2,270 matches
-
a naratoarei Între minunile făcute de Iisus. Din cele narate am putea concluziona că moartea este continuarea drumului nevăzut al sufletului celui dispărut și că alături de trupurile rămase vii În familia căruia i-a aparținut, revenind, face lucruri paranormale. O tentă de analiză psihologică se Întrezărește În proza Un concediu ratat : Diana merge În concediu la Neptun. Aici, la o discotecă, Îl cunoaște pe Lucas, un român bănățean stabilit În Germania care vine să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc. La
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
și evidența cârpelii. Se găseau în schimb uniforme. Erau cele școlare, imprescriptibile în ciclul primar și gimnaziu, dar care, sub ochii binevoitori ai profesorilor, mai sufereau unele îmbunătățiri (o feminizare) în liceu. Cămașa bleu rămânea fără guler sau căpăta o tentă mai închisă/deschisă în raport cu canonul, iar sarafanul bleumarin beneficia, după gust și stil, de scurtări, lungiri, crăpături, volane, strâmtări, răscroieli în cloche sau chiar înlocuirea materialului de bază (pe vremea mea, din plastic) cu alte feluri de material, totul până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
de câțiva ani, după care am continuat cu dialoguri de complezență sau istorisiri, mai mult sau mai puțin scurte, pline de amuzament sau umbre de întristare atunci când a fost vorba de necazuri. Într-un târziu m-am adresat direct, cu tentă de acuzare: -Cu ce te-au supărat păsările cerului nașule, de le-ai închis? Abia am așteptat să ascult minunatul lor concert ... Nașul meu s-a uitat la mine, a ridicat privirea spre cer ca atunci când cauți ceva și nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Nu cedează. Învață să scrie cu stânga, se izolează de lume, mizantropic, convins că scrie lucruri geniale. Ca să și câștige sora de partea lui, îi ține o adevărată prelegere despre literatură și bibliotecă. Termină cartea, o publică, ieșind, astfel, biruitor. Tenta metaliterară și ironia sunt salvatoare. Tipică pentru țesătura narativă a lui Rareș Tiron este proza Cale regăsită. Adriana, o funcționară de la ghișeul 1 de la Poștă, ireproșabilă timp de peste douăzeci și cinci de ani, începe, de la un timp, să râdă intempestiv și să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
avea să beau? Poftim, așa e omul. Și când ea insista, îi răspundea că nu vrea să vorbească despre asta și pleca. De fapt, dacă stătea bine să se gândească, Dan făcea așa de fiecare dată când vreo manifestare cu tentă emoțională din cadrul relației lor se îndepărta de făgașul aparent siropos sau de un gen de conviețuire veselă și amicală. Asta nu înseamnă că ea ținea morțiș să stea față în față și să își analizeze împreună relația, bucățică cu bucățică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
se gândise Bull. Fața îi era puternic masculinizată. Nu se deosebea prea mult de Desperate Dan, cu excepția nasului roman bine conturat. Părul blond cu firul gros, aranjat în bucle gen Dallas de o parte și de alta a bărbiei cu tentă albăstrie, întărea impresia că Ramona face parte din categoria himerelor sau că e reprezentanta unui al treilea sex. Numai că Ramona era prietenoasă. Nu ceruse de la Bull nici bani, nici vreo justificare. „Poate că mă acceptă cum sunt eu“, îndrăznise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care o am“. O arăta pe ea, greu de recu noscut, pentru că nu avea, acolo, mai mult de doi sprezece ani. Ținea în brațe un mare păsăroi de pluș cu o înfățișare de cioclu. Rodica se uita în jos, nea tentă. Era, acolo, încă și mai plinuță și părea și mai lipsită de apărare. Am și acum poza asta: dacă există un centru de tristețe al lumii, probabil că el e, azi, în sertarul de sus al bibliotecii mele, așa cum Aleful
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a fi, încă de prin 1909, un adversar al „formulelor artistice perimate”, al „clișeelor deprinse de pe băncile școlilor” și un adept al artei care trece „dincolo de legile naturii”, în vreme ce tînărul Gala Galaction, teolog de stînga și, mai tîrziu, prozator cu tentă moralizantă, era la acea dată un emul al extravaganțelor decadentiste; împreună cu „ereticul”, „anteclericalul” Tudor Arghezi (acesta din urmă - fost călugăr la Mănăstirea Cernica, eliminat din monahism pentru legătura cu profesoara de etnie evreiască Constanța Zissu - debutatase ca poet la periodicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o identitate tradițională pierdută și o conștiință modernă traumatică. Există însă și evoluții în sens invers. O deplasare dinspre estetismul decorativist spre tematizarea tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel au și meritul de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd importante deschideri estetice către arta primitivă și nonfigurativă (v. observațiile privind „ideizarea” formei, cu distrugerea [reducerea] ei „savantă” la „cea mai esențială sintetizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
libertate“. De asemenea, sînt publicate texte literare „novatoare”, în special poetice, semnate de Tristan Tzara și Ion Vinea. Postdatarea unora indică, probabil, voința de subliniere a continuității cu perioada predadaistă. Sînt publicate și poeme moderniste „de atitudine” - cu sau fără tentă socială și anticlericală -, semnate de mai vechi comilitoni: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Emil Isac, sau de aliați mai noi (Victor Eftimiu). Asidua publicistă Tita Bobeș, colaboratoare a lui Cocea și Vinea din timpul războiului, colaborează cu cronici dramatice. Ion Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fîntînilor, ieșit de sub tipar cu cîteva ore înaintea morții poetului (iulie 1964). Aproape toate textele au fost, atunci, rescrise în vederea editării, uneori - serios „cumințite” estetic, adesea însă - cizelate în sensul adîncirii lirismului. Spre deosebire de cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lee Masters (autor al Antologiei orășelului Spoon, volum cu care pillatianul Pe Argeș în sus are în comun monografierea lirică a spațiului natal). La rîndul său, Perpessicius - criticul cu cea mai bună imagine în mediile avangardiste - publică versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă parte, avangardiști minori precum Romulus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
organizat pe două „capitole”: „Tîlc abstract plastic crestat“ și „Variațiune concretă în hieroglife de cretă“) cu cea tradiționalistă („Sfîrșitul basmului lui Barbă-Albă. Voievodul Grădinar“). De cele mai multe ori, colaborările „neavangardiste” își au tîlcul lor: Ion Minulescu, de pildă, publică poeme cu tentă burlescă și mesaj antitradiționalist, uneori blasfemiatoriu („Dragoste falită“, „Idilă“), afine antisentimentalismului și antipaseismului futurist. Victor Eftimiu este prezent - în prima fază a revistei - cu două poeme de frondă socializantă, la fel expresionistul social Aron Cotruș, iar Al. O. Teodoreanu colaborează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dida Solomon-Callimachi, Corina Sfetea). Unii dintre ei se ilustrează cu mai mult talent în alte genuri artistice: după fuziunea cu Punct, directorul acesteia din urmă - „prințul roșu” Scarlat Callimachi - își continuă publicarea în serial a piesei Zail Sturm: dramă cu tentă social-expresionistă despre o familie evreiască evoluînd în decor revoluționar rus. Soția sa - tragediana Dida Solomon, fostă soție a lui Ion Vinea - va fi găzduită la Contimporanul și în calitate de artistă plastică, iar pianista Corina Sfetea acompaniază manifestările literar-artistice ale grupării. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul - cu un mai pronunțat apetit experimental). Texte stranii cu deschidere fantastică sau onirică publică, ocazional, Claudia Millian și Mircea Eliade. Printre cele mai șarjate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o dată, Contimporanul nu e o publicație dogmatică; este o revistă independentă, sensibilă la toate variațiile de sensibilitate novatoare, fie că e vorba de mișcări avangardiste de stînga sau de „noua spiritualitate”. Dacă în primii ani de apariție predomină articolele cu tentă marxizantă și discret antimonarhică sau campaniile la adresa „huliganismelor” xenofobe și antisemite, treptat, diversitatea ideologică - nu numai estetică - se accentuează în paginile revistei. În nr. 57-58 este reprodus textul lui Miguel de Unamuno, „Împotriva realismului“. Mesajul său intră în rezonanță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub numele Daniil, membru al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de uzină“ ș.a.), sau „proză” despre absurdul despiritualizat al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literare, desene, clișee, gravuri inedite (...) de la grupul scriitorilor unguri refugiați la Viena, strînși în jurul revistei Mà”. Numărul 46 (mai 1924) al Contimporanului — deschis cu „Manifestul activist către tinerime“ — dedică o pagină întreagă (12) „noii poezii maghiare”. Două poeme moderne cu tentă depresivă (traduse de Vinea), ambele avînd în loc de titlu numele autorilor — Kassák Lajos, respectiv Támas Aladár —, sînt ilustrate cu un desen „simultaneist” al praghezului Karel („Charles”) Teige și prefațate de un articol anonim, intitulat „O mișcare modernă în exil“. Prezentarea istorică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
jucat Victor Eftimiu, ca director al Teatrului Național în perioada 1921-1925; acesta era pe atunci apropiat de cercurile socialiste și de membrii grupării Contimporanul. A existat în anii ’20 și o „recoltă” destul de substanțială de texte dramatice expresioniste sau cu tentă expresionistă: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Fapta (1925), Meșterul Manole (1927) de Lucian Blaga, Trei cruci (1928) de Isaia Răcăciuni, Anno Domini (1927) de Ion Marin Sadoveanu, Lupii de aramă și Meșterul de Adrian Maniu, Sam (1928) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
glas: „Închide-l“. Zice în telefon: — Da. Mm, da, zice, știu cine este. Spuneți-mi unde este în momentul ăsta, cât de precis puteți. Închid radioul. Helen ascultă și zice: — Nu. Vreau un diamant de șaptezeci și cinci de carate, tăiat, cu tentă albăstruie. Sunați-l pe domnul Drescher, la Geneva, dumnealui știe exact diamantul pe care-l doresc. Mona își ridică rucsacul de pe jos și scoate din el un set de carioci și o carte groasă, legată în brocart verde închis. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
armată de bodyguarzi, s-a aflat permanent sub supravegherea FBI-ului... Uitându-se la mine, Helen zice: — Să nu-mi spuneți că se mai folosesc telexuri în ziua de azi! Telefonul pe care l-a primit adineauri - în legătură cu diamantul cu tentă albăstruie... numele pe care l-a scris în agendă era „Gustave Brennan“. Capitolul 23 Cu secole în urmă, marinarii porniți în călătorii îndelungate lăsau câte o pereche de porci pe fiecare insulă pustie. Sau o pereche de capre. Oricum, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
trandafiri, printre palide ramuri de mesteacăn, printre moi și zemoase cale, încondeiate în fir de brumă și zefir, printre aurii basme cu Ilene Cosânzene, și printre noi - frumoși copii cu suflet de bătrâni... Cu cât mă apropiam, respirația-mi căpăta tente stranii, culori de un albastru roial începeau să îmi ademenească privirile, râsetele mi se stingeau imprevizibil, chinuindu-mă până la cote maxime și provocându-mi intermitentul râs batjocoritor, însă, dintre toate acestea, frica se dovedea a fi sadica realitate în care
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a artei. Copiii descriau pe rând ce vedeau într-un tablou și fiecare vedea puțin altceva și eu vedeam diferit de ei toți. Era un tablou cu multe detalii și excesiv de cromatic. În fapt, un tablou-manifest, nesofisticat, cu o ușoară tentă fantastică a unui vis de copil. Ce vede ochiul nu vede întotdeauna mintea sau, invers, poți vedea cu mintea, cu urechea sau cu palmele, acolo unde ochiul nu poate pătrunde. Oare unde se duc imaginile ce le luăm cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de așteptat, imediat apar și în cronici susceptibile vizavi de grotescul eveniment, susținând că, în fapt, nu s-a certificat undeva că ologul ar fi devenit într-adevăr olog în urma unui accident sau motiv plauzibil. Alte publicații mai documentate, cu tentă psihanalitică, susțineau că omul ar fi ologit în urma unei traume psihice și că nu s-a putut constata vreo problemă a sistemului său motor. Într-una din zile i-a scris exasperată lui Damiel că a renunțat de tot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]