4,392 matches
-
locul unde era bucata de cărniță sau trupul însângerat al unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe o pârghioară și atunci cădea asupra unui lemn, strivindu-l și acoperindu-l în același timp. Era acoperit și ascuns, ca să nu-i răpească omului prada alt hoț al pădurii, fie vultur, fie vulpe, fie lup. Această alcătuire de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sinistru, de parcă ar fi citit o carte despre cum să le dea femeilor ceea ce își doresc. Al dracului Mângâietor Delicat, îmi venea să-mi jupoi pielea de pe mine! Și așa a apărut expresia. Sugera o notă de efeminare care îi răpea instantaneu unui bărbat orice putere de atracție. Era cea mai infectă categorie în care putea fi pus cineva și, după părerea lui Jacqui, mai bine să fii un bețivan într-un maiou murdar care își bate nevasta decât un Mângâietor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Doamne, îmi cer scuze, mulțumesc, am murmurat, gândindu-mă: Poartă-te normal, poartă-te normal. Jacqui îmi spunea cât de greu e să pui mâna pe un Labradel, erau foarte rari și se vindeau pe piața neagră, unii fuseseră chiar răpiți de la stăpânii lor și vânduți mai departe. Încercam să fiu atentă, dar Joey era vizavi de ea, pe diagonală, și cânta Uptown Girl, schimbând versurile originale cu unele răutăcioase la adresa lui Jacqui. „Fată ambițioasă, umblă numai cu cei bogați și celebri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
decât la oricine pe lume. Nu te-ai schimbat, Silma. Dai omului impresia că vorbește cu o femeiușcă doar, când de fapt are de-a face cu fata lui Suleyman librarul, fie ca Domnul să adauge anilor tăi ce a răpit alor lui. Și să-ți mai taie din iuțimea limbii pe cât i-a ascuțit-o lui. Binecuvântând amintirea tatălui lor, izbucniră amândoi în râs din toată inima. Erau acum complici, la fel ca în trecut. Khâli își trase în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tulburat așa de tare? - E altceva. Am aflat azi-dimineață că unul dintre nepoții mei a fost ars de viu pe un rug în La Guardia, lângă Toledo, împreună cu încă zece persoane. Erau acuzați că au practicat magia neagră, că au răpit un copil creștin și că l-au răstignit ca pe Iisus. Inchizitorii n-au putut dovedi nimic; n-au putut nici să spună numele copilului așa-zis asasinat, nici să dea la iveală cadavrul, n-au putut nici măcar stabili că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Granada le spuneau musulmanilor: „Sunteți acum mai dragi inimii suveranului nostru decât am fost vreodată noi înșine“. Unii mergeau până acolo încât spuneau, cu extremă rea-voință, că maurii îl vrăjiseră pe rege spre a-i împiedica pe creștini să le răpească bunurile. Suferințele noastre, oftă Mohamed, aveau curând să ne disculpe și să ne aducă aminte că, chiar și liberi, eram de acum înainte înlănțuiți de umilința noastră. Cu toate astea, în lunile care au urmat căderii Granadei - fie ca Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de călugăriță. Grădinarul m-a prins și m-a adus îndărăt la mânăstire, răsucindu-mi brațul ca unei hoațe de găini. Am fost azvârlită atunci într-o temniță și biciuită la sânge. Mai păstrase încă ceva urme, care nu-i răpeau totuși nimic din frumusețe, nici din blânda perfecțiune a trupului. — După două săptămâni, când m-au lăsat să ies, mă hotărâsem să-mi schimb atitudinea. Am făcut parada unei profunde remușcări și m-am arătat cucernică, supusă, insensibilă la umilințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
El era ferm convins că, mobilizând creștinătatea împotriva islamului, putea pune capăt schismei lui Luther și-l putea împăca pe împăratul Carol cu regele Franței. Suprimarea pensiei mele și chemarea la măcel universal: iată, cu siguranță, niște elemente care-mi răpeau orice poftă de a-l aclama pe acest papă. Și care, pe deasupra, mă și îmboldeau să părăsesc Roma cât mai iute, plecând spre Florența, unde cardinalul Giulio mă încuraja să-l urmez. M-aș fi alăturat lui, de bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ale dumitale, Leon. Dintr-o privire, îi dădu cuvântul diplomatului. — Te-ai întrebat ades, Leon, care era adevăratul motiv al aducerii tale la Roma, pentru ce ne-am hotărât într-o bună zi să-l punem pe Pietro Bovadiglia să răpească un învățat maur de pe coastele Berberiei? Era un plan pe care răposatul papă Leon n-a găsit niciodată prilejul să ți-l dezvăluie. A sosit momentul astăzi. Guicciardini tăcu, iar Clement continuă, ca și cum ar fi recitat amândoi același text: — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Și în ce scop? — Al păcii. N-ar fi minunat ca, jur-împrejurul Mediteranei, creștinii și musulmanii să poată trăi și face negoț împreună fără războaie și fără piraterie, să pot merge de la Alexandria la Tunis cu familia fără a fi răpit de veun sicilian? Iarăși pata aia tenace de pe mânecă. O frecă și mai zdravăn, adresându-mi apoi o privire lipsită de amabilitate: — Ascultă-mă, Hassan! Dacă vrei să amintești de prietenia noastră, de anii noștri de școală, de familia noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
De-ți spui dorința -n fața ei Ea te va ajuta de-i dreapta De vei minți în fața ei Un uragan prea mare te așteaptă. Dar ea , săracă ne iubește Și varsă lacrimi grele pentru noi, Când la marinari sufletul răpește Și îi alunga dintre noi Și foarte des ne dă tsunami Și valuri mari, ce se revarsă Ce vor distruge orice casă. Dar ea ne dă și de mâncare Ne dă și pești, si ierburi rare, Aduce alge pentru noi
Marea. In: Bazaconii şi autoparodii by Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/378_a_602]
-
al timpului. Uite, lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite, fotografiile, galbene ca praful și aproape la fel de sfărâmicioase ca și el, din țărână ne-am născut, în țărână ne întoarcem, spre mormânt măreața regină se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aia? Aici rănile sunt închise, durerea pe jumătate vindecată, aici este în siguranță, iar eu sunt aici ca să-l fac să se simtă astfel, în siguranță, în viața neschimbată și neschimbătoare de zi cu zi. Nici un vultur nu-l poate răpi, nici un vultur care să-l ia înapoi în trecut, trecutul e sigur, nu poți păși în el a doua oară, e stabil și galben și sfărâmicios trecutul. Degetul nevăzut a terminat de scris. închide cufărul, pune deoparte lucurile copilărești, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
știe ce-i de făcut. Am stat de vorbă de trei ori cu ea În viața mea și am tras două concluzii: unu, doamna Aldaya are Încă vîrsta mintală de doisprezece ani; doi, suferă de un narcisism cronic care Îi răpește orice posibilitate de a vedea și de a Înțelege vreun lucru care nu este ceea ce vrea ea să vadă și să creadă, mai ales referitor la ea Însăși. — Scutește-mă de diagnostice, Miquel. — Ceea ce vreau să spun e că, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Maică-sa, Sophie, Îl aștepta acolo, Înecată În lacrimi. — Ce-ai făcut, Julián? murmură ea, fără mînie. — Iartă-mă, mamă... Sophie Își Îmbrățișă fiul cu putere. Slăbise și era Îmbătrînită, ca și cînd toți cei din jur i-ar fi răpit viața și tinerețea. „Eu mai mult ca oricare altul“, se gîndi Julián. — Ascultă-mă bine, Julián. Tatăl tău și cu don Ricardo Aldaya au pus la cale să te trimită În armată peste cîteva zile. Aldaya are influență... Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Pentru Penélope. Julián Încuviință, dîndu-și seama abia atunci cît de dor avea să-i fie de prietenul său. — Și păstrează-ți visele, spuse Miquel. Niciodată nu se știe cînd au să-ți lipsească. — Întotdeauna, murmură Julián, Însă huruitul trenului Îi răpise cuvintele. — Penélope mi-a povestit ce s-a Întîmplat În noaptea cînd doamna i-a surprins În dormitorul meu. A doua zi, stăpîna m-a chemat și m-a Întrebat ce știam despre Julián. I-am zis că nimic, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și Încă o dată, n-o să fie adevărat, am zis eu. Tata Își ridică privirea și mă privi sever. — Tu cunoșteai această persoană? Pe Nuria Monfort? — Am vorbit cu ea de vreo două ori, am spus eu. Chipul Nuriei Monfort Îmi răpi gîndurile. Lipsa mea de sinceritate avea gust de greață. Încă mă urmăreau mirosul ei și atingerea buzelor sale, imaginea acelui birou ordonat grijuliu și privirea ei tristă și Înțeleaptă. „De vreo două ori.“! — De ce a trebuit să vorbești cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a boală, abia se mai ținea pe picioare. Medicii cărora nu le Îngăduie s-o consulte pe Penélope se temeau prea mult de el ca să-i spună adevărul, Însă el știa că trupul pe care Dumnezeu Începuse să i-l răpească În zorii acelei zile cînd se hotărîse să-și caute fiul, pe Julián, se mistuia. În timpul lungii traversade, așezat pe punte, tremurînd sub pleduri și privind infinitul gol al oceanului, a Înțeles că nu va mai apuca să vadă uscatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
așezat pe chei ca să contemplăm priveliștea. La vreo douăzeci de metri Începea o procesiune nemișcată de automobile, cu geamurile acoperite abur și foi de ziar. — Orașul ăsta e o vrăjitoare, știi dumneata, Daniel? Ți se vîră pe sub piele și Îți răpește sufletul fără ca măcar să bagi de seamă. — Vorbești și dumneata ca Rociíto, Fermín. — Să nu rîzi, fiindcă cei ca ea fac din lumea asta ticăloasă un loc pe care merită efortul să-l vizitezi. — TÎrfele? — Nu. TÎrfe sîntem cu toții, mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ani și are o fiică pe care noi n-am văzut-o niciodată. Trimite mereu suveniruri pentru mine, Însă eu știu că l-am pierdut În mod iremediabil, de ani de zile. Îmi place să-mi Închipui că viața ne răpește prietenii din copilărie pur și simplu dintr-un capriciu al ei, Însă nu Întotdeauna reușesc s-o și cred. Cartierul a rămas la fel, Însă există zile cînd mi se pare că lumina Îndrăznește din ce În ce mai mult, că se Întoarce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai exista lângă primărie câte o gazetă de stradă cu harta “Întreagă“ a Ungariei și pe ea scria, eu mai știu ungurește că am fost Învățător și În Ardeal: «nu, nu, niciodată nu vom uita ținuturile care ni s-au răpit vremelnic». Dar vreau să spun că oamenii se purtau foarte frumos. Și chiar soldații lor, dacă luptau, luptau de frica nemților, ei nu mai aveau nici un chef (parcă pentru a lupta cu arma ar avea cineva chef!), mai mult se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spre porțile castelului, pe care le-au găsit nepăzite. In castel au găsit un scut agățat de un stâlp de aur. Emblema acestuia era un vultur alb pe un câmp de azur, în amintirea păsării lui Zeus, care l-a răpit pe Ganymed, floarea neamului frigian. Dedesubt se aflau gravate următoarele cuvinte: “:Muritorul care va strânge acest scut va trebui să fie tot atât de puternic ca și Hector. Fecioara, sărind de pe cal, a adus omagiul său armelor făcând o plecăciune până la pământ
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
stăpânul Durindanei. Gradasso și Mandricardo s-au grăbit să încheie un armistițiu, pentru a-l însoți pe Florismart, la fel a procedat și Rogero. În drumul lor ei au întâlnit un pitic care le-a implorat ajutorul pentru doamna sa, răpită de către un vrăjitor călare pe un armăsar înaripat. Deși n-aveau de loc poftă să se lase îndepărtați de la țelul călătoriei lor, ei nu au putut, totuși, să rămână nepăsători la acest apel. Doi dintre ei, Gradasso și Rogero au
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cavaler ce părea chinuit de o mare mâhnire. Bradamanta s-a apropiat de el și l-a întrebat care era pricina supărării sale. Vai! Domnul meu,zise el, plâng o tânără și fermecătoare prietenă, logodnica mea, care mi-a fost răpită de un nemernic - un demon, mai bine zis, care,a coborât din văzduh, călare pe un cal înaripat, a înșfăcat-o și a dus-o țipând în vizuina sa. L-am urmărit peste stânci și râpe până ce calul nu m-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și înțeleaptă, pe când celelalte două surori erau violente și iubitoare de petreceri. Pământul ei era despărțit de al lor printr-un golf și un șir de munți și numai acestea o împiedicaseră, până acum pe sora cea rea să -l răpească. Astolfo și-a terminat aici povestirea, iar Rogero,care știa că era vărul Bradamantei, ar fi încercat cu dragă inimă să facă ceva pentru salvarea lui; dar cum aceasta nu-i sta în putință, l-a consolat și el cum
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]