2,938 matches
-
cu nici o alta, punea stăpînire pe Gilliat făcînd să-i zvîcnească mușchii încordați. El simțea pătrunzîndu-i în carne o sumedenie de corpuri rotunde, îngrozitoare. I se părea că un număr nesfîrșit de buze, lipite de pielea lui, căutau să-i sugă sîngele. [3] O a treia curea undui afară din stînci, îl pipăi, îi biciui coastele ca o frînghie udă și se fixă în jurul lor. [4] Spaima cînd ajunse la paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
sprijin pentru a se putea elibera. Iubita nu-l slăbea din strînsoare. Într-o clipită îl strînse atît de tare încît nu putu să mai miște nici măcar dintr-un picioruș. A înfipt în el cleștii săi puternici și i-a supt lacom sîngele. Apoi, am putut să văd cum, după ce s-a săturat, a dat drumul micii grămezi, acum de nerecunoscut picioare, piele și alte resturi amestecate aruncînd-o cu dispreț de pe pînză. Aceasta este dragostea la aceste făpturi. Sînt fericit că
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
până la moarte sau până la condamnarea cu exilul pe altarul acestei Zeițe în care nu credea nimeni. Libertatea este legată de pasionalitatea oamenilor din toate timpurile și, mai ales, de nobilul Roman al Republicii, crescut în cultul libertății, care a fost supt încă din copilărie împreună cu laptele matern, și nu se poate admite că acest sentiment de libertate a dispărut ca prin minune odată cu venirea regimului augustan. Firește, după victoria armată a lui Octavian Augustus, suntem de acord că opoziția armată nu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
după împrejurări. Învățase lecția de demult. Răzlețitul din balada Mircea Ciobănașul se afla pe un teren impropriu. De trei zile aștepta cu umilință, jos, la poartă, ca domnitorul să-și întoarcă privirea de la înălțimea curții sale. Ca precauție, dosise cîrligul „supt genunche”; căciula n-o mai purta ca un aristos, cu mîndrie dacică; gluga, succedaneu al unui acoperămînt de taină și de sacerdoțiu, devenise simplă gluguță. Aștepta să i se facă dreptate și nu se îndoia de rezultatul favorabil al hotărîrii
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și-i mare păcat. Eu sunt născut ceva înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Am venit pe lume în sâmbăta Paștelui, printre cozonaci, cum spunea mama. Ea credea că asta îmi va aduce noroc în viață. Dar, deocamdată, sugeam laptele de la sânul mamei, eram alintat și, fiind prâslea, mie mi se dădea cea mai mare atenție. Mi-o amintesc pe mama. Ea apare în închipuirea mea ca din ceață, apoi se limpezește și-i văd chipul suav, și-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
este pensionară de ani buni de zile! Când pisica noastră mieuna îndelung, probabil vrând să spună sau să ceară ceva, surioara mea, pe atunci tot o copiliță, îi spunea: - Ce tot mau, mau, mau? Cici tata! (Ce tot miauni atât. Suge la țâța tatei!) Frumoasă și fără griji a mai fost copilăria mea. Dar ce zic a mea, căci e a tuturor. Nu există om să nu fi fost copil. Desigur că au mai fost și copii bătuți de soartă, cărora
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în ea și-i ducea la cimitir. Cine-și recunoștea mortul, îl lua acasă și-l înmormânta creștinește, cu popă. Dar cei anonimi erau îngropați într-o groapă comună. Și ce-i mai trist decât să vezi copii morți? Costelivi, supți la față de boală și foame și ceanuzați, așa arătau acești îngerași care plecaseră în altă lume, poate mai bună! Eu i-am văzut și câteodată îi visez. Mă trezesc scuturând din cap și-mi pare nespus de rău pentru ei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de puțini știută. Zamfira se așeză pe laviță și, lăsând băiețelul ei, începu să-l alinte pe Constantin, apoi, fără ca pruncul să-i ceară, își scoase țâța doldora de lapte și-i băgă sfârcul în gură. Zâmbind, copilul începu să sugă cu seriozitate, în timp ce ochișorii lui se topeau în ochii mari și negri ai țigăncii. Ea îl privea concentrat și buzele îi zvâcneau din când în când ca și cum ar fi rostit ceva. Dar nu se auzea nimic decât vorba de afară
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca și cum ar fi rostit ceva. Dar nu se auzea nimic decât vorba de afară, nechezatul cailor, țipetele celor de dincolo de poartă, strigăte și vaiete îndepărtate. Simțea Zamfira că micuțul pe care îl ridicase ea, căci se născuse înainte de soroc, îi sugea acum mai mult decât laptele. Câte înaintea ei nu pățiseră la fel! Când le luau ca să hrănească coconii boierești, născuți odată cu plozii lor, le descânta câte o țigancă bătrână ca să nu-și lege sufletul de cocon. Și pe ea a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fapt: — Chiar așa, de ce tocmai povestea asta? — Uite-așa, îi ridică bărbia și o sărută lung pe buze, apoi înlănțuiți pășiră spre iatacul unde dormeau copiii, Constantin cuminte în patul lui, Ștefan în leagăn pe spate, cu brațele în sus sugând prin somn, pe laviță la perete, lângă pruncul ei, doica lui Ștefan; apoi trecură prin perdeaua grea de lână - de fapt o scoarță țesută la gherghef -, în cealaltă încăpere în care la lumina candelei, bucălate și gătite în dantele, dormeau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Cât îmi dai? — Știu eu? — Nu-i spui lui Constandin de învoială decât de la plecarea noastră după două zile. Plec la Brașov pe la Tabla Buții, că vămile pe Dâmbovița sunt păzite. Ha, ha, mare ești Zamfiro, la țâța mea a supt vodă, Constandin al meu a ajuns domn, mare domn! Mă lași în seara asta să-l mai văd o dată. — Zamfiro, vă prinde viscolul pe drum și vă mănâncă lupii. — Măria ta, omul meu n-a știut ce face. Când era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
feciorul nostru, beizadeaua Constantin. Pe Ilinca au luat-o deoparte surorile domniei sale, ca să poată avea sufletul lui Scarlat liniștea de trebuință. L-am așezat la Mitropolie la Târgoviște. În primăvară am pus de i-au săpat pe piatră cam așa: „Supt această piatră zace jupân Scarlat vel paharnic, ginerele lui Io Constantin Basarab Voevod și fecior al lui Alexandru Mavrocordat, marelui dragoman al Porții turcești, tânăr încă, d-abia vârsta-i douăzeci și doi de ani ajungând, și un an și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
țesută cu îndemânare la capătul fiecărui fir stând câte un mare demnitar turc, iar marele vizir din colțul lui, veninos, cu opt picioare și ochi bulbucați, supraveghind dacă musculițele, adică vodă și boierii lui, ambasadorii străini și alții, sunt bine supți de păianjenii subalterni. Dar marele dragoman ce este? Nu, păianjen nu este, e un fel de momeală pentru muște, hotărî spătarul. Doar Brâncoveanu putea să iasă teafăr din asemenea urzeală veninoasă. A aruncat în toate părțile cu aur și a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca să vadă mai bine. Era desenul unei pietre funerare cu laturile foarte frumos împodobite cu motive florale. — Doresc peste piatra care o acoperă să-i înalț o lespede de marmură albă, albă, cu flori pe care să fie scris așa: „Supt această piatră odihnește țărâna blagorodnicei Bălașii Cantacuzenii, una fiică a lui Ilie Cantacuzino Vel Vistiernicul din Moldova, soție a luminatului coconului Ștefan Brâncoveanul, al doilea fiu al înălțatului și blagocestivului Io Constantin Basarab Voevod, care, de ani 15 vârstă fiind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
celelalte iubite rubedenii, care cu tânguiri și cu lacrimi vă întristați împreună, pentru această de bun neam cocoană, care s au odihnit în Domnul. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinței, ce s-au hrănit în casa învățăturii dumnezeescului Dar, ce s-au întemeiat cu puterea cinstitelor taine, ce era îngrădită cu bunătăți, cu faceri de bine, cu lucruri plăcute lui Dumnezeu, una ca aceasta, adevărat, n-au murit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sunt ei oare creditorii judecătorilor? Cine ar ghici existența acestei puteri văzându-i pe izraeliții din Moldova, ce merg cu un aer grav, cu privirea în pământ, timidă; cu o atitudine la fel de modestă ca hainele? Ei bine, acești oameni au supt toate capitalurile provinciei; întorc ducații și bijuteriile cu lopata; dețin toate localurile de aprovizionare, și dacă nu ai grijă să-ți procuri cele necesare de vineri, riști să postești sâmbăta și duminica. Literalmente. Sâmbăta, toate magazinele sunt închise; orașul e
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Valahia. Piața din București prospera; veneau aici numeroși cumpărători din Provence, Languedoc, ducatul Milanului. Acest comerț, care putea fi așa de avantajos pentru țară, a fost lăsat pe mâna unor misiți intriganți, a câtorva negustori puțin scrupuloși care, după ce au supt frumoase câștiguri, au falsificat sămânța. Acest comerț se află în pragul ruinei astăzi. Să mai amintim o manufactură de lumânări stearice, de postavuri grosolane, tăbăcării și nu mai rămâne nimic de adăugat. Țăranii își fac ei înșiși încălțămintea, hamurile, vestele
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
pentru faptele lor au primit chinul focului veșnic. Supliciul încetează, când totul se distruge și pierde. Lumini palide în roi escaladează și bântuie eterul astralului, dar miliarde cad în vârtejuri spre efemer. Doar câteva sute de lumini mai intense sunt supte de vârtej, ajungând în sferele translucide infinite divine ale sideralului. Hermes simți atunci cum lumina îl pătrunde odată cu luminile absorbite de vârtej. Absorbind percepții de lumină, de durere, emanații ale sublimului, lumina strălucitoare cu glăsuire divină, obține noul cu mănunchiuri
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
spate în fața satului? Patul său de moarte pe lângă care am trecut toată clasa și i-am sărutat mâna acestui om slăbuț, stins în floarea vârstei, cu o mică mustață neagră și cu o expresie ca de icoană pe chipul său supt de suferință, nu-mi apare niciodată în amintire fără un adânc fior: e pentru mine semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic, că hotărârile lui pot fi smulse, că fulgerul intuiției noastre îl poate abate din mersul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de previzibil! Marinarul vrea să moară pe mare, minerul în mină... Hotărât, eram pus pe nimicirea capodoperelor, și numai Fructele mâniei de Steinbeck scăpa, deși nici acolo nu-mi mai plăcea finalul forțat, cu un bărbat amenințat de inaniție care suge lapte din sânii unei tinere femei. Fără să știu, eram obosit de drum, de urcușul de la gară cu geamantanul în mână până în dealul Furnica unde erau vilele destinate tuturor artiștilor. Chiar în aceeași zi vroiam să mă și apuc de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mișcare religioasă? mă întrebasem. Nu era clar. Religioasă era și mama. Dar cuvintele "mila Domnului", "virtutea", "păcatul", "iertarea", "să întinzi și obrazul celălalt când ți se dă o palmă" n-aveau nici o legătură cu "tîlharii și jidanii" care "ne tot sug mereu, mereu". Cine erau aceștia, în afară de evrei, care erau singurii numiți? Iar faptul că șeful lor, Căpitanul, era invocat ca o zeitate și i se cerea să facă o țară "ca soarele sfânt de pe cer" trezea întrebări. Adică cum s-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
el vampirismul preoților, ar veni de la Cristos. Toate acestea capătă o eternă mască, și puțin interesează denumirea ei. Obsesia sa de a distruge valori care numai în aparență erau legate de morala vampirică (creștinismul fiind după el o doctrină care suge sângele vieții, al trupului) extinsă la orice morală, mă neliniști. Știam de mic că omul nu e încătușat atât de tare de opreliștile moralei, cât de puterea condițiilor, a nașterii sale sub semnul eredității și a societății în care trebuie
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mușchiul diafragmei, a zis savantul. Dar eu știam că e din copilărie, când mă surpam des, sărind din pomi. Mama îmi punea o oală pe burtă cu lumânări aprinse înăuntru, lipite de o cutie de chibrit și enorma ventuză îmi sugea mațele și le aranja la loc. Savantul m-a întrebat ce meserie am, i-am răspuns că sunt gazetar, m-a învelit la loc și a ieșit din rezervă. De hiposurenalism suferea toată lumea în clinica lui, era un diagnostic la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am putut observa până acum. Iată: “a fost întuneric, a fost lumină și a trecut și ziua a șaptea.” Ai mei - Fă, eu l-am înțărcat pe al meu târziu tare. Avea Emil șase ani de acum înainte și tot sugea la țâță. “Mama țâța”, zicea. Am încercat cu de toate să-l înțărc, cu ardei iute, cu făină, sare, da’ ce nu i-am dat. Când i-am dat ardei plângea cu țâța în gură și tot o sugea. Femeia
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
tot sugea la țâță. “Mama țâța”, zicea. Am încercat cu de toate să-l înțărc, cu ardei iute, cu făină, sare, da’ ce nu i-am dat. Când i-am dat ardei plângea cu țâța în gură și tot o sugea. Femeia grasă, oacheșă, cu țâțele lăsate, stătea pe scaun în fața mea. Avea în dreapta ei o altă femeie, știrbă și îmbătrânită devreme. În față, cu spatele la mine, tot în picioare, ca mine, era o altă femeie blondă, cu un lanț
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]