1,943 matches
-
trecutul apropiat care s-au sfârșit prost. Indepărtarea tuturor amintirilor legate de situații în care lucrurile s-au desfășurat normal. Trăirea unor așteptări nerealiste legate de perfecțiune (de exemplu, a fi total degajat și strălucitor). ” Voi începe imediat, probabil, să roșesc”. „Sunt atâtea momente în care am roșit în aceste situații”. (Imaginile apar în conștiința sa, odată cu emoțiile și senzațiile fizice de suferință). „Trebuie să reușeșc să nu roșesc și să par că mă simt bine”. In cadrul situațiilor sociale Concentrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Indepărtarea tuturor amintirilor legate de situații în care lucrurile s-au desfășurat normal. Trăirea unor așteptări nerealiste legate de perfecțiune (de exemplu, a fi total degajat și strălucitor). ” Voi începe imediat, probabil, să roșesc”. „Sunt atâtea momente în care am roșit în aceste situații”. (Imaginile apar în conștiința sa, odată cu emoțiile și senzațiile fizice de suferință). „Trebuie să reușeșc să nu roșesc și să par că mă simt bine”. In cadrul situațiilor sociale Concentrarea atenției asupra stării sale de disconfort și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
exemplu, a fi total degajat și strălucitor). ” Voi începe imediat, probabil, să roșesc”. „Sunt atâtea momente în care am roșit în aceste situații”. (Imaginile apar în conștiința sa, odată cu emoțiile și senzațiile fizice de suferință). „Trebuie să reușeșc să nu roșesc și să par că mă simt bine”. In cadrul situațiilor sociale Concentrarea atenției asupra stării sale de disconfort și nu asupra situației în desfășurare. Focalizare asupra detaliilor negative sau generatoare de neliniște. Neglijarea aspectelor pozitive sau liniștitoare. Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și să par că mă simt bine”. In cadrul situațiilor sociale Concentrarea atenției asupra stării sale de disconfort și nu asupra situației în desfășurare. Focalizare asupra detaliilor negative sau generatoare de neliniște. Neglijarea aspectelor pozitive sau liniștitoare. Nu trebuie să roșesc, nu trebuie să roșesc”. „Ce-și spun ei în acest moment? Au văzut că nu mă simt bine?” „Tocmai am spus o prostie”. „M-am simțit ca o idioată răspunzând acestei întrebări”. „A trecut ceva timp de când n-am spus
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mă simt bine”. In cadrul situațiilor sociale Concentrarea atenției asupra stării sale de disconfort și nu asupra situației în desfășurare. Focalizare asupra detaliilor negative sau generatoare de neliniște. Neglijarea aspectelor pozitive sau liniștitoare. Nu trebuie să roșesc, nu trebuie să roșesc”. „Ce-și spun ei în acest moment? Au văzut că nu mă simt bine?” „Tocmai am spus o prostie”. „M-am simțit ca o idioată răspunzând acestei întrebări”. „A trecut ceva timp de când n-am spus nimic, ei trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
atât clinic cât și conform chestionarelor. Ea poate ieși din casă nemachiată, poate privi și se lasă privită manifestând o stare de disconfort moderată și tolerabilă. In schimb, ea continuă să se simtă fragilă și îi este frică să nu roșească, chiar dacă observă că aceste manifestări apar mai rar: „Nu mă simt cu adevărat în siguranță”. Ii este frică că totul poate reîncepe. Acesta este momentul în care terapeutul îi completează tratamentul cu prescrierea unor ședințe de grup. Grupul de expunere
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sau patru ori în timpul ședinței, „deranjând” discuția sau exercițiul în curs de desfășurare. Exemplu de ședință de lucru în grup: Isabelle are față nemachiată Obiectivul exercițiului este acela de a se demachia și de a suporta remarcile în legătură cu faptul că roșește. Secvența se desfășoară în trei părți: să fie observată în tăcere de către ceilalți (expunere la risc); să suporte remarcile din partea celorlalți în legătură cu faptul că roșește, de genul: „Am impresia că începi să roșești”, „Ia te uită, te porți ca și cum nu
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
exercițiului este acela de a se demachia și de a suporta remarcile în legătură cu faptul că roșește. Secvența se desfășoară în trei părți: să fie observată în tăcere de către ceilalți (expunere la risc); să suporte remarcile din partea celorlalți în legătură cu faptul că roșește, de genul: „Am impresia că începi să roșești”, „Ia te uită, te porți ca și cum nu te-ai simți bine”, „Gata, începi să roșești”, etc. (expunere la certitudine); Isabelle nu trebuie să răspundă, scopul exercițiului fiind acela de a „digera” șocul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de a suporta remarcile în legătură cu faptul că roșește. Secvența se desfășoară în trei părți: să fie observată în tăcere de către ceilalți (expunere la risc); să suporte remarcile din partea celorlalți în legătură cu faptul că roșește, de genul: „Am impresia că începi să roșești”, „Ia te uită, te porți ca și cum nu te-ai simți bine”, „Gata, începi să roșești”, etc. (expunere la certitudine); Isabelle nu trebuie să răspundă, scopul exercițiului fiind acela de a „digera” șocul emoțional fără evitare (a răspunde sau a argumenta
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fie observată în tăcere de către ceilalți (expunere la risc); să suporte remarcile din partea celorlalți în legătură cu faptul că roșește, de genul: „Am impresia că începi să roșești”, „Ia te uită, te porți ca și cum nu te-ai simți bine”, „Gata, începi să roșești”, etc. (expunere la certitudine); Isabelle nu trebuie să răspundă, scopul exercițiului fiind acela de a „digera” șocul emoțional fără evitare (a răspunde sau a argumenta pot constitui o evitare); atunci când activarea emoțională s-a diminuat, să răspundă la comentarii într-
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să răspundă la comentarii într-o manieră non ofensivă („Dar tu, tu te-ai privit cum arăți?”) și nedisimulatoare („Se întâmplă așa deoarece este cald aici”) dar asumându-și simptomul într-o manieră adaptată gradului de intimitate al interlocutorului („Da, roșesc adesea atunci când sunt stresată, mă deranjează lucrul acesta dar n-am ce să fac. Voi nu aveți niciodată astfel de manifestări de jenă în societate?”. Prima secvență (observată în tăcere de către ceilalți) nu permite o diminuare stabilă a disconfortului emoțional
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nu permite o diminuare stabilă a disconfortului emoțional, care se situează încă între valorile 5 și 8 pe scara SUDs de 10 puncte. Cognițiile Isabellei se învârtesc în jurul înfățișării sale („Arăt probabil ca o proastă”) și a riscului de a roși („Simt că nu mai durează mult și roșesc, și nu pot să nu mă gândesc la exercițiul care urmează”). Terapeutul propune apoi, cu acordul său, să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
care se situează încă între valorile 5 și 8 pe scara SUDs de 10 puncte. Cognițiile Isabellei se învârtesc în jurul înfățișării sale („Arăt probabil ca o proastă”) și a riscului de a roși („Simt că nu mai durează mult și roșesc, și nu pot să nu mă gândesc la exercițiul care urmează”). Terapeutul propune apoi, cu acordul său, să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească într-adevăr, iar valorile pe scara SUDs cresc
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
roși („Simt că nu mai durează mult și roșesc, și nu pot să nu mă gândesc la exercițiul care urmează”). Terapeutul propune apoi, cu acordul său, să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească într-adevăr, iar valorile pe scara SUDs cresc la nivelul de 8-9 puncte timp de mai multe minute. Terapeutul îi cere să accepte disconfortul („OK, roșesc, asta este, este normal în această situație, nu încerc să lupt, să blochez, să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să treacă la cea de a doua secvență (observațiile asupra înroșirii). Isabelle începe să roșească într-adevăr, iar valorile pe scara SUDs cresc la nivelul de 8-9 puncte timp de mai multe minute. Terapeutul îi cere să accepte disconfortul („OK, roșesc, asta este, este normal în această situație, nu încerc să lupt, să blochez, să ascund, învăț să accept această neplăcere și, mai ales, reușesc să suport această situație, să privesc pe ceilalți, să respir, nu mă eschivez nici cu ajutorul privirii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de 2-3 puncte și nu oscilează așa cum s-a întâmplat în secvența precedentă. Isabelle înțelege scopul exercițiului: atunci când unda de șoc emoțional se declanșează, trebuie să nu încerce să o împiedice ci să acționeze în pofida acesteia și acceptând-o: „Atunci când roșesc, suport manifestarea, situația, în loc să evit sau să mă întreb cum să evit”. Cea de a treia secvență implică un disconfort emoțional mai redus (de la 5 la 2) și permite, datorită unui număr mai mare de jocuri de rol, Isabellei să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a treia secvență implică un disconfort emoțional mai redus (de la 5 la 2) și permite, datorită unui număr mai mare de jocuri de rol, Isabellei să învețe să apeleze mai ușor la răspunsurile asertive atunci când primește observații în legătură cu faptul că roșește. Isabelle primește drept consemn să fie atentă, în timpul săptămânii, la aceste manifestări de disconfort și să procedeze în același mod atunci când va începe să roșească. Cincisprezece zile mai târziu, ea povestește în cadrul grupului o întâmplare arătând astfel că a aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să învețe să apeleze mai ușor la răspunsurile asertive atunci când primește observații în legătură cu faptul că roșește. Isabelle primește drept consemn să fie atentă, în timpul săptămânii, la aceste manifestări de disconfort și să procedeze în același mod atunci când va începe să roșească. Cincisprezece zile mai târziu, ea povestește în cadrul grupului o întâmplare arătând astfel că a aplicat tehnica: ea a început să roșească atunci când s-a întâlnit cu un editor, dar a continuat să vorbească în loc să tacă așa cum făcea înainte. „In sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fie atentă, în timpul săptămânii, la aceste manifestări de disconfort și să procedeze în același mod atunci când va începe să roșească. Cincisprezece zile mai târziu, ea povestește în cadrul grupului o întâmplare arătând astfel că a aplicat tehnica: ea a început să roșească atunci când s-a întâlnit cu un editor, dar a continuat să vorbească în loc să tacă așa cum făcea înainte. „In sfârșit, totul s-a petrecut repede și cred că acesta n-a remarcat nimic”. Exemplu de ședință de lucru în grup: Zazie
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
o valoare de 50%. Grupul coboară apoi pe peron pentru a realiza debriefing-ul apoi reîncepe „să facă urări” unui alt membru al său. Isabelle execută acest exercițiu manifestând o oarecare neliniște. Un psiholog stagiar face primul exercițiul de expunere. Ea roșește, se arată a fi stânjenită, dar în timpul debriefing-ului povestește: „Era jenant, dar jena dispare, în final”. Isabelle a reușit să observe reacțiile mai degrabă binevoitoare și amuzate ale pasagerilor care, după câteva momente, revin la preocupările lor (citesc, vorbesc, somnolează
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
reducere de preț adresată unui vânzător), cu scopul de a se desensibiliza față de teama de a fi refuzat; - să citească un text cu voce tare în fața unui grup; - să declașeze simptomele somatice și să susțină privirile persoanelor din grup (să roșească ca urmare a unui efort fizic pentru un pacient ereutofobic, să-și ude fața și cămașa cu apă pentru pacientul căruia îi este teamă că transpiră, să utilizeze o pernă pentru farse care face zgomote neplăcute, să tremure în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
deoarece pacientul se simte susținut de prezența terapeutului; expunerea cu feedback imediat servește de model, de reper pentru exercițiile care urmează a fi executate între ședințe. Frica de a muri, de a fi ridicol, de a deveni nebun, de a roși sau de a tremura, de a fi respins, de a eșua... Am putea să le calificăm drept ședințe de "descoperire" și de "învățare". Relaxarea, expunerea cu ajutorul imaginației, restructurarea cognitivă, desensibilizarea sistematică, expunerea cu prevenția răspunsului... Este normal că nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de "descoperire" și de "învățare". Relaxarea, expunerea cu ajutorul imaginației, restructurarea cognitivă, desensibilizarea sistematică, expunerea cu prevenția răspunsului... Este normal că nu reușesc încă să iau metroul? N-ar trebui să mă preocupe faptul că încă mi-e teamă să nu roșesc în anumite împrejurări? Noțiune mai recentă în literatura clinică. Andrș, 2004. Sauteraud, 2005. Schimbarea locuinței, concedierea, promovarea profesională, decesul unei persoane apropiate... Fobie socială, TOC, fobii specifice, anorexie, bulimie. Tulburare de panică, agorafobie. De exemplu, un anxiolitic. De exemplu, un
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sunt puțin sensibile la feedback în timpul jocurilor de rol. Conversație în sala de așteptare, schimb de informații, confruntarea propriilor dificultăți cu cele ale celorlalți, dezvoltarea empatiei, învățarea prin imitație observându-i pe ceilalți... Ereutofobia este teama obsedantă de a nu roși. Rolurile de animator și de observator alternează de la o ședință la alta (fiecare terapeut animează jumătate din numărul total de ședințe). La sfârșitul fiecărei ședințe, terapeuții fac schimb de impresii timp de cincisprezece minute: acest lucru este util pentru intervizare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
acel moment în ciuda fragilității sale. Aceștia din urmă fac față cu greu unui interview de angajare, dar și întegrării într-o echipă și confruntării cu unele evenimente profesionale (reuniuni, expuneri, întâlniri cu clienții...). Ereutofobia este teama obsedantă de a nu roși. Această reticență nu este, în cazul său, o problemă. A susține o părere diferită de cea a interlocutorului său, a spune nu, a negocia... Cu cât conversația durează mai mult, cu atât ea se teme că se va declanșa o
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]