541,899 matches
-
relațiile autor-editor-librar-cititor sunt aidoma celor de pe meleagurile românești. (J.B.M.) Librarii sunt nemulțumiți de supraoferta venită din partea editurilor. Patru mii de titluri noi pe lună. Spun că nu au spațiu pentru ele. Spun că sunt obligați să țină cărțile prea puțin timp expuse, fiindcă trebuie să cedeze locul altora... Editorii sunt nemulțumiți că se văd obligați să producă mai mult, competiția e mare și nu-ți poți permite să lipsești de pe piața de carte, nici de pe lista de noutăți. Mai spun că
Jaume Cabré - Despre cărți și polemici by Jana Balacciu Matei () [Corola-journal/Journalistic/15140_a_16465]
-
Dacă "morții patriei" din Recviem trăiesc în moarte cu rănile din viață, iar cei doi îndrăgostiți din Frumoasa călătorie... își găsesc dragostea și fericirea într-o formă de inexistență fizică, personajul Cehov din Mașinăria Cehov trăiește și moare în același timp în mijlocul personajelor sale. În ceea ce privește Istoria comunismului..., piesa este un soi de parodie neagră care, pentru cei ce au cunoscut ororile comunismului, nu poate fi decât o experiență personală. În fond, dramaturgul pare să nu prelucreze nimic, arătându-ne cum realitatea
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
poetă-filolog. Tehnica e interesantă. Apar la Catrinel Popa frînturi de vers a căror sursă poetică e, teoretic vorbind, imediat identificabilă la autori clasicizați, dar poezia neagă atît de rapid cuvîntul pe care tocmai l-a introdus încît cititorul nu are timp să descifreze cuvîntul ca arghezian, bacovian... Senzația termenului familiar și poetic rămîne însă. Iată un vers (din obișnuință spun vers, dar nu știu unde începe și unde se termină el) care în prima lui parte pare bacovian, însă imaginea e răsturnată spectaculos
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
să ne ascultăm semenii care reușesc în viață") toate șmecheriile și parvenirea lumii bune de azi, și promite să-și trântească la bătrânețe o vilă la munte, că-i place zona. Lucrurile cele mai banale și mai inedite în același timp se animează la Cătălin Mihuleac și preiau, metonimic, nimicniciile lumești. Altundeva, autorul dinamitează și estetica și psihanaliza, descriindu-ne cum își iubea el mama sex-simbol, umflată și tumefiată, cum a fost el iubit de o hidoșenie 90-60-90 și sfârșește metafizic
Iași by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15149_a_16474]
-
fapt, una dintre cele mai realizate aspecte ale prozelor lui Mihuleac. El reușește să extragă esența farmecului periferic și anticentralist, în bunul spirit al narațiunilor actuale. Toată simpatia mea dâmbovițeană. (Știe autorul ce spun.) Cătălin Mihuleac - Bar de stepă, Edit. Timpul, Iași, 2001, 175 pag., 65.000 lei
Iași by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15149_a_16474]
-
o oferă pe întrecute televiziunile și alta mai degrabă scandaloasă despre care citește în cîteva publicații cotidiane. Ceva mai complicată e rezultanta așa-numitei imagini a României în presa străină. Din 2001 încoace și președinția și guvernul au avut tot timpul din lume pentru a se convinge că despre România s-a scris și de rău și de bine, în orice caz pe un ton mai curînd favorabil. Nu cred că presa străină l-a învățat pe dl Pașcu să-i
Strategii securistice by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15142_a_16467]
-
Valentin Olteanu Nu cu mult timp în urmă, la inițiativa unui liceu din Capitală, am solicitat Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București să ne propună un spectacol-dezbatere cu elevii claselor terminale pe tema "Literatura și teatrul". Inițiativa se înscria în efortul complementar de a oferi pe
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
regizorul, l-am întrebat dacă există și valențe polemice în ceea ce urma să ne ofere. M-a privit puțin surprins de întrebare, ca în final să-mi răspundă afirmativ. Spectacolul este inspirat din perioada când poetul a lucrat la ziarul Timpul și, în afară de Eminescu, cu multă energie și talent interpretat de actorul Dan Puric, mai sunt prezenți: Titu Maiorescu (Gheorghe Dinică), Ioan Slavici (Mihai Niculescu), Ion Creangă (cu un rol episodic), Veronica Micle (Carmen Ungureanu), Mite Kremnitz (Eugenia Maci) și alte
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
interpretat de actorul Dan Puric, mai sunt prezenți: Titu Maiorescu (Gheorghe Dinică), Ioan Slavici (Mihai Niculescu), Ion Creangă (cu un rol episodic), Veronica Micle (Carmen Ungureanu), Mite Kremnitz (Eugenia Maci) și alte câteva personaje secundare. Deși, se știe, perioada de la Timpul a fost una dintre cele mai grele din viața poetului, atât fizic cât și moral, totuși textul a insistat pe legătura dintre Eminescu și Veronica Micle, inclusiv pe o anumită inamiciție față de Caragiale, provocată de aceeași "legătură". În acest "scenariu
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
aceeași perioadă, care - așa cum se știe - n-au plăcut multora nici atunci, iar articolele din ziar nici mai târziu. Poetul n-a fost niciodată și în nici un fel mesagerul unor idei politice ale vreunui partid. Dimpotrivă, și-a păstrat tot timpul, cu fermitate, convingerile, de cele mai multe ori în contrast cu cele comune și partizane. Un conservator ca Petre Carp care, se pare, a rostit aceste cuvinte, îndemnându-l pe Maiorescu la o atitudine mai energică față de poet, nu se putea împăca ușor cu
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
respectivă și Caragiale "s-a bucurat" de un tratament asemănător. Ar fi aici un suport polemic, de sorginte mai veche, de tipul: iată cum erau tratați marii creatori în timpul.... Dar oare numai atunci? E de natura evidenței că în toate timpurile au fost "nepotoliți" și "potolitori". Mai mult, la noi s-a practicat și stilul, deloc ortodox, în care primul imperativ era urmat de al doilea, după formula: "Dacă nu se potolește... Umflați-l!" Și exemplele nu lipsesc, ca un cortegiu
"Și mai potoliți-l pe Eminescu" by Valentin Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/15146_a_16471]
-
atunci o dramă, dacă pui pe cineva care nu este într-o poziție de putere, la fel. Dar cu un homosexual drama este și mai puternică, pentru că homosexualitatea este ilegală, e interzisă, personajul se deschide lent și trăiește în același timp sentimentul de vină și iubirea. Adaugă iubirea care pune în mișcare tot ce există, originea tuturor lucrurilor, și acest lucru se întîmplă într-o închisoare. E un subiect copleșitor. M.T.: Veți continua să lucrați pe această temă? C.T.: Nu cred
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
nu merge prea departe. Iar în Statele Unite s-a ajuns prea departe. Toți își risipesc viața acuzîndu-se unii pe alții că sînt antisemiți, anti-homosexualitate, anti-femei, anti-tot. își petrec viața ca o poliție a gîndirii și e ciudat, și în același timp amuzant. Dar la noi nu s-a ajuns atît de departe. Să nu poți insulta minoritățile mi se pare un lucru bun. îmi dau seama că aici, crearea unor oportunități pentru femei sună cam leninist, ceva de genul, hai să
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
o femeie să scrie. M.T.: Ce părere aveți despre corectitudinea politică aplicată unor scriitori de genul lui Francis Stuart, cunoscut pentru vederile lui pro-fasciste? V-am citit eseul "The Wartime Broadcasts of Francis Stuart edited by Brendan Barrington" (Emisiunile din timpul războiului ale lui Francis Stuart, publicate de Brendan Barrington) și mi s-a părut extrem de nuanțat. C.T.: Francis Stuart a plecat de bună voie în Germania în 1940 și a transmis din Germania nazistă în Irlanda știri de război. A
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
lucrurile par scuzabile până la un anumit nivel. A doua pervertire se produce însă când obediența nu mai este o necesitate dictată de un interes sau instinct de conservare, ci devine un mod de viață consimțit, agreat, chiar adorat. Cu mult timp în urmă compuneam un discurs "dedicat luptei pentru pace", în cadrul mascaradei ordonate de sus (în timp ce România făcea un profitabil export de arme). Nu mă puteam eschiva fiindcă tocmai refuzasem să compun o telegramă de felicitare pentru tovrășu' și eram în
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
merge într-o tabără internațională. Undeva lângă Moscova... Chemat la școală împreună cu mama. Ascultăm împreună perorațiile tovarășei de la sector în legătură cu grija partidului și guvernului pentru tinerele vlăstare. Se cere o fotografie a copilului. Bănuiam că este pentru pașaport. După un timp mama a fost din nou convocată și i s-a comunicat "cu discreție" motivul respingerii mele. Nu are figură de copil de muncitor" precum se constatase din fotografie. Pe atunci cultura mea despre naziști era aproape nulă. Prin urmare, nu
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
amenințat că dacă se va mai întâmpla o singură dată, el personal va insista să fiu dat afară din partid. Eram șocat, nu înțelegeam unde greșisem și nu reușeam să mă apăr. Peste numai trei ani, respectivul individ, ajuns între timp director, venea să-mi propună mie acest post întrucât venise vremea... revoluției și el trebuia... să plece. Acum lucrează tot ca director la o firmă româno-germană de adunat gunoaie. Revelația faptului că mizeria asta nu aparținea exclusiv comunismului - fiindcă la
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
Primărie și părinții copiilor ce se dădeau cu săniuța în parc și care încurcau circulația... auto. Răspunsul pazei e clar: "... o fi scriind că accesul auto e interzis, dar noi așa avem ordin de la șefi". Neinspirat ca de obicei, în timp și spațiu, am riscat o întrebare: "Dumneavoastră ce respectați de fapt, legea sau ordinul?". Stupoare! Mai ceva ca la ședința de partid. "Ordinul, bineînțeles!" răspund "uniformizații" într-un glas. Asta încă n-ar fi fost nimic! Fascinată de logica răspunsului
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
Eu cred că suntem un popor vegetal..." și alte versuri. Care, au fost combătute la numai câteva zile de la publicare, în 1985, de un anume Dumitru Tabacu în Săptămâna culturală a capitalei. Precursorii, observatori ai acestor mentalități, sunt depărtați în timp: Gh. Șincai, C. Rădulescu-Motru, Dumitru Drăghicescu, Marin Preda (care surprinde legătura între obediență și trădare) etc. Interesant este însă faptul că cei mai mulți analiști - oameni ai rațiunii, artiști sau pragmatici - pun obediența în sarcina Orientului. Asta nu este nicidecum o tendință
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
mentală realitatea se naște în adevărate avalanșe. Narația lui nu se manifestă, însă, în perimetrul lumii constituite, al formelor cu o identitate gata exprimată, ci exclusiv în aceea a virtualității limbajului. Privind, Ilie Boca descoperă și recreează lumea în același timp, determină coordonatele formelor obiective și analizează subiectiv traseele și structurile codurilor culturale. Observînd spațiul italian în diversele sale ipostaze, de la lumea elementară și pînă la construcțiile simbolice, el își pregătește propriul discurs asupra obiectului constituit și asupra istoriei artei, a
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
acvatice, peisaje cretoase scăldate în lumini sudice, alături de repere arhitecturale intrate demult în patrimoniul de imagini al întregii lumi. Dar adevărata preocupare a lui Boca se manifestă dincolo de toate locurile comune și de nenumăratele imagini șablon instituite și, în același timp, erodate prin uz. Pictorul se apropie de modelul său peisagistic într-o dublă ipostază, aparent inoperantă din pricina unor tensiuni care tind să se anuleze: mai întîi, el percepe totul cu o inocență de-a dreptul dezarmantă, cu puritatea retiniană a
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
Așa cum un singuratic este chiar în propria sa pictură, pentru că pluridimensionalitatea lumii pe care a construit-o pînă acum îi lasă tot mai puțin spațiu neocupat și, probabil, tot mai puține opțiuni. Boca este artistul care și-a pierdut, în timp, prerogativele de stăpîn și a devenit, încetul cu încetul, un instrument miraculos (și captiv) al propriei sale creații.
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
esteticului. Sunt niște minusuri ale literaturii postbelice, un balast care o va condamna la minorat, sau, dimpotrivă, șansa ei de originalitate, eticheta cu care va intra în istorie? Paradoxale au părut, la început, toate direcțiile exploratorii ale artei care, în timp, s-au dovedit fecunde. Și nu e exclus ca recuperarea adevărului în termeni de operă să fie un punct de răscruce în evoluția conceptelor estetice. Interpretarea "fără sfârșit" Problema este, de fapt, de a formula adevărul în termeni de semnificare
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
printre-rândurile", la "esopicul" pe care personajele se laudă că le resping tocmai când le zornăie structura (chiar și mărturisirea din jurnal s-ar putea să facă uz, într-o oarecare măsură, de această strategie). Dovadă că literatura a fost tot timpul acel "cifru" mult căutat de curioși. Și era firesc să fie așa. Doar ea permite răsucirea în jurul propriului ax și producerea de mesaj la un grad atât de ridicat de ambiguitate, incifrând în divagație gratuită problema etică și politică a
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
sfârșit într-o coridă absurdă, este "demascat" politic și arestat. După câțiva ani, când Tudor se întoarce din detenție, articolul circulă ca nuvelă, iar "reflectarea otova", care îl costase libertatea, e văzută ca "reflectare tragică", după criteriul estetic repus între timp în funcțiune. O schimbare așadar de predicat, ca în Rățușca cea urâtă, care nu implică modificarea textului inițial, ci valorizarea lui în termeni de operă. În felul acesta, reportajul înseamnă mult mai mult decât înainte, pentru că trimite simultan la obiect
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]