4,209 matches
-
Simțea trebuința să moară și s-o urmeze dincolo. Cum am cotit cu barca nu departe de satul rudarilor, spre Fundul Lintiții, la coliba lui Mitrea Pescăruș, am văzut apărând o făptură ce mi s-a părut uimitoare subt arcul sălciei. Avea mișcări mlădioase și un obraz oacheș și pasionat. Purta fustă încrețită roșie cu puchiței negri și broboada verde îi era căzută pe umeri. În afară de ie, nu mai avea altă îmbrăcăminte. Umbla desculță. Pielea îi era arămie. Sub sprâncenele arcuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plac. Părea ieșită din trecut, ca și Nitacrit. Dar rudăreasa aceea era vie și cine o zărea nu ținea deloc să moară. Legendele ținutului Dunării nasc într-o clipă și cad ca frunzele, ca florile și ca fulgii viscoliți ai sălciilor. Omul meu, Ștefan Gâdea, a mormăit ceva. Am înțeles că-i aduce omagiul unei înjurături. —Frumoasă muiere, am răspuns eu. —Asta-i una Raruca, m-a informat Gâdea. Parcă s-a mai subțiat și a întinerit iar, s-a mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
descântai. —Eai!... Se rușina puțin, dar nu prea se rușina. Ca și cum ținea la stima mea îndeosebi, îmi adresă un zâmbet dintre cele mai plăcute și porni c-un mers legănat înapoi, spre satul rudarilor. Îndată ce trecu după un grup de sălcii tinere, începu să cânte. Avea o voce caldă, joasă și plină; hăulea o jelanie cu modulații orientale. Nu înțelegeam versurile; mă prindea de inimă însă patima lor. Tăcu după un răstimp. Îi vedeam iarăși fusta roșie printre trunchiurile pădurii rare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asta? —Nicidecum! Însă nu se poate altfel. Nu pricep. Dar eu parcă pricep! s-a mirat Gâdea. Are ea într-însa un diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din noduri negre și piele tăbăcită, bocănind cu cizmele de la colibă la vârșele întinse și de la vârșe la vatră, uncheșul Mitrea Pescăruș avea obiceiul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din noduri negre și piele tăbăcită, bocănind cu cizmele de la colibă la vârșele întinse și de la vârșe la vatră, uncheșul Mitrea Pescăruș avea obiceiul să vorbească. Nu singur. Vorbea cu lucrurile, cu sălciile. Îmi revenea acum și mie o parte din frazele - unele destul de nesăbuite - pe care le rostea. —Trebuie să înfierbânt catranul, ca să vă cătrănesc... zicea el împletiturilor înșirate în pari. Pe urmă întrebă ceaunul cu catran: — Unde ești? Îl duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duce undeva pentru niște necesități personale. Nu mai puțin surprins am fost când, întorcându-se, a comunicat, oarecum indiferent, că acele necesități au fost satisfăcute. Barcagiul meu plecase; soarele se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se înclina la orizont aprinzând un pârjol imens în pădurile de sălcii. La treizeci de pași, luciul bălții tresărea în goana vresperilor lacomi, care se țeseau după albitură măruntă. Fluiera o mierlă nu departe; doi granguri îi răspundeau din desimea sălciei celei bătrâne. Mierla își repeta frântura de viers cu statornicie; grangurii bolboroseau și gângăveau, mai mult chemând și strigând decât cântând, cu fluierașele lor sonore. Am strigat pe gazda mea: —Moș Mitre! —Ahău! a răspuns el, tresărind ca dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sacramentală. Întrucâtva și pologul, și fumul. Soarele, însă, a fost cruțat; măreția lui de aur și purpură era deasupra celor lumești. Voiam să te întreb, moș Mitre... —Întreabă-mă. Voiam să te întreb, moș Mitre, de paserile care fluieră în salcie. Cum le spui dumneata? Ce să spun? Cum le spui dumneata paserilor acestora care cântă? Bătrânul s-a gândit prea puțin și mi-a răspuns imediat: —Privighetori! Nu se poate, am protestat eu cu tărie. Privighetorile sunt altceva. Dumneata nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spui dumneata paserilor acestora care cântă? Bătrânul s-a gândit prea puțin și mi-a răspuns imediat: —Privighetori! Nu se poate, am protestat eu cu tărie. Privighetorile sunt altceva. Dumneata nu înțelegi că te întreb de paserile care fluieră în salcie? Păi dacă nu-s privighetori, trebuie că-s ciocârlii. Mi-am arătat iarăși nemulțumirea. Bătrânul se oprise și sta în cumpănă: să se ducă să dea la o parte catranul, să mai aducă niște lemne, să intre la ghețărie, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am arătat iarăși nemulțumirea. Bătrânul se oprise și sta în cumpănă: să se ducă să dea la o parte catranul, să mai aducă niște lemne, să intre la ghețărie, s-aprindă stuful umed. — De cine vorbești dumneata? —De grangurii din salcie. Dumneata nu le spui granguri? — Atuncea de ce-mi vorbești de privighetori și ciocârlie? —Apăi, domnule, toate-s ale lui Dumnezeu. Le spun și eu cum mă pricep. Când e ciocârlie, văz că e ciocârlie. Când e grangur, văz că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că e ciocârlie. Când e grangur, văz că e grangur. Eu așa pe deasupra nu le știu; nici să răspund întocmai. Aici, la coliba asta, eu vorbesc, eu răspund - treaba merge altfel decât la București. Am, într-adevăr, doi granguri în salcie; le dau boabe. Pe unul îl chiamă Costică și pe ălălalt Ilie. Așa le spun eu și stau de vorbă cu ei. Și-a pus mânile în șolduri și și-a răsucit gâtlejul spre înălțimea stufoasă. —Mă! a strigat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Răzoare. Acolo Dălcăuș și-a pus muiere. Un tovarăș al său, de-i zicea Tistu, și-a adus și el pe a lui. Țineți voi aici bordeiul bine, așterneți pat de odihnă, faceți mâncare caldă. Noi venim prin desimea de sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la un cocioc în loc poruncit; intră în luntre toți tovarășii. Dălcăuș îi cercetează pe sub sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
După ce am aflat întâmplarea cu hoții, m-am suit în polog, cu făclioara de trestie. Uncheșul a mai rămas lângă vatră. M-am întins cu fața în sus, cu palmele sub ceafă, fără somn. Întăi, am văzut un cer de sălcii, pe urmă un cer mai înalt, cu stele, între care, într-un târziu, s-a arătat și o lună de foaie de cositor, tăiată într-o margine cu foarfeca. Observația cu „foarfeca“ o făcuse uncheșul, mormăind singur. S-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care mi-o reprezentase Mitrea Pescăruș. Apoi m-am trezit deodată. Uncheșul nu mai era la vatră. Nu era nici în bordei, nici în pologul lui. Părea a-l fi sorbit o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în noapte. Culmea, nu simțeam nevoia de televizor și nici internetul nu mă mai chema cu atâta ardoare. O carte bună, în liniștea răcoroasă a vilei de la țară, unde merg în fiecare vacanță, le suprima. Piscina și balta cu nuferi, salcia pletoasă și ciripitul păsărelelor în pomii plini cu rod îmi umplu sufletul de bucuria de a fi. Îmi dau energia necesară pentru încă un an de școală departe de acest loc drag mie. Cât de luminoase au fost toate acele
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
prefăcute de adulți, nici amuzamentul îngăduitor din clipele când o zbughea nervoasă către camera ei înainte de miezul nopții, la cererea mamei sale. Anul acesta ar fi dansat până în zori, ba chiar mai târziu, și ar fi luat micul dejun sub sălciile de lângă râu cu vreun iubițel plin de adorație... Se gândi la Mașa cea grasă și plină de coșuri din sala de la parter, unde ea strălucea acum triumfal, sora cea urâtă devenită frumoasa balului și învârtindu-se în ringul de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că minciuna mea nu este decât o pată infimă pe potirul strălucitor al mântuirii. Cândva, în niște clipe de mare spaimă de mine însumi, mi-a fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spaimă de mine însumi, mi-a fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meu însă nu se revărsase încă. În dimineața de după acea noapte în care credeam că toate sfârșite sunt, a trebuit să ajung, un fel de fugă deznădăjduită, pe malul Dunării. Să ajung pe o șosea uitată între ape clipocind, cu sălcii de-o parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare și totuși zglobii în felul neobișnuit al bărbatului aceluia de a le chema sub salcie. Îl ascultam, fără gând, fără a mă interesa ce-i cu el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el, cum de ajunsese și el la acel capăt de Lume. Îl ascultam, lăsându-mă doar învăluit de taina cântecelor, de lumina începutului de toamnă, spălată de orice umbră, lumină pură pogorând nu din înălțimile cerului, ci țâșnind parcă din salcia aceea, din toiagul alb al orbului, din întinsul luciului de apă, din cioturile munților cu desene sinilii în depărtare, din liniștea și din uitarea tuturor depărtărilor în care mă prăbușisem. Lumină venită din străfunduri, revărsată peste Lume ca o dărnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lumina lunii, cu un melc. Iată unde ajunsese Oliver pornind de la o prostie! Asupra lui căzuse Întrega vină și totuși mai erau În jur și alți vinovați. Idila lui Oliver sfârși Înainte de Începe; de atunci masterandul avea oroare și de sălcii plângătoare și de tot ce Însemna sexul opus. Dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, Lawrence nu era la primul său eșec sentimental. Când fusese ceva mai tânăr, masterandul vorbise cu Iisus, rugându-l să-i trimită În cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]