2,564 matches
-
prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spre apă. Pe dreptunghiul de pânză albă, pata unui trup, picioare lungi, pelicula arămie, perfect întinsă a pielii, bust trufaș, zbătându-se, greu să-ți ferești privirea. — N-ai venit aseară. Nu cu noi îți vindeci astenia, bineînțeles. Vera se rezemase într-un cot. Mișcare neprevăzută, bruscând imaginea. Capul, străin trupului. Nas frânt, obraz ascuțit, isoscel, haotice pete brune, fruntea ascunsă sub părul roșu, sârmos. Același chip, în urmă cu zece ani : proaspăt, gingaș, de o stranie suavitate. — Eram obosiți. Lasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
arse de sete. Coboară, gol, cum adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat, dar încă luminează. Tăcere adâncă, adâncă, adâncă, până în adâncul iadului. Cornelia Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se prăbuși pe scaun, în fața hărții, agățîndu-se de compas ca de o nădejde mântuitoare. Dar nici degetele nu-l mai ascultară... În sufletul lui, ca și împrejurul lui, simțea o scârbă chinuitoare, în care i se scufunda toată viața. Își rezemă capul pe palme, privind liniile, punctele, unghiurile însemnate pe hartă. I se păreau niște semne cabalistice și se mira cum le-a putut înțelege până azi. Și, în același timp, îi încolți în minte o întrebare, ca un cîrlig: ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rămas bun. Eu cred că nici nu ești încă vindecat pe deplin, cel puțin după înfățișare... Ar trebui să te îngrijești foarte, foarte bine! Apostol plecă ochii, de-abia stăpînindu-și un simțământ ciudat de revoltă și umilire. Rămase în picioare, rezemat de dunga mesei. La altă masă lungă, un sergent și un caporal scriau, cu priviri furișe spre noul comandant, scârțâind zeloși din penițe. Ar fi dorit să le spună și lor două vorbe, dar se simțea incapabil și-i era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi risipi voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și dea bine seama, se opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răspunse aproape umilit: ― M-am sălbăticit... Marta însă pornise prin grădiniță, parcă iarăși s-ar fi speriat, și Tohaty după ea, ca o umbră credincioasă. În stradă o bunii curiozitatea și întoarse capul, să vază ce face Apostol. Îl văzu rezemat de stâlpul cerdacului, cu fața cumplit de schimbată. Ea totuși zâmbi și-i trimise o sărutare, cu o cochetărie inconștientă. Apostol Bologa cuprinse stâlpul cu amândouă brațele, ca și cum ar fi primit un junghi în inimă. Dar îi urmări din ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avut friguri. ― Nu! reluă Pălăgieșu energic, sculîndu-se în picioare ca să-l domine pe deplin. De aceea ești dator să dregi ce-ai stricat prin nesocotință! Suntem prieteni și te sfătuiesc prietenește să... Notarul se dădu în dosul scaunului și se rezemă de spetează cu mâna dreaptă. Părul îi căzuse iar pe frunte și un smoc i se mișca pe sprânceana stângă, gata în fiece clipă să-i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindea pe fălci, iar țepile nerase de două
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o iubesc din tot sufletul... Las' că e și fata cultă, a învățat patru ani la Blaj... Apostol îl întrerupse brusc, înfigîndu-și privirea în ochii lui: ― O iubești mult... ca și pe Dumnezeu? Boteanu rămase o clipă uimit, cu lingurița rezemată în fundul ceștii. Apoi răspunse hotărât, aproape solemn: ― Da... mult, ca și pe Dumnezeu!... Iubirea e una și nedespărțită, întocmai ca credința! Inima mea cuprinde în aceeași iubire pe Dumnezeu, și pe tovarășa vieții mele, și pe mama copiilor mei!... Prin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lăcrimați, rugătoare și înfricoșată. Dumnezeu să-ți ajute! ― Amin! murmură Apostol, închinîndu-se. Pe urmă o strânse în brațe și o sărută, șoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste: ― Liniștită... N-ai grijă... Mireasa mea... Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cu mâna în șold, cu ochii închiși, parcă i-ar fi fost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l așa, Apostol Bologa își reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuția lui Svoboda, instruind în spatele spânzurătorii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pământul. Crucea însă îi aprinsese în suflet lumina încrederii, iar împăcarea îi arăta calea... 11 La podul de peste pârâul ce venea dinspre front trebui să aștepte trecerea trenului. Ochiul locomotivei, însîngerat, parcă se năpustea asupra lui Bologa, care stătea rezemat de rampă, liniștit, întocmai ca odinioară, acasă, când aștepta cu maică-sa, seara, sosirea mixtului de Bistrița. " Nici nu m-am uitat la ceas, se gândi el, privind vagoanele negre și ascultând curios cum scârțâiau roțile, parcă n-ar mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Își netezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la lacrimi uneori, omul acesta m-a adorat și toată studenția mea a fost o permanentă luptă cu mine însămi, pentru ca să fiu întotdeauna bine informată și să nu-l dezamăgesc niciodată. Examenele mele erau și ale lui... Parcă-l văd rezemat de geamul editurii, așteptậndu-și emoționat iubita: - Cật? Asta era cea dintậi întrebare. - Zece! - Bravo, Luminel! Și-i povesteam, și-i tot povesteam ce-am scris în teză, cậte citate am dat, cum a reacționat profesorul. Urmau felicitările de rigoare și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
natural, că toată vara te-am servit la botul calului. Vezi la piper, nu te zgârci, atrage-i atenția patronului că număr boabele. Cel interpelat se ridică de pe scaun, merge la bar, discută câteva secunde cu patronul, aprinde o țigară, rezemat de tejghea, apoi revine cu ibricul Într-o mână. Gore preia recipientul și trage aburul În piept. Aaaaaaaa, asta este viața, băi, băieți! Gogonelele sunt puse la butoi, varza se murează fără să facă figuri, nevastă-mea pune bulionul la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să strecor a mea mână după gîtu-ți de zăpadă! Tu roșești... tu nu vrei Marta?... O, de-ai ști ce caut eu... Ai surâde și-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă, Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău. Cungiurînd-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea, Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu, Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
109} Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții - a lumii". Ea capu-și rezemă de ai mei umeri Și glasul ei îmi șopti în ureche: - "Voiu îndulci tot chinul, tot amarul Cu care-n lume ei te-au adăpat - Căci te iubesc, sărmanul meu copil". Și Odin își deschise ochii albaștri Și mari, râzând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui negre, ce mândre strălucite! Cu fața lui cea trasă, ce dureros de pal! Cu ochii mari ce-și primblă privirile-i unite, C-o frunte-n bucle-și pierde puternicu-i oval - Astfel feciorul tânăr pe cugetu-i (țintit e) Stă rezemat de pragul auritului portal: A tatălui său vorbă aude și se-nchină - Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S-apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: "Pe mâne, pe când noaptea v-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete În poale-am scuturat piatra Cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus - ea plîns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zeii. Prea altruiști nu suntem nici când e vorba de formularea rugăciunilor. Ateii se amuză probabil copios când văd cum se bumbăcesc credincioșii prin cotloanele istoriei. Religiile - aceste antene de decodare a fiorului metafizic al existenței noastre. Unele popoare își reazemă orgoliul național pe metafizică. Nici credincioșii nu mai sunt convinși de virtuțile sărăciei. Mântuirea poate fi împlinită pe teren curat, nu viran. Lumea e plină de credincioși declarați, nu validați. Setea omului de miracole a zămislit religii. În absența religiilor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
posterității. Filosofia și metafizica împing arta spre eternitate. Am ratat eternitatea. M-am trezit puțin mai târziu. Mor și creatorii geniali. Dar nu de tot. Poeții se luptă pentru glorie, înțelepții pentru liniște. Geniul? E ca și cum ai încerca să te rezemi de un fulger. Pentru înțelegere, geniul are nevoie de perspectivă. În timp și în spațiu. În biografia multor genii s-a strecurat și cămașa de forță. Marii creatori lasă totul baltă și pleacă direct în nemurire. Geniile își trăiesc viața
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cădea. Neimplicat politic se poate. Moral - nu. În politică, suverană este voluptatea distrugerii reciproce. De multe ori, decorațiile consolează orgolii. Ori chiar mediocrități. Politica ucide mai mult decât toate bolile la un loc. Rolul opoziției este să stea pe gard rezemată în coate ți să înjure puterea. Politica e prea nurlie ca să nu fie curtată de artă. Majoritatea pecinginilor planetei noastre sunt eșecuri politice. Morala încearcă să cârpească crevasele săpate de politică. Într-o pânză a lui Breughel, niște orbi îi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Așa cum romanii arătau, prin alegoria lor sublimă, că numai prin virtute se ajunge la onoare, lăsați-ne și pe noi să credem că numai prin cunoaștere putem ajunge la virtute. ["ORICE CONCEPȚIE DESPRE LUME"] 2257 Orice concepție despre lume se reazemă, evident, pe domeniul metafizic, care se află în spatele aparatului reprezentărilor noastre. Unitatea sistematică a reprezentărilor noastre cată să acopere o unitate a lumii care se află în afara domeniului reprezentărilor; aceasta nu-i decât o presupoziție care mai departe nu poate
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
făcîndu-mi de lucru pe sub scaune, căutîndu-mi cele două sute de lei pe care nu le-am avut niciodată în perioada aia, așteptând să se golească sala de lume, care parcă de a dracului comenta zborul lui Nicholson peste cuibul de cuci rezemând scaunele; spre disperarea mea, care atât am încercai să-mi găsesc cele doua sute imaginare pierdute pe jos, încît, după ce în sfârșit au ieșit toți, nu mai eram sigur dacă nu cumva chiar le-am avut la mine, așa că, deși
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
luat drumul spre Haran. 11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătîi și s-a culcat în locul acela. 12. Și a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe scara aceea. 13. Și Domnul stătea deasupra ei, și zicea: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, și Dumnezeul lui Isaac. Pămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
cerc o mulțime de colibe rotunde cu acoperișul ascuțit. În mijlocul lor era altă colibă, mai mare. Într-o parte se întindeau câteva țarcuri în care mugeau vite. Copii goi și slăbănogi, cu burțile mari și piciorușele ca niște bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]