19,865 matches
-
inc]p]tanarea, mândria, aroganță, vanitatea și impetuozitatea. Cea mai cunoscut] și mai relevant] analiz] în acest sens o constituie ierarhia celor zece acțiuni negative, strâns legate de cele trei surse ale r]ului: uciderea, furtul, pl]cerile necuviincioase ale simțurilor, vorbirea mincinoas], calomnia, bârfa, precum și l]comia, r]utatea și judecată greșit]. Buddha nu a cerut oamenilor doar s] se p]zeasc] de aceste manifest]ri ale r]ului, ci s] și practice virtuțile morale. Potrivit analizei efectuate de c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
practic al eticii Esență valorilor etice budiste se reg]sește în urm]toarele cinci norme de conduit]: a nu ucide și a nu face nici un r]u vreunei ființe; a nu fură; a nu tolera în mod greșit pl]cerile simțurilor; a nu minți; a renunța la b]utur]. Aceste norme constituie condițiile indispensabile unei vieți decente și ale form]rii unei comunit]ți solide. Respectul pentru viat] și proprietate, adoptarea unui stil de viat] care s] resping] pl]cerile exagerate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
iar conduc]torii nu recunosc și nu stabilesc modul de îndeplinire a acestora, nu putem vorbi despre o orientare bazat] pe roluri, propus] de conduc]torii înțelepți str]vechi. Așa cum reiese din anumite pasaje, Confucius nu a promovat intuiția interpretativ] (simțul interpretativ, pe care el însuși îl cultiva sub apelativul de ren). Deși folosea termenul în mod frecvent, este cunoscut] reținerea să în a-l defini cu exactitate. Că r]spuns la frustrarea discipolilor s]i, Confucius a f]cut referire
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
alte criterii. Altfel spus, suntem de acord c] orice hoț este om, dar deosebim execuțiile (uciderea hoților), de crime (omuciderea). Teoriile acestei școli susțineau și faptul c] limbajul are sens atâta timp cât este bazat pe cunoașterea realit]ții. Dat fiind bunul simț și existența asem]n]rilor și a deosebirilor exterioare, metodele de utilizare a denumirilor pot fi construite pe baza unei realit]ți exterioare constante. În acest sens, noua școal] a lansat o teorie care îmbin] realismul lingvistic cu cel etic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
virtute” între „viciile” de exces și defect corespunz]toare. Curajul va ține de g]sirea echilibrului dintre fric] și încredere; moderația se afl] între indulgent] excesiv] și insensibilitatea complet] în fața pl]cerii; spiritul, între mojicie și o lips] total] a simțului umorului ș.a.m.d. El subliniaz], de asemenea, în mai mare m]sur] decât Platon, cât de dificil va fi s] se pun] în aplicare aceste descrieri și, în general, cât de imprecis] poate fi o științ] a eticii. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pornind de la câteva premise, de a cunoaște ceea ce nu este dependent de revelație, ei pot s] ajung] la niște concluzii legate de conduită corect]. Conform celei de-a doua interpret]ri, înzestrarea relevant] este cea a unei facult]ți a simțului moral cu ajutorul c]reia, oamenii pot s] intuiasc] ceea ce este bine și r]u. Împrumutând din vocabularul teoriilor mai târzii, putem s] descriem aceste perspective ca fiind „raționalist]”, respectiv „intuiționist]”. Dup] introducerea termenului de c]tre Sfanțul Ieronim (347-420), scriitorii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a sustinut c] oamenii posed] o facultate moral] care le permite s] își judece singuri motivele. Oamenii sunt virtuoși atunci cand acționeaz] pe baza motivelor pe care le aprob], acestea fiind numai motivele de natur] benevolent] sau sociabil]. Shaftesbury consider] c] simțul moral trebuie s] ne ghideze chiar și în recunoașterea poruncilor divine spre deosebire de cele care vin de la demoni. Morală a devenit astfel o extensie a sentimentelor umane. Secolul al XVIII-lea a fost martorul a numeroase dezbateri asupra rolului bun]voinței
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lui Kant”). Kant a promovat o versiune radical] a moralei ca expresie a naturii umane. Cel puțin un aspect central al viziunii sale a fost susținut în mod independent atât de c]tre Thomas Reid (1710-1796), fondatorul școlii scoțiene a „simțului comun” din secolul al XIX-lea, cât și de Jeremy Bentham (1748-1832), promotorul teoriei moderne a utilitarismului. Acest aspect central era credință c] oamenii obișnuiți pot obține îndrumarea potrivit] pentru acțiune aplicând în mod consistent principiile morale. Teoriile anterioare apelaser
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acceptat pe scar] larg] faptul c] un principiu de bâz] al moralei trebuie s] fie unul care poate fi folosit de c]tre toți indivizii în același mod. Thomas Reid, cel mai conservator dintre cei trei, a susținut c] morală simțului comun cuprinde acele principii care pot fi aplicate cu ușurinț] și al c]ror adev]r poate fi intuit de oricine. Știm pur și simplu c] trebuie s] îi ajut]m pe ceilalți, s] action]m drept, s] spunem adev
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pur și simplu c] trebuie s] îi ajut]m pe ceilalți, s] action]m drept, s] spunem adev]rul și așa mai departe. O sistematizare suplimentar] a acestor principii nu e posibil] și nu e nici m]car necesar]. Astfel, simțul comun și împreun] cu acestă competențele morale ale individului sunt protejate în fața sov]ielilor teoretice și a simplific]rilor. Pe baza acestei viziuni, Reid s-a pronunțat împotriva hedonismului secular pe care l-a v]zut la Hume. El a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ale individului sunt protejate în fața sov]ielilor teoretice și a simplific]rilor. Pe baza acestei viziuni, Reid s-a pronunțat împotriva hedonismului secular pe care l-a v]zut la Hume. El a dorit s] apere creștinismul, identificat acum cu simțul comun. Bentham a crezut, din contr], c] apelul la intuiție mascheaz] doar interesele personale periculoase ale celor care îl lansau. El a sustinut c] principiul s]u utilitarist - trebuie s] action]m în așa fel încât s] aducem cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
primatul comunit]ții asupra individului; 3) Apariția nihilismului și a relativismului și imporanța crescut] acordat] epistemologiei moralei. 1. Teoria utiliatrist] a lui Bentham a adus și noi întreb]ri. Principiul p]rea s] conduc] la concluzii morale care contraziceau convingerile simțului comun; în ciuda afirmației lui Bentham potrivit c]reia acesta ar putea fi folosit în luarea deciziilor, simțul comun p]rea c] presupune anumite analize pe care oamenii obișnuiți nu le puteau face. John Stuart Mill (1806-1873) a elaborat o replic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
1. Teoria utiliatrist] a lui Bentham a adus și noi întreb]ri. Principiul p]rea s] conduc] la concluzii morale care contraziceau convingerile simțului comun; în ciuda afirmației lui Bentham potrivit c]reia acesta ar putea fi folosit în luarea deciziilor, simțul comun p]rea c] presupune anumite analize pe care oamenii obișnuiți nu le puteau face. John Stuart Mill (1806-1873) a elaborat o replic] în lucrarea să din 1863, Utilitarismul. El a afirmat c] morală bazat] pe simțul comun pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în luarea deciziilor, simțul comun p]rea c] presupune anumite analize pe care oamenii obișnuiți nu le puteau face. John Stuart Mill (1806-1873) a elaborat o replic] în lucrarea să din 1863, Utilitarismul. El a afirmat c] morală bazat] pe simțul comun pe care o înv]ț]m în copil]rie reprezint] înțelepciunea cumulat] a omenirii cu privire la consecințele pozitive și negative ale acțiunilor. Trebuie, deci, s] ne conducem viața în funcție de aceast] moral], cu excepția cazurilor noi și neobișnuite când e necesar apelul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reprezint] înțelepciunea cumulat] a omenirii cu privire la consecințele pozitive și negative ale acțiunilor. Trebuie, deci, s] ne conducem viața în funcție de aceast] moral], cu excepția cazurilor noi și neobișnuite când e necesar apelul direct la principiul utilit]ții. Dar și în aceste cazuri, simțul comun joac] un rol. Utilitarismul astfel interpretat nu va conduce la concluzii care nu pot fi acceptate de simțul comun. Deci nu este nevoie de nici un apel la principii neutilitariste înțelese intuitiv pentru a explica morală obișnuit]. Mill a elaborat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] moral], cu excepția cazurilor noi și neobișnuite când e necesar apelul direct la principiul utilit]ții. Dar și în aceste cazuri, simțul comun joac] un rol. Utilitarismul astfel interpretat nu va conduce la concluzii care nu pot fi acceptate de simțul comun. Deci nu este nevoie de nici un apel la principii neutilitariste înțelese intuitiv pentru a explica morală obișnuit]. Mill a elaborat, de asemenea, o teorie a motivației morale. El a sustinut c] la fel cum avarul devine atașat de averea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de intuiție că fundament al s]u; dar f]r] metodă utilitarist], intuiționimul nu ar putea rezolva nicicum disputele morale. El a argumentat în detaliu viziunea conform c]reia utilitarismul red] cel mai bine bazele teoretice ale convingerilor legate de simțul comun. Au fost dezvoltate și alte variante ale intuiționismului. Filosofii de limb] german] Franz Brentano (1838-1917), Max Scheler (1874-1928) și Nicolai Hartmann (1882-1950) au elaborat teorii diferite asupra naturii generale a valorii, valoarea moral] fiind una dintre speciile acesteia. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] arate modul în care principiile acțiunii drepte, cel puțin în domeniul justiției, pot fi justificate independent de cantitatea de bine rezultat]. El a susținut, de asemenea, c] nici o explicație utilitarist] a drept]ții nu poate încorpora convingerile bazate pe simțul comun la fel de bine ca și viziunea de tip kantian conform c]reia ceea ce este corect este mai important decât ceea ce este bine. Opera lui Rawls nu indic] numai o nou] respingere a gândirii utilitariste. Ea indic] și îndep]rtarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] ultim] metod] este mai dificil], Grotius o folosește pentru a descoperi ceea ce este natural în viață uman]: „un efect universal cere o cauz] universal]; iar cauza unei astfel de opinii cu greu poate fi altceva decât ceea ce se cheam] simțul comun al omenirii” (Grotius, 1625) Dac] vom adopta metodă a posteriori, aștept]rile noastre nu se vor materializa: în loc s] descoperim credințele cu valoare universal] sau cel puțin general] așa cum se aștepta Grotius, vom afla c] diversitatea uman] nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cei puternici îi vor trata pe ceilalti că egali din punct de vedere moral numai dac] ei sunt determinați „artificial” s] adere la „norme etice interne” (1975, pp. 175-176). Rawls invoc] argumentul „aderentei la norme etice interne”, ca, de exemplu, simțul drept]ții, pentru a explica rațiunea respect]rii obligațiilor morale. Susținând c] apelurile la normele etice sunt „artificiale”, Buchanan sugereaz] c] teoreticienii kantieni au eșuat în a g]și o motivație „real]” pentru acțiunea moral]. Dar de ce ar trebui ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o opțiune care-i aparține în exclusivitate persoanei în cauz]. Mulți sunt ins] de p]rere c] preferință personal] înclin] mai mult spre iraționalitate decât spre tolerant]. v. Concluzii Am distins pan] acum cinci forme al egoismului. Formă aferent] bunului simț trateaz] egoismul că pe un viciu concretizat în urm]rirea binelui personal dincolo de limitele moral acceptabile. A doua form] - egoismul psihologic - este teoria care afirm] c] toți suntem egoiști, dac] nu în aparent] cel puțin în profunzime, întrucat comportamentul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dou] forme de monism - kantianismul și utilitarismul, așa c] le-a tratat pe rând. Argumentul s]u împotriva lui Kant ar]ta c] principiul de bâz] al acestuia era incoerent. Principiul respectiv este urm]torul: „Numai faptele s]vârșite din simțul datoriei sunt corecte”. Ross consideră c] prin această se înțelege c] ar trebui s] action]m pe baza unui motiv strict, dar a mers mai departe, afirmând c] singurele lucruri pe care cineva spune c] ar trebui s] le s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
as fi observat-o („cei c]s]toriți nu ar trebui s] se culce cu persoane cu care nu sunt c]s]toriți, iar eu nu sunt c]s]torit cu aceast] persoan]”). Acest fapt ar putea s] îmi redeschid] simțul recunoașterii unei tr]s]turi relevante. Dar, în mod normal, nu apelez deloc la principiile datoriilor prima facie. Astfel, ne punem întrebarea: „La ce folosesc principiile?” și, dac] ele nu sunt de nici un folos, de ce Ross le consider] a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dac] prin alegerea să de a se supune analizelor calculate dinainte, agentul g]sește cea mai bun] cale de promovare a valorilor pe care el le prețuiește. Ins] nu ar fi cel mai bine dac] agenții și-ar p]stră simțurile calculative ascuțite, fiind atenți la fiecare situație, astfel încât ghidarea dup] pilotul automat al st]rii sau principiului s] fie metodă optim] de promovare a valorilor lor? Iar, în acest caz, agentul adept al teoriei consecințelor nu ar trebui s] r
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
abstract, ins] obligația noastr] de a promova binele ar fi astfel mult diminuat]. Puși în situația de a alege între a s]vârși un bine util cuiva și a s]vârși un alt bine care ins] nu folosește nim]nui, simțul nostru moral ne-ar determina s] prefer]m prima variant] în locul celei de-a doua. Aceast] idee constituie miezul doctrinei utilitariste, iar binele, în sens general, se înscrie în cadrul mai larg al teoriei consecințialiste. Conceptul de „utilitarism” este asociat și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]