2,083 matches
-
spus, arătându-i canapeaua pentru care jumătate din zebrele din Etiopia Își donaseră pijamalele. Trebuie să-ți spun ceva. E-o poveste lungă, dar o să-ncerc s-o scurtez. S-a așezat, privindu-mă cu ochi mari și umezi. Am răsuflat adânc. — Vera, te-ai gândit vreodată că suntem doar niște picături de apă foindu-se printr-un ocean nesfârșit? Că totul e numai iluzie și că...? — Nu trebuie să pui atâtea Întrebări, a spus ea Înfiorată. Răspunsul meu e da
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care cînta un cuc, tristețea. Pe sub nuci rotați se strecurau cărări iar, cînd soarele cobora în asfințit, răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
condiții de viață. De exemplu, cei doi ar putea să ia acum o cârpă de praf și să facă curățenie. Trebuie să discutăm mai în amănunt despre infracțiunile noastre, aduce Rainer vorba. Hai, lasă, nu acum, după trăirea asta profundă, răsuflă Hans din greu, ca la un exercițiu de gimnastică și face o mutră care spune multe. Ar trebui să te regulezi și tu și‑ai să vezi c‑o să‑ți treacă imediat dorințele astea. Deși poate că Anna a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rupte, nu mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea asta vlăguită! Coboară-ți privirea asupra mea! Și uită-te și la târfa de colo. Fă-mă să simt măcar ceva-ceva, să răsuflu, să palpit, să se vadă! Dă-mi măcar o inimă mai mare, fiindcă de penisul meu n-are cum să-ți pese. Deși, să știi, Doamne, că de-ar fi să-mi recapăt zvâcnirea, ar fi ca și cum mi-ai dărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Înfrângerea, i-a trecut prin cap că Mile Spătaru, candidatul acela misterios, Îi furase din voturile care i s-ar fi cuvenit. De fapt nu știu ce-o fi fost În capul lui când a Început investigațiile. Poate că ceva răsuflase, nici noi nu fuseserăm prea discreți, oricum a Început să aibă suspiciuni, să facă legătura cu această organizație intitulată Celebrul animal. Ca de obicei, ca pe vremea când Îl năpăstuia pe Bej, prietenul meu din copilărie, Pârvu a chemat poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mâna stângă în aer, departe de trup, nu mai avea de ce se rezema. Desfăcu, dintr-odată, un pas mare, cât mai avea până la fereastră, prăbușindu-se, cu ambele mâini în față, să se prindă, la timp, de marginea de lemn. Răsuflă adânc, cu umerii căzuți și privirea în jos. Încercă, apoi, să-și îndrepte spatele. Mâna stângă se încleștă de pervaz, dreapta lunecă în dunga de lemn a ferestrei, până la umăr. Atinse, pipăind prelung, metalul rece. Strânse degetele în jurul zăvorului, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și mai ești și frumos pe deasupra, dar tare ești prost. Se opri din vorbit și se gândi Îndelung, cam câtă vreme Îi luă unei păsări mari să zboare Între două culmi Îndepărtate. Cel mai mare ucigaș este Krog! zise el, răsuflând ușurat, și mă măsură din cap până În picioare. - Cel mai? Frumos? l-am Întrebat. - Păi, da. Ce credeai? Oamenii sunt și ei frumoși. - Credeam că doar femeile sunt frumoase. Și dintre femei, Siloa. - Uite! Îmi arătă el pasărea aia uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fel de behăit și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din cer, am spus În gând, fără să reușesc să tac. Aceștia din urmă țineau câte o trestie În gură și, prin trestiile alea răsuflaseră sub apă, nevăzuți și nebănuiți. - Krog? - Întrebă un bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de cer și, ciudat, cu coada ochiului, am zărit pe mal un cerb care, nemișcat, se uita după noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ștergeți din satul meu. Mai ai multă cale de bătut până să duci la bun sfârșit călătoria În care te-a trimis Moru. - Bine măcar că nu ești cu totul de partea celor ce mi-au luat urma, i-am zis, răsuflând ușurat. - Nu sunt de partea nimănui. Eu doar aștept. 8. În ce mă privește, n-am mai așteptat nici măcar apusul soarelui. Pe la prânz, nori cenușii și groși se adunară peste sat din toate părțile. Femeile Începură să horcăie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându-se și plescăind. Știu, știu... Am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Krog. - Așa o fi, dar eu vin În Întâmpinarea dorințelor Tatălui. - Tatăl nu are nevoie de ajutorul tău. Și apoi, tu spui câteodată că ești Tatăl. Atunci, cum să mai trăiești? Așa că, o să te dăm Umbrei. Rămase puțin pe gânduri. Răsuflă adânc și se Încruntă. Apoi: - O să-i spun ceva lui Krog, Începu el, după care continuă În gând. Odată și odată, o să murim cu toții și atunci, toate cele din jur vor fi la fel de frumoase ca și atunci când noi eram vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar lungana asta de Runa ne supunea mai departe la cazne, punându-ne să mergem pe bolovanii cei mai lunecoși, cei pe care nu lăsam nici un fel de urme. - Ziceai că Vinas o s-o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit. Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni se afundau din ce În ce În pulberea care se aduna de zor În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zilele trecute. Nisipul frigea. Nu se auzea nimic. Nu se vedea nimic. Am Început să-i cântăm pe rând lui Unu. - Nani pui, nani pui... Unu a fost primul care s-a Înmuiat. Apoi Runa. Apoi Enkim. Eu abia mai răsuflam și m-am străduit să-mi amintesc chipul frumoasei Siloa. L-am blestemat de câteva ori pe Moru. Îmi părea rău că nu l-am ucis pe Hârciogul ăla nenorocit după ce ne trecuse brațul de mare. Apoi am amețit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă apucă o amețeleală ciudată. În scrijeliturile astea aștepta un secret. Secretul pândea ca o molimă nevăzută. Gata să se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi primit ceva În dar. Îmi dădu scoica și zării pe ea acea făcătură meșteșugită de Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
masă, ai apă, și aici e casă răcoroasă. Fratele tău mănâncă bine. Poftă bună, Hamu bun, poftă bună, de ce nu-l chemi și pe Hamu rău la masă? Ieși de-aici, Hamu rău, ieși de-aici, ieși de-aici.... Unu răsuflă adânc și duse mânuța la gură. Gula Îl dăduse cu grăsime din creștet până În tălpi. - Of, of, măi Krog! - se plânse Enkim. Se apropie de mine și, pentru o clipă, Îmi trecu prin minte că... - Hai să ieșim. Unu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tu de la o vreme Încoace, pentru că e făcută numai și numai din sagala. Dogon a venit de acolo și ne-a văzut pe noi, oamenii lui Binu. Dintre noi toți, n-a ales decât neamul leului ca să-i Împărtășească secretele. Răsuflă adânc. Câteva femei se Învârteau prin jurul copacului de pâinea-maimuței din mijlocul satului și-i smulgeau bucăți de coajă fâșii-fâșii, pe care apoi, surate de-ale lor le terciuiau cu maiul pe o piatră. De undeva din spate, dinspre apa care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rău decât pe cel mai prost țânc de acasă? Nu era mai bine să fi făcut ca orice om din neamul meu? Ia... să mă fi dus eu la Siloa, așa, cum se duce omul, trufaș, cu pieptul În față, răsuflând gros și râgâind sătul, s-o apuc de mână și s-o trag după mine... Așa trebuia să fi făcut, că unul nu i-ar fi stat În cale lui Krog, ucigașul... Toți mă știau de frică și toți mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Noi am ținut mereu legămintele. - Legămintele nu ne scapă de Umbră. Nu uita că și Tatăl a ieșit din Ceața Adâncă doar cu o mână de oameni. Era aproape mort, era slab de i se vedeau oasele și abia mai răsufla. Au pierit atunci puhoaie de oameni, chit că stăteau lîngă Tatăl. Noi asta vrem? Să pierdem puhoaie de oameni? Femeile și pruncii? - Unii oameni, unele femei și unii prunci vor muri oricum În călătorie. Chiar și fără lupta de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă invitară În ea. Nu-mi venea să cred - era Într-adevăr tare călduroasă, dar mirosea atât de rău Încât, preț de o vreme, habar n-am avut cum să fac astfel Încât nici să nu-i supăr, dar să și răsuflu În același timp. Mi-a venit un gând bun doar după ce m-am obișnuit cu mirosul - nu puteam să mă odihnesc, le-am spus celor din neamul Cipusik, Înainte să-i văd pe toți ai noștri ajunși pe Gemeni. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum luntre după luntre trăgea la malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lui Selat. Mândră nevoie mare, Nunatuk Îmi zise că În luntrile acelea mergeau la vânătoare cei din neamul lui Cipusik. De vânat, vânau niște animale nemaivăzute pe care uriașa Nunatuk mi le arătă chiar atunci: nici pești nu erau pentru că răsuflau, nici porci nu erau pentru că se scufundau sub apă, și nici urși nu erau pentru că aveau blana prea scurtă. Trecură multe zile așa și, după un timp, mai-mai că uitasem de ce mă trimisese Moru În călătorie. Era tot mai frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]