2,941 matches
-
e mai puțin adevărat că teoria politică normativă caracterizează, la nivel general, ordinea politică de tip democratic drept una organizată după principiul dominației legal-raționale: societatea deschisă incumbă respectarea unor norme de factură constituțională a căror instituire legitimă se bazează pe raționalitatea lor. Atât respectarea acestor norme care girează dominația legitimă, cât și împărtășirea valorilor pe care regulile le implică sunt posibile grație unui element care, la o analiză atentă, este recunoscut ca fiind profund ideologic. Este vorba despre ceea ce Robert Dahl
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
una organică, generată de un mod de gândire pictural și analogic și nu de unul mecanic, raționalist. Este evident că un astfel de regim se bizuie pe principiul inegalității de drept dintre oameni. Conservatorismul dezvoltă, așadar, un tip specific de raționalitate, care se opune oricăror măsuri radicale ce nu convin manierei tradiționaliste de a interpreta lumea. Așa cum arată Adrian-Paul Iliescu, această viziune poate fi rezumată de dictonul conservator aparținând vicontelui Falkland, potrivt căruia "atunci când nu este necesar să schimbi nimic, este
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
față de noutatea radicală, pe care o respinge, preferând schimbarea atunci când ea survine ca o necesitate de adecvare a individului sau societății la acele situații particulare problematice. Deși nu deține un cuprins programatic, un "catehism", conservatorismul poate fi recunoscut acolo unde raționalitatea se manifestă nu prin aplicarea unor soluții abstracte, care nu au legătură cu realitatea, umană sau socială, ci prin cântărirea eficientă și empirică a posibilităților de acțiune, astfel încât, în final, să fie posibilă adjudecarea celei mai prompte soluții. Putem decela
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
etc. -69), deși, pentru mulți alții, activitatea poetica s-ar putea rezumă în "ecuația" rațiune tehnică muncă. Două poziții contrarii prin disponibilitățile luate în considerare, deci, dar coincidențe prin efectele acestora, si care instituie, astfel, o relație de echivalentă între raționalitate și iraționalitate că factori determinanți ai creației, între conștiința absolută și inspirație 70. În fața atâtor încercări de clarificare nesatisfăcătoare, s-a admis, în cele din urmă, că asupra "misteriosului" proces literar "nu avem alte date în afara rezultatului"71, ca "despre
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
istoriei esteticii sau prin referințe la teoria literaturii conduce, pornind de la aceste întrebări și urmărind implicațiile ideilor și noțiunilor de lucru, la conturarea a trei teze kantiene fundamentale privitoare la creația poetica: 1) geniul este un compus din natură și raționalitate, ale cărui manifestări sunt strâns legate și influențate de sociabilitate; 2) condiția de posibilitate a metaforei este jocul liber concurent al facultăților subiective, imaginația și intelectul; 3) poezia reprezintă un mod particular de cunoaștere a omului și a lumii în
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
menținut și în perioada Clasicismului, cănd prin frumos artistic se înțelegea acela care era produsul regulilor. Toate aceste sensuri vor fi contopite mai apoi la temeliile accepției kantiene a geniului de "compus" pe baza a două elemente principale, natura și raționalitatea, cărora li se adaugă un al treilea factor, cu rol hotărâtor în cultivarea și manifestarea lui: sociabilitatea. O accepție destul de apropiată, în parte, daca nu expresiv, atunci ideatic (cum se va putea observa pe parcursul acestei prezentări) celei pe care Denis
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
al maestrului sau Kant -, a situației lui de particular în general, de verigă într-un lung lanț în afara căruia existența să n-ar avea nici un rost162. Iar sociabilitatea, prezentată de Kant drept a treia condiție a artistului, după natură și raționalitate, în afară de a proiecta o umbră de îndoială asupra caracterului de finalitate fără scop al operei de artă (geniul pare să caute, prin creația lui, comunicarea cu ceilalți, împărtășirea satisfacției frumosului), schițează, în perspectiva mai amplă a locului ființei umane în
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de pornire, afirmația filosofului că, în arta frumoasă, "plăcerea însoțește reprezentările că moduri de cunoaștere"198. Plăcerea, interpretează Salim Kemal, "is connected with the use of rationality, with engaging the mind în a way similar to its cognitive use"199. Raționalitatea și plăcerea, prin urmare, la prima vedere atât de diferite, apar acum reunite într-o relație ce implică o formă particulară de cunoaștere. Formă particulară de cunoaștere înseamnă cunoaștere cu obiect, limite și mod specifice. Pe de altă parte, Coleman
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Comp.), Filosofía, política y estética en la Crítica del Juicio de Kant [Filosofie, politică și estetică în Critică facultății de judecată a lui Kant], Lima, Goethe Institut, 1991. Villacañas Berlanga, José Luis, Racionalidad crítica. Introducción a la filosofía de Kant [Raționalitate critică. Introducere în filosofia lui Kant], Madrid, Ed. Tecnos, 1987. Vorländer, Karl, Immanuel Kants Leben [Viața lui Immanuel Kant], Hamburg, Felix Meiner Verlag, 1974. I. c. Crowther, Paul, Fundamental Ontology and Transcendent Beauty. An Approach to Kant's Aesthetics [Ontologie
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
placer y nos hace felices en șu formă más básica: asistiendo a una felicidad de los demás que es común con la nuestra, y no contradictoria con ella." José Luis Villacañas Berlanga, Racionalidad crítica. Introducción a la filosofía de Kant [Raționalitate critică. Introducere în filosofia lui Kant], Madrid, Ed. Tecnos, 1987, pp. 240-241. 142 "Aucune recette (...) n'a jamais pu servir à créer une oeuvre valable sans le facteur primordial qu' est l' inspiration, le souffle originel." [Nici o rețetă n-a
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
operei, ci doar vehiculul simbolului, vesmântul material a aceea ce numim idee estetică]. Art. cît., p. 294. 196 Dinámica de la poesía, p. 27. 197 Kritik der Urteilskraft, § 42, p. 152. 198 CJ, § 44, p. 355. 199 [este legată de uzul raționalității, de exercițiul minții într-un mod similar activității ei cognitive] S. Kemal, The Importance of Artistic Beauty, p. 493. 200 Op. cît., pp. 163-164. 201 Enciclopedia Salvat de los grandes temas de la música [Enciclopedia Salvat a marilor teme muzicale], Pamplona
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
în fața unei corporații concurente, care s-a implicat de mai mult timp, însă gradual, pe piața respectivă. În compensație, arderea etapelor prin privatizare comportă și riscul cel mai mare de dezinvestire, pentru că ea se poate dovedi nefirească fie în planul raționalității economice (necunoașterea mediului de implantare și adaptarea dificilă la acesta pot conduce la lipsa rezultatelor așteptate), fie în planul legalității acțiunii respective (privatizare sălbatică 7). 2.3. Modalități de intrare pe piațătc "2.3. Modalități de intrare pe piață" O
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
la intrarea pe piață. La acestea se adaugă un nivel ridicat de corupție și de economie informală, precum și o relație tensionată angajat - angajator. 5.3. Teoria neoclasicătc "5.3. Teoria neoclasică" Teoria neoclasică salută declinul puterii statelor-națiune, prin contrast cu raționalitatea globală a corporațiilor transnaționale. Creșterea CTN-urilor este percepută ca o contribuție la o alocare globală mai rațională a resurselor, împotriva căreia statele-națiune tind să ridice obstacole (Jenkins, 1987). Economiștii neoclasici pleacă de la premisa că guvernele statelor-gazdă încearcă să maximizeze
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
statului‑gazdă" Politicile pe care un stat-gazdă le poate adopta cu privire la filialele corporațiilor transnaționale se înscriu într-o matrice cuprinzând zece categorii (fig. 6.1 - Voinea, 2001 a). Facem două presupuneri necesare pentru acest cadru teoretic. Prima este cea a raționalității: statul acționează ca un actor rațional, adoptând politici care să sporească bunăstarea netă a societății pe care o reprezintă. A doua presupunere este cea a prevalenței: un stat poate adopta, la un anumit moment în timp, o singură politică referitoare
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
din eternitate prin creațiune sfârșește cu intrarea în eternitate prin înviere, după mișcarea prin timp"19. La eonul necreat, accesul nostru este apofatic, căci lumea e rațională în plan material și suprarațională în logosul divin, cea din urmă fiind o "raționalitate tainică" iar nu una manifestă ca în cunoașterea fenomenologică. Paradoxul cunoașterii apofatice: "în această experiență apofatică sunt date toate"20. Atunci lumea "a devenit transparentă pentru Dumnezeu"21, într-o lumină "care strălucește prin toate"22. Dinspre Dumnezeu, atunci lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
semnificație viabilă pentru ambele părți supuse justiției. Dar justiția își atinge cu adevărat ținta numai prin recunoașterea culpei și, deci, prin acceptarea condiției de victimă ispășitoare, fapt ce restabilește dialogul cu aproapele, care a fost, la rându-i, victimizat. Astfel, raționalitatea justiției se sprijină pe supraraționalitatea credinței și împăcarea comunitară se restabilește. Mecanismul funcționează la nivel privat, între grupuri sociale și între comunități naționale, ultima instanță fiind a dreptului internațional. Separarea dintre Biserică și stat în societățile moderne a putut crea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmoderniste. Ca și Părintele Stăniloae, Eugen Rosenstock-Huessy merge spre o "spiritualizare" a timpului, introducând dimensiunea dialogică, menită să "ecologizeze" epocile și formele istorice, dintr-un unghi "holistic", integrator, în convergență oarecum cu Noul Ierusalim al lui Blacke, în care nu raționalitatea modernă primează, acesteia rămânându-i rolul de slujbașă a timpului-gând, spiritualizat, venind la interferența sufletului cu spiritul. Rosenstock-Huessy concepe, în esență, o lume evocând armonia eminesciană (universul văzut "einsteinian" ca interval, acea clipă suspendată între două nopți), în care timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
triontic. Aici intervine marea ignoranță în materie de creștinism a lui Ștefan Lupașcu, similară cu a lui Nietzsche. Și mai e docta ignorantia în materie de naștere a religiilor. Nici o religie veritabilă nu s-a născut vreodată prin gnoză pură. Raționalitatea poate duce, cel mult, la secte sau la "religii" materialiste de felul comunismului. Este adevărat că religiile se nasc din antagonisme fundamentale din ființa umană și socială, cum a demonstrat René Girard, în admirabila lui carte Violența și sacrul, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adepții Shi’a, care difer] de grupul sunnit prin faptul c] atribuie autoritatea legitim], dup] moartea profetului Mohamed, v]rului și ginerelui s]u, Ali, si descendenților s]i desemnați, cunoscuți sub numele de imami, a ap]rut noțiunea de raționalitate sub conducerea chibzuit] a imamului. Imamul, despre care se credea c] este condus de divinitate, era, la începutul istoriei Shi’a, atât gardianul Coranului și a înv]ț]turii Profetului, cât și interpret și ghid în vederea elabor]rii și a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
El a ales s] expun] ceea ce consideră a fi forțele psihologice care îi determin] pe oameni s] formuleze aceste viziuni. Lupta pentru dominație, invidia și resentimentele reprezint] r]d]cinile moralei moderne. Nietzsche nu a cruțat nici pretențiile abstracte la raționalitate; și acestea nu fac decât s] mascheze lupta pentru putere. Nu exist] o îndrumare impersonal] pentru acțiune; tot ceea ce le r]mane oamenilor este s] decid] ce fel de persoan] vor s] fie și s] încerce s] se comporte ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
surprinz]tor faptul c] existențialiștii au preferat s] își exprime principiile morale prin intermediul literaturii în locul studiilor formale de etic]. Filosofii interesați de metaetic] au revenit la studiul principiilor morale, uneori prin intermediul argumentelor legate de efectul moralei asupra tipului propriu de raționalitate neștiințific] și c] morală are nevoie de anumite principii specifice pentru a-și susține pretenția de raționalitate. R.M. Hâre, Kurt Bainer și Richard Brandt sunt printre numeroșii gânditori ce s-au aplecat asupra acestor chestiunii. (Vezi, de exemplu, capitolul 40
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de etic]. Filosofii interesați de metaetic] au revenit la studiul principiilor morale, uneori prin intermediul argumentelor legate de efectul moralei asupra tipului propriu de raționalitate neștiințific] și c] morală are nevoie de anumite principii specifice pentru a-și susține pretenția de raționalitate. R.M. Hâre, Kurt Bainer și Richard Brandt sunt printre numeroșii gânditori ce s-au aplecat asupra acestor chestiunii. (Vezi, de exemplu, capitolul 40, „Prescriptivismul universal” scris de Hâre.) Toți acești autori cred c] scopul ultim al moralei este de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în timp; mai important decât aceasta, ei sunt și ființe active care își pot ordona acțiunile pe baza înțelegerii raționale. Pentru Aristotel, aceast] tr]s]tur] suplimentar] îi distinge pe oameni de celelalte ființe; definiția omului că ființ] rațional] stabilește raționalitatea ca fiind tr]s]tură uman] cea mai caracteristic]. Astfel, dac] dorim s] determin]m în ce const] natură uman], vom c]uta mai întâi principiul interior care guverneaz] în mod distinctiv viața uman], iar acesta este rațiunea. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu teoria clasic]) sunt compatibile cu dreptul natural. În al doilea rând, de vreme ce dreptul natural este identificat în mod standard cu dreptul rațiunii, întregul construct teoretic depinde de felul în care înțelegem rațiunea. Cu excepția cazului în care toate formele de raționalitate instrumental] sunt excluse (o alt] ipotez] neplauzibil], dac] teoria se vrea a fi practic]), este foarte dificil s] vedem de ce consecințele nu vor juca uneori un rol decisiv în selectarea sau modelarea principiilor morale. De fapt, relativitatea limitat] închis] în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
astfel. Acest proces poate p]rea „artificial” pentru cei care adopt] o viziune hobbesian] a raționalit]ții, dar problema este tocmai raportarea la aceast] viziune. La fel cum obiectivitatea moralei nu trebuie s] respecte standardele empirice ale obiectivit]ții, nici raționalitatea nu trebuie neap]rât s] corespund] definiției clasice bazat] pe dorința individual]. iii. Concluzie Care este liantul tradiției contractualiste? Se spune adesea c] toate teoriile contractualiste fundamenteaz] morală prin intermediul unui acord. Acest lucru se întâmpl] de fapt numai în teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]