9,257 matches
-
STRIGĂ LA CER Autor: Emilia Amăriei Publicat în: Ediția nr. 2250 din 27 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Copacii care strigă la cer Copacii care strigă la cer au ramurile întinse a rugăciune imprimate în cercul de foc al soarelui trunchiurile emană vibrații transparente tremura la orice adiere și voci se aud înmugurind din vlăstarii desprinși aure albe țin deschise porțile prin care ei trec dincolo de asfințit răsfirându-și rădăcinile în bucle temporale Referință Bibliografica: Copacii care strigă la cer / Emilia
COPACII CARE STRIGĂ LA CER de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2250 din 27 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373407_a_374736]
-
împresurată Nu numai de pace, ci de minuni. BĂTĂTORITELE CĂRĂRI Bătătoritele cărări născură o chemare, Un cânt, o stratagemă și o-nțelenită scuză, Pentru un pas pe loc ieșit din defilare Și-o rătăcire care rămase apoi confuză. Născu un zumzet trunchiul de brav stejar trăznit; O ghindă își opri și ea rostogolirea. Sub frunza moartă, anemic, învie-un ciripit Și-un fir de iarbă neagră își regăsi menirea. Născu o virguliță, catrenul scris în grabă Și-așa, turcoazul rănii își desenă
VERSURI (2) de DANIELA POPESCU în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373395_a_374724]
-
la morminte ! Noi trecem cu pacea pe gură, Cu pacea în pas și-n făptura. Pământul de-ar fi să ne lege, Recolta de pace culege, Căci pacea înseamnă măsură. Copil al Câmpiei Solare Voința de pace vlăstar e, Un trunchi s-a-nălțat peste lume Coroană de stele s-adune În valuri și-n briză de mare. Aici e un clopot albastru, Clopotnița-roșu pilastru Și galbenă-limba ce bate. Bat gânduri de pace curate, Pământul refuză dezastru. Bat clopote, zarea-i o treaptă
PREMIUL II LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1692 din 19 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373403_a_374732]
-
fi martorul împlinirii acestui vis măreț... Cum să nu plâng în hohote când acest bărbat e chiar străbunicul meu?!” (ibid.p. 50-51) Floarea din Asfalt-Alexandra Svet-Svetlana este sortită Aici, pe pământul nostru străbun să răsară viguros, cu rădăcini adânc înfipte în trunchiul martirilor, cu coloana dreaptă spre Infinit, cu corola plină de lumină în care se reflectă strălucitor razele Tricolorului, împrăștiindu-i mireasma mărturiei în Dorul prelins, ca într-o lacrimă de chihlimbar, Chipul frumos, măreț și duhovnicesc al Dacoromâniei Mari. Ființa
FLOAREA DIN ASFALT de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373393_a_374722]
-
că măcar cineva să și-i amintească, cu tot cu visele lor neîmplinite... Inima mea are rădăcini care merg mult mai adânc și mult mai departe decât poți sesiza privind în grabă. Sufletul meu nu e frunză liberă purtată de vânt, ci trunchi străjer care înalță ramuri spre cer, pornind din rădăcini imemoriale. Asemenea unui stejar bătrân, sufletul meu se hrănește din rădăcini adânc înfipte Acolo... în pământul străbunilor mei. Îmi trag seva vieții din ele! Și ele îmi reamintesc mereu cine sunt
FLOAREA DIN ASFALT de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1882 din 25 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373393_a_374722]
-
XVIII. COPACII CARE STRIGĂ LA CER, de Emilia Amariei , publicat în Ediția nr. 2250 din 27 februarie 2017. Copacii care strigă la cer Copacii care strigă la cer au ramurile întinse a rugăciune imprimate în cercul de foc al soarelui trunchiurile emană vibrații transparente tremură la orice adiere și voci se aud înmugurind din vlăstarii desprinși aure albe țin deschise porțile prin care ei trec dincolo de asfințit răsfirându-și rădăcinile în bucle temporale Citește mai mult Copacii care strigă la
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
aure albe țin deschise porțile prin care ei trec dincolo de asfințit răsfirându-și rădăcinile în bucle temporale Citește mai mult Copacii care strigă la cerCopacii care strigă la cerau ramurile întinse a rugăciune imprimate încercul de foc al soarelui trunchiurile emană vibrațiitransparentetremură la orice adiere și voci se audînmugurind din vlăstarii desprinșiaure albe țin deschise porțileprin care ei trec dincolode asfințitrăsfirându-și rădăcinile înbucle temporale... XIX. AȘTEPT UN FULGER, de Emilia Amariei , publicat în Ediția nr. 2244 din 21 februarie 2017
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
de joacă și vecin, ce ani de zile-n mere-avea tain. Îmi trebuie o barcă, n-ai tu una, să merg la pescuit când iese luna? Nu am, dar negreșit tu poți tăia, trunchiu-mi să-ți construiești tu una, El trunchiul i-a tăiat precum vroia și-a dispărut ca dimineața luna ! A apărut bătrân și gârbovit, la mărul ce mereu a părărăsit... Prieten măr, mereu te-am părăsit, tu iartă-mă, acuma am venit, Căci sunt bătrân și de viață
MĂRUL de NELU PREDA în ediţia nr. 1583 din 02 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/371304_a_372633]
-
Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 2018 din 10 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Tresărire Am adormit în liniștea parcului și am visat: cum cresc copacii, cum se colorează nuferii, cum curge părăul cu orice tulbure stare, cum își albesc trunchiul mestecenii, cum se fudulesc crengile în frunze și cum își așează greierii în iarbă armonia. Așa am ajuns, vănticel din vărful plopilor, lăsănd timpul șerpuind pe aleea zilei, într-o detașare totală. Ca-ntr-un final, brațele ploii mă învărteasc
TRESĂRIRE de LIA ZIDARU în ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371334_a_372663]
-
toamnă pentru că lăsasem corabia inimii în derivă și lovise un colier de stânci. Dar aici nu era vreme pentru orânduieli. Toate se petreceau prin prisma unei căderi din turnul penultimilor cascadori. Până și albinele glumeau pe seama uimirii mele. Sculptau în trunchiuri de copac și își instalau stupii acolo. Făceau parte, desigur, din compania lui David. Începusem să cred că, într-o altă viață, mă voi naște înainte de eclipsa cu efect de bumerang, din care vor fi plecat, acum, cocorii... David se
PRIZONIERA TOAMNEI de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371577_a_372906]
-
altfel de plan, așa că, trebuiau doar să se adune cu toții în partea de livadă părăsită. Într-o dimineață, Limax se trezi mai devreme decât de obicei, nedumerit. Îl strigă pe Helix și se întinseră împreună la umbra prunului bătrân, pe trunchiul lucios. - Nu am mai văzut de ceva timp nici o gâză în livadă. Ce spun spionii? - Au dispărut cu toții. Nici în zilele însorite și nici noaptea nu se mai simte prezența lor pe aici. Poate că au plecat de bunăvoie! - N-
HĂRNICEL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374815_a_376144]
-
părăsit prea lesne de fiecare anotimp orgolios. Desculță, m-a întâmpinat, plângând, pădurea, iar pașii mei prin lacrimile ei s-au rătăcit, căci au plecat demult, cu zvon de aripi, acele călăuze care vara mi-au uimit. Scrisorile săpate-n trunchiurile nude păstrează amintirea amorului duios ce soarele-l purtase pădurii despletite în mângâierea blândă a vântului sfios. Când ziua își pierdu măsura, citind și ea povestea cu un final misterios, m-ajunse ruginita tânguire a ramurilor sfârtecate nemilos. Referință Bibliografică
DE TOAMNĂ... de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1782 din 17 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374924_a_376253]
-
mormântul ei, parcă săpat în mine Steaua mea mormântul meu Bun. COPACII DIN GRĂDINĂ (Dialog cu Herbert) “Acolo unde am crescut nu erau mulți pomi fructiferi Acolo unde eram noi i-am smuls Împotriva dușmanilor i-am folosit” Din crengile trunchiului am ridicat stive de lemne Care s-au copt la rând fără grabă Pe atunci Herbert trăia pe insula oglinzilor Unde țesăla coamele cailor cerești Și ale tuturor mârțoagelor din vecinătate Norii sunt pietre aruncate în spațiu Cu ei poți
POEZIE ALBANEZĂ DIN KOSOVA VEHBI MIFTARI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375011_a_376340]
-
încântă privirea din răsărit, admirând împărăția Toamnei. Tocmai a zărit oarecare mișcare pe malurile râului cu ape albastru întunecate care străjuiește hotarele proprietății prea nobilei doamne. Pe maluri sinuoase umbrite de sălcii plângătoare plopi, anini, cedrii și stejari înalți cu trunchiuri seculare, pe care doi oameni voinici abia dacă reușesc să-i îmbrățișeze, se văd câteva capre ce pasc firele de iarbă perlate cu stropi de rouă pe maluri și frunza tufișurilor de anin. Grivei câinele negru cu pete albe, aleargă
ÎN PĂDURE DUPĂ GHEBE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/373953_a_375282]
-
ochilor și în colțul guriței, așa cum făceam când plecam de acasă cu vreo treabă și așa cum îl alintam mereu. Erau acolo toți membrii familiei, dar activi am fost numai eu și Andrei în scena respectivă din vis. Copacul avea trei trunchiuri groase care porneau din aceeași bază. Frunzele lui erau toate noi și ce m-a uimit în acel vis a fost faptul că frunzele erau și de tei dar și de plante medicinale care nu cresc sub formă de copac
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/373954_a_375283]
-
Autorului Puterea razei albastre (5c) Dacă până atunci nu ne fusese teamă de nimic, acum am devenit și eu, și Mihăiță, din cale afară de circumspecți. Ne-am apropiat cu multă precauție de gura văgăunii și am început să pășim peste trunchiul bradului căzut peste ea. - Ce facem? Ne băgăm înăuntru? mă întrebă Mihăiță, nedumerit de intențiile mele. - Vreau să văd ce-i în ea, dar să avem grijă să nu cădem în cine știe ce prăpastie!... - E o lumină neobișnuită!... - Da! Să cercetăm
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
zguduirii neobișnuite din acea noapte! Totul ar fi fost mult mai simplu de explicat dacă am fi descoperit craterul unui meteorit obișnuit. Dar ceea ce aveam în fața ochilor era ceva mult mai ciudat, părea un misterios obiect căzut din cer. De pe trunchiul bradului căzut peste crater încercam să cercetăm cât mai mult taina ce ni se înfățișa privirilor. Acolo, în fundul văgăunii, se afla ceva neobișnuit, ceva sub forma unei camere luminate, precum un cristal oval, sau poate un perete străbătut în interiorul lui
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
o piatră de prund șlefuită, străvezie, de dimensiuni uriașe. Și mai misterios era faptul că în interiorul acelui corp se puteau vedea prinse ca într-un sloi, niște siluete ciudate, inerte, care semănau cu niște rădăcini de morcov ori cu niște trunchiuri uriașe de termite frânte în zig-zag. Dar nu se observa nici cea mai mică mișcare, doar feeria de lumini mistuia la nesfârșit ciudatul cristal oval. Ce rău îmi părea că nu luasem cu mine aparatul de fotografiat! Față în față
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
mine. Haide! Vezi să nu-ți uiți felinarul!... Mi-am aruncat o ultimă privire asupra misteriosului obiect, să-mi fixez în memorie cât mai bine toate detaliile, apoi ne-am retras de deasupra gropii, pășind îndărăt și cu grijă peste trunchiul de brad. Coborând în vale, însemnam drumul, cât mai des, rupând și agățând crengi de copaci, pe acolo pe unde treceam, ca să putem regăsi drumul mai repede când ne vom întoarce cu echipele de cercetare. Puteam regăsi drumul și după
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
pe Vâlva Băii afară din galerie, direct în bătaia razelor soarelui puternic. Imediat ce lumina și căldura îi atinseră trupul, vâlva prinse a-și schimba înfățișarea. Părul începu să-i cadă fir cu fir, iar trupul i se uscă asemenea unui trunchi de copac rămas fără rădăcini. Când în locul ei nu se mai văzu decât o mică grămăjoară de aur, pereții băii prinseră a se prăbuși cu zgomot și pulbere ridicată până la cer. Când totul se liniști și praful se așeză peste
SĂNDRUŢU ŞI VÂLVA BĂII de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375404_a_376733]
-
destul de neplăcut să fie supravegheată, dar Mărul de Aur era prea departe de ferestrele sălii de bal ca să se poată vedea prea clar ceea ce făcea Cora. Fata prinse tulpina pomului între palme și rosti în șoaptă un descântec. Pentru ea, trunchiul se lumină astfel încât putu vedea în miezul Mărului de Aur un vierme uriaș care îl rodea pe dinăuntru. Cora căută prin grădină un timp până găsi un braț de urzici negre care creșteau la umbra zidului. Smulse doi pumni de
PRINŢESA VRĂJITOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375400_a_376729]
-
umbra crengilor uscate și închise ochii, părând chiar că adormise. La miezul nopții, când nici o fereastră nu mai era luminată în palat, un foșnet ciudat o făcu pe Cora să sară în picioare. Viermele uriaș se târa de-a lungul trunchiului, căutând un alt pom în care să intre. - Bună ziua, salută fata politicoasă, nu te supăra, dar nu e frumos să distrugi pomii! - Mi-e-he foa-ha-me-he! To-ho-t ti-hi-mpu-hu-l mi-e-he foa-ha-me-he! - Of, bietul de tine! Dacă te duc într-un loc plin de
PRINŢESA VRĂJITOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375400_a_376729]
-
eu cu mașina dacă vrei. Tot femeia e mai deșteaptă, își spusese Valentin și consimțise imediat să o însoțească. Își amintea de farurile extrem de puternice ale automobilului Angelei, proiectând dâre lungi de lumină albă printre copacii de la marginea drumului. Când trunchiurile acestora se răriseră, știuse că în câteva minute vor ajunge la marginea orașului. Ardea de nerăbdare să vadă ce gânduri avea fosta lui colegă, care neîndoielnic îl iubise cândva. Pneurile mașinii începuseră curând să emită zgomotul specific rulajului pe piatră
CAMEEA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375501_a_376830]
-
omului îndrăgostit de frumos, cu lumina care transpare din universul unei inimi care știe nu numai să primească, dar mai ales care știe să dăruiască prin toate fibrele ființei sale metafore de o frumusețe rară, atipică. Eram o scoarță de trunchi, aerul tău de lemn mă respira la prima oră. Poeta se desprinde, parcă, din lumea aceasta mercantilă, dură, lipsită de emotivitate spre a se avânta cu toate aripile dorului în zborul iubirii fără limită temporală sau spațială. Zborul perfect al
POVESTE DE TOAMNĂ, DE SUFLET ȘI DE DOR de LILIANA GHIȚĂ BOIAN în ediţia nr. 1776 din 11 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375624_a_376953]
-
nimeni totuși ea urcă cu rucsacul speranțelor plin de vise fără să fie anchilozată în trecutul durerilor dorind să ia totul de la capăt ca și cum viața ei abia acum începe astăzi vreau să fiu femeia asfaltului plouat de speranțe încolăcită pe trunchiul copacului dezbrăcat de el însuși coagulată pe cerul înnegurat de corbii melancoliei o femeie singură și tăcută în așteptare astăzi vreau să nu fiu o duminică a vieții 21 septembrie 2016 Referință Bibliografică: Vreau astăzi să fiu femeia care... / Liliana
VREAU ASTĂZI SĂ FIU FEMEIA CARE... de LILIANA GHIȚĂ BOIAN în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375632_a_376961]