19,897 matches
-
primește de asemenea un titlu echivalent, însă nu și soțul unei Prințese Moștenitoare. Regele Gustav al III-lea a restabilit o tradiție din timpul lui Gustav Vasa și din epoca medievală prin acordarea moștenitorilor la tron titluri de duce ale provinciilor suedeze. Diferența dintre titlurile ducale din epoca lui Gustav Vasa și cele acordate de Gustav al III-lea este că cele actuale sunt titluri de curtoazie neereditare acordate la naștere. Începând cu 1980, acestea sunt acordare tuturor moștenitorilor regali, fie
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
și sunt la dispoziția monarhului, aranjament care există de la începutul secolului al 19-lea. Există de asemenea și reședințe care sunt deținute în mod privat de către familia regală, precum Palatul Solliden, situat pe insula Öland, o cabană în Storlien în provincia Jämtland și Vila Mirage în Sainte-Maxime în sudul Franței (inițial cumpărată de Prințul Bertil). Palatul Regal ("Kungliga slottet"), cunoscut și sub numele de Palatul din Stockholm, este reședința oficială a regelui. Palatul regal este localizat pe insula Stadsholmen (Insula orașului
Monarhia în Suedia () [Corola-website/Science/336438_a_337767]
-
(n. 28 august 1968, Cascina, Provincia Pisa) este un fost scrimer italian specializat pe floretă, campion olimpic la Atlanta 1996, dublu campion mondial pe echipe în 1990 și în 1994 și campion european pe echipe în 1999. Fratele său mai mare, Marco, era în aceeași clasă
Alessandro Puccini () [Corola-website/Science/336495_a_337824]
-
președintele fondator al Partidului Democrat Kurd. Barzani a condus lupta națională armată pentru autonomia poporului kurd în Iran și mai ales în Irak. Născut în 1903 în satul Barzan,din nordul Kurdistanului irakian, care în acea vreme făcea parte din Provincia Mosul din Imperiul Otoman. Familia sa este una din cele mai mari din regiune și aparține ordinului religios sufit Naqshabandi. Mustafa era nepot al șeicului Said Barzani și al cincilea fiu al șeicului Muhammad Barzani, care a murit la scurt
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
, prescurtat în română de obicei ca Salustiu (86 - c. 35 î.Hr.), a fost un istoric și politician roman, și "novus homo" dintr-o familie plebee din provincie. Salustiu s-a născut la Amiternum în țara sabinilor și a fost un "popularis", un adversar al vechii aristocrații romane, de-a lungul carierei sale, și mai târziu, un partizan al lui Iulius Cezar. Salustiu este cel mai cunoscut istoric
Gaius Sallustius Crispus () [Corola-website/Science/336524_a_337853]
-
naștere. Michael Grant susține cu prudență că nașterea lui Salustiu ar fi avut loc în anii 80 î.Hr. Nu există informații despre părinții sau familia lui Salustiu, cu excepția mențiunii lui Tacitus despre sora lui. "Sallustii" erau o familie nobilă din provincie de origine sabină. Ei aparțineau ordinului ecvestru și aveau cetățenia romană. În timpul Războiului Social părinții lui Gaius s-au ascuns în Roma, pentru că Amiternum era sub amenințarea unui asediu al triburilor italice rebele. Din această cauză se poate ca Salustiu
Gaius Sallustius Crispus () [Corola-website/Science/336524_a_337853]
-
armatelor lui Pompei în bătălia de la Thapsus. Salustiu nu a participat în mod direct la operațiunile militare, dar a comandat câteva nave și a organizat aprovizionarea prin Insulele Kerkennah. Ca recompensă pentru serviciile sale, Salustiu a fost numit guvernator al provinciei Africa Nova — nu este clar din ce motiv: Salustiu nu era un general priceput, iar provincia era militarizată în mare parte, aici aflându-se trei legiuni. Mai mult decât atât, urmașii săi ca guvernatori au fost militari experimentați. Cu toate
Gaius Sallustius Crispus () [Corola-website/Science/336524_a_337853]
-
militare, dar a comandat câteva nave și a organizat aprovizionarea prin Insulele Kerkennah. Ca recompensă pentru serviciile sale, Salustiu a fost numit guvernator al provinciei Africa Nova — nu este clar din ce motiv: Salustiu nu era un general priceput, iar provincia era militarizată în mare parte, aici aflându-se trei legiuni. Mai mult decât atât, urmașii săi ca guvernatori au fost militari experimentați. Cu toate acestea, Salustiu a gestionat cu succes organizarea aprovizionării și transportului, iar aceste calități ar fi putut
Gaius Sallustius Crispus () [Corola-website/Science/336524_a_337853]
-
convulsii și experimente violente; dimpotrivă, printr-o stăpânire de sine și printr-o luciditate consecventă stării de grație pe care o consemnează, poetul ia pieptiș cărările vieții și ale destinului literar proiectând în albia anonimatului, motive și interogații ale spațiului provinciei pe care eul creator le cerne în pagină, fie sub forma ‘exercițiilor de transparență' și răbdare, fie sub forma insomniilor, a uitării și oboselii de mai târziu. Luând drept martori și confidenți pe Lucrețiu, Horațiu și Eschil pe care i-
Ioan Moldovan (scriitor) () [Corola-website/Science/333451_a_334780]
-
El era, de asemenea, un consilier fiscal bogat dintr-o familie grecească care se mutase din Cipru în secolul al XVI-lea. Fini a plătit marea sumă de 120.000 de ducați pentru palat și pentru alte bunuri imobiliare din provincie. Familia Fini a contribuit mult la decorarea clădirii și a restaurat palatul de mai multe ori. Proiectul palatului Flangini Fini este, în general, atribuit lui Alessandro Tremignon, datând din jurul anului 1688. Tremignon a lucrat mult pentru familia Fini. Cu toate
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
fost ocupat mai întâi de către trupele germane și apoi de către americani. După război, hotelul a rămas în stare de degradare, fiind realizate doar reparații minore. Familia Ivancich a păstrat dreptul de proprietate până în 1972, când proprietatea a fost achiziționată de către provincia Veneția, apoi transferată regiunii Veneto, care a început lucrări intense de renovare. Palatul a fost restaurat de către arhitectul Luciano Parenti pentru regiunea Veneto. Renovarea a încercat să restabilească organizarea interioară originală, care fusese mult modificată de-a lungul anilor. Aceasta
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
exterioară a fost curățată și restaurată pentru a evidenția elementele arhitecturale originale. De la intrarea în palat dinspre Canal Grande se trece prin Sala Armelor. Ea este decorată cu steme vechi ale localităților din regiunea Veneto și simboluri ale celor șapte provincii, precum și cu lucrări ale artiștilor contemporani din Veneto. O statuie din ghips a unui leu, simbol al Republicii Venețiene, se află în centrul camerei. Primul etaj al clădirii este "Piano nobile" cu camere de primire pentru oaspeți și delegații. Pe
Palatul Ferro Fini () [Corola-website/Science/333467_a_334796]
-
instituit regimul mareșalului Pétain, familia a părăsit Franța și a plecat succesiv în Spania, Portugalia, înainte de a părăsi continentul pentru Statele Unite, unde a ajuns la 27 iulie. Pentru că prinții nu stăpâneau complet limba engleză, familia s-a stabilit în Quebec, provincie francofonă, unde copiii au putut vorbi în franceză. În timpul războiului, Carl Ludwig și fratele său mai mare Felix au servit ca voluntari în batalionul 101 infanterie al armatei Statelor Unite. La 17 ianuarie 1950, la Belœil s-a căsătorit cu Prințesas
Carl Ludwig de Habsburg-Lorena () [Corola-website/Science/333521_a_334850]
-
Sf. Ioan al lui Dumnezeu care l-a declarat azil central de ambe sexe al Veneției, Dalmației și Tirolului. În anii 1805-1814, francezii au trimis pe Sân Servolo pe unii soldați ai Imperiului Napoleonian. După unificarea Regatului Italiei în 1866, provincia Veneția a devenit responsabilă cu administrarea azilurilor, realizând mai multe schimbări instituționale. În 1932, azilurile centrale venețiene Sân Servolo și Sân Clemente au fost numite spitale psihiatrice. În 1978 a fost aprobată Legea 180/1978, promovată de medicul venețian Franco
San Servolo () [Corola-website/Science/333516_a_334845]
-
1932, azilurile centrale venețiene Sân Servolo și Sân Clemente au fost numite spitale psihiatrice. În 1978 a fost aprobată Legea 180/1978, promovată de medicul venețian Franco Basaglia, care a dus la închiderea spitalelor de psihiatrie. În anul următor, guvernul provinciei Veneția a stabilit pe insula "Istituto per le Ricerche e gli Studi sull'Emarginazione Sociale e Culturale" (Institutul de Cercetare și Studii a Marginalizării Sociale și Culturale) pentru a păstra documentele legate de istoria spitalul de psihiatrie. Începând din anii
San Servolo () [Corola-website/Science/333516_a_334845]
-
a stabilit pe insula "Istituto per le Ricerche e gli Studi sull'Emarginazione Sociale e Culturale" (Institutul de Cercetare și Studii a Marginalizării Sociale și Culturale) pentru a păstra documentele legate de istoria spitalul de psihiatrie. Începând din anii 1990, provincia Veneția, proprietara insulei, a transformat clădirea într-un centru de promovare multiculturală. Proiectul a fost realizat în anul 1995 prin colaborarea între Venice Internațional University și zece universități din întreaga lume. De asemenea, este demnă de remarcat floră bogată din
San Servolo () [Corola-website/Science/333516_a_334845]
-
est. Sub conducerea pecenegului Osul (sau Oslu), triburile pecenege din Moldova și Transilvania au intrat în Regatul Ungariei (zona Transilvania, Sălaj, Bihor). Invadatorii forțează "Poarta Meseșului", distrug întăriturile și ajung la cetatea "Biharea" pe care o asediază. Este atacată și provincia Nirului („Nyírség”). Prada de război conține și prizonieri printre care fiica episcopului din Oradea. La întoarcerea spre baza de plecare, invadatorii sunt atacați la Chiraleș de armata regelui maghiar Solomon. Transilvania nu era ocupată în întregime la acea dată și
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
au început munca la piramidă cu cântec și veselie, considerând totul o misiune sacră, dar după ani de trudă, cântecul a fost înlocuit de durere și de biciul soldaților faraonului. Prințesa Nellifer (Joan Collins) sosește în Egipt ca ambasadoare a provinciei tributare a Ciprului. Afirmând că provincia sa este săracă și nu mai poate plăti tribut, se oferă pe ea însăși în locul tributului. Ea devine a doua soție a faraonului. Nellifer îl întreabă pe Khufu dacă într-adevăr are așa de
Ținutul faraonilor () [Corola-website/Science/331061_a_332390]
-
cântec și veselie, considerând totul o misiune sacră, dar după ani de trudă, cântecul a fost înlocuit de durere și de biciul soldaților faraonului. Prințesa Nellifer (Joan Collins) sosește în Egipt ca ambasadoare a provinciei tributare a Ciprului. Afirmând că provincia sa este săracă și nu mai poate plăti tribut, se oferă pe ea însăși în locul tributului. Ea devine a doua soție a faraonului. Nellifer îl întreabă pe Khufu dacă într-adevăr are așa de mult aur pe cât afirmă, astfel încât i
Ținutul faraonilor () [Corola-website/Science/331061_a_332390]
-
participe în calitate de consilier juridic la Conferința de la San Francisco din 1945 prin care a fost fondata Organizația Națiunilor Unite. În același an a devenit membru al Partidului Popular Republican (tr. Cumhuriyet Halk Partisi, CHP) și a fost ales reprezentant al provinciei Kocaeli în Parlament. În 1949 a devenit Ministru al lucrărilor publice și ulterior Vice-Prim Ministru. Erim a fost căsătorit cu Kamile Erim-Née Okutman și a avut doi copii, Ișık Erim și Ișıl Onalp-née Erim. În prezent are cinci nepoți și
Nihat Erim () [Corola-website/Science/331067_a_332396]
-
a condus delegația pentru redactarea Constituției Ciprului în 1959. După negocieri, a continuat să facă parte din comisia de negociere pentru problema cipriotă din cadrul Organizației Națiunilor Unite. După lovitura de stat militară din 1960, a fost reales ca reprezentant al provinciei Kocaeli în Parlament. În această perioadă a fost contra candidatul lui Ismet Inönü în interiorul partidului, conflict care a dus la expulzarea sa în 1962. A fost reales în comitetul de conducere al partidului. Între 1961 și 1970 a fost ales
Nihat Erim () [Corola-website/Science/331067_a_332396]
-
un alt cabinet la 11 Decembrie 1971. Deoarece a pierdut o bună parte din majoritatea parlamentară, a fost nevoit să demisioneze în aprilie 1972, invocând probleme medicale. La 22 mai 1971 demisia sa a fost acceptată și Ferit Melen, reprezentantul provinciei Van, l-a înlocuit. În timpul mandatului său a contribuit la fondarea unui departament din cadrul Ministerului educației responsabil cu organizarea culturii, ce urma să devină Ministerului culturii și turismului. În acest context, l-a numit pe Talat Halman, cunoscut jurnalist și
Nihat Erim () [Corola-website/Science/331067_a_332396]
-
Ibn Haldun "Prolog-Muqqadima". Comisia "Meclis-i Ali-i Tanzimat" este transformată în "Meclis-i Ahkam-ı Adliyye" iar Ahmet Cevdet scrie regulamentul de funcționare al comisiei. În anul 1863 este numit în funcția de Kadıasker (judecător militar) al Rumeliei și este trimis să inspecteze provincia Bosnia. După un an și jumătate petrecut acolo este trimis la Kozan. Este medaliat cu Medalia Osmaniye - Gradul Doi. Până la el niciun membru al clasei de ulemale nu primise acestă medalie. Următoarea funcție ar fi fost aceea de Mare Muftiu
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
715-717). În timpul domniei lui au apărut primele semne a ceea ce mai târziu aveau să devină facțiuni politice în toată regula între trupele siriene. Pentru a combate acest fenomen, el a încercat să curețe trupele, delegând noi oameni pe pozițiile din provincie din tot imperiul și menținând constant armatele în campanii. Succesorul lui Sulayman ibn 'Abd al-Malik a fost verișorul acestuia, Umar ibn 'Abd al-'Aziz (717-720). El era văzut ca o persoană extrem de pioasă care a încercat să oprească excesele fiscale
Marwanizii () [Corola-website/Science/331077_a_332406]
-
a folosit drept pretext comportamentul nepios al lui Walid ibn Yazid, astfel sfârșindu-se linia dinastică a marwanizilor în califatul Omeiad. Marwanizii au transformat califatul într-un imperiu centralizat aproape în întregime. Imperiul în plină expansiune a fost împărțit în provincii ce erau și ele împărțite mai apoi pe sectoare, fiecare nivel administrativ având un oficial responsabil. La cel mai înalt nivel erau guvernatorii de provincie, iar responsabilitățile erau cel mai adesea împărțite între un oficial militar și un oficial administrativ
Marwanizii () [Corola-website/Science/331077_a_332406]