2,308 matches
-
germanii în timpul primului război mondial, ca Alexandru Tzigara-Samurcaș și alții. Poate că era atît de ușor influențat de către unii din apropiații lui din cauza unui idealism și a unei naivități aproape copilărești 120. Era cu siguranță lipsit de realism în politică, vanitatea, temperamentul și naivitatea sa aproape garantîndu-i eșecurile în acest domeniu. Pe lîngă devoțiunea sa față de România, Iorga era devotat și soției și familiei sale. Șeicaru își amintește că în timpul unei discuții despre piesele lui Iorga, l-a întrebat pe acesta
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de taxe pentru cărțile și ziarele importante, ba chiar și pentru studiile în străinătate 159. Îndemna elita și pe învățători să adopte naționalismul cultural românesc și să creeze o aristocrație merituoasă, care să elimine "aristocrația mercantilă"160. Naționalismul, temperamentul și vanitatea lui l-au făcut să adopte distorsionări și să lanseze lucrări lipsite de valoare deoarece se înscriau pe linia naționalismului său cultural. Opiniile literare ale lui Iorga au cea mai mică valoare din toate realizările sale. Dar el a rămas
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
orice înverșunarea controversei. Dat fiind tot ce știm despre Iorga, nu este deloc de mirare că oricine îndrăznea să nu fie de acord cu el în privința interpretării istoriei românilor, temelia naționalismului său cultural, intra inevitabil în conflict cu ego-ul și vanitatea lui. Iorga nu avea deloc un caracter conciliant. Nu putea lăsa fără răspuns o tentativă de uzurpare a monopolului său asupra interpretării istoriei românilor, astfel că trebuia să se declanșeze o "luptă". Cu toate că nu exista nici un diferend politic între Giurescu
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ferestre“, în care fiecare dintre partenerii tăi e angajat într-o discuție cu vecinul din cealaltă parte. Numai așa te poți concentra asupra farfuriei tale. Nu, categoric, nu agreez aceste scene formale care, de cele mai multe ori, țin mai curând de vanitate, de prestigiu și de un fals simț al „bunei-cuviințe“ mondene, decât de adevăratul instinct de ospitalitate. Dimpotrivă, la haute cuisine inhibă ospitalitatea, din moment ce acei care nu pot, sau nu vor, să o practice, șovăie să-i invite la ei pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puțin, cu atât mai bine. Cred că am fost un bun Prospero, pe vremea când Lizzie îl interpreta pe Ariel. Acesta a fost ultimul meu rol mare, cu multă vreme în urmă. După care m-am descotorosit de o anumită vanitate. În teatru, vanitatea este supusă la atâta zdruncinare, încât ai crede că se anihilează cu totul, totuși cei mai mulți dintre actori reușesc să și-o mențină nu numai ca deformație profesională, ci poate, mai curând, ca un instrument necesar pentru supraviețuire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai bine. Cred că am fost un bun Prospero, pe vremea când Lizzie îl interpreta pe Ariel. Acesta a fost ultimul meu rol mare, cu multă vreme în urmă. După care m-am descotorosit de o anumită vanitate. În teatru, vanitatea este supusă la atâta zdruncinare, încât ai crede că se anihilează cu totul, totuși cei mai mulți dintre actori reușesc să și-o mențină nu numai ca deformație profesională, ci poate, mai curând, ca un instrument necesar pentru supraviețuire. Admirația sinceră, generoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am luat-o față de ea, destul de recent. Nu pot afirma că mă simțeam mâhnit sau îngrijorat. Când am venit aici, am adoptat hotărârea de a mă descotorosi de orice îngrijorare cu privire la relațiile personale; asemenea anxietăți constituie adeseori o formă de vanitate. Atitudinea mea a constat în faptul că i-am trimis lui Lizzie o scrisoare care era - ce anume? - un soi de încercare, un joc, o tragere la sorți. Un joc serios. Cu Lizzie, m-am pretat întotdeauna la jocuri serioase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
își tampona fața, apoi scoase o oglinjoară și o pudrieră din poșetă și începu să se pudreze în jurul ochilor. Am văzut o sumedenie de femei pudrându-și fața. Dar pe Hartley o vedeam pentru prima oară îndeplinind acest ritual de vanitate. Apoi îmi spuse: Nu mă poți ajuta și te rog să nu încerci s-o faci. Mai bine lasă-ne în pace și... — Hartley, n-am de gând să te las în pace, așa încât trebuie să te hotărăști și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
băiete! Nu bei deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate să nu-ți publici piesele, erau un nimic, un nimic, spumă, dar, cel puțin, n-aveau pretenția să fie altceva. Acuma o faci pe ofensatul - vanitate, vanitate! Da, urăsc teatrul. Perry se referea la teatrul London West End. — Minciuni, minciuni, toată arta e o minciună. Preface până și iadul în grație și drăgălășenie. Gunoi! Adevărata suferință este... este... Dumnezeule, m-am îmbătat... este... atât de diferită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu bei deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate să nu-ți publici piesele, erau un nimic, un nimic, spumă, dar, cel puțin, n-aveau pretenția să fie altceva. Acuma o faci pe ofensatul - vanitate, vanitate! Da, urăsc teatrul. Perry se referea la teatrul London West End. — Minciuni, minciuni, toată arta e o minciună. Preface până și iadul în grație și drăgălășenie. Gunoi! Adevărata suferință este... este... Dumnezeule, m-am îmbătat... este... atât de diferită. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
niște pozeuri ostentativi, buni doar să umflăm importanța valorii pe care ne-o autoatribuim. Eroii de la Troia au luptat pentru o Elenă-fantomă, din câte afirmă Stesichorus. Războaie zadarnice pentru bunuri-fantomă. Sper că te vei lăsa purtat în voia reflecțiilor asupra vanității umane. Oamenii mint în asemenea măsură, până și noi, bătrânii, mințim. Deși, într-un fel, dacă minți destul de artistic, atunci nu mai are importanță, pentru că arta conține un alt soi de adevăr. Proust constituie autoritatea noastră supremă cu privire la aristocrații francezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai vagi eforturi ale mele de a o dezbrăca. Se frământa din pricină că n-avea farduri, și l-am trimis pe Gilbert în sat să-i cumpere tot ce dorea, după care, s-a fardat în prezența mea. Această concesie făcută vanității mi s-a părut o făgăduință de speranță. Dar continuam să mă tem de ea și pentru ea. Refuzul meu neînduplecat, deși tăcut, de a o lăsa să plece, însemna destulă violență. Mă temeam că orice presiune în plus ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine și el. — Telepatia militară. — Într-un fel. Cred... e greu de exprimat... cred că i-am atins o coardă a onoarei... — Rahat! E curios, James, dar ori de câte ori începi să vorbești soldățește, devii absolut idiot. Presupun că-i vorba de vanitatea militară. Am mai tăcut amândoi un timp. Am găsit și eu niște pietre, și le-am zvârlit, după ce le-am examinat în prealabil, ca să văd dacă erau vrednice de colecția mea. Mi-am imaginat că Ben avea să arunce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe deplin justificat.) Desigur, furia îmi era alimentată și de sentimentul culpabilității. Răspunderea mea pentru moartea lui Titus, care îmi copleșea mintea, luase acum următoarea formă: nu l-am avertizat niciodată asupra primejdiilor mării în acele locuri. Și de ce? Din vanitate. Îmi aminteam cu precizie de prima zi când eu și Titus plonjasem de pe „munte“. Voisem să-i demonstrez că și eu eram puternic și neînfricat. Aș fi ratat tot farmecul momentului dacă i-aș fi spus: „Să știi că-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am recomandat să folosească treptele de lângă turn; de fapt nici nu înlocuisem funia legată de balustradă și, pe o mare furioasă, treptele erau la fel de primejdioase ca și „muntele“. Niciodată nu „urmărisem“ marea, pentru siguranța lui Titus. Acționasem astfel din simplă vanitate și dintr-o stupidă mândrie indirectă pe care mi-o însușisem din încrederea lui Titus în tinerețea și vigoarea lui, din agilitatea de care dăduse dovadă în prima zi, când coborâse de pe turn. Firește, voise mereu să plonjeze de sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu un aer de reflecție generalizată: — Cred că ești aproape de eliberare. Ai construit o colivie de necesități și ai instalat-o pe ea într-un spațiu vid, drept în mijloc. Ai împresurat-o de toate nevoile și sentimentele tale puternice: vanitatea, gelozia, răzbunarea, nostalgia după propria-ți tinerețe - dar toate acestea nu sunt concentrate asupra ei, nu o ating, ci o înconjoară. Pare a fi prizoniera lor, dar în realitate nu o afectează cu nimic. Tu te folosești doar de imaginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
timp de iarnă. — Ca bunul rege Wenceslas. Mintea mi-era buimacă, începusem să mă simt foarte beat și ochii mi se lipeau de somn. Auzeam vocea lui James care continua să vorbească, și mi se părea că răzbește foarte departe. Vanitatea mea l-a ucis... Pedeapsa pentru orice greșeală e automată... sunt în stare să profite de orice fisură... Mi-am pierdut controlul asupra lui... Mi-a scăpat din mână... Roata are o justiție implicită... Capul îmi căzuse pe masă, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
avertizez, n-ar fi trebuit să plonjez alături de el în prima zi; îl nimicisem pentru că fusesem atât de încântat de tinerețea lui și pentru că trebuia să mă prefac și eu că aș fi tânăr. Murise pentru că se încrezuse în mine. Vanitatea mea l-a distrus. Era o chestiune de cauzalitate. Și pedeapsa pentru orice greșeală e automată. Îmi pierdusem controlul asupra lui și a murit. Asemenea gânduri m-au amețit până când, în cele din urmă, am căzut într-un somn agitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fel, că accidentul se întâmplase din vina lui. Există într-adevăr o neîntreruptă cauzalitate a lucrurilor și, în bună măsură, Titus murise din cauză că, în urmă cu nu știu câți ani, eu i-o răpisem lui Peregrine pe Rosina. Și, de bună seamă, vanitatea mea îl ucisese pe Titus. Slăbiciunea mea distrusese obiectul dragostei mele. Gândurile acestea erau atât de înnebunitoare și implicațiile lor atât de înfricoșătoare, încât am decis că trebuie să le curm și să încerc să dorm. Dar aș fi dorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
i-o smulg lui Ben, așa cum am vrut să i-o răpesc lui Perry pe Rosina? De bună seamă, moartea lui Titus a creat imposibilitatea de a o mai avea pe Hartley; cel puțin această parte a lecției reci, revelația vanității umane, mi-a rămas în minte. {i-mi încolțește acum întrebarea dacă am iubit-o cu adevărat, chiar și la început? Faptul trist este că Hartley nu a fost niciodată foarte inteligentă. Când privesc îndărăt, am impresia că eram o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în viață? Continuând să-mi despachetez cărțile, am dat peste ediția lui de lux din poemele de iubire ale lui Dante. Câte nenumărate lanțuri de cauzalități inutile, ca tot atâtea capcane pentru cei din jur, au lăsat în urmă-le vanitatea noastră, gelozia, cupiditatea, lașitatea noastră! Ce ciudat e să-mi amintesc că, atunci când m-am retras la mare, mi-am închipuit că renunț la toate cele lumești. Dar depui armele și predai puterea sub o anumită formă, ca să o preiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
descrețise, nici Cotnarul cu miros amărui, ca parfumul frunzei de nuc.” ......................................................................... „... Lu reveni încăpățânată, la apărarea ei: - Ceea ce spune Costăchel și e foarte adevăra t, doved ește încă odată cât sunteți de vanitoși. Chiar gelozia bărbatului e pornită numai din vanitate. Noi când suntem g eloase, suntem fiindcă strigă carnea din noi. - Nici nu sunteți altceva decât carne. Carne și inst incte! - enunță scârbit Maximilian Ștaic. - Bine, bine! Carne și instincte. Nu pretindem să fim altceva și nici nu ne iubiți
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
de revoltă cu statut metafizic pentru depășirea limitelor." Dionis este ființa condamnață la nefericire, el neputând conștientiza condiția decât sub stimularea mefistofelică. Pe Dionis îl caracterizează o atitudine faustică, el căzând în cursa întinsă de Ruben, emanție a sublimei lui vanități de a și lua în stăpânire efectivă propriul lui archeuși de a putea avea acces la cunoașterea absolută. Drama eroului e impulsionată de prezența personajului negativ, Ruben, ipostază mefistofelică, cel care inoculează dorința de autodepășire și ispita luciferică de a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cea mai mare pentru mine a fost teama în situații de criză și, pentru ei, orgoliul exagerat în situații de competiție. Eu nu am educația pentru a-mi învinge repede teama, ei nu au educația pentru a-și învinge repede vanitățile. Încercăm să ne educăm împreună pentru ceea ce nu a intrat în patternul nostru de femei și al lor, de bărbați. Introducere Mai are rost feminismul? Pentru unii dintre cititori probabil că titlul mai potrivit ar fi: „Are rost feminismul?”. Aud
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
de clasicele practici în care intelectualul „românesc” public este musai omniscient. În privința feministelor ca persoane faceți afirmații care mă stupefiază. Decretați că ele sunt: „frigide, complet neispititoare, atee, nemăritate, fără copii, că nu au ce se spovedi la preot în afară de vanitatea proprie, nu au nici măcar prieteni și că a încerca să cucerești o astfel de femeie este ca și când ai mângâia un sân cu silicon sau o coapsă falsă”. Consider că, până în acest moment, vă războiți cu un feminism imaginar și cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]