KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...770 771 772 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

I-am întins o cursă, dându-i pe la nas cu "Scaunul" mult visat. Prea flămând de putere, a mușcat momeala: chipurile "se pusese la cale un complot împotriva mea, și marii boieri îl pohteau iarăși în Scaun." Alexandru bate din palme cu bucurie, cu înfrigurare: Șobolanu' a mușcat!? L-ai tăiat! Așa-i?! L-ai tăiat! L-am zgâlțâit de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din lume!!" Îi clănțăneau dinții, guița ca un porc dus la tăiere. Puțea: se cufurise pe el de groază... Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan pășește agale, pe gânduri: Când ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vândut țara, i-am scurtat olecuță de cap. Rău îmi pare, dar ce puteam face alta? Voiam liniște în țară. Au plătit pentru faptele lor. Ceilalți, dac-au văzut că nu-i de șagă cu "diavolul" aista, și-au dat palme că s-au lăsat prostiți de un mucos, au vărsat fiere, au luat blana de oaie în spinare și, spăsiți, s-au ploconit behăind înaintea tronului. Behăiau ei, dar în sinea lor urlau ca lupii... Prea bine știu: de-aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umple ulcelele, întinzându-i una. Zi bogdaproste... Bogdaproste... Bogdaproste că la Stambul peste tot e liniște. La fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune dincolo de colinele Sucevei. Voichița intră pe ușa de taină. Tresare și se oprește. Pe palme duce o cățuie cu jăratic, din care fumegă învălătucit mireasmă de tămâie. Voichițo! Voichița face o plecăciune și murmură: Măria ta... Alexandre... Tămâiază în grabă icoana Sfintei Fecioare Maria, bolborosește: Prea curată și binecuvântată Stăpâna noastră născătoare de Dumnezeu și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă rog, unde pohtește Domnița Maria Voichița să plece? Voichița își șterge obrajii cu palmele, bolborosește: A... alungă-mă... Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă lacrimile! Peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îngână Voichița. Poate... poate n-a mai putut... Sau poate... poate n-a mai vrut să.... Între dragoste și moarte nu-i decât un pas. Eu, spune ea încetișor, abia auzit, eu știu aiasta... O țigancă mi-a ghicit în palmă: "N-o să apuci lămâița, domnișorică", așa mi-a spus. Da' mie nu-mi pasă! Prostii!! răbufnește el, brutal. Și ce?! Crezi că mi-i frică de moarte?! îl înfruntă ea. Nu-mi pasă dacă... Teribili sunteți voi, tinerii! Vă despărțiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pace secretă cu Mahomed. "O pace secretă?!" zvâcnește Ștefan lovit. Încă un pumnal împlântat în spatele Moldovei! Halal cruciați! Ștefan, furios, se vântură de la un capăt la altul al spătăriei. Boierii tac mâlc. Anafura cui... mormăie Mihail și se pleznește cu palma peste gură, dar nu se poate ține să nu le-o zică: Sictir! Ștefan răsuflă adânc, cu amărăciune: Ce de "navigatori"... Unii plutesc în aur; alții plutesc în sânge... Noi murim ca alții să întoarcă aurul cu lopata... Când ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fund, bombăne Mihail. Vistiernice! poruncește Ștefan. Treci la catastif. Datoria Moldovei către Veneția, de unde de ne-unde, s-o plătești! La datoria Veneției către Moldova tragi linie! Să le fie lor pomană sângele vărsat! "Veșnică pomenire!" Țamblac se pleznește cu palma peste frunte: Era să uit! spune și face semn lui Chiribuță ce ține pe brațe, solemn, un pachet din care desfășoară un superb val de mătase. Marele Consiliu, în semn de "nemărginită prețuire", spune el ironic, cu solemnitate, dăruiește "Măritului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
contra infides turco, un val de purpură aurită, să-și croiască Măria sa o hlamidă pe care s-o poarte în măreție, cu sănătate, la marele ospăț al izbânzii, la ceremonii, la balurile de la Curte..." Ștefan pipăie pânza, o netezește cu palma, în admirație: E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în admirație: E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor favorite. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o flegmă groasă o stupește între morminte, grijuliu să nu-și găsească pricină cu strigoiul mortului. Alexa îl consolează: Răbdărică, boier Cupcici, răbdărică... Până ți se tămăduiește pielița curului, o să ți se plinească și blăstămu', spune el și cu latul palmei își taie în scurt beregata. Cui?! Lui?! se gângăvește Cupcici speriat de moarte. Da' cui, moașă-ti?!... Văleu! De ne află Vodă, ne-mplântă în cur un par de salcie, de înflorește în mațe, cu frunze, cu rădăcini cu tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pupăză, ne-a vândut papistășimii; sapă la rădăcina pravoslavnicei noastre credințe! A ridicat episcopie catolică la Baia, îl acuză Isaia. Umblă să ne piardă! spumegă Negrilă. A boierit golănimea! Nici să-i mai arzi un bici, nu poți! Pentru o palmă, pe tine, mare boier, te târăște la pârcălăbie, cot la cot cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
l-am dibuit la vreme să-i sucim gâtul ca la un pui de găină. Și... și cine ne-a dus de nas?! se oțărăște Alexa. Un mucos! Un băiețandru căruia abia-i mijise musteața!... Îmi vine să-mi dau palme! Și într-o zi de Sântă-Măria Mare țin minte -, se făcuse slujbă mare la biserica Mirăuților, am legănat și racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou să ne meargă bine. Măria sa ne-a pohtit la mare ospăț în Cetatea Sucevei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul... nu vrea și pace!... Bine! Pleacă! Pleacă mă! Ne-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
n-ați aflat?! Ce?!... Ce?!... Sărmanul boier Cupcici... îngână Isaia jalnic, neconsolat. În noaptea aiasta chiar, în puterea nopții, l-au călcat tâlharii! L-au jefuit de scule și-apoi i-au făcut de petrecanie, spune el și cu latul palmei își taie beregata, jeluindu-l. Săracu' boier Cupcici... Ceee?!... L-au belit! Dumnezău să-l ierte... A fost un om tare cumsecade, îl căinează Isaia cu jale în glas. Nu! Nu poți să-i faci una ca aiasta, intervine Alexa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Pupa-l-aș rece, numa să lipsească dintre cei vii, se spovedește Negrilă. -Și-acu, boieri dumneavoastră, c-am ales arma, să vedem pe cine cade marea cinste s-o mânuiască. Tiii! exclamă el luminat ca prin farmec și își freacă palmele. Cum se potrivește! Paharnicul Negrilă se grijește de "sângele Domnului", iar stolnicul Alexa se grijește de "trupul Domnului"! Un bobuleț, o fărâmiță cât o buburuză aruncată în cupa cu Cotnar... Simplu! Au un prăfuleț topit într-un gustos borșâșor de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scoasă la mezat pe tarabele zarafilor din mahalaua Fanarului: Cine dă mai mult, efendi?!" După Sfânta Sofia, va fi rândul Mirăuților. În locul clopotelor de vecernie, veți auzi glasul muezinului din minarete: "Alllalllah Allah, Allah!!" În loc de binețe, vă veți ploconi cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Aferim! Salamalec efendi!" "Prieten prietenului și vrăjmaș vrăjmașului!" Vor târî oastea Moldovei în războaiele de jaf și cotropire împotriva popoarelor pașnice... Casă, muiere, fiică, fiu... nimic din ce-i "al nostru" nu va mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mateiaș adună oastea. Călăreți în galop, cu sabia însângerată, dau iureș, bat satele, târgurile, cheamă Transilvania la luptă. Dincolo de trecătoare, la Brețcu, au hotărât tabără de adunare sub comanda lui Vlad Drăculea Țepeș. Vlad mi-a scris că-l ard palmele să scoată iar sabia împotriva turcilor. Așteaptă doar porunca lui Mateiaș: "Treceți Carpații!" Cazimir se lasă el greu, dar nobilii lehi îl îmboldesc... Moldovenii, cu ungurii și cu polonezii, facem o adevărată cruciadă... Nu dăm îndărăpt, nici un pas nu dăm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un braț de pergamente și, cu o bucurie diabolică, hohotind, le aruncă în foc. Curând, izbucnește o vâlvătaie de flăcări mistuitoare, trosnitoare, urât mirositoare. Nu prețuiesc nici cât pielea pe care au fost scrise; păcat de viței, adaugă Ștefan freacându-și palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie. Boierii, în tăcere, privesc fascinați în vâlvătaia de flăcări ce umple căminul. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Constantinopolului, lămurește Țamblac. Când se slobozea o dată, bubuia de și Catapeteasma Cerului crăpa! Treizeci de boi abia de-l urnesc... Fantastic! Ce s-o alege de cetățile noastre? le căinează Vlaicu. Numai să apuce, zâmbește Ștefan mefistofelic și își freacă palmele. Aferim Mahomede! Aferim!... "Bine!... Minunat!... Fantastic!... Aferim!" îl atacă Stanciu. Nu pricep, te bucuri?! Cum să nu mă bucur?! izbucnește Ștefan. Greșeală peste greșeală... A pornit și-o să ajungă pe vipia lui Cuptor, că nu puteau veni, omenește, mai la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]