21,274 matches
-
sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Țarul l-a recomandat pe nepotul său drept candidat pentru noul tron iar Marea Adunare Națională l-a ales în unanimitate pe Prințul Alexandru drept Prinț al Bulgariei (29 aprilie 1879). Înainte de a ajunge în Bulgaria, Prințul Alexandru a efectuat vizite Țarului la Livadia, curților marilor puteri și sultanului; o navă de război rusă l-a transportat apoi la Varna, și, după depunerea jurământului pe noua constituție la Târnovo (8 iulie 1879) a plecat la Sofia. Pe
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
ai Rusiei, care voiau ca el să se comporte ca un "roi fainéant" și politicienii bulgari care cu certurile și violența lor au amenințat stabilitatea din Bulgaria. După încercarea de a guverna în aceste condiții, timp de aproape doi ani, Prințul, cu acordul Țarului rus, și-a asumat puterea absolută după ce a suspendat Constituția (9 mai 1881). O adunare convocată special a votat la 13 iulie 1881 pentru suspendarea constituției ultrademocratice pentru o perioadă de șapte ani. Totuși, experimentul s-a
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
Totuși, experimentul s-a dovedit fără succes, lovitura de stat monarhică a înfuriat politicienii bulgari liberali și radicali și puterea reală a trecut în mâinile a doi generali ruși, Sobolev și Kaulbars, special expediați în acest scop de la Sankt Petersburg. Prințul, după ce a încercat în van rechemarea generalilor, a restaurat constituția cu concursul tuturor politicienilor bulgari (19 septembrie 1883). Revoluția de la Plovdiv (18 septembrie 1885), care a dus la unirea Rumeliei orientale cu Bulgaria, a avut loc cu acordul lui Alexandru
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
guvernarea provinciei. Acest act a fost primit cu ostilitate de Rusia. Țarul Alexandru al III-lea i-a ordonat ministrului rus de externe, Nikolai Karlovici Giers, să protesteze oficial împotriva încălcării de către Bulgaria a tratatului de la Berlin. În anul următor, Prințul a dat dovadă de abilități militare și diplomatice. A mobilizat armata bulgară, acum lipsită de ofițeri ruși, pentru a rezista invaziei sârbe și după victoria de la Slivnitza (19 noiembrie) l-a urmărit pe regele Milan al Serbiei până la Pirot. Deși
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
mobilizat armata bulgară, acum lipsită de ofițeri ruși, pentru a rezista invaziei sârbe și după victoria de la Slivnitza (19 noiembrie) l-a urmărit pe regele Milan al Serbiei până la Pirot. Deși intervenția Austriei a protejat Serbia de consecințele înfrângerii, succesul Prințului Alexandru a pecetluit unirea cu Rumelia orientală. Bucureștiul a fost ales ca loc al tratativelor de pace datorită neutralității păstrate de guvernul român și implicării sale cu ajutoare umanitare. Pacea de la București poate fi considerată, astfel, un succes al diplomației
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
umanitare. Pacea de la București poate fi considerată, astfel, un succes al diplomației române. Tratatul de pace s-a încheiat la 19 februarie/3 martie 1886. După lungi negocieri cu sultanul Abdul Hamid al II-lea acesta l-a numit pe Prințul Bulgariei guvernator-general al provinciei pentru cinci ani (5 aprilie 1886). Acest aranjament i-a scăzut mult din popularitatea în rândul bulgarilor în timp ce nemulțumirile au început să crească în rândul ofițerilor care se considerau nedreptățiți în distribuirea recompenselor după încheierea campaniei
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
în rândul bulgarilor în timp ce nemulțumirile au început să crească în rândul ofițerilor care se considerau nedreptățiți în distribuirea recompenselor după încheierea campaniei. S-a format un complot militar iar în noaptea de 20 august 1886 conspiratorii l-au obligat pe Prinț în palatul său din Sofia să semneze abdicarea. Apoi l-au transportat la Reni și l-au predat autorităților ruse care i-au permis să plece la Lemberg. El a revenit repede în Bulgaria ca rezultat al succesului contra-revoluției condusă
Alexandru, Prinț al Bulgariei () [Corola-website/Science/322753_a_324082]
-
lui Struensee și a reginei Caroline Mathilde la 17 ianuarie 1772, și după executarea lui Struensee și pizonieratul mamei sale, ea a fost crescută la curtea daneză, la Palatul Christiansborg din Copenhaga împreună cu fratele ei cu trei ani mai mare, Prințul Moștenitor Frederic, sub supravegherea fostei regine Juliane Marie. Louise Augusta și fratele ei au avut o relație foarte strânsă întreaga viață, și la cererea acestuia ea a fost de acord să se căsătorească, în ciuda faptului că ea nu a avut
Prințesa Louise Auguste a Danemarcei () [Corola-website/Science/322760_a_324089]
-
ar fi fost avantajos să aranjeze o căsătorie timpurie și să se căsătorească în interiorul familiei regale. Strămoșii viitorul ei soț, bunica din partea mamei, bunica paternă și străbunica paternă au fost contesa de Reventlow, contesa de Danneskiold-Samsoe și contesa de Ahlefeldt-Langeland. Prințul avea strânse legături cu toate familiile importante ale înaltei nobilimii daneze. În primăvara anului 1785, Ducele Frederic Christian al II-lea, în vârstă de 20 de ani, a sosit la Copenhaga. Logodna a fost anunțată, și, un an mai târziu
Prințesa Louise Auguste a Danemarcei () [Corola-website/Science/322760_a_324089]
-
ca succesor la tronul suedez, în cele din urmă fiind ales fratele mai mic al acestuia, Christian August de Slesvig-Holsten-Sønderborg-Augustenborg; Christian August a murit la scurt timp și apoi a fost ales ca succesor Jean-Baptiste Bernadotte, mareșal al Franței și Prinț de Ponte Corvo. Relația dintre soți s-a deteriorat și Frederic Christian a încercat să limiteze în mod legal influența ei asupra viitorului copiilor lor. El a murit la 14 iunie 1814 iar Louise Augusta a preluat controlul asupra moșiei
Prințesa Louise Auguste a Danemarcei () [Corola-website/Science/322760_a_324089]
-
Henri Jules de Bourbon, Prinț de Condé (29 iulie 1643 - 1 aprilie 1709) a fost "Prinț de Condé" din 1686 până la decesul sau. La sfârșitul vieții a suferit de licantropie și a fost considerat nebun. Henri Jules a fost fiul cel mare al Prințului de
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
Henri Jules de Bourbon, Prinț de Condé (29 iulie 1643 - 1 aprilie 1709) a fost "Prinț de Condé" din 1686 până la decesul sau. La sfârșitul vieții a suferit de licantropie și a fost considerat nebun. Henri Jules a fost fiul cel mare al Prințului de Condé, Ludovic al II-lea și a soției acestuia, Claire-Clémence de
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
Bourbon, Prinț de Condé (29 iulie 1643 - 1 aprilie 1709) a fost "Prinț de Condé" din 1686 până la decesul sau. La sfârșitul vieții a suferit de licantropie și a fost considerat nebun. Henri Jules a fost fiul cel mare al Prințului de Condé, Ludovic al II-lea și a soției acestuia, Claire-Clémence de Maillé. A fost singurul moștenitor al enormei averi și a proprietăților Condé. Mama sa, Prințesa Claire-Clémence de Maillé-Brézé, era nepoata cardinalului Richelieu. A fost botezat la biserică Saint-Sulpice
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
în timp ce tatăl lui era duce d'Enghien, el a fost cunoscut la curte drept duce d'Albret. După decesul bunicului său, el a moștenit titlul de duce d'Enghien. Ca membru al casei regale de Bourbon, el s-a nascut prinț de sânge. De-a lungul celei mai mari părți a vieții sale, Henri Jules a fost instabil mental. El a fost un om scund, urât, desfrânat și brutal, nu numai "repulsiv în aparență" ci "blestemat cu un temperament atât de
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
d'Orléans, fiica lui Gaston d'Orléans. Totuși, căsătoria nu s-a materializat. În cele din urmă s-a căsătorit cu Prințesa Palatina Anne Henriette în capelă de la Palatul Louvre din Paris, în decembrie 1663. Mireasă era fiica lui Eduard, Prinț Palatin. Mama ei era Anna Gonzaga. Cuplul a avut zece copii. Tânără prințesa a fost remarcată pentru natură ei pioasa, generoasă și de caritate. Mulți la curte au lăudat-o pentru atitudinea ei foarte susținută față de soțul ei dezagreabil. În ciuda
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
Guenani sau Mademoiselle de Châteaubriant. Ea a fost recunoscută în 1693 când ea avea 25 de ani. Julie a murit la 10 martie 1710, la vârsta de 43 de ani. Henri Jules a fost succedat de singurul său fiu, Louis, Prinț Condé.
Henri Jules, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322766_a_324095]
-
(1 februarie 1666 - 22 februarie 1732) a fost fiica lui Henri Jules, Prinț de Condé și a prințesei bavareze Anne Henriette. Ca membră a casei regale Casă de Bourbon, a fost prințesa de sânge. Ea împreună cu soțul ei au fost monarhi titulari ai Poloniei în 1697. s-a născut la Hôtel de Condé
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
regale Casă de Bourbon, a fost prințesa de sânge. Ea împreună cu soțul ei au fost monarhi titulari ai Poloniei în 1697. s-a născut la Hôtel de Condé din Paris la 1 februarie 1666 că fiica a lui Henri Jules, Prinț de Condé, atunci Duce de Bourbon și a soției acestuia, Anne Henriette de Bavaria. A fost numită după soția regelui Ludovic al XIV-lea. Din partea tatălui, ea era descendentă din casă regală franceză de Bourbon iar din partea mamei, din regalitatea
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
din casă regală franceză de Bourbon iar din partea mamei, din regalitatea engleză și Casa de Nassau. La naștere a primit titlul onorific de "Mademoiselle de Bourbon." În 1685, fratele ei mai mare, Louis de Bourbon, Duce de Bourbon (mai tarziu Prinț de Condé), s-a căsătorit cu fiica naturală și recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea, Louise Françoise de Bourbon; În 1692, sora ei, Anne Louise Bénédicte de Bourbon, s-a căsătorit cu cumnatul fratelui lor, Ducele de Mâine; În
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
a căsătorit cu cumnatul fratelui lor, Ducele de Mâine; În 1718, sora ei, Mărie Anne de Bourbon, s-a căsătorit cu Ducele de Vendôme, un strănepot al regelui Henric al IV-lea al Franței. Ea trebuia să se căsătorească cu prințul italian Emmanuel Philibert de Savoia. La acest plan s-a opus Ludovic al XIV-lea al Franței care dorea că Emmanuel Philibert să se căsătorească cu o prințesă franceză, acordându-i poziția de moștenitor al Ducatului de Savoia. Mai tarziu
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
acordându-i poziția de moștenitor al Ducatului de Savoia. Mai tarziu el s-a căsătorit cu Maria Angela Caterina d'Este, fiica generalului Borso d'Este. La 22 ianuarie 1688, la Palatul Versailles, Marie-Thérèse s-a căsătorit cu François Louis, Prinț de Conți, șeful Casei de Bourbon-Conti. Mireasă era îndrăgostită de soțul ei însă atenția lui era îndreptată în altă parte. Era bine cunoscut la curte că avea o relație cu cumnată soției sale, Ducesa de Bourbon, si de asemenea se
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
altă parte. Era bine cunoscut la curte că avea o relație cu cumnată soției sale, Ducesa de Bourbon, si de asemenea se spunea despre tendințele lui homosexuale. În 1697, Ludovic al XIV-lea a oferit tronul Poloniei soțului Mariei Thérèse. Prințul de Conți a plecat în Polonia pentru a inspecta posibilul sau nou regat în timp ce soția lui a rămas în Franța; între timp Prințesa de Conți a devenit regina titulara a Poloniei iar soțul ei rege. Prin votul exprimat de poporul
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
În 1713, fiica ei Mărie Anne s-a căsătorit cu Louis Henri, Duce de Bourbon, fiul fostei metrese a soțului ei, Prințesa de Condé (fosta Ducesa de Bourbon). În aceeași zi, la Versailles, într-o dublă ceremonie, fiul ei, noul Prinț de Conți, s-a căsătorit cu un alt copil al Prințesei de Condé, Louise Élisabeth de Bourbon, care a preluat titlul pe care Mărie Thérèse l-a deținut timp de aproape 30 de ani. În 1720, fiica ei Mărie Anne
Marie Thérèse de Bourbon () [Corola-website/Science/322767_a_324096]
-
Louis Joseph de Bourbon (9 august 1736 - 13 mai 1818) a fost Prinț de Condé din 1740 până la decesul său. Ca membru al Casei de Bourbon, a deținut prestigiosul rang "Prince du Sang". A fost singurul fiu al lui Louis Henri, Duce de Bourbon (1692-1740) și al soției sale, Caroline de Hesse-Rotenburg (1714-41
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
al Casei de Bourbon, a deținut prestigiosul rang "Prince du Sang". A fost singurul fiu al lui Louis Henri, Duce de Bourbon (1692-1740) și al soției sale, Caroline de Hesse-Rotenburg (1714-41). Ca membru al Casei regale de Bourbon a fost prinț de sânge. Tatăl său a fost fiul cel mare al lui Louis de Bourbon, Prinț de Condé și a soției sale, Louise Françoise de Bourbon, fiica regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan. În timpul vieții
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]