2,766 matches
-
într-o răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cu surorile de caritate! Barem de-ar veni mai curând concediul... Apostol tăcea. În trei luni de zile, cât fusese oprit de medici să vorbească, fiindcă avea plămânul drept sfârtecat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimp gândurile lui s-au obișnuit a se rândui frumos, fără pripiri năvalnice și mai ales fără dureri. De altfel, la început mintea i-a fost senină, parcă o mână meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de la Klapka, nu se mai grăbi să-l deschidă. Presimțea ce cuprinde și, într-adevăr, citind, dădu peste trei rânduri încurcate, din care înțelese cu o claritate tăioasă că, de o săptămână, în locul rușilor, au apărut românii. Se uită un răstimp la Petre, gânditor, și apoi zise: ― Nu-i de-acasă... E de pe front, de la domnul căpitan... De-acolo, nu de-acasă... Vorbind, gândurile i se strămutară departe, cuprinzând într-o fulgerare toată Parva și, deosebit, fiecare ființă dragă, începînd cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grav... nimic... Epuizare și surescitate nervoasă, atît! Dar îți trebuie liniște multă, multă liniște... Pleoapele lui Apostol se împreunară ca și când s-ar fi umplut de plumb. În suflet simți o zdruncinare, urmată de o dorință vagă de nimicire. Peste un răstimp murmură de-abia mișcând buzele: ― Doctore, vreau să mor... ― Ce, ce? strigă Meyer cu vioiciune neobișnuită. Să mori? Zi mai bine că ai vrea un concediu, precum ți se și cuvine! Apoi, făcîndu-și de lucru la masă, adăugă mai încet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ar fi fost cuviincios? ― S-o fi trezit într-însul șovinismul tatălui său, că și ăla a fost turbat rău, zise Domșa, aprobând. A și stat doi ani în temniță, cu Memorandul... ― Urât e șovinismul, tată! vorbi Marta după un răstimp. Nu-i așa?... Omul să-și iubească neamul, firește, însă nu cu ură pentru celelalte neamuri, nu-i așa? Fraza aceasta i se păru avocatului atât de "adîncă", încît nu-și putu stăpâni admirația și îmbrățișă furtunos pe Marta, strigînd
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdea o geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol rămase un răstimp cu privirile obosite. Frânturi de gânduri îi răsăreau în creieri și se stingeau repede, netrebuincioase. Pieptul îi era greu de un simțământ nou și de o năzuință nelămurită și totuși poruncitoare... Îl însuflețea o poftă mare să îmbrățișeze lumea întreagă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare în glas. Gross strânse din umeri, disprețuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi dorit lămuriri și nu cuteza să i le ceară. După un răstimp, locotenentul de pionieri se întoarse și continuă liniștit, mîngîindu-și barbișonul retezat: ― Ș-apoi, dragul meu, te-aș jigni dacă aș lua în serios metamorfoza ta religioasă, fiindcă, pentru mine, adevărații credincioși sunt sau proști, sau șarlatani! Prost și șarlatan nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu, și nu cu inima credincioasă și atotcuprinzătoare! Când omul își uită obârșia cerească și scormonește în noroi ca să afle rostul tainelor lui Dumnezeu, cum să se înalțe sufletul și cum să culeagă înțelegere și împăcare? Întrebarea preotului pluti un răstimp în razele de soare, apoi se destrămă într-o tăcere prelungă. Apostol se uită în pământ, copleșit de o apăsare crâncenă. Popa Constantin stătea în picioare, la câțiva pași, cu fața în revărsarea de lumină... Deodată Apostol Bologa ridică ochii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
noastră!... Mai avem câteva interogatorii și trebuie să încheiem dosarele, căci mâine e zi mare... Aruncă o privire disprețuitoare lui Bologa și porni grăbit, legănîndu-și burta, spre casa din stânga, urmat de aproape de plutonierul credincios. Apostol oftă ușurat... Apoi, după un răstimp, întrebă pe primarul care nu știa ce să facă: ― Generalul e aici?... D-ta poate că... ― Doarme, răspunse repede primarul. Totdeauna se odihnește după prânz câte două-trei ceasuri... Dar de-acu trebuie să se scoale, că s-a cam înserat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în poiană, auzi zgomot de pași. Se piti lângă un trunchi gros. I se păru că pașii se apropie și desluși un glas înăbușit rostind vorbe străine. Văzu două umbre mișcând la marginea pădurii... Se depărtau... Apostol mai așteptă un răstimp. Inima i se zbătea năprasnic. În creieri îi apăru iarăși harta cu pozițiile. Tranșeele infanteriștilor sunt pe două creste, dar ale românilor sunt mai coborâte... " Atunci poate că am trecut... am ieșit din liniile noastre! se gândi, uitând oboseala, umplîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
liniștit și fără grijă că de-acuma s-a sfârșit... Dar aghiotantul își strânse gulerul mantiei la gât, zicând iar plictisit: ― M-ai sculat din somn pentru... Om fără suflet!... Ei, noapte bună la toți! Locotenentul Varga rămase încurcat un răstimp. Se gândea c-ar trebui să pună câteva întrebări prizonierului, să-i afle intențiile... Îi fulgeră chiar prin creieri că poate nici n-a vrut omul să dezerteze, ci s-a rătăcit, necunoscând terenul. Altfel, cum ar fi nimerit tocmai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar Bologa nu mai răspunse nimic. ― Bine, nu ești obligat să răspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem dovezi destule și vom mai avea... Așa!... Atunci, citește procesul-verbal și iscălește, te rog! Apostol nu se mișcă. Pretorul îl măsură un răstimp, puțin nervos, stăpînindu-se, și pe urmă vorbi făcând ochii mici: ― Firește, nu te pot sili să iscălești... Trebuie să știi însă că aceasta nu va împiedica mersul justiției!... Așa!... Să nu crezi cumva că... Se întrerupse și adăugă către plutonier
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poftă ceaiul. Apoi se simți copleșit de o apatie grea. Nu-i mai păsa că e închis într-o odăiță, cu santinela la ușă... Se întinse pe pat cu fața-n sus și închise ochii. Stătu așa, fără gânduri, un răstimp care i se păru o veșnicie. Apoi aruncă o privire pe cadranul ceasului-brățară. "Unsprezece! se gândi cu decepție. De-abia o oră a trecut de când sunt aici... Dacă va trece vremea tot așa de încet, am să-mi pierd mințile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce desparte ființa de neființă... Mai bine să dorm și să treacă peste mine întîmplările în voia lor!" Se trânti iar pe pat, căutând să alunge gândurile, care totuși veneau să-l chinuiască, întocmai ca niște vrăjmași fără îndurare. În răstimpuri îi soseau în ajutor zgomote de afară, schimbarea santinelei, câte un huruit de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul... Și iar gândurile, mereu gândurile... Spre seară auzi pașii plutonierului: poate că-l cheamă pretorul... Se bucură. Barem va mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar să umble de ici-colo. Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului, fără urme de sânge în obraz, cu privirea spre ușa în care cheia se învîrtea scârțâind mai ascuțit ca totdeauna. " Acuma vine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot de bocanci târâți anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ambientului o îmbia să conducă relaxată. Străbătuseră drumuri lungi, inutile, poteci încrucișate, ocolite, deseori abrupte, întrerupte de cascade și rădăcinile copacilor groase, seculare, ieșite tainic la iveală ținând stânca să nu se irosească și parcurgând vremea asmuțiți în clipite. Un răstimp nesfârșit, pierdut în mărturisiri amestecase spuza moleșelilor cadențate din frumusețea așternută a anotimpurilor fragile. Ce roade singurătatea ori viitorul incert? Ce mecanism le împrejmuiește fruntea? Ce rod al imaginației își cerne nehotărârile? Îi fulgeră pe amândoi verdictul dat umanității: ’’Prietene
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
era mult de când tânărul soldat pusese repede scutul în fața unei lănci îndreptată de un dușman din țara Retenu spre pieptul lui Puarem. Căpetenia îi spusese atunci așa: "Iahuben, n-am să te uit". Oare îl uitase? Iahuben mai privi un răstimp, apoi se întoarse spre cort ca să-și urmeze somnul. Dar se auzi strigat. Se întoarse: un slujitor de lângă Puarem îi făcea semn să se apropie. Iahuben se uită cu mirare. Îi era somn. Când să-i pară bine că se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i răspundă. Iahuben se simți jignit. Râdea oare de el? Cum îndrăznise să rîdă? - Rîzi? spuse soldatul înțepat. De mine rîzi?... Sclavul răsuflă greu, ca într-un oftat. - Nu de tine... Nimeni nu se naște rob. Soldatul se gândi un răstimp. Da, poate că așa era. El însuși a fost rob o vreme scurtă în țara Retenu, unde s-a rătăcit de armată până l-au găsit tovarășii lui și l-au scăpat. Totuși, aceea a fost o întîmplare nefericită. Uneori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plin de mânie. Mâna lui Iahuben se ridică tremurătoare spre stea și buzele lui veștede îngăimară: - Dar steaua asta? Auta se întoarse repede într-acolo, după aceea își plecă ochii în pământ și nu putu să spună nimic. Trecu un răstimp de tăcere. Auta privi din nou steaua, apoi pe Iahuben. Apa limpede a unui zâmbet îi spălă fața de amărăciune. Deci soldatul nu era numai soldat: își punea și întrebări. Mai stătură astfel un timp alături, fără să vorbească. Noaptea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la cărarea pe care călca măgarul. Auta îl urmări un răstimp cu coada ochiului, apoi nu se mai uită și zâmbi. În cea din urmă călătorie ochii săi se obișnuiseră să vadă mulți oameni scunzi. Mai ales răsăritenii din Șumer sau Akkad, sau mărunții hananei nu le ajungeau atlanților mijlocii nici măcar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
foi de papirus curate. Marele Preot al Atlantidei, știutorul tuturor celor văzute și al celor nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet și-și ridică privirea rotindu-și-o prin încăpere. Abia atunci îl zări pe sclav. Lăsă sulul și-i făcu semn cu mâna. - Scoală-te
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce văzuse vreodată Iahuben, atât prin înălțimea dreaptă și amețitoare a stâlpilor, cât și prin jocul nebun de culori, băga în privitor un fel de spaimă a încîntării. Acest templu Iahuben nu-l putu privi mult, căci după un oarecare răstimp începu să simtă fiori reci în șira spinării. Acolo, în jurul Marelui Templu închinat Zeului Apelor, Zeului Soarelui, Zeului Puterii, Zeului Războiului și Zeiței Belșugului și Înțelepciunii, locuiau în case de marmură acoperite cu fildeș cei cinci preoți ai acestor zei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
clipe deschise ochii larg și strigă: - Vrei să spui cumva că e rotund ca o naramză? Stai... Va sa zică asta era taina cealaltă! Și de unde ai mai scos-o? Bătrânul căzu pe gânduri, apoi zise din nou, după un răstimp: - La urma urmei, dacă ni-l închipuim ca o tavă rotunjită și ridicată spre mijloc, de ce nu ni l-am închipui și așa... Cum ai ajuns să bănuiești? - Când veneam încoace, la un popas am întîlnit un copil care se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți. Afară se făcuse noapte. Într-un târziu, bătrânul se sculă și chemă un slujitor, cerîndu-i lumină. Apoi puse mâna pe umărul sclavului și rosti cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]