2,658 matches
-
pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de plictisit, ș-așa de singur, că mă-ntrebam de ce mai trăiesc. Spre sară, ca să mai petrec, călătoream spre una din stațiile mici, roșii, pierdute în buchete de salcâmi, în lungul drumului-de-fier, drept, fără sfârșit. Dam de câte-o crâșmă singuratică, în care, în răstimpuri rare, se auzea zarvă de glasuri, iute copleșită de tăcerea pustiului. Pe urmă ajungeam la stație, așteptam un tren, care venea de departe și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt, singuratic. Chiva mă aștepta, în rochia-i de stambă, în ghetele-i cu tocuri nalte, pieptănată strâns cu cosițele în cunună, cu ochii lucind. Cum mă alăturam de dânsa, zâmbetul îi lumina toată fața, și întindea spre mine amândouă mânile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sânge, până la umbra neagră, depărtată a sălciilor. Luntrea face un ocol mare prin apele înflăcărate. Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul vorbea cu pipa în gură, lângă șanțul umed de pe margine. Ce, mă? ce tot umbli încolo și-ncoace și dai drumu la apă? Ce tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr. 6 din 15 martie 1907. Se spune că omorul ar fi fost un fapt real, iar descrierea locului seamănă, conform mărturiilor Profirei Sadoveanu, drumului din Ciohoreni, satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printre muncele, cobora în văi, se ridica pe costișe. Și în trăsura cu pânze, mare cât o corabie, legănat și scuturat pas cu pas prin bolovanii și gropile drumului, stăteam de vorbă cu doctorul. Priveam cum rămân în urmă lanuri singuratice, un sat care părea pustiu în lumina orbitoare a zilei, și mă miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde, apoi se pierdea pe o muche de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer o fântână cu cumpănă. Merserăm un ceas, merserăm două, la pas, urcând și coborând necontenit, pe sub pădure. Apoi abia într-un târziu suirăm cu greu, cu suferință, spre acea fântână; și după ce adăparăm caii, după ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când, deodată își dezvăluia doi ochi plini de patimă și avea un zâmbet care se deschidea ca lumina unei flori. Nu-mi vorbea, nu mă chema. Dar de multe ori am stat noaptea cu privirile ațintite asupra morilor singuratice care întindeau în cer brațe de schelet; de multe ori am așteptat dintr-acolo, cu fior adânc, cele mai arzătoare ceasuri ale anilor mei de-atunci. O istorie de demult, 1908 Fiorul a apărut prima dată în Viața românească, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puținele și săracele lui plăceri: o beție cu prietinii, un rând de straie nouă... Iar vorbele schimbate îndelung la un colț de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se strecura întotdeauna repede, cu ochii lui mari și negri lucind prin fundul înserării, spre căsuța joasă, cu flori la fereastră, unde îl aștepta Tudorița lui Rusu. Intra încet, cu zâmbetu-i plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna urmă domoală; oamenii și vitele o duceau bine. Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Această franchețe, ce pare paradoxală la un popor atât de retras și de alunecos, caută să te descoasă pe tine, cel ciudat, cel atât de altfel, purtând mituri de care nu ești nici măcar conștient, ca pe o mantie nobilă și singuratică, până în intimitatea trupului care, alb, te face ales. Cu o simplitate dezarmantă, anulând regulile de distanță socială cu care ești obișnuit, vânzătorul dintr-un sat de munte îți va spune, cu ocazia unui festival local, atunci când îi plătești înghețata, că
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dracu’, de mers pe jos. Că la mă ta și tac-tu acasă doar în tacsie ai mers, nu?” “Jinu l-ai luat?” “Luat” “N-ai spart dimijeana?” “Cum s-o sparg, bre, ce-s copchil?” Un om tăcut și singuratic pășește agale către ieșire. În mână duce un geamantan mic, de fapt ceva între o geantă Diplomat și un geamantan de dimensiuni cât de cât rezonabile. În fața gării, pe chipul său sporesc, parcă, îngândurarea și tristețea. Subit, o undă de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
respirând ușurată, dă-o naibii de logică! n-o să trăiesc o veșnicie! Iar din acele clipe încolo n-ar mai fi fost interesată și, prin urmare, nu știa de legătura existentă între aceste teorii despre iubire, artă, căsătorie și alunecările singuratice Îalunecări în toate sensurile - și cădere, și ispită - și de aceea cu atât mai lunecoase, întrucât însemnau cădere, nestatornicie și ușurința căderii în ispită) despre care nu vorbea nimănui, dar despre care ar fi fost în stare să vorbească, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și pe mine să zic la fel. „Nu erai aici“, a continuat bătrâna doamnă Marga Pop. „M-a sunat și am vorbit mult timp, înaintea plecării ei. Mi-a spus să am grijă de tine, pentru că ești foarte singur. Sau singuratic. Nu ți-am zis nimic până acum pentru că simțeam că-ți face rău. Toate junele astea care te caută la telefon și...“ A încercat s-o întrerupă. „Nu-mi spune, știu, n-au importanță. Am văzut și asta. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și acolo, debarcaderul, bărcile trase pe uscat, casele răsărite dintre arborii goi și înțepeniți, cu acoperișurile maronii și verzi, turla bisericii înălțată deasupra lor se distingeau într-o lumină cenușie și murdară, nefirești și străine. Se auzea hămăitul plictisit și singuratic al unui câine care nu se vedea, repetat de câteva ori de ecou, în pădurea înghețată din apropiere. Plecaseră imediat după prânz, venise să-l ia cu mașina, „hai să ieșim undeva din orașul ăsta, oriunde“, îi zisese, „hai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de iarba sălbăticită. Japonezii confiscaseră toate aparatele de radio și pe cele de fotografiat, dar În rest casele erau intacte. Majoritatea erau mult mai elegante decît propria lui casă - deși era un om bogat, tatăl lui Jim fusese Întotdeauna un singuratic -aveau cinematografe particulare și saloane de bal. Abandonate de proprietarii lor, Buick și Cadillacuri zăceau În garaje, pe cauciucuri dezumflate. Cu toate astea, dulapurile din cămările lor erau goale, obligîndu-l pe Jim să se hrănească doar cu gustările, rămase după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
scînduri și lemn pentru gard și un adăpost de bambus, unde un al doilea grup de muncitori moțăiau pe saltelele lor, lîngă un foc de cărbuni. Camionul se opri lîngă gheretă, unde șoferul și prizonierii lui priviră Împreună acest loc singuratic. Fosta curte a oborului de vite se transformase Într-un lagăr de civili, dar luni de zile, nici un prizonier n-avea să fie ținut În locul acela. Jim stătea Între Basie și doctorul Ransome, supărat pe sine pentru că Își Închipuise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Soldatul japonez sări din compresor și alergă, cu pieptul gol, spre amplasamentele antiaeriene ale căror tunuri cercetau cerul. Deja o linie luminoasă se ivi dinspre pagoda Lunghua, de parcă japonezii porniseră un joc de artificii ritualic. Zgomotul făcut de acest tun singuratic străbătu aerodromul, acoperit curînd de zumzetul plîngăreț al unei sirene de alarmă aeriană. Claxonul de deasupra casei paznicilor din lagărul Lunghua reluă mesajul, cu un duduit aspru care Îi sfredeli auzul lui Jim. Emoționat de perspectiva unui raid aerian, Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Jim stătea În ghereta observatorului din turnul de pază, o companie din aceste trupe demoralizate se tîra pe lîngă porțile de la Lunghua. Încă Înarmați pînă-n dinți, În uniforme jerpelite de pe care Își smulseseră Însemnele, trecură la trei metri de mecanicul singuratic de la Packard, care Își păzea comoara de batoane de ciocolată și reviste Sunday Evening Post. La prînz, cînd locotenentul Price apăru Înfășurat ca un cadavru În pînza roșie a parașutei containerului tîrÎt de oamenii lui, Jim Își adună pachetul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ca o mamă îl încălzește Ploaia - l adapă și-l înveselește Vântul ca frate îl răcorește, Pământul pe toți ne hrănește. Până când cu toții murim Trăind îl tot scormonim Dacă în viață ne-îmbrățișează La final, în mormânt ne așează! CUCUL SINGURATIC Toată iarna-am așteptat Am tot stat și-am tot oftat Să ajung în primăvară Ca să-mi cânți cucule iară. Cucule, tu îmi cânți mie Din a mea copilărie, Eu port banii-n buzunar Să ți-i dau cu drag
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]