2,119 matches
-
putuseră fi prinși n-au venit la corăbii, dorind mai degrabă să moară lângă neveste și copii, decât lângă Puarem. Târziu, când potopul se liniști, rămaseră întregi, în chip de ostroave mărunte, munții din lanțul de miazănoapte, unde fusese odată Piscul Sfânt, și cele trei lanțuri de munți de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă muriră curând de foame, căci pădurile de la poale arseseră, iar sus nu mai creșteau decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plină. Și atunci nepăsarea încetă. - Ce-am văzut eu din pământul pe care numai de-aici, de departe, l-am zărit întreg? zise ea. N-am văzut nimic decât palatul regelui, templul cel mare, câțiva preoți și palatul din grădinile Piscului Sfânt. N-am putut iubi viața, pentru că n-am cunoscut-o. Mult timp după plecarea lor de pe pământ, nemaiputînd-o minți, Auta i-a spus adevărul despre Tefnaht. Atunci, câteva clipe, Nefert plânse și se simți zdrobită. Apoi intrară în ea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
munții de care întrebi... - Cum sunt munții din țara Haru? - Buni, destul de înalți, au un podiș larg, sus de tot... Dar cum o să nimerim acolo? Cred că ar fi bine să nu mai faceți ce ați făcut cu ridicarea pe Piscul Sfânt. Hor începu să rîdă: - Acum te avem pe tine călăuză. Auta se miră: - Cum vă pot călăuzi eu de-aici? - Mai ales de-aici! zise Hor. Se duseră amândoi într-o încăpere în care Auta mai intrase, ca să privească
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
altceva. Zise pe neașteptate: - Spune-mi, Mai-Baka, cine-i Mener? La auzul acestui nume, Mai-Baka se cutremură înfricoșat și-i făcu semn să tacă. Scăzând puțin vocea, Auta urmă: - Țin minte că a venit de câteva ori la palatul din Piscul Sfânt un prințișor nătâng... tot Mener. Mai-Baka dădu speriat din mâini și se uită împrejur. Câteva dosuri de case, fără ferestre, și câțiva copaci înconjurau maidanul retras. Numai în capătul lui se jucau niște băieți. Apoi, robul urmă în șoaptă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grijă în jur: - Aici începe povestea mea. - Am bănuit ceva, zise Auta, când am întîlnit un copil care zicea că e fiul scribului Ameno. Era un scrib Ameno în Marele Oraș. Îl chema uneori bătrânul în sala cu cărți de pe Piscul Sfânt. Ai auzit de el? - Nu, de el n-am auzit; răspunse Mai-Baka și se aplecă la urechea lui Auta - dar să-ți spun despre Marele Preot. Lumea zice că nici nu e om, ci e zeu. Marele zeu Tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știa, dar acela era atunci cum ești tu acum, și o fi murit sau dacă trăiește nu mai e tânăr. Cum te cheamă pe tine, omule? Dar Auta îl ajută să-și aducă aminte: - M-ai văzut în Atlantida, pe Piscul Sfânt... Erai cu Mahukutah, cu Mpunzi, cu Valukaga și cu alții... Ai uitat? - Tu nu poți fi Auta, fratele zeilor! strigă înspăimîntat omul, dîndu-se câțiva pași îndărăt. - Dacă tu ești Utnapiștim, eu sunt Auta și omul de lângă mine este Mai-Baka
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce a auzit, aceștia vorbiră cu Hor prin văzduhul nesfârșit și Hor încuviință planul. - Dar de ce nu puteți pleca în Hor-deșer când vreți? îi întrebă Auta, în așteptarea timpului când se va duce cu unul din străini la Sodoma. Din Piscul Sfânt luntrea s-a ridicat de două ori... - Sunt două pricini, spuse Uh. Din Piscul Sfânt ne-am ridicat nu spre planeta noastră; ca să ajungem în ea fără să zburăm doi ani mai mult decât trebuie suntem nevoiți să plecăm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ce nu puteți pleca în Hor-deșer când vreți? îi întrebă Auta, în așteptarea timpului când se va duce cu unul din străini la Sodoma. Din Piscul Sfânt luntrea s-a ridicat de două ori... - Sunt două pricini, spuse Uh. Din Piscul Sfânt ne-am ridicat nu spre planeta noastră; ca să ajungem în ea fără să zburăm doi ani mai mult decât trebuie suntem nevoiți să plecăm de pe pământ numai când ea se află față de pământ mai depărtată. Ți se pare ciudat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ultimele zile de mare apropiere de pământ. Așteptăm să se îndepărteze ca să ajungem mai repede... altădată ai să izbutești să înțelegi mai ușor. Pe de altă parte, când ne-am ridicat o dată de pe țărmul Atlantidei și a doua oară din pisc, nava noastră nu era vătămată... - Cum! strigă Auta speriat. Nu mai e bună? - Ba da! spuse Uh. Dar noi nu ne-am gândit la un lucru de seamă înainte de a veni pe pămînt: de pe pământ neted este greu să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nici alte primejdii. Aflară de la robii care tăiau piatră că murise Mener și că i se făcea un mormânt în chip de piramidă, spre a se asemui cu Muntele de Obârșie, ieșit din ape. Auta zâmbi în sine: era amintirea Piscului Sfânt. Și nu se miră nici măcar când auzi că Marele Preot era în palatul său din marele oraș Zidul Alb: și de astă dată deci, agerimea neobișnuită a minții îl făcuse să părăsească Sodoma cu o clipă înainte de prăpăd. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai calce o dată pe nisipurile copilăriei lui, însă arșița cumplită de-acolo, de care chiar el se dezvățase, ar fi vătămat sănătatea celorlalți. Zborul din urmă se făcu deasupra Mării Atlantice, cu câteva ocoluri împrejurul Muntelui Vulturilor unde fusese odată Piscul Sfânt, și apoi luntrea se îndreptă spre răsărit. Și astfel se sfârși cel din urmă drum pământean. După o zi de odihnă, marea luntre, minunata luntre venită din stele începu să fie cercetată în vederea marelui zbor. În acest timp, Hor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu râdea. - Când toată lumea își va părăsi cu totul gândurile la războaie și își va găsi timp și să coboare cu batiscaful măcar în jurul insulelor din cele patru arhipelaguri... - Pentru ce? Oceanografie s-a făcut. Și Azorele unde ai plasat Piscul Sfânt, și grupul Madera, și Canarele cu Muntele dumitale de Foc, și insulele Capului Verde au fost cercetate de geologi. - Cer batiscafuri pentru arheologie submarină. Dar în noaptea asta n-am căutat să-ți demonstrez fosta existență a Atlantidei. De ea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trei romane importante, care să fructifice reușita obținută cu Portretul unei doamne și să Îl confirme ca succesor de drept al marilor romancieri din generația anterioară - Dickens, Thackeray, George Eliot (dacă era să nu-ți arunci privirile mai jos de piscurile Parnasului) - a căror operă, cu toate meritele ei, Începea să fie din ce În ce mai Învechită, atât În formă, cât și În conținut. Prima etapă a acestei Încercări, Bostonienii, stârnise foarte puțin interes, cu excepția protestelor venite de la Boston, cum că portretizase o cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pacient se inversaseră. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE Odată. Atunci. Acum mult timp. înainte. Eu, spaima țâțelor. îmi ajungeau ușor în mâini. Ajungeau. Ușor. Cu blândețe, deși unora le place duritatea. Cu blândețe, până pe culmile plăcerii. Ușor, până pe culmile durerii. Sâni ca piscurile gemene, așa aveau ele pe vremea aceea, munți cedând mângâierilor. Mele. Ce lucruri dulci. Ce lucruri grozave și ele. Un șmecher gălăgios, așa eram pe vremea aceea. Toate organele se uzează prin nefolosire. Scoateți atunci toate stopurile. Ia-mă, Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ciudat. — Doamne! a zis ea. Uitasem. Zguduitura. — Da. Ce dracu a fost aia? Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, zise Iocasta. Virgil rămase cu privirea pierdută pe fereastră, fixând silueta întunecată a muntelui Calf de deasupra lor, cu piscul învăluit în nori. — Ce dracu’ mai pune la cale acum nebunul ăla? întrebă el furios. — Poate că situația i-a scăpat de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu Virgil, apoi se opri. — Ca o fulgerare a morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
formă de înșelare a vederii. Era ea, sora și mama substitut, Prepelicarul însăși, în mărime naturală și tot pe-atât de naturală și ea. Nimic nu era ieșit din comun în K. Domnul Piatră era ocupat cu număratul, norul învăluia piscul muntelui, iar ceața învăluia câmpia. Vultur-în-Zbor a coborât de pe măgar lângă Casa Fiului Răsare. Voia iar să-l vadă pe Virgil. Lăsă măgarul priponit acolo, la marginea Drumului Pietruit, și se duse spre intrarea din față. Acolo stătea o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lor încremenită Și în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e doamna pe care o tot cităm? Catherine Gore (1799-1881), prozatoare celebră În epoca despre care vorbim, Întrupare a viselor frumoase pentru orice tânără din Londra sau Paris. Fiica unui negustor de vinuri ajunge la nici 30 de ani În piscul notorietății pe două căi, una mai netedă decât alta: o căsătorie reușită cu locotenentul Charles Gore (viitor diplomat În Franța, care o propulsează În high life) și scrisul pe nerăsuflate. În fiecare an, câte un volum (roman, eseuri, memorii) aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
intră dezinvolt În prim-planul vieții mondene. Stilul său elegant, distins și distant se impune fulgerător, ca un canon, În cele mai selecte cluburi de pe St. James Street, În jurul meselor de joc de la „White”, „Brooks”, „Watier” și, foarte curând, În piscul exclusivității, pe King Street, la clubul „Almack”. Baluri, recepții, matinee, serate, meeting-uri: nici un eveniment al lumii bune nu Îl ratează pe Brummell. Fără el, orice reuniune Își pierde din strălucire. Timp de 22 de ani Londra mondenă nu cunoaște alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
este defel la Îndemână, deoarece explicația succesului stă Într-un suflet ales. Fericiți cei ce Îl pun la lucru! Ce poate fi mai frumos decât să vedem că totul ne surâde, și natura, și oamenii!... Acum, după ce am străbătut toate piscurile, ne vom apleca asupra lucrurilor mărunte. PARTEA A TREIAtc "PARTEA A TREIA" Despre lucrurile care țin direct de persoană — Credeți că cineva poate fi talentat fără toate aceste maimuțăreli? — Da, domnule, Însă veți fi o persoană talentată mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
în discuție. Totuși, spre surprinderea mea, Janey nu mă bătu la cap să-i dau detalii, așa cum ar fi procedat în mod normal. Poate că necazurile mele în amor păreau niște fleacuri când le priveai de pe nou cuceritele și amețitoarele piscuri ale angajamentului față de eterna infatuare. În mod clar, slujba asta nouă a ei o schimba. Plusul de responsabilitate i se urcase la cap. Speram numai să-i treacă: o voiam înapoi pe Janey a mea, chiar dacă asta însemna să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
duc până la capăt Balada despre punct, începută tot aici, la „Colombo“, într-o dimineață de iarnă, când Lia (sau altcineva) îmi prezisese că, în cel mult zece ani, am să ajung inspector-șef pe județ. Era visul lor de împlinire. Piscul de pe care viața li se desfășura în toate splendorile ei. Răsplata anilor de strădanii cărturărești, de la grădiniță și până la terminarea facultății. I-am spus Liei atunci (sau cui va fi fost) că idealul meu uman, intelectual, fizic și metafizic este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
negri s-o spălat, Pletele ș-o pieptănat, La icoane s-o-nchinat, În toiag s-o rezemat Și pe șarga s-o aruncat. Trageți, flăcăi Hăi, hăi, hăi! 295 {EminescuOpVI 296} Ș-o pornit paisprezece pluguri Ca să are șesurile, Dealurile și piscurile Și să samene grâu de vară Și secară Pân în sară Să răsară. Și era grîu-n spic ca vrabia, În grăunte ca mazărea. Ș-o pornit o mulțime de cară Cu povoară La moară. Dar curva de moară Când a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]