20,230 matches
-
supune voii parentale, fără a da glas propriilor sentimente sau dorințe - IV. 4; Lisabetta, din IV. 5, este dominată de cei trei frați care îi ucid iubitul și care o împing la moarte, prin suferința cauzată; Simona, IV. 7, este acuzată pe nedrept de moartea tânărului de care era îndrăgostită, iar în gestul ei inocent de a-și dovedi nevinovăția își găsește de fapt moartea; fata lui Virginius, ucisă de propriul părinte, pentru a nu-și știrbi onoarea). În Povestirea doftorului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu era moral, devenea foarte omenesc, uzând de un întreg arsenal de tehnici persuasive, din care nu puteau lipsi nici lacrimile. Respinsă în încercarea ei de virtuosul cavaler, nora regelui se dovedește violentă și plină de ură, răzbunătoare înfocată (îl acuză în fața tuturor de viol), dorind moartea aceluia ce nu-i ascultase ruga pătimașă. Gualtieri va fi condamnat pe nedrept și va fi expatriat, retrăgându-se, împreună cu cei doi copii, în Anglia, unde ajunge cerșetor. Donna demonicata poate produce schimbarea unui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care le ridică și în suspendarea personajelor între idealuri și impulsuri contradictorii.”976 Naratorul chaucerian găsește o scuză purtării Cresidei: „Este atât de impresionat de durerea ei, încât îi atenuează vina, sau chiar o va absolvi de tot ce este acuzată, dintr-o compasiune autentică. A fost pedepsită destul; și, în definitiv, nu era decât o femeie vulnerabilă.” 977 „Cresida a trădat. Trădându-l pe Troilus, ea a încălcat codul dragostei curtenești, păcat de neiertat în concepția medievală. Faptul rămâne fapt
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dintr-o donna demonicata într-o scuzabilă victimă: singurătatea, frica, recunoașterea poziției în societate, manipularea de către cei din jur. Personajul feminin chaucerian poate fi înțeles în complexitatea trăirilor și a conjuncturii în care se află, cititorii compătimindo, mai curând, decât acuzând-o.1009 Tipurile tradiționale feminine în Evul Mediu o reprezentau fie pe Eva, fie pe Maria, întruchipări ale răului sau ale binelui absolut, dar nici una dintre aceste catalogări nu era prea confortabilă, din punct de vedere veridic, deoarece nu se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să-i definești obiectul, să pui lucrurile în acea ultimă alegere din miezul lor faptic, din timpul lor istoric. Altfel, a fi prudent în sine, ca stil ori ca metodă, fără obiect adică, asta duce la nesiguranță, la o complicitate acuzată cu un adevăr pe care nu l mărturisești - și nu spui nici că nu-l deții. Noi nu acceptăm acest fel de prudență, ci înaintăm în subiect cu deviza pe care ne-am luat-o chiar din Eminescu, o vorbă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
afirmă că poetul l-a luat la o plimbare prin curtea institutului pentru a-l învăța să cânte „Deșteaptă-te, Române”. De ce tocmai acest imn, cum să înțelegem exaltarea patriotică a poetului în acest context spitalicesc? Să fie un patriotism acuzat în contul lui Eminescu, în virtutea naționalismului scos cu atâta insistență din opera sa ziaristică, mai ales după Primul Război Mondial? O amintire mai veche, chiar din 1889, a unui alt apropiat al lui Eminescu, vine să ne atragă atenția că
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
să scrie, să cugete, să vorbească în aceeași limbă dulce ca și el...” Este un „studiu” despre viața și opera lui Eminescu scris imediat după moartea poetului unde, în privința bolii sale, găsim întrebările, nelămuririle, dubiile tinerilor care-l înconjurau cu toții acuzând vechii prieteni (junimiști sau nu), exprimând încrederea că poetul putea fi salvat, punând accente pe idea că „a murit cu zile” dar, cu toate acestea, niciunul neamintind de incidentul cărămizii care i-a curmat viața. O întreagă arie de scriitori
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
acest doctor Savin sau cu Veronica Micle avem și mai mari temeiuri să credem că poetul era destul de sănătos în toamna și iarna acestui an astfel că reținerea lui, imediat după articolul insurgent din 13 ianuarie 1889, devine tot mai acuzat un act polițienesc coordonat politic și nu ține de sănătatea propriu zisă. De altfel, vezi fazele acestei rețineri: este dus mai întâi la Mărcuța, stabiliment al Comunei București, loc public de internare a bolnavilor sociali după care, peste o lună
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
apărute în timpul vieții sale, în alte luări de cuvânt encomiastice,etc.. dar de către alții decât aceștia). Dilemele lui Alexandru Grama și Aron Densușianu sunt, anterioare acestor ediții de la începutul secolului al XX-lea, privesc tocmai postumitatea imediată a poetului și acuză „generația sa” (de fapt, cercul strâmt de justificatori care se justifică) de faptul că nu l-a înțeles ori că a fost frivolă „ca o femeie nervoasă”. Este evident că printre lucrurile pe care le ascunde acest „cult” pripit al
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
caracterul unui om, cele ale gândirii și mentalității unei comunități se exprimă în modul în care se vorbește și se scrie. Ținta atacului lui Kraus a fost cu deosebire limbajul foiletonului, un gen jurnalistic foarte gustat în Viena timpului. Ceea ce acuza Kraus la acest gen era amestecul relatării faptelor cu opiniile autorului. Lumea sentimentelor și reflecțiilor foiletonistului era în acest fel proiectată asupra faptelor. Kraus considera că amestecul până la deplină indistincție a faptelor și a reacțiilor personale față de ele înseamnă nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care să spună ceva altora. Ca urmare, a renunțat la acea activitate care a dat mulți ani conținut și sens vieții sale. Poate niciodată nu s-a aflat într-o relație atât de proastă cu sine și nu s-a acuzat cu atâta vehemență ca în scrisorile din acei ani către Engelmann. În ele revin mereu cuvinte ca purtare rea, josnicie și micime: „Am căzut cu totul. Vă doresc să nu vă meargă niciodată așa! Ar fi trebuit să-mi schimb
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Nici nu putea să o facă un autor care va scrie în ultimul său text, publicat postum sub titlul Philosophy: „Logica ajunge la tautologii, matematica la identități, filozofia la definiții.“ Chiar dacă era interesat de observațiile critice ale lui Ramsey, Wittgenstein acuza înclinația acestuia de a se concentra mai mult asupra unor elaborări tehnice în cadre date, pe care nu le supunea interogației. O însemnare despre Ramsey, din anul 1931, exprimă foarte bine ceea ce îl distanța pe Wittgenstein de eminenți filozofi de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
la care lua parte și îi inhiba pe ceilalți.“68 Față de acea reputație înconjurată de o aură de mister de care se bucura atunci la Cambridge, Wittgenstein a reacționat cu sentimente contradictorii. Exigențele înalte față de sine îl făceau să se acuze că dorește uneori să impresioneze pe cei din jurul său mai mult decât dorește să respecte în modul cel mai strict adevărul. În jurnalul său își reproșa această înclinație în termenii următori: „Ceea ce cred alții despre mine mă preocupă deosebit de mult
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și proasta părere despre sine. La 28 decembrie 1941, scurt timp după eveniment, își nota: „Mă gândesc mult la Francis, nu cu recunoștință, ci numai cu remușcare datorită lipsei mele de iubire. Viața și moartea lui par doar să mă acuze, căci am fost în ultimii ani ai vieții sale adesea lipsit de iubire și în inima mea infidel față de el.“ Același motiv revine într-o însemnare din iulie 1948: „Mă gândesc în ultimul timp la Francis; la modul oribil în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în ultimii săi ani este condus spre concluzia că viața lui s-a redus tot mai mult la interesul pentru ceea ce gândea și scria. Într-o conversație cu O. K. Bowsma, un filozof american care era prieten cu Malcolm, Wittgenstein acuza incapacitatea lui de a se adapta la schimbările care au avut loc în lumea vestică în ultimele decenii. Remarcând cât de diferită era acea lume în care au trăit părinții lui la Viena, cu o jumătate de secol mai înainte
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
loc proeminent ocupă atât tendința de a pune în evidență ceea ce este general în raport cu ceea ce este particular și specific, cât și convingerea că orientarea analitică a gândirii și exactitatea noțiunilor reprezintă un câștig în toate împrejurările. În Caietul albastru, Wittgenstein acuză ceea ce numește „setea noastră de generalitate“ și „atitudinea disprețuitoare față de cazul particular“20. Ea se exprimă în tendința de a socoti că ceea ce este comun cazurilor particulare este întotdeauna mai important decât ceea ce le deosebește. Este un mod de gândire
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se miră cum au evoluat oameni ca Russell. La începutul carierei sale, acesta a înfăptuit o muncă grea. Apoi s-a relaxat însă, ca și cum și ar fi spus: „Am lucrat destul.“ S-a relaxat scriind mai departe filozofie.75 Wittgenstein acuza totodată modul cum criticau metafizica membrii Cercului de la Viena, apreciindu-l drept superficial și vulgar. El a reacționat extrem de negativ față de sugestia că toate acele construcții ideatice, care ilustrează epoca de aur a metafizicii, ar fi fost posibile doar deoarece
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
tonul vocii; b) gesticulează amplu; c) pleacă capul; d) privește celelalte persoane în față; e) explică cu răbdare; f) are o voce respectuoasă, ușor slugarnică; g) este amabil; h) își schimbă culoarea feței; i) bate din picior; j) se înfurie, acuză, țipă; k) are un debit verbal rapid, cu semnale de urgență și panică; l) tace. 13. Observați cum și cât timp îl privește întreaga clasă pe un coleg care întârzie în mod regulat la școală. Precizați factorii care influențează durata
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
slăbiciunea lor reciprocă.” (Vauvenargues) CÎnd ne știm, de exemplu, descoperiți În planul sincerității față de cineva anume, ne simțim parcă obligați să acordăm mai multă Încredere decît ar trebui unei alte persoane, care poate n-ar merita atîta considerație. * „Înainte de a acuza pe aproapele tău, cercetează mai Întîi propriile tale cusururi.” (Menander) De fapt, nimeni nu este perfect ca să aibă dreptul să-l acuze pe altul. Însă cel care, după ce a greșit, a avut puterea de a se Îndrepta, are apoi dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mai multă Încredere decît ar trebui unei alte persoane, care poate n-ar merita atîta considerație. * „Înainte de a acuza pe aproapele tău, cercetează mai Întîi propriile tale cusururi.” (Menander) De fapt, nimeni nu este perfect ca să aibă dreptul să-l acuze pe altul. Însă cel care, după ce a greșit, a avut puterea de a se Îndrepta, are apoi dreptul moral de a acuza. * „Ai comis un păcat, cînd te-ai oprit să-l faci numai pentru că nu este permis.” (Ovidiu) Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cercetează mai Întîi propriile tale cusururi.” (Menander) De fapt, nimeni nu este perfect ca să aibă dreptul să-l acuze pe altul. Însă cel care, după ce a greșit, a avut puterea de a se Îndrepta, are apoi dreptul moral de a acuza. * „Ai comis un păcat, cînd te-ai oprit să-l faci numai pentru că nu este permis.” (Ovidiu) Înseamnă că cel În cauză consideră că În intenția sa este liber să comită orice păcat. Însă și intenția este un păcat - evident
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
răspunde de norocul nostru, pentru a putea răspunde de ceea ce vom face.” (La Rochefoucauld) Cel care este Înzestrat, de exemplu, cu daruri sufletești are obligația morală de a fi exigent cu el Însuși. * „Cine se Învinuiește singur nu poate fi acuzat de către altul.” (P. Syrus) Ce mărturie mai clară poate fi, decît cea a propriei conștiințe? * „Orice faci să fie astfel, ca și cum cineva te-ar privi; singurătatea ne Îndeamnă spre toate relele.” (L.A. Seneca) „Singurătatea” nu va reprezenta un factor de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
declarau dragostea una alteia. Până în anul 1652, regina Cristina s-a dedicat problemelor statului, dar odată cu sosirea carismaticului trimis special al Spaniei, Don Antonio Pimentel de Prado, treburile imperiului au fost lăsate pe locul al doilea. Cei doi au fost acuzați că ar fi avut o relație amoroasă, lucru dezmințit de către Regină. În realitate, Cristina plănuia de ceva timp să abdice, mai ales că trăia într-o țară protestantă, iar convingerile sale profund catolice nu corespundeau intereselor imperiului. Deoarece avea nevoie
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
de clerici, care priveau această situație ca fiind momentul potrivit pentru a face comentarii, cu toată nepolitețea și virulența pe care o considerau necesară, față de acțiunile conducătorilor lor. Regele, furios, a ordonat consiliului bisericii să se dizolve. Black a fost acuzat de sfidare, iar pedeapsa a fost stabilită de consiliul particular al regelui, care, după ce a trasat câteva soluții de compromis, l-au exilat pe preot dincolo de râul Spey și au solicitat tuturor clericilor să semneze un legământ, prin care se
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
fondul controversei privind jurământul de credință, iar autenticitatea ei nu a fost niciodată negată de către autorul regal.“ Astfel, prin intermediul lucrărilor apocrife putem înțelege de ce regele adoptase o atitudine permisivă față de crypto catolici. Probabil există multe voci care ar judeca și acuza decizia regelui de a încerca o soluție pentru rezolvarea conflictului religios. Însă nu trebuie să uitam un element important: regele dorea liniște în regat, iar tensiunile dintre diferitele culte religioase nu ar fi adus acest lucru. De asemenea, un număr
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]