2,050 matches
-
partea dreaptă, observăm lacul pe care tocmai îl răpisem pentru un moment cu apăratul de fotografiat, o imagine care peste ani avea rolul să ne amintească că am trecut și prin acest loc cândva. Drumul începea să coboare, mașina parcă răsuflă ușurat prinzând din ce în ce mai multă viteză. Pe un asemenea traseu uitasem și de mâncare, iar somnul rămăsese undeva la ieșirea din Reșița. Intrasem într-un sat cu case construite în stil săsesc, cu porți mari zăvorite bine, oprindu-ne să privim
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
și să zic: dă-mi, Doamne, încă o dată acele nenorociri pe cap! Într-o zi de primăvară, un bun și iubit amic al meu, în desperarea dragostei sale, mă îndemnă să merg cu el la preumblare. Vreu să mă mai răsuflu la aer, îmi zise el; simt că mă înăduș. Ne-am suit într-o trăsură și am mers la Copou. Acolo, priveliștea frumoasă, verdeața care înviese spornic după o lungă iarnă, aerul, lumina, soarele încălzitor, toate aceste, în loc să-l liniștească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un om care nu vede decât ruine în jurul său, m-am îndreptat șovăind spre ușă, am ieșit în antret, unde am stat o clipă ca doar îmi voi veni în fire, fiindcă mi se tăiese picioarele și nu mă puteam răsufla; apoi, am prins să scobor scările, dragă doamne, ca să spun birjarului, care nu era, să tragă la scară. Toate aceste mișcări le-am făcut așa în mod inconscient, automatic, fără nici o țintă, fără nici o speranță de a ieși din încurcătură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ș-apoi să vii înapoi aici, să mă iei pe mine! Ascult, cacanaș. Scapat ca din gura morții, m-am suit sus în fugă urcând scările două câte două, iar dinaintea ușei salonului am stat un moment de m-am răsuflat, apoi intrând triumfător înăuntru am spus doamnei ce vroia să plece că trăsura e la dispoziția ei. Maică Precistă!... Multă vreme m-a urmărit spaima acestor câteva momente de strașnică emoțiune în care am fost așa de aproape de desperare, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
una tehnologică, alta biotehnologică, ambele folosind evident apa și o sursă de energie primară exterioară Pământului, deci nepoluantă: Soarele. Părerea mea e că sursa nucleară, luată uneori În considerare, trebuie să rămână doar o tranziție, menită a permite omenirii să răsufle până În momentul În care va putea folosi eficient energia solară. Calea tehnologică poate utiliza disocierea termică a apei, care Însă decurge la temperaturi Încă inaccesibile tehnologiei actuale. Cea mai apropiată tehnologiei actuale pare a fi electroliza apei cu ajutorul curentului electric
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
părinți, ci este un Împrumut de la copiii noștri”. “Radiosfera”, 16 octombrie 1995, ora 12,44 52. Frumusețea și suferința arborelui citadin Socoteala de acasă nu se potrivește ce cea de la târg, lucru de care m’am convins Încă o dată recent. Răsuflam ușurat că am mai pregătit o emisiune În continuarea suitei de pseudoreportaje pe care am Început-o deunăzi, când toamna mi-a pus În față ceva, cel puțin pentru mine inedit, așa că vă cer o amânare pentru a aborda altceva
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
jumătate de miliard de ani. În spatele celei de-a treia bariere lăsate În fața oxidării mediului, adică În spatele tegumentului, mai mult sau mai puțin impermeabil, aceste organisme pluricelulare pe care le-am putea deja pomeni cu numele curent de animal, au răsuflat oarecum ușurate. Ca urmare, au redus importanța armelor chimice. Pentru exterior, căci În interior trebuia păstrată o ordine strictă. Altminteri este favorizată dizidența, vreunei celule cu consecința cancerului, sau a vreunui organ cu consecința disfuncției. Arma chimică s’a divizat
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pierdut Într’o astfel de luptă. Dar să revenim la oile noastre. E vorba de un armistițiu ce durează de pe la Ignat și până la sf. Ion, când românul mântuie porcul, polobocul cu vin și moarea din cel cu varză. Dar natura răsuflă oarecum ușurată; și ea iese destul de ciufulită din lupta pomenită mai Înainte. Pentru că șirul de sărbători sunt tot atâtea tabú-uri sau interdicții de a munci. Iar sărbătorile abia amintite se adaugă la cele vreo două sute câte ar fi Într’un
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cât permite vânzoleala celei mai mari gări românești, picioare betegite și trupuri adormite În mizerie, păduchi și viermi, dar și gunoaiele scoase din recipienți ca o dovadă a entropizării induse de această “faună”, am ajuns și la metrou, nu ca să răsuflu ușurat, ci ca să dau de alte reluări ale aceleiași priveliști a unei recuzite medievale. Când, după o zi de alergătură, pentru că un provincial vine la București Încărcat cu probleme cât nu poate duce, am Încercat să-mi potolesc foamea cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
inițială, cu relief accidentat, adică negentropică, a planetei ar deveni, culmea paradoxului, folosind energia solară, ar deveni deci o platitudine entropică. Doar că truda picăturii de apă e o muncă de Sisif, reluată mereu când acea picătură de apă ar răsufla ușurată de munca isprăvită, și aceasta e dezlegarea paradoxului. Asta pentru că apa, În condițiile Terrei, poate exista majoritar doar În stare lichidă și trebuie să umple ceva. Paranteză: ghețurile reprezintă doar ceva peste 2% din total. Și, căutând, pe măsura
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Încă golașă. Bioxidul de carbon și apa au lărgit aceste fisuri, creând canioane și grote, a căror prăbușire a redus semeția inițială a stâncii. Curând, pentru bioxidul de carbon a intervenit un nou pretendent: viața vegetală. Poate stânca ar fi răsuflat ușurată, dar treaba e, de atunci, cu totul alta. Succesiunea ecologică proprie vegetației are loc și astăzi, cu o frumusețe sălbatică. Stânca golașă e acaparată În primul rând de licheni, capabili să trăiască doar cu apa din atmosferă, dar care
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ale biotopului: conturul cam ciuntit al unei țări, ba chiar și o sursă de energie primară, Soarele și ceva stele, prea depărtate de noi Însă pentru a ne folosi, ele fiind de fapt sursele de energie primară ale altor ecosisteme... Răsuflu ușurat că au trecut alegerile, căci nu vreau să fiu Învinuit de - ptiu, drace! - politică... Și, totuși, politica e o ocupație de primă importanță pentru societate, alcătuită din oameni, adică din ceea ce natura a produs mai bun și pe care
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
celorlalți, i-am așteptat în prima parcare. Familia care a garantat pentru noi la Generalul de Securitate din Brașov, cu care aveau relații de amiciție (ea era fiica unui fost comunist ilegalist), când ne-a văzut că îi așteptăm, au răsuflat ușurați ca după o vădită îngrijorare și s-au grăbit să ne spună „o să vedeți că prima ieșire a fost mai grea, deacum nu veți mai avea probleme cu deplasările în străinătate”. La care eu mi-am zis în sinea
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și copaci abia își ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea privește zveltă spre cer, veghind cu turnurile sale întreg orizontul. Vorbind de satul său natal bunicul se umple de bucurie, părând mai alb decât o fereastră ninsă în noaptea de Crăciun. Timpul a trecut
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dispărut așa din senin. Colegii de dormitor, după ce l-au lăsat să controleze prin cameră, pentru a-l calma, l-au lămurit să plece că ei au de învățat. Din castan, prin geam, noi asistam la acest spectacol și am răsuflat ușurați când urmăritorul nostru a părăsit dormitorul, total bulversat. Imediat geamul s-a deschis și am revenit în cameră, împărțind cireșe tuturor colegilor, care nu se puteau opri din râs cu hohote, de pățania noastră. A doua zi, proprietarul ne-
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
echilibristică yoga, stăteai contorsionat gata-gata să vii în cap rupându-ți gâtul. Ori să pici cu partea dorsală în conținutul cleios al recipientului, care, obedient și afazic, primea cu umilință otrava expulzată de bietele intestine care puteau, în sfârșit, să răsufle dezintoxicate și... ușurate. Aici, în camera cu destinații multiple, nu aveam nici un preș sau vreo țolică. Era doar pământul bine bătătorit și muruit. Mama, desculță fără șosete în picioare -, se așezase frântă pe o legătură de tulpini de bumbac, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și cu degetele rășchirate partea posterioară pentru a se convinge dacă toate cele cinci vertebre atrofiate ale zonei coccisului sunt la locul lor și dacă prețioasa noadă este în afara oricărui pericol. După un sumar dar atent control al părții amintite, răsuflând ușurată ca și cum ar fi supraviețuit unui seism de gradul nouă pe scara Richter, s-a întors, a ridicat pătura și a palpat salteaua de paie. Dar ce fel de saltea aveți, doamnă Rozalia? Dormim pe saltele de paie, doamnă Condor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și nu auzeam nimic din tot ce se întâmpla în jurul meu. Întreaga mea preocupare o constituia readucerea mâinii din zona de risc pe un teren neutru. Cu mișcări abia perceptibile am reușit să-mi scot mâna din zona periculoasă. Am răsuflat ușurat. Eram salvat. Respiram în voie. Rezemat cu ambele coate de bancă, într-o atitudine de "cumințenia pământului", mi-am îndreptat cu nonșalanță spre gură mâna stângă, introducând în cavitatea bucală firimitura sustrasă cu o frică terifiantă, ca și cum nimic nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe frunte. Să ne odihnim puțin; stați și voi. Ne-am așezat pe pojghița de gheață umăr la umăr, să ne mai tragem sufletul, stând cu picioarele vârâte în zăpadă până la genunchi. Ne-am dat jos rucsacurile improvizate și am răsuflat mai ușurați, privind la statul gros și denivelat de zăpadă ce se întindea departe, pe suprafața câmpului pustiu. Leu solidar cu noi a lut loc în fața noastră, sprijinindu-se pe partea dorsală, și, cu ochii lui inteligenți de cercetaș neîntrecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
corpul schilodit. Era prea mult. Atunci, cu mintea încețoșată, plutind într-o maree de instincte ucigătoare, apelând la rudimentele lui de inteligență cavernicolă, a luat muribunda de coadă și a mai trântit-o de câteva ori de pământ. Tot mai răsufla. Exasperat de rezistența și de încăpățânarea ei care parcă puneau sub semnul îndoielii calificarea lui de călău autorizat, s-a hotărât să-și manifeste în final abilitățile sale profesionale. Aruncându-și ochii împrejur, a zărit tocmai obiectul de care avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
până nu am semnat că îi voi trimite ulterior banii. La prima indemnizație pe care am primit-o ulterior, m-am achitat de datorie. Când m-am văzut din nou în haine civile și am ieșit afară din cazarmă, am răsuflat ușurat; un an și 5 luni, un capitol cenușiu din viața mea, în sfârșit, se încheiase! Cap. 3 Perioada ,,Tehnoton” M-am întors din armată în noiembrie 1974, iar în decembrie m-am înscris la „Tehnoton” la un concurs pentru
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
potolea și începea să-și închipuie ce bine ar fi fost dacă ar fi ascultat-o, să rămînă el acasă lîngă ea !... Daniel știa în momentele acelea că niciodată nu va ieși din cuvîntul bunicii. Ajunsă cu povestirea aici, ea răsufla adînc, din ce în ce mai adînc, pentru că acum urma partea care îi plăcea cel mai mult. De cum bunica începea iarăși cu depănatul amintirilor, care de data asta o năpădeau de-a dreptul, băiatul observa cum ea pornea să crească puțin cîte puțin, rotunjindu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Cinci minute după aceea, targa cu John Wayne Bobbitt era introdusă pe ușa din spate a salvării. Fețele celor prezenți erau luminate, intermitent, în albas tru și roșu. Mașina a plecat în trombă, punîndu-și în funcțiune sirena, și lumea a răsuflat ușurată. Sărma nul bărbat trăia și se afla în afara oricărui pericol. Nu același lucru se putea spune însă și despre doamna Simpson, de la apartamentul 68, care atinsese, cu cuțitul, un fir neizolat. Singura care o vedea pe doamna Simpson, în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mână mângâiam câinele de bucurie că am ajuns acasă, iar cu cealaltă căutam cheia pe care am găsit-o în broasca porții. Am deschis poarta pentru a recupera bagajele, după care am încuiat-o din nou. Eram în siguranță și răsuflam ușurat. Nu pot spune că nu mi-a fost frică. Aveam doar 13 ani și nu am uitat nici până azi acel drum străbătut în miez de noapte. Reîntâlnirea cu ai mei a fost ca o sărbătoare. Îmbrățișări și povestirea
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mi-au plăcut mult. În special, voi încerca să cumpăr "Pasărea măiastră", sau măcar o copie a acesteia, de amicul meu, pictorul Cetină, iar pe spatele ușii voi lipi afișul de la piesa mea jucată la teatrul de-aici, din localitate. Răsuflu adînc, prelung, ca un oftat din tot sufletul. Privesc schița peretelui cu biblioteca și mă felicit în gînd pentru ceea ce am făcut. Cînd m-am hotărît să fac bibliotecă pe perete, am consultat mai multe reviste, dar am rămas rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]