5,770 matches
-
schimba atmosfera și nu puteam renunța la drum. l-am spus o ultimă vorbă, pe care am căutat să o fac cât mai afectuoasă posibil și am plecat. La Cavarna am jucat cărți, cu soții Axente, m-am plimbat pe ulița principală, prin lumea multă de la ora șase seara, am băut o cafea la o cafenea pitorească și la urmă, aducîndu-mi aminte de tristețea Ioanei, i-am cumpărat prăjituri și fructe. Când m-am întors în port se făcuse noapte. În
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să mă degajez, să plec. Plimbarea pentru câteva ceasuri la Cavarna devine obligatorie, căci îmi permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă, că-mi dam seama de asta), și după o escapadă de câteva ceasuri pe ulițe umile, satisfăcut de curajul meu, neliniștea să nu se fi întîmplat ceva Ioanei mă invadează tot mai mult, și o pornesc înapoi spre port, mai înainte de ora ce mi-o fixasem, grăbindu-mă tot mai mult pe drum, și ultimii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aprinși în direcția abatelui, adresându-i o întrebare mută, care însă nu fu răsplătită nici cu cea mai mică atenție. Zgomotul unor pași răsună pe dalele curții; scrâșnetul greoi al unor roți de căruță, apoi strigătele mai îndepărtate, venind din ulița ce cobora de la sihăstrie în vale, tăind desișul de brazi; în sfârșit, ecoul unor voci bărbătești, tot mai numeroase, care sporovăiau cu glas scăzut, temătoare, la câțiva pași de poarta închisă. Era limpede că veniseră niște oameni la mănăstire, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Zeci de bărbați și femei, cu mulți copii și câțiva bătrâni, sprijiniți de rude. Zidurile dărăpănate ce înconjurau sihăstria - în trecut, un post militar - nu erau de ajuns ca să-i oprească pe oameni, de vreme ce alții și alții veneau continuu, suind ulița desfundată. Unii aduseseră cu ei vaca ori catârul, iar în mijlocul mulțimii tronau încărcături uriașe de lucruri de prin gospodării. Pe chipurile tuturor se citea spaima. La apariția lui Canzianus în prag, oamenii acei fură cuprinși parcă de un freamăt. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur; altele se mai aflau, totuși, pe ulițele acelui sătuc amărât. Victoria, cu toate acestea, nu o obținuseră fără să plătească un preț și în seara aceea aveau să fie multe focuri aprinse care să încredințeze spiritelor vântului trupurile luptătorilor Hiung-nu uciși. Dintr-un nor de fum negru-albăstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
largă încât să poată trece pe-acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă. Urcând împreună cu războinicii săi, Balamber vedea deschizându-se sub el valea îngustă, doar puțin mai largă decât o uliță, întortocheată, înghesuit între stânci și pâlcuri de conifere. Deasupra lor atârnau piscuri imense de ardezie, la baza cărora îngrămădiri de pietre mai mult sau mai puțin fărâmițate - semn evident al caracterului friabil al terenului - împiedica mersul cailor. Urcând împreună cu coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce mai așteptăm? Luat prin surprindere de tonul său iritat, bagaudul se îndreptă în șa, încuviință și-și întoarse brusc calul: — Urmați-mă! spuse dând pinteni animalului. Urmând cele două călăuze, Sebastianus și tovarășii săi se îndreptară pe una dintre ulițele ce se întâlneau la răscruce și continuară așa pentru o bună bucată, traversând câmpia. Fură apoi conduși în sus, pe o coastă domoală; după buza ei se deschidea o vale largă, acoperită cu vegetație de stepă, poate albia unui râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându-și mâinile în șolduri, făcu semn cu capul în spatele său și anunță: — E mort. în capătul unei ulițe. L-au înjunghiat. 14 Urmându-l pe Maliban, Sebastianus și tovarășii săi ajunseră în locul despre care vorbiseră: un spațiu doar cu puțin mai larg, încadrat de ziduri fără ferestre și acoperit de mărăcinișuri, în capătul unei ulițe ce pornea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în capătul unei ulițe. L-au înjunghiat. 14 Urmându-l pe Maliban, Sebastianus și tovarășii săi ajunseră în locul despre care vorbiseră: un spațiu doar cu puțin mai larg, încadrat de ziduri fără ferestre și acoperit de mărăcinișuri, în capătul unei ulițe ce pornea de la una din străzile care se întâlneau în piață, șerpuind cam o sută de pași printre cocioabe pe jumătate prăbușite și barăci din lemn, locuite de oameni mizeri și cu privire alunecoasă. Acolo, în mijlocul unor mormane de gunoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
indicii ce păreau să-i pună pe calea cea bună, dar care la fața locului se dovediră nefondate: Vitalius și Maliban îl săltară de pe o bancă pe un vagabond beat, cu două degete lipsă, pierdute într-o încăierare; pe o uliță îl imobilizară, după o scurtă luptă corp la corp, pe un sărman tată de familie, îngrozit, a cărui înfățișare îi amintise lui Dubritius de trăsăturile lui Eudoxiu; în sfârșit, într-un post de gardă, găsiră trei bărbați - un soldat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se schimbă: după o dimineață caldă și însorită, în orele târzii ale după-amiezii cerul se acoperi în scurt timp cu nori grei, ca de cerneală, aduși de un vânt umed; obloanele caselor începură să se zbată, iar rufele întinse prin ulițe porniră să fluture ca niște stindarde, în vreme ce nori de praf se ridicau de pe străzile bătătorite. într-un apus sumbru și lipsit de culoare, semn prevestitor al unei furtuni apropiate, Sebastianus și tovarășii săi, demoralizați de eșecul cercetărilor, își luară rația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în tabăra imensă a dușmanului nici un semn că acesta ar fi avut de gând să ia în curând vreo inițiativă ofensivă. Și pe urmă... era în picioare încă din zorii zilei, fără o clipă de odihnă, inspectând, făcând cercetări, răscolind ulițe și taverne... făcuse, deci, tot ce îi stătea în putință, iar acum era obosit. în plus, se pregătea de plouă: greu de crezut că urma un atac la ziduri în acele condiții. Când ațipi, afară ploaia biciuia caldarâmul cu rafale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aminte femeii că melonul său continuă să fie la ea în mână și ieși cu spatele în stradă, dispărând pentru totdeauna din viața domnișoarei S. Dacă ai fi avut răbdarea și curiozitatea de a-l aștepta pe cealaltă parte a uliței, l-ai fi văzut ieșind fără flori, cu un zâmbet uitat pe buze, de care scăpa încet-încet, abia după câteva sute de pași. Nu puteai ști dacă e un zâmbet de bucurie al unei misiuni bine duse la îndeplinire, un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dreptul și șansa autodistrugerii și le va folosi fără să bâjbâie cu primul prilej... Și eu voi face la fel, termină Carol abia șoptit. Capitolul V CÂND FRIGUL IERNII ÎNGHEță SUFLUL fragil al lucrurilor, Carol inventă interminabile plimbări nocturne pe ulițele orașului. Pleca de cu seară, urmat bineînțeles de Filip, și revenea spre dimineață, după marșuri lungi și epuizante, cu oasele frânte de oboseală și carnea vânătă de frig. Cădeau apoi amândoi într-un somn lung și fără vise, pentru a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se oprească și în curând rolurile se inversară. El deveni animatorul și călăuza nesfârșitelor rătăciri, purtându-l pe Carol pe cheiurile care tiveau țărmul lagunei, pe străzile cu vile de pe dealuri, prin mahalale urbei și prin șatrele țiganilor sau pe ulițele pline de cafenele, prăvălii și bisericuțe ale cartierului oriental, dezvăluindu-i acea dimensiune fascinantă a unui oraș irevocabil înțepenit și, parcă de groaza unei catastrofe indefinite, părăsit de locuitori, refugiați cu toții în spatele pleoapelor închise, într-un ținut vecin cu neființa
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau copite de cai, bătând ritmic pe caldarâmul uliței. în curând apărură din întuneric farurile cu lămpi cu carbid ale unei birje de lux, ținută probabil de un muscal, din aceia scopiți, refugiați de prigoana ortodoxiei ruse. Ești liber, birjar? Liber sunt, batiușka Filip, ca pasărea cerului, răspunse birjarul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
timp în timp, cu mâna lui fină străbătută de vinișoare, teancuri de bancnote mari, albăstrii, cu chipul filigranat al unor împărați bărboși, maiestuoși și necunoscuți, pe care le arunca în sus. Zbaterea lor de păsări rănite era urmărită până în zloata uliței, pentru a fi apoi aprig revendicate și sfârtecate de mâinile copiilor, în bucățele mici și lipsite de valoare. Toți mahalagiii ieșeau în stradă să urmărească acest început de ritual de împerechere între Dimitrios, veneticul cu apucături și gusturi de calif
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un felinar să-și noteze ceva în jurnal cum avea obiceiul ca apoi să și grăbească pasul pentru a-l ajunge din urmă. Dar nu... Nu era nimeni. Doar propriile sale bocănituri preluate, amplificate și reverberate de labirintul întortocheat al ulițelor prin care părea că rătăcește fără scop precis. Pașii l-au dus însă în centrul labirintului, în parcul municipal. Se așeză pe banca lui, lângă chioșcul fanfarei, unde așteptase atâția ani venirea clienților doritori de "o imagine mai reală ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de mult de poarta cetății, fără să fi băgat de seamă. Ulițele erau ticsite de oameni în haine curate de sărbătoare, în care și căruțe, împingând sau trăgând cărucioare, mânând vite sau cărând boccele mari umplute cu marfă spre iarmaroc. Surugii în costume arnăuțești, chiuind și pocnind din harapnice, mânau trăsuri pline
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sinucide, ca supremă afirmare a libertății umane. Filip, împăciuitor, pledează pentru viață, care se cuvine acceptată așa cum e. La început, dialogul are loc în spațiul închis al celor patru pereți ai camerei. Apoi continuă în spațiul deschis al peregrinărilor pe ulițele orașului. Capitolul suprem realizat artistic este cel care povestește cum, obosiți, urcă în birja fantomatică condusă de muscalul scapet." O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic. Dar caii păreau că nu ezită. Păreau că știu unde
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și curajul au un rol foarte mare. Țin minte că în vacanță venea un elev care învăța la Iași și care era un adevărat uliu al zmeielor. Cu acela aveam noi de luptat teribil. Când venea - se auzea pe toate ulițele: "A venit Cilibiu!" Spuneam mai sus că nu prea am ce spune despre această epocă. Dar văd că-mi vin în minte multe lucruri. Așa, un lucru mare a fost pentru mine clădirea unei case mari în ograda școlii - adică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
doua), toate acestea mă făceau să chem în ajutor cu putere resemnarea, această putere sufletească tristă și rece, care numai atunci e de preferat durerii, când durerea e prea mare. Când mă gândeam la străzile mele, la felinarele mele de pe ulițele prietene din Roman, la figurile oamenilor din orașul meu - mi se părea că acuma sunt într-o țară cu oameni de altă rasă și cu o limbă necunoscută. Viața normală și veselă din jurul meu, de pe ulițele Bârladului, mi se părea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la felinarele mele de pe ulițele prietene din Roman, la figurile oamenilor din orașul meu - mi se părea că acuma sunt într-o țară cu oameni de altă rasă și cu o limbă necunoscută. Viața normală și veselă din jurul meu, de pe ulițele Bârladului, mi se părea o imposibilitate, ceva foarte curios, așa eram de departe și de străin. Aș fi fost fericit peste măsură să văd pe cineva din Roman, oricine, un negustor, un birjar, o figură, în sfârșit, de-acolo. Dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în care am auzit, într-o seară cu lună, după o zi de ploaie, un flaut dintre niște copaci. Iar în iunie, când preparam examenele, ne duceam să învățăm la grădină pe la 4 dimineața. Acasă la noi, la crâșmă, pe ulițe, în natură, discutam, ne entuziasmam, visam viitorul omenirii, făceam poezie - și niciodată nu ne gândeam la noi, la viitorul nostru, la cariera noastră. Totuși o frică ne întuneca adesea fericirea: bacalaureatul. Era așa de greu, auzeam, noi, provincialii, atâtea legende
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]