup. Mergea pe o pantă nu foarte pronunțată, dar neregulată. Cu grijă, pipăind peretele cu mâna stângă, Cipriano Algor începu să coboare. La un moment dat i se păru că, la dreapta, era o platformă și un zid. Își spuse că, la întoarcere, o să vadă despre ce era vorba, Probabil o lucrare ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ahtiat de călătorii. Nimeni nu putea lămuri de unde și pe ce căi se auzise cum arăta refugiul Bătrânului, dacă nu fusese nimeni acolo, dar ce importanță avea asta? Fapt e că sala exista și că n-aveau nevoie s-o pipăie ca să fie siguri. „Crede și nu cerceta”, exclama Călugărul căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
greu”. Cuvintele îi ieșeau din gură stâlcite, încleiate. Am luat-o la fugă, m-am împiedicat de o rădăcină, am căzut și peste puțină vreme am auzit sunetul de tablă lovită de ploaie. Am întins cu grijă picioarele, încercând să pipăi cu ele locul unde mă aflam, dar am dat peste ceva rece și le-am retras imediat. După aceea am rămas nemișcat, așteptând un indiciu care să-mi îngăduie să mă lămuresc. Într-un târziu, am înțeles că pata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întâmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj, nici timp să duc gândul până la capăt. Din toate părțile au început să năvălească în sală furnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a pus să-mi lege ochii cu o cârpă, am Înțeles dintr-o dată: vitriolul! Și cum mai râdea Ea, cum mai râdeai Tu, Pin Ball Lady - oh maiden virtue rudely strumpeted, oh gilded honor shamefully misplac’d! - pe când el te pipăia cu mâinile-i lacome, iar tu Îl numeai Simone și-i sărutai cicatricea din stânga... În Turn, În Turn, râdea Verulam. Și de atunci eu zac aici, În tovărășia viermelui acestuia omenesc care-și zice Soapes, iar temnicerii mă cunosc numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru nașterea fără dureri și eu Încercam să-i urmăresc exercițiile. Lia refuzase ajutorul pe care știința i-l punea la dispoziție ca să ne facă să aflăm cu anticipație sexul noului născut. Voia surpriza. Acceptasem ciudățenia aceea a ei. Îi pipăiam pântecul, nu mă Întrebam ce avea să iasă din el, hotărâsem să-l numim acel Ceva. Întrebam numai cum puteam să particip și eu la naștere. „Acel Ceva e și al meu“, ziceam eu. „Nu vreau să fac ca tații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-mi e străin“. Scriitorul semiolog posedă, cum e știut, un alt impact cu realul; el se comportă ca un marțian care nu-și poate reprezenta realitatea altfel decât ca o realitate semnică. În momentul când Încearcă să exploreze realul, acesta pipăie doar relieful de semne, mai exact, de semne scrise. Aproape nimic din ceea ce a fost scris (conservat În manuscrise sau cărți) nu lipsește din romanul lui Umberto Eco... 1. Cei doi Foucault S-a spus exact despre Umberto Eco că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îl privește. CÎnd ratează un nasture, Îl Închide ea. Stă atît de aproape Încît el simte cum căldura ei animală Îi inundă trupul. Parfumul ei Îi e cunoscut și Își imaginează cum ar fi să știe ce senzație dă la pipăit pielea ei. Apoi, ea Îi Înnoadă cravata. Se simte stînjenit. — E-n regulă. O mulțime de bărbați nu știu să facă nod la cravată. — Ce s-a ales de fabrica de anvelope? Și de ferme? Ea se așează din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
puteți memora și este la fel de bună peste tot În lume unde mergeți - vă duceți la bancă și scoateți exact atîta cît vreți din ea. RÎsete răsfirate, aplauze ici și colo, apoi cîteva sunete de spaimă. Unii spectatori, obișnuiți să se pipăie pe portofele de fiecare dată cînd conversația ajunge la bani, Își pipăie buzunarele și nu-și mai găsesc portofelele. Discret, Încep să se caute prin buzunare. — Doar pentru că această poezie este făcută din cuvinte și oricine poate s-o scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vă duceți la bancă și scoateți exact atîta cît vreți din ea. RÎsete răsfirate, aplauze ici și colo, apoi cîteva sunete de spaimă. Unii spectatori, obișnuiți să se pipăie pe portofele de fiecare dată cînd conversația ajunge la bani, Își pipăie buzunarele și nu-și mai găsesc portofelele. Discret, Încep să se caute prin buzunare. — Doar pentru că această poezie este făcută din cuvinte și oricine poate s-o scrie și s-o Învețe pe dinafară sau să treacă cu vederea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este În spatele lui, Îl apucă de păr și trage. Au. — Tortură o să fie dacă nu-mi spui. Sau moarte. Dacă Îmi povestești, Îți cruț viața, Șeherezada. Întinde mîna sub pîntec și Îl apucă de interesul treaz din nou, lipicios la pipăit. În regulă, o să-i spună. Copilul Wakefield știa să se ascundă. CÎnd era foarte mic, se pitea după un dulap sau se făcea covrig sub masa din bucătărie sau se Întindea, nemișcat ca un leș, sub patul părinților lui, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai fie niciodată în stare să le spună ce au de făcut. Pur și simplu i-ar râde în față. Dar asta era doar prima parte. Urma ceva și mai și - tocmai își amintise cine o condusese acasă. Instinctiv își pipăi hainele. Încă le mai avea pe ea. O întinsese doar pe pat și o învelise cu o cuvertură. Ușa se crăpă și Jack Allen intră, cu un aer nefiresc de vesel, ținând în mână o ceașcă de ceai. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că vorbele astea nu sunt despre mine, că nu pot niște infractori să mă știe atât de bine. Nu-mi vorbește nimeni, dar gardienii ce caută pe metereze? Pușcăriașii de ce mă privesc? Trec prin alte controale. Un alt gardian mă pipăie de jos în sus. Parcă vreo foame chiar și-a rupt gâtul la maică-mea pe gresie. Merg aliniat până la intrarea secției. Sunt anunțat cu un urlet de sonerie. O cheie uriașă intră în broască. Intru. Sunt predat comandanților. Stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
o pictură de Marc Chagall. A abuzat de culoare ca să înfrăgezească un text nul. Regia - contînd numai pe suprafețe - a imprimat spectacolului un ritm unitar de pictură murală. Ca în vis, figurile desprinse de pe zid s’au mișcat, ochiul nu pipăia volum...”. Expresionismul iudaic central-european care infuzează, în parte, creațiile lui Călugăru sau Fundoianu nu poate fi separat de mistica hasidică proprie tîrgurilor evreiești din Galiția: „Nu este o întîmplare că teatrul idiș, care s-a inspirat din viața ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din mașină. Gaston, ascultător, și-a vârât trupul lui mătăhălos pe ușa deschisă pe jumătate. Mirosea a parfum înăuntru. — La spate, sub scaunul din spate... este o sacoșă neagră... spuse bărbatul fără să-și scoată mâinile din buzunare. Gaston a pipăit și a găsit un obiect înfășurat într-o pânză neagră, între scaunul din spate și geam. Asta este? întrebă el. — Da, aceea e. Ai grijă să n-o spargi. Bărbatul a intrat și el în mașină. Ușurel! Dă-mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
totuși cu cuvinte simple ca ale noastre s-au făcut lumea, stihiile, ziua și focul. Cu picioare ca ale noastre Isus a umblat peste ape. [1924] * VEAC Umblă mașinile subpămîntești. În nevăzut peste turnuri intercontinentale zvonuri electrice. De pe case antenele pipăie spații cu alte graiuri și alte vești. Semnale se-ncrucișează albastre prin străzi. În teatre strigă luminile, se exaltă libertățile insului. Se profețesc prăbușirile, sfârșesc în sânge cuvintele. Undeva se trage la sorți cămașa învinsului. Arhanghelii sosiți să pedepsească orașul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
străzile. Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint. Pe chei se trezesc sibilinele glasuri. Lumina așteaptă prilejul să-nece biserici, corăbii, colinele. Din portul cu zvon de maree pescarii sosesc cu povara pe creștet. În coșuri: țestoase, țipari, curcubee. Boarea atlantică pipăie morile, veacul de mijloc, laptele mării, părul femeilor, scrumul și florile. În dimineața de roz mărgărint o inimă, singură și de la sine, purcede solară grin anotimp. [1938] * VÎNZĂTORUL DE GREIERI Un strigăt în noapte pe bulevard: grilu! Din câmp vânzătorul
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura își adapă zeul. Ah, Pan! Îl văd, cum își întinde mâna, prinde-un ram și-i pipăie cu mângâieri ușoare mugurii. Un miel s-apropie printre tufișuri. Orbul îl aude și zâmbește, căci n-are Pan mai mare bucurie, decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor și de-a le căuta cornițele sub năstureii moi de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
În soare spicele își țin la sân grăunțele ca niște prunci ce sug. Iar timpul își întinde leneș clipele și ațipește între flori de mac. La ureche-i țârâie un greier. GÎNDURILE UNUI MORT De mîna-aș prinde timpul ca să-i pipăi pulsul rar de clipe. Ce-o fi acum pe pămînt? Mai curg aceleași stele peste fruntea lui în stoluri și din stupii mei mai zboară roiuri de albine spre păduri? Tu inimă ești liniștită-acum! Mult a trecut de când îmi răsfrângeai
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]