3,889 matches
-
întîmpla! Iată un caz tragicomic. Unul are câteva sute de mii de lei pe care nu vrea să-i depună la bancă și-i ține în casă. I-a pus pe undeva prin sobă, sau într-un dulap, între două scânduri, așa ceva. Spune dumneata, moș Costache, unde se țin banii de obicei? - Unde nu-l taie capul pe ticălosul de moștenitor! Toți râseră, iar Stănică, în gândul lui, făcu pe bătrân pezevenghi. - În sfârșit, i-a pus pe undeva prin casă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înfățișarea unui han cu case de jur împrejur, vechi și cu încăperi ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri scurte de stejar, de papură, fiindcă într-o parte ședea un dogar. Erau și câteva căruțe țărănești cu coviltir. Într-un colț, un individ potcovea un cal prins între trei bare în chip de uluci. Un fel de boltă fusese
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu cheia. Acolo merse de-a bușilea, să G. Călinescu privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu și canapeaua, apăsîndu-le cu mâna să vadă dacă fâșâie, întoarse tablourile pe dos, ciocăni scândurile, deschise chiar ușițele de la sobă și, negăsind nimic, începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care și-o pregătise din vreme. Însă limbile broaștelor erau lungi și bine strânse în arcuri, și toată meștereala lui Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a da importanță propoziției), dar mi-e milă de papa. Dacă papa ar fi bolnav, să nu se mai poată mișca din pat, știi de ce sunt în stare? Să-i ia toate lucrurile din casă și să-l lase pe scândura goală. Tu singur, cu ochii tăi, ai văzut cum s-au așezat la masă, fără să le pese de noi. Le era rușine deocamdată, fiindcă nu știau cum au să iasă lucrurile, dar ne dădeau afară și pe mine și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
arătă pe Felix) ce e omul. Pe mine, când eram student, m-a dus un prieten medicinist la morga unui spital. Ce să vezi dumneata? Într-un fel de magherniță cu geamuri mari erau vreo câteva mese de brad cu scândura subțire, puțin îndoită și cu o gaură la partea din mijloc, iar dedesubt o găleată. Un om cosea repede cu o undrea pieptul G. Călinescu și pântecele unui mort. Mațele erau violete ca niște găitane bine împăturite, iar coastele erau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
drept, tu ți-ai tăia singur coaiele? - Nu crez. Nu... Sigur că nu. - Păi, asta-i politica pe care a mers și Omoroaica. Că nu ți le-ai tăia... și că nici noi nu ni le-am ciopârți, de durere, scândurile alea, pe care ni le montase de-a curmezișul... D-aia a întins Omoroaica peste rafturi și cîte-o pojghiță de carne, care să te sece la ficați, numai să fi încercat să-ți storci vreun coș de pe ea. Așa că ne-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la spate de un par, undeva, într-o curte interioară, uitat de contemporani, va sta în șezut și va cânta folosindu- se de degetele de la picioare, la o gamelă. 259 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și căzu, ca și cum o scândură s-ar fi desprins dintr-un decor, prăbușindu- se către pământ, potrivit de repede și înălțînd, în momentul izbirii, tot praful jur-împrejur. Căzu chircită, păstrând poziția în care, c-o secundă înainte, fusese așezată la masa elipsoidală. Coate înaintate, așa cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tocmai perioada aia în care, în București, se lățise iarăși zvonul că niște puști îndrăzneți și fără manieră se căzneau să umble un pic, cu mitraliera, la viața Comandantului Suprem. Prin marfare au mai respirat, cum au mai respirat, printre scânduri, dar când au fost basculați, laolaltă cu conținutul vagonului de cărbuni, în triajele Gării de Est, Doru Sinistratul de abia se mai ținea pe picioare. Îl cărară într-una dintre vilele pe care le spărsese IF-ul, imediat după ce evadase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc, amintirile una de alta. De asta probabil și merita să i spună Sinistratul, fiindcă memorie nici cât un dop de plută nu mai avea. Gâtul ceainicului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca pământul. Ce-i puțin lucru să cari toată ziua basamac la neisprăviții ăștia de mușterii? O femeie mai te spală, mai te calcă, mai îți face o mâncare ca lumea, că om ești și dumneata! Noaptea se perpelise pe scânduri. Afară ploua. În odăi se făcuse frig. De mult nu mai dormise lângă o femeie. Patul nu i se păruse niciodată atât de tare. Aglaia avea dreptate. Și-ntr-adevăr, muierea nu se lăsase, umblase câteva săptămâni, se sfătuise cu niște rude
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la dogar și la fată și nu spuse nimic. Pe urmă vem'se primăvara. Drumurile erau, toate, o iarbă. Peste mahalale se așternuse un cer leneș, albastru. Meșterul și-a făcut drum spre cârciuma lui Stere, a privit dugheana de scânduri, s-a mai sfătuit cu nevasta; tânărul venea duminica în casa lor, aducea fetei pachete cu bomboane, părea cam neînvățat, sta lângă Lina, povestea de-ale lui, se uita mai în pământ, dar nu i se apropia de suflet. Bătrânii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cârciuma mea! Se opri să răsufle. Soarele îl învăluia. Avea o față dreaptă și bărbia aruncată înainte, ca și când ar fi voit să arate mereu ceva. Era vesel și mândru. Peste umerii lui, femeia zări fereastra întunecată a prăvăliei. Pereții de scânduri țineau o vinețeală umedă și geamurile murdare de praf ascundeau restul. Soacra zise încet: - Uf, unde-ai nimerit, fata mamii! Peste acoperișul repede, acoperit cu carton, zburau brabeți grași, scuturîndu-și penele. Muierea gunoierului o luă de mână și o trecu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se vedea bine. Dumnezeu îl știuse cum adunase banii de loc. Și-a ridicat casa singur, cu palmele. Ne-vastă-sa aduna bălegar de pe rampă, se uita la vecini, speriată, îl amesteca în apă cu lut și lipea chirpiciul pe pereții de scânduri subțiri pe care bărbatul îi potrivise în grinzi. Au ridicat două odăi acoperite cu carton și muierea le-a spoit cu albastru. Pe urmă au sosit ceferiștii. Chirică, acarul, Spiridon, fochistul, și Ilie, de umbla și el cu trenurile. Aveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te urci în tramvaiul cu cai la Tarapana și până la prânz te-ai și întors înapoi". Stăpânea. Împrejur numai amărâți, se uita la ei cu milă, n-avea ce le face. Chirică acarul ședea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Venea seara rupt de șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii în fundul capului, tușea a doagă, sec și adânc, îl mânca un vierme pe dedesubt. Ținea nevastă și casă grea. Copii, să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lungi și ascuțite ale cocoșilor. Simțea cum se aștern gunoaiele și cum se lasă zidurile de cărămidă, prinse în muchiile de beton. Casa se scufunda încet, o dată cu malurile acelea sterpe, găunoase, într-un drum lung spre fundurile sălbatice. Câinii rodeau scândurile cotețelor, urlau repezindu-se spre gard, apoi iar se făcea liniște. Lina a născut aproape de Crăciun. Aglaia a chemat-o și pe-a lui Matei, că erau de-o vârstă și se pricepea la moșit. Au întins așternuturile, au fiert
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să dea? râdea al Măritei. Eu sânt de-ai lor! - Și n-au frică de vardiști? - N-au. Vreo trei și-au făcut pardesiu de scânduri de pe urma lor. Copiii nu prea înțelegeau limba păsărească a lui Oprică, dar tăceau din gură. Al Măritei se dezlegase la limbă: - Unuia-i zice Bozoncea, unuia Gheorghe. Șef peste toți e Bozon-cea. A mierlit un comisar și-a dat multe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lumini amestecate, străluceau mărunt, clipind când și când. 136 Baba Mița se uita împrejur, după ce se mai obișnuise. Își vedea vecinele, spăsite toate, ascultând vocea preotului, și le măsura cu privirea ei aprigă. Baba Chirița, una puțină și slabă ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieșeau repede afară. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe alta. Ăl bătrân privea bilele schelei. Avea niște ochi posomoîți și sub buză i se adâncise o dungă neagră. - Nu dormi? fl întrebă Paraschiv. -Nu. - De ce? - Nu mi-e somn. De pe ziduri curgea molozul. Îl auzeau cum picură pe scânduri ca o ploaie. Mirosea a var stins în apă și, din pereții de cărămidă, netencuiți, se răspândea un iz de casă nouă. Celui tânăr u înghețaseră țurloaiele. Mai aruncă o șipcă și focul se înteți. Lumina crescu pe zidurile umede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răspunse nimeni. Nici o perdea nu se clătină. Unde-i mortul, oameni buni? întrebă ajutorul, că aici ne-a dat adresa. Cineva, o muiere bătrână, făcu semn către poarta spurcată a cămătarului. Cioclii se apropiară și bătură tare cu pumnii în scândurile lustruite. - Hei, n-auziți? A venit dricul! În cele din urmă se deslușiră pași prin curte. Lanțul căzu cu zgomot și oamenii din uliță zăriră o clipă chipul verde al fratelui, speriat ca un șobolan. - Intrați, spuse el scurt. Cioclii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cei vii, amintindu-le viitorul, și o secundă cele câteva femei mai din apropierea curții fură gata-gata să-și facă cruce, dar o ură veche, strânsă de ani de zile, le înțepeni manile și așa Înghețate. Bărbații priveau sicriul negeluit, din scânduri ieftine de brad, cu capacul bătut în cuie. - -Lau ascuns, spuse unul. - Calic a fost, calic moare! Glasurile se aprinseră: - Mie mi-a luat trențele din casă, strigă o femeie. Am venit la el și i-am căzut în genunchi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cerea camătă. Îți da o sută, îți cerea o sută jumate... Poarta fu închisă repede în urma celor care trebuiau să urmeze mortul. Cioclii desfăcuseră ușa de cristal a dricului și așezau sicriul pe niște bulumaci, acoperiți cu o blană de scânduri, peste care se așternuse o pânză neagră. v - Pleacă, ne lasă! - Eu mi-am dat foc la casă, numai ca să n-o ia elf strigă o femeie mai dintr-o parte. - Pe-al meu când -lau schilodit la fabrică și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trotuarul de pământ și începu să răcnească cerșind mila mulțimii: - Frați creștini! Nu intrați în păcat! - Voi sînteți frate cu dracu, nu cu Dumnezeu! strigau femeile, înghesuindu-se spre ușa fărâmată a dricului, prin care bărbații traseră afară sicriul din scânduri ieftine. - Fraților, ce vreți să faceți, fraților! strigau rudele. Milogii nu înțelegeau prea bine ce se întîmplă. Fuseseră tocmiți să vină la cimitir și să întîmpine dricul cîntînd: " Primește-l, Doamne, în pământul tău..." și acum vedeau cu mirare cum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spre scara joasă a dubei. - Ne duce la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le legară la repezeală manile. Drumul scurt se sfârși. Duba opri brusc. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de scânduri. Când se dădură jos, aveau picioarele amorțite. Paraschiv privi clădirea cenușie a prefecturii. - De aici nu mai scăpăm zdraveni! spuse. - O, că nu-i dracu așa de negru! Ține-te bine, numai pe Stăpân să nu-l vindem, c-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din vreme la baterii, apoi câte o bucățică de cașcaval cu roșii și mititei, câți or încăpea pe grătar, pentru ca la urmă să facă și câteva fripturi așternute bine pe cărbuni, date prin fum, să meargă băutura. Pe estrada de scânduri se urcase orchestra și o melodie ușoară sui deasupra grădinii. Didinei și lui Sandu le aduseră câte o farfurie de icre și bere. Ăi scăpați din pușcărie mâncau fără să scoată un cuvânt. Erau hămesiți și doriți de lucru bun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce ți-e și omu, zicea Aglaia, legând degetele lui Gogu cu amici roșu, să nu i se descleșteze mâinile împreunate pe piept, în care u pusese un ban de argint, pentru vama morții. Azi ești, mâine, gata-n patru scînduri! Afară se lăsa seara. Una din vecine plecă la biserică, să cheme dascălul și să-i aducă drapelul. Din capul străzii soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]