KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...769 770 771 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține minte, tinere, îl voi lăsa în urmă și pe Caesar, și pe Alexandru, și pe Genghis-han

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de oamenii ei ce m-au primit cu brațele deschise. Și m-am pripășit aici, în umbra Marelui Ștefan. Aici mi-am ales pământul din urmă... Unchiule, te-am ascultat și m-au trecut fiori, spune Alexandru ștergându-și cu palmele fruntea ce mustea de broboane. Atunci... atunci, cine o să salveze Europa, Creștinătatea? Au încercat câțiva bărbați vrednici cârmuitori s-o facă, dar n-au fost ajutați. Europa e dezbinată. Atunci... atunci, se bâlbâie Alexandru copleșit, cine, cine să ridice spada

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria pe ai cărei obraji se preling lacrimi mute. Trebuia să ți-o spun... Și, de ți-am greșit, te rog să mă ierți. Altfel... altfel n-am putut face. Dacă turcii... Maria zvâcnește capul, își șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l piardă inima asta. Pușche pe limbă, unchiule! Doamne ferește! își face ea cruce. Chiribuță copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi sărută podul palmei. Maria este fâstâcită o clipă, apoi, cu fină ironie, răspunde printr-o adâncă plecăciune: Gloriosul meu Domn! Țamblac se frânge de mijloc, apoi cu salutul roman: "Ecce homo! Fortissimus athleta Christi! Morituri te salutant! Ave!" Ștefan râde și stupește în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
biciul meu! Pleci în solie la Roma, la Veneția, la Buda! Biciuiește-i! Altfel vei apăra tu "Cauza Creștinătății"!! Timpul n-așteaptă! Să miște, ce naiba?! "Vin turcii!" Zbor! strigă Ioan cu bucurie. Destul m-am scuipat! Destul mi-am dat palme că am stat ca momâia! Ce-am făcut eu, pentru Mama Moldova? Măcar cu gura... Sol mai înflăcărat care să apere "Cauza Moldovei" nici c-ai găsi! Ștefan îl îmbrățișează: Îți mulțumesc, Ioane! Fii gura mea care vorbește! Biciuiește-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu aripile frânte se cheamă... De doi ani, eu și maica adăstăm la mila Măriei tale... Am auzit vorbe, precum că părintele nostru ar fi bolnav, aproape, peste munți, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara... Cronicarii mărturisesc că în vechime chiar am fost "o singură țară". Voichițo, te-ai lămurit? Să mă privești ca pe un frate și nu ca pe un căpcăun fioros... Voichița, înseninată, își șterge obrajii cu palmele: Mă... Măria ta... n-am știut aiasta... "Aiasta"! Ați auzit "moldovanca" din ea? Iaca, v-ați aflat și rubedenii, spune Maria nu fără ironie. A șaptea spiță de la roată. După Adam și Eva, Mușatinii și Basarabii se înrudesc și cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
apusese... Se stinsese "Lumina Lumii"... Înainte de a muri, m-a chemat în cort. Nu mai putea vorbi. Mi-a zâmbit trist. Mi-a făcut un gest să mă apropii. Mi-a arătat un deget, apoi altul și altul,și altul, palma cu degetele rășchirate. Nu înțelegeam. Apoi, le-a strâns, le-a unit, le-a făcut pumn și când a lovit un scăunel de alături l-a făcut așchii. Am dat din cap: înțelesesem. "Jur!!" am strigat eu. Nu știu dacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prea mici... Am strâns din dinți și... m-am închinat vasal. Și așa ne-am târguit, ca-n oborul de vite ne-am târguit, pentru cele câteva mii de oșteni juruiți. Aista a fost prețul! și Ștefan își șterge cu palma sudoarea pe frunte. A dat Dumnezeu de ne-am unit puterile. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în jilț, la masă. Îngândurat, răstoarnă clepsidra și-i urmărește prefirarea, fir cu fir, bob cu bob. Domnul bate din palme și Chiribuță, copil de casă, ce moțăie pe pernuța lui lângă ușă, sare în picioare strigând: Slujba Domnului! Chiribuță, tu ce zici de toată comèdia aiasta? Chiribuță, ridică din umeri: Eu... eu nu știu... Nici eu... Prinde! îi aruncă Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Slujba Domnului! Chiribuță, tu ce zici de toată comèdia aiasta? Chiribuță, ridică din umeri: Eu... eu nu știu... Nici eu... Prinde! îi aruncă Ștefan un măr de pe tipsie Chiribuță îl prinde, râde și mușcă. Ștefan își proptește capul greu în palme, picotește cu ochii roșii de oboseală. Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tale... Mi-aș pune pe cap scufița fermecată ce mă face nevăzută și te-aș ocroti în luptă. Scut m-aș face, să nu te atingă sabie, nici săgeată, nici pumnal să nu te-atingă... Ștefan râde încetișor, freacă în palme un smoc de busuioc, își cufundă obrajii și-i respiră adânc aroma de sfântă buruiană. Chiar m-ai vrăjit. Trebuie să mă descânt singur, altfel e cu primejdie mare, spune pe un ton serios și stupește de trei ori în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zici Evo?... Să mușc? Piei drace! își face el cruce brusc, pune mărul la loc și-și face o cruce de întărire. "Doamne! Apără și păzește!" își spune el în gând. Voichița râde și presară flori. Ștefan își trage o palmă să alunge fermecătura. "Turcii bat la hotară și bătrânul Ștefan se pierde în adâncul a doi ochi albaștri ca marea!" continuă Ștefan să se certe. Voichița râde și gropița din obrazul stâng se adâncește făcând-o și mai fermecătoare. Îți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Pesemne, undeva, acolo sus, trebuie să fie și steaua mea... N-o cunosc. Și nici nu cred în stele. Stelele-s îndepărtate și-s reci, măcar că strălucesc. N-au ele habar de suferințele oamenilor. Cu siguranță, e "Luceafărul"! bate din palme cu bucurie Voichița. Ași... Măcar de n-ar fi una din cele "căzătoare"... O toacă prinde a bate repede-repede, apoi dangătul grav al clopotului Mirăuților ține isonul clopotelor vesele de la Sfântul Dumitru. Ce se mai aude cu principele Alexandru, acu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan îi șterge lacrimile și râsul lui o dezarmează: Liniștește-te ,Voichiță! Cum să te dau?! Nu te dau nimănui! Ești doar "Zâna mea"! "Îngerul meu păzitor"! Cum să te dau?! Cui să te dau?! Voichița își șterge lacrimile cu palmele și râde fericită: Nu mă dai?! Ce proastă sunt! Să nu mă dai nimănui! Eu... eu sunt a Măriei tale! "Ostatică"! Teamă mi-i că eu sunt "ostaticul" ostaticei mele... Voichița râde ca zurgălăii, cristalin. Cred că, într-o altă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ureche. Juga boscorodește pe înfundate: Oare?... Chiar așa făcea Cezar? "E cusută cu ață albă"... Șendrea întoarce capul să-și ascundă zâmbetul. Duma își scoate sacul și se întinde în iarbă, lângă Herman. Neamțule, zice Duma și îi arde o palmă prietenească pe spinare, gurile rele șușotesc că la Cetatea-Albă, cu boambele tale, ai dat la pește cu carne de turc. Doi galion, numai doi... Kaputt! se căinează el, cu regretul că n-a trimis la fund, mai multe. Barem să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Batista hâhâie: Altezza... Înălțimea voastră, ridere... "Înălțimea" mea? Bine ar fi... Ce-ai zice, Don Batista, de m-aș pomăzui din creștet în tălpi cu alifia domniei tale "unguento miracoloso universale"? Ce zici, trag nădejde să mai cresc olecuță? O palmă, un lat de palmă, barem... E... e posibile, unguento e miracoloso, spune el cu modestie spălându-i fața într-o cățuie de tablă. Poate mai cresc olecuță, spune Ștefan în bătaie de joc luându-se peste picior. M-am săturat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
voastră, ridere... "Înălțimea" mea? Bine ar fi... Ce-ai zice, Don Batista, de m-aș pomăzui din creștet în tălpi cu alifia domniei tale "unguento miracoloso universale"? Ce zici, trag nădejde să mai cresc olecuță? O palmă, un lat de palmă, barem... E... e posibile, unguento e miracoloso, spune el cu modestie spălându-i fața într-o cățuie de tablă. Poate mai cresc olecuță, spune Ștefan în bătaie de joc luându-se peste picior. M-am săturat ca orice mocofan să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din Apus. Împreună, vom face mare război împotriva acelor "turci cumpliți". Și, vom scăpa cu toții de sila și sabia acelor păgâni. Rugați-vă pentru izbânda Creștinătății!" Noroc c-am pecetluit tractatele celea de ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu Mateiaș. A pecetluit prietenia noastră dăruindu-mi Cetatea Ciceului: "S-o stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
l-a luat gura pe dinainte. O muscă obraznică, ce nu știa cu cine are a face, îl tot bâzâia și-l tot zădăra... "Cum?" se întreba singur, nervos, alungând musca. "Cum?" A doua oară o plesnește, dându-și o palmă. Cum?! Foarte simplu: s-o facă rumeguș și să li se dea cu lingurița, le-o întoarce Ștefan, mulțumit că le-a dat peste nas. Cu îngăduința de a pune sare au miere, după pohta inimii... Boierilor le-a pierit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mihail. Cel mai "Mare!" Ștefan râde cu poftă: Prostimea! Ea m-a procopsit. N-a avut de lucru... Mi se potrivește ca nuca-n perete. Bag-samă că nu s-au uitat prea bine la mine, spune și, hâtru, își pune palma pe creștet și-și ia măsura. Când oi face vreo boacănă din prea mult neastâmpăr, tot atât de repede o s-o sucească de-o să-mi zică "cel Rău" au "cel Cumplit"... Nu vă luați după gura prostimii, că-i cam slobodă: acu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un efort ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând de pe cap peste umerii ce se zbuciumau, peste spatele încovoiat, peste picioarele strânse sub ea... Maria zvâcni, îl îmbrățișă cu disperare, se lipi de el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot dorul îndelung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am răcnit ca o fiară! Am tăiat un tâlhar ce se prăvălise peste mine; iubitul meu unchi, Aron Petru, mă voia și pe mine "puiul de năpârcă". Am sărit de pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]