3,372 matches
-
un talent înnăscut? — Cu siguranță. Oricine se naște cu el. Tuturor copiilor le place să se joace cu creioane și acuarele. — Dar nu mulți dintre noi îl duc mai departe. De exemplu, eu: mie îmi place enorm să desenez o priveliște frumoasă sau fața vreunui prieten, dar n-aș putea desena o linie dreaptă dacă m-ai pune. — în zilele noastre, sînt foarte puține slujbe bune pentru lucrătorii manuali, răspunse Thaw, așa că majoritatea părinților și profesorilor descurajează un asemenea talent. — Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prefăcu imediat că nu o vede și ciuguli dintr-o bucată de ciocolată tare din rucsac. Gustul ei acru era atît de respingător, că se întinse pe pat și încercă să doarmă, dar imaginația lui proiecta peisaje urbane în spatele pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu-i Unthank! Te înșeli, este. Se uitară în josul unei pante presărate cu monumente țuguiate și văzură o catedrală neagră și turtită. Pe fleșa luminată era o giruetă aurită, dincolo de nivelul ochilor lor, dar Lanark era și mai contrariat de priveliștea din spatele ei. își amintea de un oraș cu clădiri din piatră și locuințe întunecate, instituții bogat decorate, un oraș cu cvartale și tramvaie electrice. Zvonurile de pe coridoarele consiliului îl făcuseră să se aștepte la același gen de loc, însă mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu claritate. în calitatea mea de secretar, pot aranja întîlniri reținînd oamenii aici pînă sosesc ceilalți. Dar o să vină Gow, și sărmanul Scougal, și doamna Schtngrm și ubicuul Polyphemus. Și președintele Sludden, slăvit fie Dumnezeu. Lanark se uită la Rima. Priveliștea îl liniști. Ea stătea zîmbind pe perne, cu o mînă pe pieptul plin. în jurul ei plutea o atmosferă de un calm blînd; gropițele de la colțurile gurii erau neobișnuit de adînci. — E-n regulă, Lanark, spuse ea drăgăstos. Nu te teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dorea? — N-a zis. în apropierea dormitorului, auzi un cîntecel domol. Sludden stătea întins pe pat, cîntînd „Dadadada“ și legănînd un băiețel robust într-un costum din lînă albastră. Rima, îmbrăcată în bluză și fustă, stătea lîngă ei și tricota. Priveliștea îl umplu pe Lanark de o furie rece. Rima îl privi ostil, iar Sludden îi zise vesel: — Rătăcitorul se întoarce! Lanark se duse la chiuveta micuță, se spălă pe mîini, apoi se întoarse la Sludden și-i spuse: — Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
împrejumiau grădinile și unde se jucau copiii și erau întinse sfori cu rufe clătinîndu-se în vîntul slab. în orașul acesta domnea vacanța, pentru că aerul era transparent și terenurile de bowling și de tenis erau pline de jucători. Desfășurarea și frumusețea priveliștii, curățenia ei sub soare nu i se păreau doar superbe, ci și familiare. își zise: „Toată viața, o, da, toată viața mi-am dorit asta, dar se pare că știu bine aceste locuri. Nu denumirile, nu, numele au dispărut, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trei luni să le descopere prostia, lăcomia, corupția, invidia și cruzimea. Voi, pesimiștii, cădeți mereu în capcana deziluziei, zise veselul cu veselie. Dintr-o anume perspectivă un obiect pare strălucitor, din alta, întunecat. Crezi că ai decoperit adevărul cînd înlocuiești priveliștea veselă cu opusul ei, dar adevărata profunzime combină toate perspectivele, și pe cele vesele și pe cele întunecate. Morocănosul rînji și spuse: Pentru că toți se agață de priveliștea cucului din nori, e un adevărat noroc că unul sau doi dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pare strălucitor, din alta, întunecat. Crezi că ai decoperit adevărul cînd înlocuiești priveliștea veselă cu opusul ei, dar adevărata profunzime combină toate perspectivele, și pe cele vesele și pe cele întunecate. Morocănosul rînji și spuse: Pentru că toți se agață de priveliștea cucului din nori, e un adevărat noroc că unul sau doi dintre noi nu se tem să se uite la starea canalizării. — îmi cer scuze c-am întîrziat atît, zise Fata Roșie, punînd o tavă pe masă. M-am gîndit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să dispar. Dacă nu, vino să bem ceva în liniște și să vorbim despre orice în afară de nenorocita asta de adunare. Chiar și limbajul lor mă face să mă simt nașpa. Lanark o privi lung și văzu cît de atrăgătoare era. Priveliștea îl chinuia enorm. Știa că dacă i-ar da voie să-i sărute gura țîfnoasă, n-ar simți nici căldură și nici nu l-ar stîrni. Privi în sinea lui și descoperi doar un îngheț flămînd și lipsit de generozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu tristețe ce fel de viață duce Alexander cu Rima, cînd cărarea deveni o scară din găuri nisipoase săpate în iarba pantei abrupte. Din acel loc, vîrful părea un dom imens și verde și, uitîndu-se la el, Lanark văzu o priveliște uluitoare. Dincolo de curba din stînga, se zărea o siluetă umană mică, proiectată pe albastrul cerului, care urca rapid. Lanark oftă de plăcere, se opri și privi albastrul cerului. „Mulțumesc!“ zise el, și o clipă i se păru că vede stafia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și să străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din copii păziți de mamele lor, luneca și se rostogolea pe deal spre o poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o să vină potopul, un potop imens. — Tată, nu fi prost. — Nu sînt prost. Cineva mi-a spus că totul se va termina într-un potop; era foarte sigur. Da, trebuie să mergem cît mai sus posibil, fie numai și pentru priveliște. Pe măsură ce urcau pe micile poteci abrupte, Lanark se simțea din ce în ce mai plin de energie și bucurie. încercă să zburde puțin. — Te-ai însurat, Sandy? — Ușurel, tată. Aș prefera să-mi spui numele complet. Nu, nu sînt însurat. Am o fiică, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu un altul din arborii gigantici. Minuscule siluete omenești ― minuscule în raport cu decorul ― se revărsau în masă din tunelurile, din găurile și din scorburile enorme ale scoarței. Gosseyn privea încordat. Ajunse pe sol, siluetele se năpustiră la atac urlând. Era o priveliște insolită: se lăsau să cadă de pe crengile mai de jos ca maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau un pârâiaș, apoi un râu, apoi un fluviu, și în sfârșit, o mare de oameni purtând șorțuri ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case care ocupau dealuri întregi, se târau până în văi și se pierdeau în depărtări cețoase. Gosseyn întoarse încet spatele priveliștii. De un minut, sunete ciudate ajungeau la el de la ușa opusă. Se îndreptă într-acolo, conștient că întârziase mai mult decât se cuvenea pentru o primă dimineață. Ușa era închisă, dar o deschise cu hotărâre și trecu peste prag. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
câmpul magnetic propriu al planetei. În fața domnlui camerei de control, de o transparență limpede, Gosseyn zăbovi o vreme, privind marea care se întindea jos, cât vedea cu ochii, apele-i înfiorate, fără nici un petec de pământ. Își luă ochii de la priveliștea marină pentru a-și continua examinarea. O scară de oțel se ridica într-un colț. Ea ducea într-o înclinare rigidă la o trapă închisă. Gosseyn urcă degrabă. În încăpere - o magazie, Gosseyn privi etichetele lăzilor și cutiilor, nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni. Mai încerc încă să-i conving pe unii. Oftă. - Nu cer mult, dar vreau măcar o anumită cooperare. Așa că priveliști ca aceasta (arătă spre curte) sunt concomitent necesare eliminării forțelor răului Dădu din cap. - Nu pot fi milos cu indivizi recalcitranți. Gosseyn avea răspunsul. Iată ce se întâmpla cu aceia care erau "contra". Acum, știa contra cui să lupte. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
spațiu de tihnă și verdeață, ale cărui 47 de hectare de alei umbroase și morminte sînt propice reveriei melancolice, amintirilor istorice și evocărilor literare, și chiar și ciudățeniilor cultelor ezoterice. Pantele, unele anevoioase pentru locuitorii în vîrstă, oferă multor apartamente priveliști excepționale asupra Parisului, fără a mai socoti farmecul ulicioarelor și al treptelor care amintesc de Montmartre. Numeroase alei deservesc micile case muncitorești care fac astăzi deliciul cuplurilor tinere, cu puțini copii, dar cu un gust pronunțat pentru farmecul învechit al
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
cu un altul din arborii gigantici. Minuscule siluete omenești ― minuscule în raport cu decorul ― se revărsau în masă din tunelurile, din găurile și din scorburile enorme ale scoarței. Gosseyn privea încordat. Ajunse pe sol, siluetele se năpustiră la atac urlând. Era o priveliște insolită: se lăsau să cadă de pe crengile mai de jos ca maimuțele și aveau drept arme niște bâte scurte. La început păreau un pârâiaș, apoi un râu, apoi un fluviu, și în sfârșit, o mare de oameni purtând șorțuri ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o știință aplicată, îi răspunse Grosvenor și trecu pragul. Peste câteva clipe, întorcând capul, văzu că celălalt îl urmărea cu o privire buimacă. Grosvenor zâmbi, apoi uită de paznic. Se afla pentru prima oară pe punte. Ochii lui iscodeau fascinați priveliștea din jur. Panoul de control - masiv, fără să ocupe o suprafață prea mare - era alcătuit dintr-un șir de console metalice arcuite, suprapuse, lungi de câte șaizeci de metri, pline de dispozitive și instrumente. De la o consolă la alta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
stărui von Grossen. - Mai are cineva vreo obiecție? Întreba Morton. Și, întrucât nimeni nu-i răspunse, conchise: Bine, băieți, duceți-vă și prindeți-l! 15 Ixtl aștepta. Prin fața ochilor i se perindau, ca într-un caleidoscop, amintirile tuturor lucrurilor și priveliștilor întrezărite vreodată. Într-o străfulgerare își văzu și planeta natală, de mult pustiită. Se simți mândru și plin de dispreț față de aceste ființe bipede care ar fi vrut să-l captureze. Își aminti că, într-o vreme, cei din neamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
aceeași clipă, oglinda dispăru în zidul metalic. Se auzi declicul unui alt buton Dispăru și zidul. Dinaintea lui se întindea un parc asemănător celui pe care-l văzuse deja prin ușa din față, în mod evident o extindere a aceleiași priveliști de grădină. O clădire masivă, cam de cinci sute de metri lungime și - incredibil - tot atât de înaltă pe cât de lungă, se ridica asemenea unui monstru întunecat, profilându-se pe cer și dominând zarea. Pretutindeni existau dovezi ale trudei dinamice a omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
câteva minute înaintea amiezii. Se făcuse deja ora două, când Cayle Clark se văzu cu hârtiile ștampilate. Ieși în aer liber. Briza îi atinse obrajii și de pe acel pisc de metal, care era aeroportul, vedea, spre apus, orașul luminat orbitor. Priveliștea îți tăia, pur și simplu, respirația, dar Clark nu irosi nici o clipă. Dintr-o cabină cu teleecran formă numărul lui Lucy. După o pauză, pe ecran se ivi fața unui tânăr: - Sunt soțul lui Lucy, zise acesta. A ieșit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
acela de sec, fără pomi, fără iarbă, așezat ca o cicatrice între benzinărie și câmp, trebuia umplut, îmblânzit, așa că se pomeni spunând tare: — Tu vezi ce urâtă-i fâșia asta dintre benzinărie și câmp, arată ca o chelie în toată priveliștea! Vorbea cu îngrijitoarea, care tocmai intrase în tura de noapte, pregătită să spele holul și toaletele. Femeia se opri pentru o clipă și fixă cu privirea, prin ferestrele restaurantului, fâșia de gol, apoi nu spuse nimic, doar oftă. „Trebuie să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ieri în ziare... — Se împotmolesc mai de mult, de pe vremea englezilor, spuse șoferul, uitându-se în față. Era un bandari de-al locului, negricios și neras, ca un cioclu. Omar nu mai fusese în sud, atât de aproape de graniță, iar priveliștea orașului ars îl înfricoșa. Câmpul din Darkhuien, unde altădată fusese turnul cu flacără, arăta precum carnea vie, iar în locul cisternei de păcură vedeai cratere largi ca după bombardament. Era sfârșitul anilor ’90, Khomeini murise, li se încheiase războiul, iar în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
declanșează mecanic (natural) și cultural (artificial) o anumită reacție simbolică din partea visătorului. Cel care transmite și acela care recepționează se află acuma într-un spațiu închis, acela al cuvintelor tipărite, pe o hârtie; acum vede și aude interior simultan o priveliște stranie și înțelege cuvinte înscrise pe partea de sus, în stânga unui tablou: „Taci și fii cuminte, fetița babei, zise bătrâna ridicând asupra ei arătătorul de la mâna dreaptă. Fetița afirmă: „fel și chip și am un vis, care-mi mănâncă sănătatea
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]