2,283 matches
-
celor buni soarta nu le dă prea multe.” „Vorbe bune și rele le e dat oamenilor să audă: nu te lăsa răvășit sau abătut din drum de ele.” „Dacă cineva va avea să-ți spună minciuni, cu înțelegere și blândețe rabdă și respectă preceptele: nimeni, prin fapte sau cuvinte, să nu te poată face să zici sau să faci ceea ce nu ți se pare ție că e bun.” „Cântărește-ți bine faptele ca să nu săvârșești lucruri nelalocul lor; e prostesc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la partide. Și am fost și șef de promoție. M-am întâlnit cu foarte mulți colegi: și generali, și simpli ofițeri. Prin natura situației, noi am fost mai uniți, vă dați seama patru oameni într-un tanc, împărțind o țigară, răbdând de foame sau, mai vulgar, mirosindu-ne reciproc șosetele. S. B.: E o solidaritate care se leagă. M. M.: Se leagă. Asta-ți rămâne, în fine. De asta spun că sunt și de ăștia, sunt și de ăia destui. Sunt
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
În prostie ca să ne hidratăm și privim din când În când acele ceasornicului electronic care ne indică apropierea orei de Îmbarcare spre București. În sfârșit, suntem din nou În avion, dar drumul de trei ore ni se pare un fleac, răbdăm cu stoicism ultimele minute. Din difuzor vocea comandantului răsună sacadat: Puneți-vă centurile de siguranță. Peste cinci minute aterizăm! Ca de fiecare dată emoțiile ne cuprind pe aeroportul „Henri Coandă” din București. Este mic, Înghesuit, nu are suplețea, măreția și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
totul va fi depășit oricât de greu ar fi pentru că, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel, „de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am nimic nu sunt... Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, de gândește răul, nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
este binevoitoare, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, de gândește răul, nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le rabdă, toate le crede, le nădăjduiește. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 3-8). CAPITOLUL I CONSIDERAȚII TEORETICE ASUPRA PROBLEMATICII ABANDONULUI FAMILIAL I.1. Familia, cadru de creștere și educare a copilului Familia este considerată elementul natural și fundamental al societății
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
se sting... Căminul pare o carceră: Sonenul-întremător dispare...Femeia pierdută, prin practici diavolești, îi încătușează inima, îndepărtându-l de soția sa legitimă. Pe aceasta nu o mai poate suferi, nu-i îngăduie măcar nici un cuvânt mai aspru, iar aceleia îi rabdă toate insolențele și injuriile și îi cade în genunchi.” Sfântul Ioan Hrisostom se împotrivește ferm divorțului și de aceea recomandă soților să se opună acestor ispite păgubitoare de a călca frumusețea, indisolubilitatea și demnitatea căsătoriei, recomandând ca remediu meditația asupra
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
lucru. Prin canonul 9 al Sfântului Vasile cel Mare se arată clar că bărbații care desfrânează să se țină de acele femei. Bărbatul lăsat nu ar fi atins de vină decât numai femeia care l-a lăsat, care trebuie să rabde cât mai mult din neplăcerile lui. Cel lăsat de femeie este iertat și cea care l-a luat nu se pedepsește. Numai când bărbatul își lasă femeia și se duce la alta este desfrânat. Prin canonul 35 se va ține
Rolul familiei în asistenţa social - pastorală a copiilor abandonaţi by Adriana Nastasă () [Corola-publishinghouse/Science/91710_a_93179]
-
îmbrăcată cu o mănușă chirurgicală) sarmale dintr-o oală uriașă. Sarmalele sunt dispuse radial, ca spițele unei biciclete. Îi dau dreptate și adaug la rândul meu : „Așa este ! La pelerinajul de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, nimeni nu a răbdat de foame ! Nu am văzut niciodată atât de multe pachete împărțite pelerinilor ca acolo !”. Toți îmi dau dreptate, râzând. Sarcina mea este să port pachetele de polistiren alb, model „catering”, conținând o bucată de pește fript, trei sarmale vegetale (de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Vezi ce putere mare e acolo ?” Apoi încep să discute despre rai și despre iad, pedepsele divine la adresa omului care se crede mai puternic decât Dumnezeu. „Apoi nu ați văzut ce arată la televizor ? Numai blestemății, credeți că ne mai rabdă mult Dumnezeu așa ?”, spune un bărbat cu un puternic accent bucovinean. Cei din jur dau din cap, aprobatori. Femeile din grup mă spionează cu coada ochiului. Nu știu de ce, poate că-i din cauza felului în care sunt îmbrăcat, cămașă albă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
îndeplinirea condițiilor politice și economice impuse de Moscova prin armistițiul din septembrie 1944 tocmai pentru a evita radicalizarea lor, o perspectivă care ar fi compromis poate iremediabil perspectivele de redresare economică ale României, nici așa prea optimiste: "[...] Uniunea Sovietică ne rabdă, dar nu ne va răbda multă vreme. Le rabdă, le strânge și într-o bună zi va spune: ajunge, nu sunteți în stare să îndepliniți și condițiile armistițiului, nu sunteți în stare să faceți ordine în țara voastră, vom face
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
impuse de Moscova prin armistițiul din septembrie 1944 tocmai pentru a evita radicalizarea lor, o perspectivă care ar fi compromis poate iremediabil perspectivele de redresare economică ale României, nici așa prea optimiste: "[...] Uniunea Sovietică ne rabdă, dar nu ne va răbda multă vreme. Le rabdă, le strânge și într-o bună zi va spune: ajunge, nu sunteți în stare să îndepliniți și condițiile armistițiului, nu sunteți în stare să faceți ordine în țara voastră, vom face noi ordine. Și nu vom
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
armistițiul din septembrie 1944 tocmai pentru a evita radicalizarea lor, o perspectivă care ar fi compromis poate iremediabil perspectivele de redresare economică ale României, nici așa prea optimiste: "[...] Uniunea Sovietică ne rabdă, dar nu ne va răbda multă vreme. Le rabdă, le strânge și într-o bună zi va spune: ajunge, nu sunteți în stare să îndepliniți și condițiile armistițiului, nu sunteți în stare să faceți ordine în țara voastră, vom face noi ordine. Și nu vom avea condițiuni de pace
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și la condiționarea existenței sale de staționarea contingentelor sovietice pe teritoriul României: "v-ați obișnuit să trăiți sub aripa caldă a Armatei Sovietice", i-ar fi spus acesta, "dacă n-ar fi Armata Sovietică, nici trei zile nu v-ar răbda poporul" (Neagoe- Pleșa, Pleșa: 2006, 382). Urmau să mai treacă încă trei ani tumultuoși până la reificarea insolitei idei a elitei politice de la București. Următorul eveniment politic consumat în 1955 și semnificativ pentru evoluția ulterioară a regimului în plan internațional a
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
vor numai să ne sperie. Dar după un timp am aflat că ăsta era adevărul. În lagărul acela, În Auschwitz, era un lagăr de nimicire. N-a trebuit să muncim, n-a fost nici o muncă, dar cei mai mulți n-au putut răbda și s-au dus la gardul acela electric și și-au pus capăt zilelor. Acolo am primit ceva de mâncare, dar nu s-a putut recunoaște din ce era făcută mâncarea aceea. Eu nici n-am putut să mănânc; am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
realitate. Alții s-au distrus din punct de vedere psihic. Au fost care au Înnebunit ori s-au sinucis. Lagărele erau Înconjurate cu sârmă cu electricitate. Erau unii care s-au aruncat În sârme, ca să moară, că nu mai puteau răbda. Eu am avut noroc de niște colege, să zic așa, cu care ne-am ținut din punct de vedere moral. Deși nu m-am zbătut pentru viață, din punct de vedere moral am Încercat să trăim aceste momente. Nu ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să vă Închipuiți ce Înseamnă pentru o femeie cu un păr frumos șă devină cheală. Dar atunci deja nu mai conta nimic. Ce ne făceau polonezele! Se purtau foarte urât cu noi, foarte grosolan. Iar când una n-a mai răbdat și a Întrebat de ce se poartă așa cu noi, zice: „Încă voi vorbiți, care până acum ați putut să mergeți la teatru, la concerte, la tot... și noi facem asta de ani de zile”, și Încă era supărată. Iar după ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
care orice natură poate stăpâni/ Și-a ales derept palat acea peșteră întunecată/ Noaptea ce s-a întins peste vizuina pustie/ Își ridică vălul către o zi închipuită/ Și nu se învoiește a primi din razele-ndoielnice/ Decât ceea ce poate răbda târgul cu umbrele 816. Hegel 817 artată că neantul ni-l reprezentăm ca noapte pură, diferența dintre ființă și neant fiind asociată cu această deosebire. Dar vederea nu este cu nimic mai alterată în întunericul absolut. După scrierile filosofului lumina
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în omenire civilizația materialistă - fără suflet - pe care din nenorocire o trăim azi după 200 ani a cărții scrise; fiecare om va avea un număr și oamenii vor plânge la morminte, zicând: „ieșiți, să intrăm noi, că nu mai putem răbda”. Oare nam ajuns aproape de aceste vremuri? N-am crezut în prorociri, dar le trăim toate cele prorocite! Lumea întreagă e un haos, ca și la noi. Unde este cinstea, demnitatea și respectul poruncilor divine, ca și solidaritatea națională de care
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
câmpurile de luptă, a știut cel mai bine să moară. De la războiul de independență din 1877-1878 și până la războiul din 1941-1945, soldatul român s-a prezentat pe front, luptând în condiții de inferioritate privind înzestrarea materială și chiar pregătirea militară, răbdând de foame și de frig, suplinind totul prin curaj și bărbăție. Nu e de mirare că am înregistrat pierderi mari în oameni, comparativ cu alte armate. Omagiindu-i pe adevărații eroi, să nu-i trecem cu vederea pe cei care
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ani are, și aflând că are peste 40 și cinci copii, i-a dat certificat medical, ca să fie scutit de front. De la un alt sergent al armatei române, Mircea Ignătescu, care a ajuns până în inima Rusiei, am aflat despre foamea răbdată de soldatul român, cauza principală fiind furtul de alimente, din rația celor care luptau în linia I, situație care nu se întâmpla în armata germană. Ce legătură pot avea cei care au „luptat” la aprovizionarea armatei cu eroii și eroismul
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
putea fi nici al lui Voronin, nici al lui Andrei Stratan și nici al lui Marian Lupu, ci numai al Peștișorului de Aur. Peștișorul îi spunea că o cunoaște de când a fost deportată, cu întreaga familie, în Asia Centrală, știe cum răbda de foame și de frig, cum i-au murit părinții, apoi soțul, dus la muncă forțată, cum a muncit la colhoz să-și crească copiii și, pentru toate suferințele, îi va îndeplini trei dorințe. La prima, lelea Safta n-a
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
gata, pe moarte; avocații lor bine plătiți s-ar da pe sub pământ să-și scape clienții, inventându-le, împreună cu medicii, suferințe care nu sunt trecute în nomenclatorul suferințelor, ne-ar stoarce lacrimi și ar fi iertați, fiind redați istoriei, care rabdă și înghite toate. Și la toată urma, dintre toți cei puși pe listă, Năstase ar fi cel mai interesat să se prezinte în fața instanței, dacă mai vrea să-și păstreze o urmă de credibilitate politică. Nu-l putem obliga. Și
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
1789. Un destin tragic ne face să repetăm greșelile Bourbon-ilor restaurați în 1815, aduși în furgoanele dușmanilor Franței. Ei, Bourbon-ii (Ludovic al XVIII-lea) votează miliardul pentru emigranți (era vorba de franci aur!), drept pentru care poporul nu i-a răbdat mult: revoluția din 1830 i-a măturat de la tron pe toți Bourbon-ii. Dacă e să mergem pe mâna Franței, băgați de seamă voi, care nu vă mai săturați de restituiri, “poghibale spurcate ce sunteți”, voi n-ați avut nici pe
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
fi rezistat în spațiul mioritic. Nu, n-ar fi rezistat, era osificat, dinastic și subminat din toate părțile și, îndeosebi, de la Moscova. Problema este alta: în timpul regimului, regretat de o parte a populației, printr-un efort uriaș, uneori chiar cu răbdat de foame, cu închisori, cu dușmani ai poporului, s-a construit ceea ce s-a numit baza tehnico-materială a socialismului, porninduse de la prea puținul făcut de capitalismul întins de la Cuza până la 23 august 1944. Dintr-o pudoare ideologică, acea bază a
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
lor!”. Eram năucit de întorsătura lucrurilor. La Poliție am dat o declarație în care am arătat toată povestea. Am fost repede judecat și condamnat la muncă silnică pe viață. Acum îmi ispășesc pedeapsa. Fiindcă așa mi se cuvine. Trebuia să rabd mai degrabă paguba și nedreptatea, batjocura și înșelăciunea decât să mă mânii. Câți oameni, fraților, mor în lumea asta fiindcă au primit o palmă? Dar mie Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuia să ridic mâna împotriva celui ce m-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]