5,159 matches
-
După puțină vreme, Antonius se afla într-o sală mare, cu pardoseala din blocuri de calcar. De-a lungul pereților, pe niște rafturi înalte, erau așezate numeroase suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe o mică statuie de marmură ce-i atrase atenția lui Antonius. Statuia reprezenta o fată surâzătoare. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
său se schimbă. Antonius avu impresia că rămăsese singur în bibliotecă. Înălță capul. Proculus era însă în fața lui, cu ochii închiși, cu o mână pe panglica albă. Își mișca ușor buzele, fără să scoată un sunet. O lumină coborî din tavan, învăluind figura maestrului într-un soi de ceață aurie. Proculus luă panglica și o duse la buze. Rămase multă vreme așa. Încet-încet, raza de lumină alunecă pe pardoseală, apoi se ridică, dispărând. Suspinând adânc, ca și cum s-ar fi întors de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca s-o oprească, dar dădu peste piatra umedă. „Întoarce-te“, o rugă. „Știu că ai să te întorci.“ Simțea căldura părului și a trupului ei, căci Velunda stătuse lângă el. În lumina ce pătrundea prin ferestruica de sus, de lângă tavanul celulei, zări pe perete câteva desene grosolane reprezentând siluete feminine și inscripția morituri te salutant, zgâriată pe piatră nu se știe cu ce instrument, pentru că toți intrau dezbrăcați în celulă. Închise ochii. Dacă Manteus credea că o să-l înduplece lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oraș mituise un funcționar de la Imigrări și plecase la fratele său din Copenhaga. Străinii cu autocarele lor făcuseră stânga-mprejur și se duseseră acasă, iar cei din Shahkot se certau pentru locurile aflate exact sub palele ventilatoarelor care atârnau din tavan, plecând doar preț de câteva minute și numai dacă era absolut necesar, după care se întorceau într-un suflet. La piață, făcuseră adevărate raiduri prin dughene după ventilatoare din frunze de palmier și cumpăraseră blocuri gri de gheață ce fumegau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
băgat? Iar Ammaji îi șoptea: — Mai ai un pic de răbdare, beta, ai răbdare și-ai să vezi. Afară, pe cerul sterp, zumzăitul avioanelor Crucii Roșii. Când aproape că nu îi mai rămăsese spațiu de desenat, când pereții, podeaua și tavanul fuseseră acoperiți, umpluți până la refuz cu desene, se născuse Sampath. Și nașterea lui avusese loc în împrejurări atât de remarcabile că fusese ținută minte multă vreme de oamenii din Shahkot. Într-o zi, pe când stătea la fereastra de la dormitor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că se afla acum pe podea, se contura alarmat undeva deasupra, iar șoldurile lor păreau niște munți prea înalți pentru a fi urcați. Cum să se poată odihni dacă ei șuierau și vibrau ca uriașii? Dacă-și trimiteau sforăiturile până la tavan? Până la tavan și înapoi, rezonanțele deranjante ale fiecărui sunet se acumulau și-l apăsau pe Sampath ca pietrele de moară. Camera era încinsă și sufocantă. Trupul îi era greu și amorțit. Își dădu dintr-odată seama că era posibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
afla acum pe podea, se contura alarmat undeva deasupra, iar șoldurile lor păreau niște munți prea înalți pentru a fi urcați. Cum să se poată odihni dacă ei șuierau și vibrau ca uriașii? Dacă-și trimiteau sforăiturile până la tavan? Până la tavan și înapoi, rezonanțele deranjante ale fiecărui sunet se acumulau și-l apăsau pe Sampath ca pietrele de moară. Camera era încinsă și sufocantă. Trupul îi era greu și amorțit. Își dădu dintr-odată seama că era posibil să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
devreme, imitând tonul tatălui său, ciripi: — Da domnule, o să mă ocup imediat de asta, domnule. Dar odată ce începu, ultima parte a frazei sale - cea cu „imediat, domnule“ - uimită și șocată de cuvintele de dinainte, deveni nesigură și pluti ușor înspre tavanul înalt al încăperii, unde ventilatorul se rotea asimetric, asemeni unui ritm cardiac neregulat, căci palele prinseseră între ele pânze de păianjen. Toți se întoarseră și îl priviră surprinși. Nu îl mai auziseră niciodată rostind o astfel de frază. Era deosebit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
inima îi bătea mereu cu putere și nu avusese încă suficient curaj că să se încumete afară. Bietul băiat, spunea familia sa, douăsprezece femei și trei bărbați, plescăind din limbi sub camera lui, privind în sus spre locul unde, dincolo de tavanul de deasupra lor Hungry Hop stătea la ferestră și-și pipăia urechea ceas de ceas. Chiar că l-a speriat. Ce fată nebună, spuneau. E mai bine să stea în casă și să se mai odihnească puțin. N-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cade. Da, și uite-așa, una peste alta, mi se pregătise un spectacol deplorabil aici, la etajul douăzeci și unu. Cel puțin de asta eram sigur. Lorne se plimba în sandalele lui aurii cu o nesiguranță demnă, cu fața transfigurată înălțată spre tavan, cu mâinile adunând și oferind revelațiile pe care zeii le împart frățește. Ca toate stelele de cinema, Lorne nu era prea înalt (ceea ce era legat de prezența condensată, concentrată) dar bătrâna mătărângă era în formă bună, ceea ce nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
era cât pe ce să-i trag o pișare în uriașa cutie cu trabucuri. Plante, pământ, natură, viață - toate articole de mare preț aici în New York. Într-un târziu am observat că un papagal zdravăn mă urmărea scârbit din colțul tavanului, cocoțat pe un fel de plantă agățătoare. Aerul era dulce, fierbinte, dens, bun pentru orice în afară de respirat. Mi-am terminat treaba și m-am întors în zonele mai temperate. Butch era cocoțată în pat și se uita la un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei și cu o combinație de gură și mână ți-o scoală cum n-a fost ea niciodată. N-ai văzut de când ești așa ceva. Te uiți în jos și te întrebi: Al cui e suloiu’ ăsta? Privești în sus și tavanul se despică. Și ia ghicește ce se-ntâmplă. — O tonă de căcat se revarsă peste tine. — La dracu’, moșule, cum poți fi așa de lipsit de romantism? Ce urmează e că tavanul se despică și o prințesă coboară pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cui e suloiu’ ăsta? Privești în sus și tavanul se despică. Și ia ghicește ce se-ntâmplă. — O tonă de căcat se revarsă peste tine. — La dracu’, moșule, cum poți fi așa de lipsit de romantism? Ce urmează e că tavanul se despică și o prințesă coboară pe o funie de mătase. În șpagat. Mă înțelegi? Ai priceput ceva. Apoi își face intrarea pe ușă, un luptător sumo care atârnă vreo 150 de kilograme, îi ia piciorul în mână și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
însemna să știe ce să facă - nu numai cu persoana lui, dar și cu Elfrida. Vultur-în-Zbor privea insistent muntele. — Tu câștigi, spuse el cu voce tare. Se întoarse înspre pat și se aruncă lângă Elfrida, care dormea, apoi fixă absent tavanul cu privirea. în curând fu și el adormit, obosit și adormit. Media a intrat în cameră ca să-l privească cum visează. Privindu-i chipul, chipul care-i schimbase viața, chipul cu grumaz ferm, cu o umbră de barbă, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
într-un fel ușor morbid, satisfacția și emoția unui om care simte că evenimentele curg din nou așa cum vrea el, numai că e foarte nesigur pe puterile lui de a le da o direcție. Un păianjen își țesea pânza pe tavan. Tot mai multe cazuri de febră, spunea Virgil Jones. Cu siguranță, vor mai fi și altele. Mă tem că acum K este vulnerabil. Călcâiul lui Ahile este expus. Iată o lecție despre fragilitatea celor mai bune redute. Și ia aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un început de reverie. — Ai întâlnit-o? întrebă el. Ești sigur? Nu, zise Vultur-în-Zbor. Purta un văl negru. Din cap până-n picioare. — Ea este, spuse Virgil. E Liv. Vultur-în-Zbor se uită de jur împrejurul camerei. Plante agățătoare pe pereți. Păianjeni târâtori pe tavan. Era, probabil, una dintre ultimele încăperi pe care avea să le mai vadă vreodată. Când înțelese asta, își dădu seama că nu-i păsa prea tare. Acum era o forță în mișcare, unealta lui Virgil și nimic mai mult. înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
GRIMUS CINCIZECI ȘI PATRU în căsuța vopsită în negru era întuneric, un întuneric tăcut și răcoros. Peste tot se înălțau umbre, paznici imateriali ai urâțeniei nevăzute. Afară, porțiunile vizibile ale muntelui Calf se ridicau deasupra casei precum un al doilea tavan furtunos, ferind-o de lumina palidă a soarelui, filtrată de cețuri, care cădea peste câmpiile din vale. Casa lui Liv, cufundată în întuneric și lipsită de fundație, stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
jenat acum, dar continuă plin de curaj: — Stilurile sunt complet diferite, nu? Vreau să spun că locul ăsta e convențional până în măduva oaselor, iar sculptura ta nu. Nu pare a fi făcută să stea aici - mai degrabă a căzut prin tavan, nu crezi? Ca o cometă. Era a doua persoană care comparase vreodată vreuna dintre Chestii cu un meteorit. Interesul meu pentru el crescu, alimentat din plin, trebuie să recunosc, de înfățișarea sa; era exact la fel de chipeș ca Charles de Groot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dispărea practic în scaun, de rușine, am presupus eu. Iar Suki se uita atât de insistent la Dominic încât ai fi zis că vrea să comunice telepatic cu el. Dominic, stând pe scaun, fumând, picior peste picior, cu ochii în tavan, ca și când ar fi vrut ca tot spectacolul ăla vulgar să înceteze, părea că nu observă privirile fixe ale lui Suki, dar poate că doar se prefăcea. Sir Richard s-a apropiat și mi-a șoptit, dând din cap în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-i lingă posteriorul lui Sir Richard. Dar o să vadă că am avut dreptate când se vor uita la lanț. A fost tăiat undeva - sau nu vor avea nimic de văzut. Nici o urmă pe lanț și cârligul se află tot în tavan, nici un semn că a fost tras în jos de greutatea instalației. Ceea ce înseamnă că cineva a desfăcut lanțul și i-a dat drumul. Am mai luat o gură de bere. Părea că Hawkins vrea să spună ceva, dar am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
televizor imens cu rafturi de casete video de o parte și de alta. Am clipit când am intrat în cameră. Nu m-am putut abține. Patul era înconjurat de perdele roz de mătase agățate ca un fel de baldachin de tavan, ca și scrinul. Falduri și valuri întregi din același material urmăreau conturul mobilei, revărsându-se pe carpeta crem. Peretele din dreapta nu era altceva decât un șifonier din fildeș pictat cu trandafiri, cu mulțumiri pentru Suki. Făcuse camera pentru sora ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sport. A, da, și mirosul. În capătul îndepărtat erau două uși care dădeau într-o sală de mărimea unei săli de sport, cu un balcon care o înconjura pe trei laturi. Am clipit, obișnuindu-mi ochii cu semiîntunericul. Ferestrele din tavan erau acoperite cu hârtie neagră. Era o diferență față de găinațul porumbeilor. Fascicole de lumini colorate străluceau de-a lungul balconului, dar principala sursă de lumină era o bucată de material agățată de cel de-al patrulea perete al camerei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de demult, în fața unei cafele și a unui coniac, îmi începeam diminețile la „Colombo“. Scriu la o măsuță lipicioasă, lângă un geam murdar, urmărit de o puștoaică din spatele galantarului care tot trage de o mingiucă de cârpe colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
geam murdar, urmărit de o puștoaică din spatele galantarului care tot trage de o mingiucă de cârpe colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder fin a mul“. Cânta ocolind masa, cu mâinile înălțate spre tavan, într-un fel de implorare, cu cămășuța ridicată, lucind argintiu în pala de lumină strecurată printre draperii, o copilă zveltă, culegând parcă sunetele și cuvintele acelea ciudate ale cântecelului din nevăzutele crengi ale unui copac crescut dintr-odată în mijlocul odăii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]