190,155 matches
-
originalitate" cu orice preț. E o diversiune frecventă a mediocrității: "Ion Avram își închipuie, probabil, că așa se face literatura, recurgînd la un mod de exprimare cît mai nefiresc. Artificialitatea stridentă a scrisului său distrage însă atenția cititorilor de la sensul textului, în maniera în care costumul mov și cravata portocalie ale unui conferențiar produc rumoare în sală și perturbă audierea conferinței". Pe aceeași linie a hazului involuntar, Cristeian Petre Argeș ne bombardează cu "vești dătătoare de fiori" cum ar fi:" «Ceas
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
decît scriitori cunoscuți. Metoda de lucru nu este însă unitară de-a lungul volumului, ceea ce face ca interpretarea de ansamblu a cărții să fie destul de dificilă. Unii scriitori sunt tratați monografic, legătura cu spațiul geografic de care aparțin fiind în textele respective, destul de slab pusă în evidență. În secțiunea Documentar se analizează, dimpotrivă, principalele regiuni ca realități literare populate de scriitori de valori și sensibilități diferite. Personal, nu sunt foarte lămurit dacă pentru a aparține unei anumite „geografii literare" un scriitor
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
aparține Cora Irineu? Bucureștiului sau Timișoarei? Unde îl analizăm pe Radu Tudoran, scriitor care a descris zone aflate peste mări și țări? Presupun că răspunsuri punctuale se pot găsi de la caz la caz (sunt sigur că se găsesc împrăștiate în textele studiilor care compun cartea), dar este greu de sesizat regula general-valabilă menită să lumineze și să ordoneze mintea cititorului. Ne place sau nu ne place, credem sau nu credem în „geografia literară", un lucru este sigur: dincolo de orice, volumul lui
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
de lungime nesfârșită, printr-un cânt abundent în culori și nuanțe. Iată, dacă aria din Roberto Devereux de Donizetti debutează prin impetuozitatea recitativului, artista acordă inflexiuni piangendo cavatinei și încheie sfâșietor cabaletta. Cu același spirit profund analitic, integrator perpetuu al textului cu muzica, sunt abordate ariile "callasiene" din Anna Bolena ( Donizetti), Il pirata (Bellini) și La vestale (Spontini). Summum-ul vocalității drammatico d^agilità este dat prin interpretarea temutei Vieni t^affretta din Macbeth, în care soprana înzestrează teribila coloratură, înaltă
“Mariana Nicolesco în România” by Costin Popa () [Corola-journal/Journalistic/13909_a_15234]
-
antropologia culturală. "Canibalul meu spune Cătălin Avramescu este o creatură livrescă, în primul rînd, un personaj ce animă scrierile teoretice și doar în mică măsură sau deloc un subiect al unei antropologii aberante." Cartea e un studiu de hermeneutică filosofică, textele pe care le supune unei analize atente sînt texte filosofice, de la Hobbes la Kant, trecînd prin nenumărate alte scrieri, inclusiv cele ale unor filosofi minori. Dar nici literatura nu este lăsată la o parte Robinson Crusoe, romanul lui Defoe, e
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
creatură livrescă, în primul rînd, un personaj ce animă scrierile teoretice și doar în mică măsură sau deloc un subiect al unei antropologii aberante." Cartea e un studiu de hermeneutică filosofică, textele pe care le supune unei analize atente sînt texte filosofice, de la Hobbes la Kant, trecînd prin nenumărate alte scrieri, inclusiv cele ale unor filosofi minori. Dar nici literatura nu este lăsată la o parte Robinson Crusoe, romanul lui Defoe, e un reper ce apare constant în carte, apoi jurnalele
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
ce dă impresia epuizării tuturor surselor. O componentă importantă a studiului o formează imaginea; sînt numeroase reproducerile din interiorul cărții, ochiul nu poate rămîne indiferent la acestea, la atrocitățile zugrăvite în gravurile și picturile cu canibali în secolele XVI XVIII, textul se citește altfel în prezența acestora. E vecin studiul de față cu cercetările de imagologie în măsura în care urmărește felul în care e construită, mai de grabă independent față de un ipotetic model real și ca o deghizare a propriei identități, imaginea antropofagului
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
politic, dispută ce se regăsește, simetric, în discursul teoretic. Pătrunsă aici, șalupa ce-i transformă pe naufragiați în antropofagi este laboratorul mental în care sînt testate efectele schimbării acestei distanțe. Dilemele identității e un capitol ce privește cu ochi atent textele ce-și pun problema identității dintre antropofag și masa lui. Ce se va întîmpla în momentul învierii cu aceleași particule omenești ce au fost nevoite să fie materia a două identități diferite, urmare a actului canibal? Distanța dintre răspunsul lui
Cum dispar canibalii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13922_a_15247]
-
interesantă din mai multe pricini și tipuri de relații existente în cadrul aceleiași structuri. Sorin Militaru a fost selecționat în cadrul programului pentru tineri regizori de la Teatrul Odeon unde a montat anul trecut Genocid sau ficatul meu e fără rost, tot un text al lui Werner Schwab și tot în traducerea expresivă a lui Dan Stoica. De fapt, dramaturgul binecunoscut în spațiul de expresie germană intră pe această filieră și în România. Scriitura implică un alt tip de joc al actorilor iar contactul
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
iasă. Pentru că, la început de drum, este mult mai greu să faci primul spectacol după o reușită, după ceva despre care s-a vorbit cu oarecare patimă, pro și contra, pentru că al doilea confirmă și lămurește discuțiile cu privire la profesionism. Pentru că textele lui Schwab sînt dificile și urmăresc o lume marginală, cu probleme, într-un tip de limbaj lipsit de pudori, cu un foarte acut simț al detaliilor. Sînt piese scrise pentru actori, cum se spune, adică bazate pe expresivitatea și forța
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
o cortină pictată, figurativă, cu elementele locului unde trăiesc pisică, scaun, televizor o schiță în roșu, alb și negru. Această sondare a unei lumi puțin cunoscute, a unui univers ce există paralel cu al nostru mi se pare tulburătoare. De la text, la miza regizorului și la lecția de actorie a celor trei "avantgardiste": Emilia Dobrin, Coca Bloos, Dorina Lazăr.
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
sombrat într-o terminologie lipsită de noimă. Cel dintâi care și-a dat seama că semiotica devine o formă de ‘imperialism local’, de jargon universitar, cu o circulație într-o mică parohie, a fost creatorul semioticii, Roland Barthes. De la Plăcerea textului, el și-a modificat unghiul de percepție și limbajul. Fragmente dintr-un discurs amoros este o carte splendidă, cu o lizibilitate maximă, un scenariu epic (un scenariu al ideilor, bineînțeles). Aș putea zice chiar: un roman sentimental despre modelele (fantasmele
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
plictisesc pentru că nu îmbogățesc prin analiză universul operei, ci îl sărăcesc... Tematismul? O mare școală critică. Dintre noile metode, este cea care m-a atras cel mai mult pentru că a ajuns acolo unde critica tradițională nu ajunsese niciodată: în pivnițele textului. Ea vede ceea ce criticul pozitivist nu vede: dedesubturile, umbrele, detaliile, obiectele, opțiunile obscure ale spiritului. Jean-Pierre Richard, pe care l-am cunoscut bine în timpul stagiului meu parizian, a dat o dimensiune complexă și performantă tematismului. El și-a numit metoda
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
și se face politică multă în țara imaginară a lui Mitică. Discursul politic nu iese bine dacă nu este bine nutrit cu aperitive și bine udat (discursul gurmand) cu bere (o băutură stimulantă). Cei care neagă asemenea descinderi în subsolurile textului au căzut, ca să rămânem în lumea lui Caragiale, la fandacsiile Conului Leonida. Se tem de reacțiune și vor două rânduri de pensii... (citește: burse), și vor și să le primească și să le mănânce sănătoși. Critica își vede, în acest
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
ceea ce citesc. Am observat că, în ultimul deceniu, stilul meu s-a schimbat. Domină în el persoana întâi singular. De aici nota de subiectivitate. Criticul literar nu mai vrea, pur și simplu, să stea pe marginea scriiturii... Se amestecă în texte. L.V. În interviurile luate până acum - cu romancieri și poeți britanici și americani - am învățat să pronunț cu mare precauție eticheta ‘Desperado’. Majoritatea detestă să fie înregimentați. Fiecare se crede unic și declară că numai relația cu lectorul contează. Critica
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Cer jargon critic, cu sau fără ideile candidatului. Limbajul complicat în sine - care nu o dată e rebarbativ - îi mulțumește. Ce faceți cu un volum de critică în care se ia o abordare drept literă de evanghelie și se aplică unui text decent? Și reversul: cum cotați o teză care nu e foarte la curent cu tot ce se petrece în critica savantă, dar nu e străină de un proces mai larg de interpretare și are ambiția de a-și crea propriii
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mult secolul XIX și prima parte a secolului XX. Am scris în ultimii ani despre Eminescu, Creangă, Arghezi, Ion Barbu, Bacovia, Goga... Ce desfătare. Ce bucurie a relecturii și, prin contagiune, ce bucurie (regăsită) a scriiturii! L.V. Ce tip de texte încurajați în cronicile săptămânale? Care va fi drumul lui Eugen Simion, criticul clar, sistematic și formator de opinie? E.S. Nici despre literatură, nici despre criticul Eugen Simion nu mă încumet să fac profeții. Pentru că nici criticii nu sunt buni profeți
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
opoziție cu numele și cu imaginile guvernanților zilei au fost puse cele ce reprezentau alternativa. Lupta politică, acreditarea și discreditaea ideilor și personalităților publice s-au manifestat, poate mai pregnant decît în realitatea nemijlocită, în realitatea simbolică a imaginii, a textului, a gestului și a ceremonialului. Însă toate aceste fenomene au rămas undeva la periferia atenției noastre, atît în momentele fierbinți, cît după ce lucrurile s-au liniștit. Și asta pentru că ele constituie mereu fundalul, sînt permanent trecute în anexă. Atunci cînd
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
dau valoare comediilor, indiferent de existența modelelor și a izvoarelor ( a căror căutare, pentru orice detaliu textual, a fost de altfel exagerată): "În ultimă instanță, totul se ține grație dialogului" ( Itinerar printre clasici, 1984, p. 60). În fond, în aceste texte nu criteriul creației în eternitate conta, ci acela al limbii în actualitate; nu acțiunea și personajele erau miza, ci dialogul, în care firescul colocvial ne apare și azi ca remarcabil de autentic. În studiul comparatist din 1924 important pentru identificarea
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
e totuși de presupus o verigă deocamdată ignorată - în evoluția sensului metaforic. Oricum, e incontestabil că Alecsandri avea sensibilitate și interes lingvistic pentru cuvintele și expresiile argotice; din fericire, autorii dicționarului academic i-au fișat de mult și cu grijă textele, astfel încît din opera sa dispunem de mai multe prime atestări pentru acest registru caracteristic oralității. Din piesele lui Alecsandri deținem prima înregistrare a lui mucles ( "dar nu spuneți nimărui: mocles", Ion Barză, în Agachi Flutur, 1863; cuvîntul e de
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
1945. În același an însă, Luca mai publica și volumul de eseuri Inventatorul iubirii, urmat de Parcurg imposibilul și de Moartea moartă, prozele din Un lup văzut printr-o lupă și din Vampirul pasiv, ultimele în franceză. Tema celor trei texte din Inventatorul... este, susține dl I. Pop, iubirea transfiguratoare care angajează întreaga ființă. Luca este un iconoclast, din speța lui Lautréamont, unul din cei mai buni poeți ai generației suprarealiste, alături de Gellu Naum, contemporanul său. l Tot în Tribuna, dl
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
Pop, iubirea transfiguratoare care angajează întreaga ființă. Luca este un iconoclast, din speța lui Lautréamont, unul din cei mai buni poeți ai generației suprarealiste, alături de Gellu Naum, contemporanul său. l Tot în Tribuna, dl Alexandru Vlad traduce admirabil un scurt text despre Paris al lui Henry Miller. l În OBSERVATOR CULTURAL nr. 167, un excelent pamflet al dlui Dan Ungureanu. Obiectul? Cartea dnei Viorica Enăchiuc despre care și România literară a vorbit în numărul trecut ca despre o impostură. Sprijinite de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
socotind sub demnitatea lor să se implice în asemenea urîte lucruri. Așteptăm și alte comentarii. l În CONVORBIRILE LITERARE din aprilie, dl Dan Mănucă publică niște documente emoționante (valoarea literară trece, în astfel de cazuri, pe locul doi) și anume texte literare anticomuniste ale studenților ieșeni din anii ^57-^58. Ele se publicau în Cuvîntul nostru, o revistă care, fără a avea circulație oficială, era citită în Universitate și conținea destule texte deocheate ideologic. Printre debutanții Cuvîntului nostru, un oarecare M.
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
în astfel de cazuri, pe locul doi) și anume texte literare anticomuniste ale studenților ieșeni din anii ^57-^58. Ele se publicau în Cuvîntul nostru, o revistă care, fără a avea circulație oficială, era citită în Universitate și conținea destule texte deocheate ideologic. Printre debutanții Cuvîntului nostru, un oarecare M. Șt. Sorescu, recent transferat de la rusă, unde dăduse admiterea, la română. Cin^ să fie? Cin^ să fie? Debutul adevărat al poetului binecunoscut mai tîrziu este semnalat acum pentru întîia oară. l
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
miner Oravița. Personajul, Karl Knoblaut a avut un rol deosebit în dezvoltarea interesului pentru folclor al prietenului german: el i-a atras luarea aminte asupra bogăției de sentimente și culoare a poveștilor locului și prin el, autorului-culegător, fiindu-i traduse textele auzite din gura localnicilor ( pe care îi numește în Sursele basmelor, parte din Introducerea, împărțită ca semnătură și contribuție cu fratele său). Și tot mulțumită lui, Karl Knoblaut, prin urmași, Ion Taloș a intrat în posesia fotografiei lui Arthur Schott
Basme valahe by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13929_a_15254]