4,031 matches
-
fost artilerist, și pe caporalul în rezervă Todiriță Mesteacă, fost infanterist. Dumitru și Todiriță, îmbrăcați în sumane, rămași în poziție de drepți, păreau puțin caraghioși... Căpitanul, un fel de bunicuț îmbrăcat în haine militare, cu tâmplele argintii, privind amuzat pe sub sprâncenele stufoase, a comandat: ― Repaus. Veți merge în încăperea de colo, să vă vadă medicul dacă sunteți sănătoși. Pe urmă, vă întoarceți aici. Executarea! Cu un „stânga-mprejur” cam moale, au plecat spre locul arătat de ofițer. Sergentul de serviciu a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Todiriță, care părea pierdut... S-au oprit după primul pas. ― Apropiați-vă - le-a ordonat căpitanul, scoțând două hârtii dintr-un dosar. Dumitru și Todiriță au pășit spre biroul căpitanului ca doi condamnați la ghilotinare... Căpitanul privea la ei pe sub sprâncene, ascunzându-și cu greu un zâmbet sub mustața înspicată. ― Mai aproape - le-a ordonat el, văzând că cei doi s-au oprit în mijlocul camerei. Când au fost destul de aproape, căpitanul s-a ridicat de la birou și a venit în fața lor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și ce ochi avea! Două flori de cicoare deschise în zori, pitiți sub niște sprâncene aruncate ca aripile rândunicii în zbor! ― De ce ai spus anume că ochii hangiței semănau cu două flori de cicoare deschise în zori? Ce, peste zi cicoarea nu are aceeași culoare? - și-a exprimat nedumerirea unul din mulțime. ― Se vede treaba
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe ea bunătățile primite de la moș Dumitru. Traistă parcă nu îndrăznea să se așeze. În cele din urmă a făcut-o, cu un oftat dureros. Se vedea și se simțea că nu mai avea nici un strop de vlagă în el. Sprâncenele îi erau pârlite. I-am întins sticla cu rachiu. Cu o mână care tremura ca de friguri, a luat-o și cu greu a dus-o la gură. După câteva înghițituri de rachiu și puțină hodină, parcă a revenit cu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
comitatului și află ultima lor adresă cunoscută, eventualele dosare cu delictele comise și rapoartele de eliberare condiționată. Înțeles? Karen zise: — Înțeles. Danny se întoarse spre ea și se uită la această Veronika Lake de serie, cu geana stângă lipită de sprânceana pensată. — Ești o dulceață. Ne vedem la Lyman’s când termin cu povestea asta. *** Sindicatul local 3126 al muzicanților se găsea pe Vine Street, puțin mai la nord de Melrose. Era un fel de gheretă maronie, înghesuită între un stand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o uite niciodată. În casa Manuelei am întâlnit-o de câteva ori pe Suzanne. Venea din când în când de la Paris să-și vadă rudele rămase în țară. Era o doamnă distinsă, cu trăsături de grecoaică, ochi de un negru-aprins, sprâncene brune, minunat arcuite, cu un râs strălucitor care îi lumina stra niu chipul îngândurat. Virgil Vrancea, soțul ei, era înalt și tăcut. Cu un zâmbet subțire, o asculta pe Suzanne cum depăna, plină de exuberanță, povești dintr-o lume străină
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
frumos din partea ta! spuse tata ironic și convins că am făcut o compunere ca vai de lume. Ia s-o citesc și eu! ― Poftim! și îi întind caietul cu sfială. El începe să citească, își strânge buzele și-și ridică sprâncenele cu mirare. ― Din ce carte ai luat-o? ― Din nici o carte! Am făcut-o eu, din capul meu! ― Hai, hai, știi că nu-mi place să minți! Spune de unde ai copiat-o? ― De nicăieri, tată, zău așa, dacă-ți spun
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
o apucă și el, ca să nu i-o dea; atunci profesorul, intrigat și indignat de atitudinea foarte puțin cuviincioasă și nejustificată a elevului său, smulse teza din mâna lui Moscu și se uită să vadă ce a scris... Își ridică sprâncenele, își strâmbă buzele, încrețindu-și fruntea cu adâncă mirare și, adresîndu-se clasei, spuse: ― Două minute, vă rog, ca să vă citesc câteva rânduri din teza la Chimie a colegului dumneavoastră, Moscu, pentru că e foarte interesantă! Clasa, care bănuia că s-a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
recreație stați în bănci, să nu vă cheltuiți toată energia aiurea; ca să fiți în formă la meci. Dacă-l câștigăm și pe ăsta, și luăm cupa, Barbă e al nostru! Jucătorii erau numai arc toți, unul și unul, aleși pe sprînceană! Ghiță adusese maieurile, de un albastru deschis, cu guler și mânecuțe albe, de ți-era mai mare dragul să privești la ele. * Meciul! Ai noștri, în maiouri albastre, evangheliștii, în maiouri galbene. Ghiță Drăghicescu zvârle un ban în sus, ca
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și nu știm noi, dacă n-am făcut experiența! De ce să nu-ncercăm? Să strivim musca în hârtia de turnesol, și o să ne convingem! ― Stai jos, domnule, și lasă-mă-n pace! Te rog stai jos! Chiorul și-a ridicat sprâncenele foarte surprins de felul ciudat în care profesorul înțelesese să-i aprecieze bunăvoința și mai ales interesul ce-l dovedea pentru știință și deschizând pumnul în care ținea, captivă musca, spuse, adresîndu-i-se acesteia: ― Hai, du-te sănătoasă, că nu ești
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
anchetă, Atila, cum a intrat în clasă, a spus foarte mîhnit: ― Nu m-aș fi așteptat la o asemenea purtare din partea voastră... În sfârșit... Toată lumea să scoată câte un sfert de coală de hârtie și un creion! Am ridicat din sprâncene cu mirare: "Doar n-o fi vrând să ne dea extemporal?! Poate că vrea să ne pârlească pe toți, să se răzbune pe noi!..." Dar lămurirea veni îndată, căci profesorul, după ce ne ceru să scriem numele în colțul din dreapta, ne
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
am. Te caut de două săptămâni. Nu te-am putut recunoaște În forfota asta. Dar știam că nu puteai fi mai departe de Xi’an, fiindcă drumurile sunt Înzăpezite la nord de munții Himalaya. - Mă cauți de două săptămâni? ridică sprânceana Ștefănel, uimit. Știi cine sunt? - Nu. Dar știu alte lucruri. - Ce fel de lucruri? - Știu că ești așteptat la templul Shaolin. Ceea ce Înseamnă că ești o persoană de mare valoare, inițiată În secretele artelor marțiale și ale budhismului. „Va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
decât spusese căpitanul Oană. Știau că tot ceea ce nu aflaseră acum vor afla pe corabia lui Morovan și că e mai bine pentru ei să știe cât mai puțin. -Umblă zvonul, căpitane... se auzi brusc vocea lui Alexandru. -Zvonul? ridică sprânceana căpitanul Oană. Ce zvon? - Că la Istanbul Începe să se adune din iarna asta armata care va invada Moldova În vara care vine... Misiunea noastră e legată de aceste pregătiri? -Misiunea unora dintre voi, da. Misiunea ta, nu. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spate și se uita, visător, la ferestrele palatului. Urmărind direcția privirii, Alexandru observă un chip ce apăruse la una din ferestre. Era un bătrân zbârcit, cu barba rasă și pomeții obrajilor ieșiți În evidență. Avea ochii mari și negri și sprâncene dese, Îmbinate deasupra nasului. În ansamblu, chipul era ciudat, aproape inuman, traversat parcă de o undă de forță malefică. Desenul se făcu În grabă și dispăru În mânecă. La doar câteva clipe, fumătorul de narghilea stinse pipa și o scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
puterea Cuceritorilor a trecut În mâinile unui singur om! Putere și credință celui care s-a dovedit mai puternic decât Cei Patru! - Putere și credință! repetară Cuceritorii. Alexandru coloră repede chipul, găsi un albastru intens pentru ochi, arcui cu negru sprâncenele și contură umerii lați. Ștefănel scoase sabia Încrustată cu perle și o ridică, cu ambele mâini, deasupra capului. Cuceritorii izbucniră În urale, iar mulțimea aplaudă, fără să știe de ce. Un grup de cincizeci de ieniceri din garda sultanului Își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
câmpia ungară era o Întindere albă care se unea, la orizont, cu albastrul unui cer fără pic de nor. Era o zi senină, aspră, supusă unui ger nemilos. „Un ger de crapă pietrele”, cum spusese Erina, iar Amir ridicase din sprâncene, neînțelegând unde văzuse frumoasa viitoare soție a căpitanului Oană o urmă de piatră În ținuturile acelea acoperite de nenumărate straturi de zăpadă. Caii Înaintau cu greu, spărgând cu copitele crusta de gheață care se formase deasupra zăpezii, iar apoi picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
informații despre Mahomed spun că a părăsit de două săptămâni palatul Topkapî din Istanbul, escortat de o gardă de zece mii de spahii și precedat de douăzeci de mii de ieniceri. În urma lui, Istanbulul a rămas pustiu. - A rămas pustiu? ridică sprânceana voievodul. Garnizoanele Istanbulului pot găzdui peste șaizeci de mii de ieniceri și spahii, iar taberele din jurul capitalei mai numărau, acum o lună, douăzeci și cinci de mii de gemlii, achingii și mercenari din regiunile arabe. Nu pun la socoteală artileriștii necesari pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
liniștită a bătrânului logofăt Litovoi, tatăl Erinei. Cu toții știm ce urgie Își așterne acum drumul spre Moldova! Nu-l năpăstui pe logofătul Cânde, care-ți fu credincios din primul ceas, de la victoria de la Direptate! Ștefan Îl privi pe Litovoi pe sub sprâncene și Își mângâie ușor mustața deasă, căzută spre bărbie. Bătrânul avea dreptate. Înclină ușor capul spre Toma Cânde, Îndemnându-l să continue. - Acum, când vorbim, continuă logofătul, sultanul se află deja la Adrianopole, ca să preia comanda directă a armatei. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
comisul Ilea Huru. - Spătare Mihail? Întrebă voievodul. - Retragerea, măria ta. Să ne regrupăm mai sus, În munți. Spătarul Albu Înclină și el capul a aprobare. Nu exista nici o șansă. - Căpitane Oană? - Retragere și atac, măria ta. - Retragere și atac? ridică sprânceana Ștefan. Îmi place ideea. Dar cum? - Iată cum văd eu lucrurile, așa, fără vedere, cum mă aflu, spuse Oană. Tătarii puteau trece ușor Nistrul prin locul unde râul are cea mai mică adâncime acum, vara. În apropiere de Soroca. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
face un efort de memorie, Își va aminti cu siguranță că numele meu este Alessandro Frassetti și că sunt cetățean al Serenissimei. Poruncile măriei tale mi se par deosebit de interesante, dar pentru mine rămân... cum să spun... facultative. - Facultative! ridică sprânceana domnitorul. Facultative! La asta nu m-am gândit. - Văd că măria ta zâmbește, iar acest lucru nu s-a mai Întâmplat de multă vreme. Înseamnă că sosirea mea nu e chiar atât de supărătoare... - Mda... recunoscu Ștefan. Ești un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îmbrăcat În hainele lui Ghazi-Hamza beg. Purta uniforma neagră cu fireturi albe a achingiilor și turbanul alb cu piatra de rubin În mijloc, semnul conducătorului. Dar privea În altă parte, iar sultanul nu-i putea vedea chipul. - Poate nu... ? ridică sprânceana stăpânul Semilunei. - Poate că războiul nu e câștigat și că poate aici nu se pune doar problema capturării lui Ștefan. Mahomed trase cu putere frâul calului și se apropie de șeful achingiilor. Nu era cu putință. Cineva Îi citise ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
schimba asta. - Înțeleg... Du-te... ne vedem pe câmpul de luptă. - Și Alexandru? - Dacă fratele meu vrea, va rămâne cu mine. Alexandru Încuviință fără să spună nimic. Desena În minte portretul lui Ștefănel. Îi regăsea trăsături uitate. Bărbia ușor ascuțită, sprâncenele dese, forma ochilor, seninătatea frunții, felul de a privi, totul era al lui. Era copilul de cinci ani regăsit după optsprezece ani. Pietro Încălecă, dar Înainte de a porunci plecarea, noi semnale se auziră deasupra Luminișului Ursului. Apărătorii se priviră Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bucuriei. - Vreau să spun... adică... m-am tot gândit... . Ușa se deschise vijelios și Alexandru apăru În prag, gâfâind. Privi o clipă spre tatăl lui, apoi spre Erina, făcu un pas Înapoi și Închise ușa la loc. Ștefănel ridică o sprânceană, a nedumerire. Din bucătărie venea un miros imbietor. Atunci de ce nu intrau? - Psssst! Șopti fratele său, ducând mâna la buze. Ai răbdare! - Păi, crăp de foame! protestă Ștefănel. Și o am de primit și cana cu vin, că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor era mai bună! Mini, deodată, surise delicios, surâsul acela, lângă vasul scund 20 de porțelan plin de roze proaspete, acel surâs fu singurul motiv luminos al Jiall-ulul. Așa fel încît privirea întîmplătoare a lui Nory, întîlnind acea lumină neobicinuită, sprâncenele ei subțiri desenară o mirare circumflexă. Mini se scoborâse în ea însăși. Distrată de vreun gând plăcut, Mini nu-și amintea acum de doctorul Rim, pentru a-1 chema la socoteli, de care nu era în stare sa dea gestiune
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
când ar auzi nu și-ar crede urechilor și ar fi încîntată de succesele Rimului, atâta e de proastă . . . N-o cred însă capabilă de rușinea de a fi geloasă. S-a deprins rău să-1 slugărească. Atâta tot! Mini ridică sprâncenele. Motivul pentru care Nory putea teroriza pe Rim îi lipsea. - Atunci? zise. - Atunci! Doctorul Rim trebuie să fie neam de cizmar neamț și eu port pantofi frumoși! râse Nory, întinzînd piciorul ei lung și foarte subțire, încălțat perfect. Bazată pe
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]