1,947 matches
-
și de tensiune, iar după aceea, dintr-o dată, o deziluzie sau un triumf ori măcar o ușurare și o detensionare. Ceea ce se prezenta, la început, atît de sigur de sine și de impunător capătă brusc caracterul contrar. Conform acestei concepții, ridicolul se bazează pe un efect de contrast, în sens descendent. Teoria aceasta a fost expusă pe scurt și în mod viguros încă de Thomas Hobbes. În Psihologia mea (VI, E 9), m-am alăturat acestei teorii, accentuînd însă în mod
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
alăturat acestei teorii, accentuînd însă în mod special caracterul diferit pe care îl capătă rîsul în funcție de dispoziția fundamentală a celui ce rîde. James Sully (Essay on laughter, 1902) numește aceasta teoria degradării. Cealaltă teorie pune accent pe faptul că totdeauna ridicolul prezintă o absurditate, o noncoincidență, o contradicție în el însuși. Ea a fost expusă în literatura daneză de Kierkegaard. Sully o numește teoria incongruenței. Atît Sully cît și Ribot (Psychologie des sentiments, p. 344) socotesc că fiecare dintre cele două
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
apare ca un contrast descendent. Ceea ce apărea ca rațional și demn de încredere se dezvăluie acum în nimicnicia sa. În felul acesta se naște șocul care e condiția izbucnirii rîsului. Există o analogie, în această privință, între toate cazurile de ridicol, ce se întemeiază pe o condiționare comună. Genul și gradul tensiunii pot fi extrem de diferite. O persoană îngîmfată, demascată subit ca fiind lipsită de conținut și de idei, întocmai ca un balon spart, ne apare firește într-alt fel decît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și după ce a intervenit "degradarea". Trebuie să existe ceva ce nu se dezagregă în contrastul descendent în orice caz, situația în care se găsește cel ce rîde. În cazul tragicului, circumstanțele sînt mai complicate, după cum vom vedea ulterior. În cazul ridicolului, sentimentul respectiv este un exemplu categoric de sentiment circumstanțial, adică unul care nu e condiționat doar de poziția sa fațăde alte sentimente, ci este determinat, în ființa sa cea mai intimă, prin faptul că trăirea care îl provoacă constă într-
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
exemplu categoric de sentiment circumstanțial, adică unul care nu e condiționat doar de poziția sa fațăde alte sentimente, ci este determinat, în ființa sa cea mai intimă, prin faptul că trăirea care îl provoacă constă într-un contrast. În sentimentul ridicolului, contrastul acesta este descendent; în sentimentul sublimului, el este ascendent. În rîs, ne simțim mari față de ce este mic; în sublim, ne simțim mici față de ce este mare. Contrastul care joacă aici un rol nu are nevoie să fie unul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
încercăm să ni-l explicăm. Se întîmplă în acest caz ca și atunci cînd ne mirăm că ceva ni se pare cunoscut și cercetăm după aceea unde și cînd am văzut sau auzit acel lucru. 13. Tipuri de sentiment al ridicolului Rîsul seamănă cu suflarea ce îndepărtează un fulg. Relația între suflare și fulg poate fi extrem de diversă. Se poate stabili aici o întreagă scală. a) În rîsul copilăresc al "zglobiei zburdălnicii și al bucuriei pentru nimic" nu-i deloc necesar
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
înainte, ci și împotriva obiectului însuși. Disprețul față de el se întărește continuu. Puful s-a prefăcut, în acest caz, într-o mare piedică pe care am înlăturat-o. d) În humor, în cel de al patrulea tip de sentiment al ridicolului, obiectul joacă un rol esențial, ca și în cazul batjocurii, numai că raportul față de el nu este unul de anticipație, ci mai mult sau mai puțin de simpatie. Se pot distinge și aici diverse forme, diverse forme, diferite feluri de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mea concepție, și anume în cercetarea despre raportul dintre humor și tragic (cap. V). Deocamdată, din caracterizarea diverselor tipuri de rîs rezultă că obiectul de care rîde cineva depinde de felul omului. Caracterul acestuia se dezvăluie în poziția sa față de ridicol. Acest lucru l-au văzut observatorii buni din toate timpurile. Nu e lipsit de interes să cităm cîteva sentințe în legătură cu asta. Platon pretindea că ceea ce socotim ridicol n-ar trebui să fie determinat prin ceea ce ne arată simțurile, ci prin
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acest punct modului religios de concepere a vieții. Avem toate motivele acum pentru o cercetare mai de aproape a acestui obiect. CAPITOLUL III IRONIE ȘI HUMOR 15. Satira Fie că privim humorul ca pe un anumit fel de sentiment al ridicolului, fie că-l considerăm un tip vital, nu există vreun gen de contrast mai caracteristic față de el decît batjocura. Există totuși mai multe forme intermediare între acești doi poli și vom lua în considerare aici cîteva dintre cele mai importante
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
care să nu aibă un element de demnitate sau nu poată trezi melancolia. Nimic nu este sublim și tragic în lumea aceasta de jos a vieții pîmîntești trecătoare, care, în alcătuirea sa, să nu poată decădea în insignifiant sau în ridicol" (Erwin, Berlin, 1907, p. 354). Numai în nostalgie, gîndul la tot ce e suprem poate trona sublim deasupra zădărniciei; humoristul însă e dator să considere această nostalgie ca fiind cu mult mai valoroasă decît forma mărginită în care fantezia poate
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
după destinele lor, fie nefericite ori fericite, să-și vadă de calea lor mare și tăcută. Nu a putut fi împiedicat să ne reveleze într-una modul cum ceea ce este mic se înlănțuie cu ce e mare, grotescul cu tragicul, ridicolul cu sublimul. De asemeni, a scos la lumină faptul că tragicul poate să se nască nu numai din ciocnirile caracterelor cu lumea, ci în același timp, ca în Hamlet, și din conflictele între forțe ce se luptă înlăuntrul acelor caractere
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
după ce s-a renunțat la valabilitatea științifică obiectivă a reprezentării religioase. Metoda istorico-psihologică o înlocuiește aici pe cea speculativă și metafizică; iar această metodă trebuie folosită și în ce privește humorul. Sentimentele individuale de bucurie sau de tristețe, de sublim ori de ridicol, de tragic sau de comic pot fi posibile fără facilitarea complicației specifice prin care, din ansamblul acestor sentimente, se dezvoltă un sentiment total cum este humorul. În orice caz, după cum amvăzut (* 10), acesta a fost observat și descris mai întîi
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
contraste hotărîtoare. De multe ori, unele orientări sentimentale, de natură foarte diversă, sînt estompate. M-am ocupat în special, multă vreme, de așa numitul humor. În Psihologia mea, îl descrisesem, foarte pe scurt, ca pe un gen aparte printre sentimentele ridicolului și prezentasem batjocura și humorul ca fiind cele mai mari opoziții pe tărîmul acestor sentimente. Cele mai multe manifestări ale rîsului se situează între aceste două extreme. Am vrut acum să cercetez humorul mai de aproape și l-am considerat de astă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în circulație europeană abia în 1916, de către Harald Höffding tocmai prin cartea de față. Pentru el, marele humor era întruchipat doar de cîteva personaje, chemate la viață de niște autori cu renume. Aceștia dădeau glas unei atitudini speciale față de lumea ridicolului, printr-o viziune în care colaborau intelectul și sentimentul, împlinindu-se ca o solidarizare cu cei căzuți pradă comicului. Despre humor își spuseseră mai înainte cuvîntul, într-o formă sau alta, diverși gînditori, începînd de la sfîrșitul secolului al XVI-lea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
numit pe Harald Höffding "gestaltist", în cartea mea despre Humor 116, pe considerentul că el distinge insistent, în Marele Humor, între sentimentele individuale (cărora alți psihologi le spun "emoții") și cele totale ("Gesamtgefühle"). Höffding deosebește, în acest sens, între sentimentul ridicolului, în forma sa temporară, "relativ simplă", ca sentiment individual (manifestare specifică, obișnuită a micului humor) de trăirea complexă, durabilă și originală din marele humor, ca sentiment total și "vital", cum avea să-l prezinte H. Goebel în traducerea germană. Un
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
atare limbaj folosește și dușmanul, deși nu e deloc intenția autorului de a ni-l prezenta simpatic (...). Dar ceea ce nu am întâlnit, sau am întâlnit rar în lucrările anterioare, sunt neglijențele stilistice, neglijențe atât de grave încât se ajunge la ridicol (...). Începutul nuvelei sună astfel: «Ușa se deschide într-un scârțâit lung, intră un bărbat voinic, cu picioarele suflecate, ud tot. Mâlul i se uscase pe sprâncene». Ce salturi acrobatice de gândire! Până acum știam că-ți poți sufleca mânecile (...). Și
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
că, pînă la urmă, aș vrea totuși o epidurală, zic cu un nod În gît. Destul de repede. Sigur că da! spune Paula, apropiindu-se iute. Îi trimit mesaj anestezistului. Ai fost o eroină că ai rezistat atît de mult, Becky. — ... ridicol... e ultimul epitet pe care Îl mai aud din gura Venetiei, care trîntește ușa În urma ei, plină de spume. — Ce vacă! spune Suze. O să le spun tuturor prietenelor mele gravide ce vacă e. — A plecat, mă sărută Luke pe frunte
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
toate acestea! Deci, sunt o mulțime de lucruri de făcut, și în afara, dar și înlăuntrul nostru, dar nu e vorba de miracole, ci de fapte totuși la îndemâna noastră. Dorin Popa: Campania TVR despre Marii români, cu multele discuții provocate, cu ridicolul și cu alaiul ei de comentarii savuroase, în subtext, poate că a încercat tocmai să ajute să aflăm, "să știm fiecare ce dorim pe lumea aceasta", cum spui tu. Însă, cel puțin la fel de importantă mi se pare a fi inițiativa
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
a doua zi mi-am dat demisia. Cum să mă voteze în unanimitate? Mă votaseră toți, deși cu câteva zile înainte mă criticaseră în ședința de partid că nu dădeam sancțiuni ca diriginte. În plus, noua situație era de un ridicol perfect: ca șef FSN (nu era, nici pomeneală, partid!) mi s-a dat fostul birou al secretarului PCR. Dându-mi demisia, s-a făcut peste câteva zile o altă ședință și am fost ales din nou, dar nu în unanimitate
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
jurnalism, cu mult profit profesional și intelectual. Finețe fără grandilocvență, amabilitate și deferență, realism neapăsat, cum grosier se petrec lucrurile cu reportajele TV, propuneri intelectuale lipsite de aroganță și prețiozitate, atenție, nemanieristă, la nuanțe, curtoazie măsurată și neobedientă, în absența ridicolului băștinaș toate erau în acele reportaje, de fapt propuneri ale unei viziuni proprii, culturale, lipsite de alambicările cunoscute ale reporterițelor noastre. Toate acestea se regăsesc și în emisiunea sa cu CTP, în dozaje diferite. Numai că aici, nemaifiind unicul responsabil
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
acum, A. Năstase are ceva shakespeareian, trădat de toți, ciupit de mulți care l-au adulat și i-au cântat în strună. Nu pierde însă nici un moment, chiar și când situația lui e dramatică, pentru a fi ridicol, de un ridicol uriaș. L-am auzit de câteva ori, după ce și-a descoperit dosarul de urmărit la CNSAS, întrebându-se patetic ce s-ar fi întâmplat cu el, hăituitul de regimul comunist, dacă nu venea Revoluția?!!! Adică, Revoluția l-a salvat pe
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
Cistelecan, Farmecul incisivității, VTRA, 2000, 5; Nicolae Coande, În exercițiul funcțiunii, R, 2000, 7-8; Ioana Sabău, „Graffiti”, ST, 2000, 7-8; Mihai Dragolea, Pereți cu inscripții fericite, VTRA, 2001, 2-3; Cornel Moraru, Trei debuturi critice, VTRA, 2001, 4-5; Daniel Cristea-Enache, Prețioasele ridicole, ALA, 2003, 651. M. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
capricioasa Bao Shi cu glume, cu acrobații, când, deodată, i-a venit ideea să aprindă rugul special de semnalizare a venirii barbarilor. La prima încercare, armata a răspuns semnalizării și a sărit în apărarea împăratului. Bao Shi a zâmbit de ridicolul situației. Crezând că a descoperit modul de captivare a concubinei, împăratul a repetat figura aprinderii rugului. Armata nu a mai reacționat, până când barbarii au năvălit cu adevărat, armata împăratului a fost luată prin surprindere, i-a capturat pe împărat și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
nociv, după părerea lui Platon. El îl transformă pentru moment pe cel care râde, făcând să se elibereze forțele iraționale pe care le înlătură rațiunea. Astăzi am spune că dejoacă cenzura instituită de supraeu. "Nu se întâmplă același lucru în ceea ce privește ridicolul? Și când asculți într-o reprezentație teatrală sau într-o conversație privată o bufonerie de care te-ai rușina, și când simți o plăcere vie în loc să-i condamni perversitatea, nu ți se întâmplă același lucru ca în emoțiile patetice? Dorinței
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se lovește autorul comic. "Dorante Căci, în fine, cred că este mult mai ușor să fii afectat de sentimente importante, să bravezi în versuri Soarta, să acuzi Destinul, și să le spui injurii Zeilor, decât să pătrunzi zdravăn în ridicolul oamenilor, și să redai într-un mod plăcut pe scenă defectele tuturor. Când zugrăviți eroi, faceți ceea ce vreți. Sunt portrete după voie, în care nu se caută asemănarea; și nu aveți decât să urmați caracteristicile unei imaginații care-și ia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]