2,152 matches
-
Balzac, sau e (vai!) Un Tolstoi prea extaziat. Tu ești o damă ce abdică Cu greu războaielor în ceață; Fragilă ca o bibilică. Eu sunt un trubadur, dulceață! Cu dor nespus de Copșa Mică Sau Copșa Mare, fie ... Cică Sunt vrăjitor. Iar tu ... pe viață? Cântec pentru neuitare O veste-ți mai dau dinspre mineE toamnă și plouă mocnit. Nu plânge iubire, mi-e bine; Un pic, doar un pic am murit. Iluzii nu am, nu te teme! Tristeți poate-atunci când
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și m afund sub măști de cenușiu. Doar un fulger și o lumînare, la trecutul meu, se aprind și cad, ca un râncezit de noapte, care fără vise n cercuri clipe ard. Se transformă Blândele Fecioare, căutând în mine-un vrăjitor. Se transformă-n neagră sărutare, de negru temut amorțitor. Și ce jale, vai, ce jale mare! Nu pot fi iubit, și ce păcat! într-un colț de noapte-n gemănare, cu negru de ochi m-au spânzurat. Și mă dor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
orice spațiu - chiar și un spațiu așa de mare cum e cerul. El era zeul lui Avraam, Isaac și Iacob și ar fi vrut ca fiii lui să-l accepte de asemenea pe El ca zeul lor. Iacob era un vrăjitor al vorbelor și își prindea ascultătorii în mrejele poveștii, spunându-le despre reflexul luminii în lama cuțitului, despre ochii lui Isaac măriți de groază. Salvarea a venit în ultimul moment, când cuțitul se lipise de gâtul lui Isaac și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemână într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. — Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși un vrăjitor african mi-a prezis că în ziua când voi avea un chip de piatră voi muri. Îl priveam cu un sentiment de teamă amestecată cu compasiune. Stătea în sala cu oglinzi ca un leu în cușcă. Leul îmbătrânise și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar fi început să-i privească și noaptea, cum s-ar mai fi putut trezi în zori ca să treacă mândru și aprins peste cer? Aici, în această oază mare a unei ramuri din neamul daza, în cuprinsul satului de la miazăzi, vrăjitorii dansară în fiecare noapte din cele patru dansul rugăciunii în raza rece a ochiului străin. Ochiul rămase nemișcat și deschis. Singurul mijloc de îmbunare nu mai putea fi deci decât alegerea celei mai frumoase fecioare din sat care să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
șuvițe. În acest timp, tobele băteau neîntrerupt. Când Ntombi fu gata de plecare, cei doi înțelepți făcură semn spre tobe să tacă. Unul dintre ei, bătrânul Tankoko, se depărtă de oameni și vorbi mult timp cu ochiul străin. Apoi celălalt, vrăjitorul Tela, o luă pe fată de mână și o aduse în locul deschis din mijlocul satului. La un semn al lui, tobele începură să bată din nou, iar Ntombi jucă dansul despărțirii. După aceea plecă singură spre miazăzi, pipăind prin beznă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai baobabul, care avea o mie de ani. În astfel de viață putuse vedea, fără îndoială, multe. - I-am văzut, zise Agbongbotile. - De ce oamenii nu sunt numai negri? întrebă Dogbe. Agbongbotile tăcu, zâmbind. - De ce-l întrebați pe el? se răsti vrăjitorul Tela. Nimeni nu știe. - Ba eu știu, îi răspunse bătrânul. - Atunci spune-ne! îl rugă Mai-Baka. Lui Agbongbotile îi plăcea să fie rugat să spună lucruri pe care ceilalți nu le știau. - Ascultați, zise el. Când toți oamenii de pe pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese rob ca și ceilalți, fericitul Tankoko, cel căruia altădată i se arătau zeii în vis dîndu-i porunci pentru tot neamul daza, și chiar trufașul vrăjitor Tela, care cunoscuse totdeauna toate tainele pentru oamenii de rând și acum întîlnise întîia oară în viață o taină pe care nădăjduia s-o poată cunoaște de la Mai-Baka. Cel dintâi întrebă Tatrakpo. - Mai-Baka, zise el, tu ai aflat unde ne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
În Țara Apelor. Străinii spun că este undeva spre apus, între ape. Poate la capătul lumii. - Dar cine-i omul negru cu care ai vorbit și azi și ieri? E dintre stăpîni? Mai-Baka nu răspunse îndată. - Cine poate ști! zise vrăjitorul Tela, suspinând. - Cum, nici chiar tu nu știi? îl întrebă Mai-Baka mirat. Iată, eu nu știu, dar bănuiesc. - Ce poți bănui! se repezi Tela. - Asta bănuiesc: străinul nu ne este dușman! spuse Mai-Baka. - Ce caută aici? De ce umblă mereu prin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
două nopți e mai sus, și parcă mai mare... spuse el. Zeul nu vrea să ne cruțe. Ntombi nu mai e, voi ați venit să ne luați în robie. Tela poate că are dreptate. - Ce spune Tela? Cine-i Tela, vrăjitorul acela gras? întrebă Auta. - Da. El zice că zeul acela din stea v-a trimis pe voi. - Prostii! Nu numai când s-a pus la cale plecarea noastră, dar și mult după ce am plecat, steaua asta încă nu se vedea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai îngăduise să stea printre robi. Privea de departe bicele, uneori le auzea șuierând, și îndurerat își dădea seama cât e de neputincios. Sclavii vorbeau între ei, arătîndu-și mirarea că nu toți bărbații fuseseră înscriși pe cioburile scribilor. Nici Tela, vrăjitorul gras și fălos, nici nătângul și bolnavul de picioare Nzua, nici alți câțiva nu stăteau adunați lângă scribi. Tot așa se mirau că aveau să plece în țara depărtată și niște oameni foarte bătrâni ca Agbongbotile și Tankoko, se mirau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să fii înconjurat numai de femei. Pune-te pe trai, Tela!" Așa i-a strigat Mai-Baka, iar ceilalți au râs, oricât de mare le-ar fi fost durerea plecării, când s-au uitat la bietele babe ce-l înconjuraseră pe vrăjitor. Fericit că și-o regăsise pe Ntombi chiar în astfel de împrejurare cumplită, Mai-Baka era liniștit. Acum înțelegea urgia robiei și începea să bănuiască ce îl așteaptă, dar știa că nu se cade să se vaite tocmai omul cel mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
putea odihni, deși toți se culcaseră, afară de câteva străji, spre a fi gata de drum la începutul nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți deodată că cineva îi dă târcoale. Deschise ochii cu greutate. În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă el în silă. - Zeul nopții, cel care și-a deschis spre noi ochiul mâniei. Prea obosit ca să se mai gândească și acum la steaua necunoscută, Auta nu-i răspunse nimic. Dar vrăjitorul Tela nu se lăsă: - Vino să vezi, Auta! Acum va începe sfârșitul lumii. Nici voi nu mai ajungeți vii în țara blestemată în care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și acum la steaua necunoscută, Auta nu-i răspunse nimic. Dar vrăjitorul Tela nu se lăsă: - Vino să vezi, Auta! Acum va începe sfârșitul lumii. Nici voi nu mai ajungeți vii în țara blestemată în care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau vreun hatâr. Totuși, își ridică ochii spre fața lui și i-o urmări: arăta într-adevăr îngrozită. Tela urmă cu glas tulburat: - Dincolo de oază au stat ieri niște oameni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
duce!" Și mi-a spus ce s-a întîmplat ieri. - Și nu te-ai dus? Tela îl privi cu groază: - Cum să mă duc? Zeul m-ar pedepsi cine știe cum. Am venit să-ți spun ție. Auta asculta încordat. După fața vrăjitorului vedea că acesta nu minte. Își freca pleoapele de zor, uitîndu-se la Tela. Apoi luă puțină apă și bău, după aceea își stropi fața. Se trezi în sfârșit din amorțeala istovirii și abia atunci pricepu tot ce ascultase. Sări numaidecât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
istovirii și abia atunci pricepu tot ce ascultase. Sări numaidecât în picioare și zise grăbit: - Tela, poate că tu minți, dar eu mă duc să văd. Tela îl apucă de braț și-și vîrî fața în obrazul lui Auta. Ochii vrăjitorului arătau groaza cea mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fereastră rotundă din capătul luntrii un smoc de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung, însă nu pricepu. Ca și altă dată, iarăși îl cuprinse îndoiala că acești străini ar fi cu adevărat oameni, cum se laudă, și nu vrăjitori nemaipomeniți sau chiar zei. Văzîndu-i fața răscolită, bătrânul străin cu chip de copilandru încercă să-l aducă spre înțelegerea unui fapt care lui i se părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privi neîncrezător și mirat: - Dar cu ce se apără? Cum vînează? - Nu vânează... mănâncă numai... legume și poame. De apărare n-au nevoie: sunt blajini, nimeni nu le face nimic. Mai-Baka se mai gândi un răstimp, apoi spuse: - Atunci sunt vrăjitori! - Da, un fel de vrăjitori dacă vrei să le spui așa, dar nu vrăjitori ca Tela, ci mai degrabă oameni foarte înțelepți care pot să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu ce se apără? Cum vînează? - Nu vânează... mănâncă numai... legume și poame. De apărare n-au nevoie: sunt blajini, nimeni nu le face nimic. Mai-Baka se mai gândi un răstimp, apoi spuse: - Atunci sunt vrăjitori! - Da, un fel de vrăjitori dacă vrei să le spui așa, dar nu vrăjitori ca Tela, ci mai degrabă oameni foarte înțelepți care pot să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai... legume și poame. De apărare n-au nevoie: sunt blajini, nimeni nu le face nimic. Mai-Baka se mai gândi un răstimp, apoi spuse: - Atunci sunt vrăjitori! - Da, un fel de vrăjitori dacă vrei să le spui așa, dar nu vrăjitori ca Tela, ci mai degrabă oameni foarte înțelepți care pot să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt zei! Auta, mulțumit că ajunseseră la o oarecare încheiere
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-l prindă și să-l aducă nevătămat înaintea sa și să nu se teamă de el că ar fi zeu, pentru că toată lumea știe că zei cu pielea neagră nu sunt și că Auta a fost rob până la venirea acelor vrăjitori străini care amețeau vederea mulțimii cu minciunile lor. Totuși, spuse Mpunzi, printre robi se vorbea că Auta este zeul bun al robilor, într-adins prefăcut o vreme în sclav ca să le cunoască mai bine păsurile și durerea. Și Mpunzi era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai rău decât niște robi negri? Tu ești un vrăjitor cumsecade, străinule, așa e? Râse cu drăgălășie și urmă: Nu-i așa, străinule, că îmi plac basmele și vrăjile tale? Crezi că eu nu știu că noi stăm și acum acolo pe câmpie și că tu-mi spui povești? Tocmai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atunci mi-a răspuns că niciodată n-a mai zburat și că de-abia așteaptă, iar acum... vedeți! Toată lumea izbucni în râs. Unii (cei doi străini, Auta, Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii. Și când nimeni nu se aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]