19,632 matches
-
sa soție, Welf s-a recăsătorit cu Judith de Flandra, fiică a contelui Balduin al IV-lea de Flandra și văduvă a contelui Tostig Godwinson de Northumbria. După moartea tatălui său, Azzo în 1097, Welf a căutat să intre în posesia proprietăților acestuia de la sud de Alpi, însă nu a reușit să se impună în fața mai tânărului său frate vitreg, Fulco I de Este. În 1099, Welf a participat la Cruciada din 1101, alături de Guillaume al IX-lea de Aquitania, Hugue
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
târziu uriașa navă era pregătită pentru călătoria inaugurală spre New York. Nava a acostat în portul american exact la data stabilită, având parte de o primire triumfală. La înapoiere în Anglia, stabilește recordul de viteză (30,6 noduri) și intră în posesia Panglicii albastre. La acea dată (3 septembrie 1939), "Queen Mary" deținea întâietatea cu 3 zile, 20 de ore și 42 de minute. În timpul celui de-al doilea război mondial, împreună cu RMS "Queen Elizabeth" a fost folosită la transportul a peste
RMS Queen Mary () [Corola-website/Science/325164_a_326493]
-
la transportul a peste 500 000 de soldați peste ocean, apoi ca închisoare, spital și navă bază pentru Cabinetul britanic. După război și-a reluat activitatea de transport pasageri, dar în iulie 1952 pachebotul american SS United States intră în posesia trofeului cu 36,6 noduri viteză de traversare. În urma urma naufragiului de la Cherbourg și în urma reparațiilor, capătă o vibrație la structură ce se dovedește a fi periculoasă pentru pasageri, având drept consecință pierderea unui mare număr de pasageri. Când a
RMS Queen Mary () [Corola-website/Science/325164_a_326493]
-
sa de arheologie din Statele Unite, Indiana este intervievat de doi agenți ai serviciilor secrete ai armatei americane. Aceștia îl informează că naziștii, în cercetările lor privind forța ocultă, sunt pe urmele vechiului său mentor, Abner Ravenwood, care se află în posesia unei bucăți dintr-un artefact numit Sceptrul lui Ra și că aceștia fac săpături arheologice într-un vechi oraș numit Tanis. Indiana își dă seama că naziștii fac cercetări la Tanis deoarece cred că acolo se află îngropat Chivotul Legământului
Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute () [Corola-website/Science/325198_a_326527]
-
urmă agenții îl autorizează pe Indiana să recupereze Chivotul, promițându-i că acesta va fi expus într-un muzeu. Indiana călătorește cu avionul în Nepal, unde află că mentorul său Ravenwood a murit și că medalionul de bronz este în posesia fiicei sale, Marion, fosta iubită a lui Indiana. Indiana îi oferă pentru el trei mii de dolari, plus încă două mii mai mult atunci când se întorc în Statele Unite. Hanul lui Marion este brusc atacat de un grup de asasini comandat de
Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute () [Corola-website/Science/325198_a_326527]
-
alta plină de insecte. Prin tunelurile Palatului ei ajung într-un templu subteran, unde membri ai cultului Thuggee făceau sacrificii umane închinate zeiței hinduse Kali. Cei trei descoperi că membrii Thuggee, conduși de maleficul Mare Preot Mola Ram, sunt în posesia a trei din cele cinci pietre Sankara și au înrobit copii (precum și pe Maharajah care se află sub control) pentru a săpa în căutarea ultimelor două pietre, cu care ei speră că vor putea să conducă lumea, distrugând restul religiilor
Indiana Jones și templul morții () [Corola-website/Science/325197_a_326526]
-
și-a pierdut interesul față de cele două personaje, pe care le-a înlocuit ulterior cu un alt duo, Powell și Donovan, prezent în Seria Roboților. Turner și Snead, care se consideră cei mai buni piloți ai Poștei Spațiale, intră în posesia unei nave noi cu care trebuie să facă o cursă poștală între Pământ și Venus. Nava este dotată cu un nou câmp de forță care îi permite să refracteze radiația solară, astfel încât să poată trece în siguranță la douăzeci de
Perioada Campbell () [Corola-website/Science/325226_a_326555]
-
l-a îndemnat pe Papă să adopte o politică similară. Printr-o convenție a Reichstagului din Frankfurt din 1274, Rudolf decretează că toate pământurile imperiale ce au fost pierdute după moartea lui Frederic al II-lea să se reîntoarcă în posesia coroanei imperiale. Acesta hotărâre era defavorabilă pentru Ottokar al II-lea, deaorece trebuia să renunțe la Știria, Austria și Carintia. În 1276, Rudolf l-a plasat pe Ottokar sub interdicție imperiala și a asediat Viena. Asta l-a obligat pe
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
său a fost capturat de către Eustațiu al II-lea de Boulogne. În cele din urmă, Richilde a fost schimbată cu Robert. Ca rezultat al acestor evenimente, fiul mai tânăr al Richildei, Balduin al II-lea de Hainaut a intrat în posesia comitatului de Hainaut, iar Robert a devenit conte de Flandra. De asemenea, Robert a câștigat prietenia regelui Filip I, prin aceea că i-a oferit acestuia mâna fiicei sale vitrege, Bertha de Olanda. De asemenea, între anii 1086 și 1091
Robert I de Flandra () [Corola-website/Science/324534_a_325863]
-
aproximativ 33 de ani, în anul 1120, și a fost înmormântat la Mons, fiind succedat de fiul său mai mare, Balduin al IV-lea de Hainaut. Fiul său mai tânăr, Gerard a moștenit regiunile Dodewaard și Dalen, care fuseseră în posesia mamei sale. Contesa Iolanda a deținut Haunaut prin drepturile de dotă pentru o vreme și ca regentă pentru fiul ei Balduin al IV-lea. Din căsătoria cu Iolanda, Balduin al III-lea a avut următorii copii:
Balduin al III-lea de Hainaut () [Corola-website/Science/324548_a_325877]
-
îndreptau spre Ierusalim. Robert a constituit partea centrală în timpul confruntării de la Ascalon din 12 august, care a marcat o nouă victorie a cruciaților. Cu toate acestea, continuau neînțelegerile dintre Godefroy de Bouillon și Raymond de Saint-Gilles, de această dată asupra posesiei asupra Ascalonului, astfel încât orașul a rămas pentru moment necapturat. La sfârșitul lunii august 1099, Robert al II-lea s-a întors în Europa, alături de Robert Curthose și de Raymond de Saint-Gilles. Pe drumul de întoarcere, ei au cucerit Latakia (Laodiceea
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
o moștenire de 5 milioane de dolari. Nathan Garrideb fusese contactat anterior de un alt bărbat, John Garrideb din Kansas, care i-a spus că ei trebuie să găsească un al treilea bărbat cu același nume pentru a intra în posesia unei moșteniri de 15 milioane de dolari. Garrideb-ul american vine să-i vadă pe Holmes și Watson la locuința lor din 221B Baker Street și nu este prea bucuros de faptul că Nathan Garrideb a implicat un detectiv. Garrideb, care
Aventura celor trei Garrideb () [Corola-website/Science/324557_a_325886]
-
a solicitat un titlu nobiliar pentru noul său vasal normand. Acesta i-a fost acordat, iar Rainulf Drangut a devenit astfel în mod oficial conte de Aversa, ca vasal al principatului de Salerno. Guaimar a pornit imediat să preia în posesie noul său principat de Capua. La 15 august, el a cucerit Rocca Vandra, pe care a oferit-o abației de Montecassino. Între timp, normanzii din Aversa pacificau valea râului Sangro. După ce Pandulf al IV-lea a fugit la Constantinopol pentru
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
este la 27 mai 1871 când Inginerul Hotarnic Sc.Stravoleanu (echivalentul directorului Oficiului de cadastru și Publicitate imobiliară) cu nr. 116 îi comunică primarului comunei Ogrezeni un exemplar din documentația privind delimitarea administrativ teritorială și îl îndeamnă a pune în posesie cu terenul la care erau îndreptățiți pe locuitorii comunei beneficiari ai legii de împroprietărire de la 1864. Dintre aceștia : A." 22 de capi de familie proprietari cu câte patru vite de muncă primesc în proprietate câte 10 pogoane și 427 de
Ogrezeni, Giurgiu () [Corola-website/Science/324595_a_325924]
-
1891 începerea lucrărilor la noua biserică a satului. Anul 1897 aduce demolarea vechii biserici de lemn, ocazie cu care, materialul rezultat este împărțit între cei care au cărat materialele de construcție pentru biserica de zid, nou construită. Asfel ajunge în posesia lui Iosip Pintea o parte din vechea biserică, care este folosită pentru a ridica o anexă gospodărească, un ""grăjdoi"" care a rezistat mai bine de un secol în curtea urmașului lui Iosip Pintea, anume Todor Pintea, până spre sfârșitul anului
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
absolut nici un drept să stabilească prin orice mijloace, vreo așezare permanentă în Insulele Malvine. Acestea sunt drepturile pe care Republica Argentina le-a moștenit din partea Spaniei în 1810. În 1820, comandantul fregatei La Heroína, Don David Jewett, a intrat în posesia insulelor Malvine, în calitate de reprezentant al guvernului argentinian. În 1823, guvernul din Buenos Aires a numit guvernator al Insulelor Malvine pe Don Pablo Areguati, concesionând insulele unor familii argentiniene, în vederea creșterii bovinelor. A fost înființată așezarea Puerto Soledad, pentru ca în 1829, guvernul
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
arabe, Asad ibn al-Furat, ca și apropierea unor întăriri trimise de la Constantinopol, l-au silit pe noul comandant arab, Muhammad ibn Abi'l-Jawari, să abandoneze asediul și să se retragă în partea de sud-vest a insulei, care a rămas în posesia sarazinilor de finitiv. De acolo, ei au început cucerirea treptată a Siciliei, care a condus la căderea Siracusei după un nou asediu (desfășurat în 877-878 și a culminat cu ocuparea Taorminei în 902.
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
sub păstorirea papei Grigore și a lui Anastasie, 1404” (pe peretele nordic). Același cercetător aducea și o serie de precizări privitoare la familia ctitorilor acestui lăcaș de închinăciune. Astfel, un prim strămoș, Neacșa Teodor, obținea în 1369, confirmarea luării în posesie a satului Ribița. În anul 1404, un fiu al său Vladislav, pierdea, printr-o hotărâre a regelui Sigismund de Luxemburg, satele Mesteacăn de Jos, Mesteacăn de Sus, Ribița și Tertfalva (probabil Țebea). După câteva luni, acestea erau redobândite de către fiii
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
justifica menționarea papei Grigorie XII în textul invocat. Pentru secolul al XVI-lea, transferul edificiului către nemeșimea locală calvinizată trebuie neapărat luat în calcul, dovada constituind-o tencuirea suprafeței pictate a zidurilor; durata înstrăinării bisericii nu se cunoaște. Revenit în posesia obștii sătești, lăcașul este menționat atât în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831, cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
1052. Manșo a fost al doilea fiu al ducelui Sergiu al II-lea cu Maria, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua. Întreaga sa carieră ducala a constat în războaie deschise cu fratele său, Ioan al II-lea, pentru posesia tronului. "Chronicon Amalfitanum" (datata în cca. 1300) reprezintă o importantă sursă pentru această perioadă. În 1028, Manșo a obținut tronul împreună cu mama sa, într-o vreme în care tatăl său Sergiu și fratele său Ioan se aflau refugiați la Constantinopol
Manso al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324666_a_325995]
-
Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV-lea a numit alți duci de Spoleto. Astfel, ducatul a rămas în posesia familiei Werner (Guarnieri) de Urslingen, markgrafi de Ancona. Orașul Spoleto a fost distrus de către trupele împăratului Frederic I "Barbarossa" în 1155, însă a fost consturit imediat după aceea. În 1158, același împărat a oferit ducatul lui Welf al VI-lea
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
de Ancona. Orașul Spoleto a fost distrus de către trupele împăratului Frederic I "Barbarossa" în 1155, însă a fost consturit imediat după aceea. În 1158, același împărat a oferit ducatul lui Welf al VI-lea de Este, trecându-l astfel în posesia familiei Welfilor; la rândul său, împăratul Henric al VI-lea l-a învestit pe Conrad de Urslingen, după a cărui moarte din 1198 Spoleto a revenit papei Inocențiu al III-lea, însă în continuare a fost ocupat de Otto de
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
ducatul de Spoleto în 1057 din partea papei Ștefan al IX-lea, care îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a reușit să îl alunge pe antipapa Benedict al X-lea în 24 ianuarie. Pe parcursul domniei papale a fratelui său și a succesorilor reformatori ai acestuia, el a jucat un rol important în politica Italiei
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
Lambert I de Nantes cu Adelaida de Lombardia, fica cea mare a lui Pepin de Italia. El s-a aflat alături de tatăl său în 834 anturajul lui Lothar I, viitorul împărat. După ce împăratul Ludovic Piosul a murit, Guy a primit posesia asupra abației de Mettlach din Lotharingia în 840. Guy s-a căsătorit cu Itta (sau Ita, Itana), fiica ducelui longobard Sico de Benevento. Fiii lor au fost Lambert și Guy, amândoi viitori duci de Spoleto. În 843, Guy a intervenit
Guy I de Spoleto () [Corola-website/Science/324773_a_326102]
-
benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în cotninuare a fost alungat de acolo de către forțe trimise de la Veneția, sosite la solicitarea noului papă, Grigore al III-lea. Liutprand a fost ultimul rege longobard care să militeze pentru unitatea regatului; după el, niciun rege
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]