KorAP: Find »[drukola/base=poetic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...771 772 773 ...873 >

21,807 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748

să-și cumpere ochelarii cu care să vadă până departe, iar publicul pare să fie consumator mai mult de Mc' Cultură, decât de cultură adevărată...? N-aș zice că termenii limită între care e captiv poetul astăzi sunt aceștia, "cultura poetică" și "poetica culturală". Convingerea mea este că există cu adevărat un dramatism al condiției actuale a poetului, dar acesta e dat de o marginalizare a poetului și a poeziei. Poezia nu mai interesează, posibilul cititor nu mai are disponibilitatea/ capacitatea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
să scrii critic despre tine, cum ți-ai defini poezia? Cu ce cuvinte ai ilustra un spot publicitar menit să atragă publicul spre cărțile tale de poezie? Nu m-a preocupat niciodată ideea să scriu studii critice despre încercările mele poetice și n-am de gând s-o fac nici de acum înainte. Dacă n-am o reprezentare critică a propriei mele poezii, am, în schimb, o teorie, poate prea sofisticată, despre ce înseamnă poezia în general. Ea, ca formă sublimată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
un amic francez, Franz Bartelt, care are vreo zece cărți de proză apărute la Gallimard și la alte edituri importante, l-am surprins că nu își trecea în bibliografie cărțile de debut, două volume de poezie, pe motiv că "ascendența poetică" afectează atracția cititorului pentru literatura unuia care s-a încurcat, o vreme, în plasa metaforelor. E poezia, în acest caz, gratuitatea gratuităților? Aici aș introduce o altă perspectivă. Raporturile dintre mine și mine, ca poet și ca prozator, sunt diferite

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
ni le "traducă". Dezvoltarea aceasta tehnologică uluitoare a făcut ca și limbajele să se perimeze accelerat: sub presiunea inovațiilor de tot felul, sensibilitatea noastră se transformă până la nerecunoaștere și limba se transformă vertiginos, iar ciclul de viață al diferitelor coduri poetice de astăzi este și el mult mai accelerat, aceste coduri poetice se devalorizează și ies din uz mult mai repede. Iată, poezia noastră e diferită de a fiilor noștri. Asistăm, ca fenomen social, la o dezinhibare generală; sigur, dezinhibarea are

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
limbajele să se perimeze accelerat: sub presiunea inovațiilor de tot felul, sensibilitatea noastră se transformă până la nerecunoaștere și limba se transformă vertiginos, iar ciclul de viață al diferitelor coduri poetice de astăzi este și el mult mai accelerat, aceste coduri poetice se devalorizează și ies din uz mult mai repede. Iată, poezia noastră e diferită de a fiilor noștri. Asistăm, ca fenomen social, la o dezinhibare generală; sigur, dezinhibarea are nenumărate chipuri, de la libertatea totală înțeleasă ca renunțarea la orice norme

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
și ale minții. Așadar, nu capodopera, nu clipa, ci scurgerea sinuoasă a timpului, ci însumarea tuturor nuanțelor de simțire și de expresie, însumarea lor într-un grafic integral, lămuritor aceasta găsesc că e calea ce poate asigura măreția unui destin poetic. Totuși, fiindcă țiam promis că voi fi un partener de dialog cuminte, care nu refuză încercările la care e supus, îți indic un titlu de poezie: Bastonul de orb. Acest poem mi se pare în acest moment că vorbește despre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
referi s-a numărat printre primele acte care au marcat "intrarea în scenă", cum își intitula Daniel Corbu volumul de debut, a generației '80. Eram pe atunci un entuziast în privința ideii de generație, dar încă nu-mi formulasem limpede crezul poetic. Așa că "răspunsul sibilinic" la o asemenea întrebare indică oarecare derută. Cauza pentru care scriam eu nu prea rima cu a generației mele. Ca echinoxist, scriam într-o tradiție și încercam să mă individualizez, fiind receptiv la noua poezie. Cred că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
derută. Cauza pentru care scriam eu nu prea rima cu a generației mele. Ca echinoxist, scriam într-o tradiție și încercam să mă individualizez, fiind receptiv la noua poezie. Cred că numai făcând o sinteză personală între tradiție și moda poetică poți aparține atât generației tale biologice, cât și "literaturii din toate timpurile". Spune-mi cam ce ți-a dat ție poezia pe lumea asta? Dacă n-ai fi Dumitru Chioaru, ce alt scriitor ți-ar fi plăcut (plăcea) să fii

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
sentiment de libertate pe care societatea, mai ales în regimurile totalitare, încearcă să ne-o confiște în interese publice. Și o demnitate pe care regimul comunist ne-o refuza. Erai liber să faci numai ce ți se spunea. Dar gândirea poetică nu putea fi controlată. Poeții care nu puteau fi aserviți de regim erau însă marginalizați. Am fost și rămân un marginal. Câteodată, când mă plictisesc de "cumintele" Dumitru Chioaru, aș vrea să fiu "vizionar" revoltat ca Rimbaud sau să scriu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
generația lui. Dă seama despre proiectele tale pentru următoarele cinci, șase decenii... Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele. Așa că voi încheia amintindu-ți un vers pe care mi l-ai dăruit, cu generozitatea unui prieten plin de har poetic, pentru că se potrivea unui poem de-al meu: "Câteodată ești atât de singur încât nu poți fi numărat". Mă bucur că mai avem ocazia să tăifăsuim împreună, fie și pe Internet. Petru CIMPOEȘU O poză profil / față cu Petrică Cimpoeșu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
orice caz) n-aș putea spune dacă sunt sau nu acolo. Dar poate că sunt, având în vedere succesele, mai recente sau ceva mai vechi, ale Marianei Marin, Mircea Cărtărescu și Ion Mureșan. Cât despre celălalt raport, cu "secolele" noastre poetice (totuși, abia două), nu cred că e cazul să se dezvolte vreun complex. Sunt, fără îndoială, epoci literare mediocre, dar nu-mi pare că a noastră ar fi printre ele. Eminescu și perioada interbelică singura "de vârf" sunt momente exaltate

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
între literatura foarte bună pe care, unii, o scriu și sărăcia spirituală în care se zbat. Depun energii nebănuite pentru a-și asigura stima de critică și onorurile unor jurii pe care le asediază cu rugăminți fierbinți exprimate cât mai... poetic. Nițică demnitate nu ar strica acestei fiare numite uneori poet. Mai cred și azi că trebuie să uiți că ești poet când scrii poezie, să încerci o formă de detașare, ca atunci când, se spune, sufletul părăsește trupul și se pregătește

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
în primul vagon, după locomotivă). Aș mai putea găsi nume valabile ale poeziei care fac ca spusa Ștefaniei Mincu, dintr-o carte despre poeți, unde vorbește și despre tine, să capete o greutate specifică: "Oltenia e cea mai lirică regiune poetică din țară"! Însă poetul nu este "oltean", "moldovean" sau "ardelean", prin natura faptului că are acei părinți sau s-a născut acolo, chiar dacă o anume ascendență culturală, ca și un climat psihic al regiunii natale pot influența. Scrisul, poezia, sunt

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
de câte ori nu s-a exagerat în poezia română cu atribuirea de astfel de blazoane, după care, timpul le-a anulat pe toate. Spaima de individualitate, de a te regăsi cu tine însuți cel adevărat duce de cele mai multe ori la o poetică și o practică a scrisului de grup: oamenilor le e, cel mai adesea, teamă de confruntarea cu natura lor intimă și se sprijină pe vorbele și aprecierile celor din grup. E ceva uman, dar nu are treabă cu definirea marii

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
optzecist, iar nouăzecist sunt tovarăș cu oameni care puteau fi, dacă ar fi debutat la timp, optzeciști. În orice caz, toți acești poeți numiți de mine îmi plac fără rezerve și îi consider afini ai mei, fiecare cu limbajul său poetic distinct. Nu o spun cu aroganță, dar cred că sunt cumva pe frontieră, frontierist, așa, în margine cum suna, nu întâmplător, titlul primei mele cărți de poezie. Cred în creatorii care scapă acestor încorsetări canonic-critice, dar nu resping ideea de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
permanență într-o luptă continuă cu mine însumi. Din păcate, existența nu-i un basm, ci o realitate crudă, pe care trebuie să ne-o asumăm a o trăi până la capăt. Nu accept în acest sens ideea de a trăi poetic. Ci a trăi, pur și simplu. Oricât de mare artist ai fi, nu poți trăi pe deasupra lucrurilor. E ca și cum ar trebui să sapi mereu o galerie. Trebuie să mergi mereu înainte. Orice evadare e absurdă. Poezia este însăși lupta cu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
Existau momente în care cenzura devenea mai blândă. Sigur, că te afecta. Dar pe de altă parte te și stimula. În sensul că trebuia să-ți construiești în așa fel discursul încât mesajul să nu fie la suprafață. Dezvolta imaginația poetică. În plus, aveai și satisfacția că ai reuși să treci prin furcile caudine ale ideologiei comuniste. Cenzura nu funcționa după un criteriu foarte clar. Erau momente când controlul devenea extrem de drastic. Dar erau și momente când porțile cenzurii se deschideau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
foarte mulți tineri, unii nedebutați încă, promițători cel puțin. Dar câți dintre aceștia au sau vor reuși să aibă propria voce, inconfundabilă? Și măcar dacă ar fi acest fapt semnul sigur al valorii! Dar câți dintre aceștia au o conștiință poetică pe măsură!? Astăzi, nu știu câți îl mai citesc, în sens propriu, pe Poe sau pe Baudelaire. Oricum, sunt mult mai mulți cei care apelează la afirmațiile lor, din scrisori, din jurnale, afirmații care au mișcat dintr-o anume inerție viziunea despre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
scrisori, din jurnale, afirmații care au mișcat dintr-o anume inerție viziunea despre poezie. Nu știu dacă e bine așa, deși cred că orice fapt care se petrece are o anume legitimitate. Dar, se știe: modernitatea a însemnat această conștiință poetică prin care s-a făcut trecerea de la natură la cultură, de la inspirație la artificiu, construcție, idee. Dar, să trecem... Anul trecut au apărut câteva cărți bune de poezie, semnate de Șerban Foarță, Angela Marinescu, Emilian Galaicu-Păun și nu sunt singurele

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
topor, că acum ne rușinăm. La concluzii, Daniel Dimitriu ne-a lămurit că LIS e un deschizător de drum în poezie, că poezia nu e doar de un singur fel, că trebuie să fim atenți la nuanțe și la fenomenul poetic în plină desfășurare. Ne-a muștruluit blând și-mi aduc bine aminte că am plecat acasă cu un sentiment amestecat, de vină că sunt apucat și nu stau să rumeg înainte de a da sentințe și de împăcare, că poezia românească

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
asta? De aici oricum trebuie exclusă poezia altora, de care am devenit conștient că există trăind și citind. Am întâlnit în România o lume vie, plină de talent și enorm de îngăduitoare. Vorbesc mai ales de România pentru că adevăratele experiențe "poetice", eu ca om, le-am făcut împreună aș putea spune cu prietenii mei de litere de acolo. Altfel aș putea spune că poezia mi-a dat un alt fel de bisturiu cu ajutorul căruia să disec acest univers. Mi-este ciudă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
a fost într-o prodigioasă polemică. Mai apoi, semn că și polemicile au decontul lor, am asistat, la Deseștii Maramureșului, la momentul în care Gheorghe Grigurcu primea premiul "Nichita Stănescu" al "Serilor de poezie de la Desești" pentru întreaga sa operă poetică...! Cavalerul viu își înclina, astfel, sabia sa cu care duelase, cândva, cu aplomb, în fața cavalerului mort. Învinsese noblețea. 2. Prejudecata formulată de George Călinescu, cum că în fiecare critic zace un poet ratat, ne-a făcut să ne uităm printre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
înclina, astfel, sabia sa cu care duelase, cândva, cu aplomb, în fața cavalerului mort. Învinsese noblețea. 2. Prejudecata formulată de George Călinescu, cum că în fiecare critic zace un poet ratat, ne-a făcut să ne uităm printre degete spre opera poetică sau opera pur scriitoricească a criticilor români, încercând să înțelegem "mecanismul ratării". Dar "divinul critic" n-a făcut, poate, decât să întindă o cursă cititorului, ca să-l provoace să vadă cum deriziunea, care e arta, "naște pui vii", ca să folosesc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
plâns pentru o frunză care părea să cadă cu tot cu cerul plumbuit de toamnă sau a tremurat pentru vreo iubită inconsistentă care lua chip doar în metaforă. Gheorghe Grigurcu e criticul serios care "nu s-a jenat" niciodată de prezența filonului poetic în miezul ființei, de această perpetuă copilărie a sufletului care e poezia, "tatăl cel aspru" este surprins de fiii mânuindu-le păpușile cu duioșie. Poate să știrbească din autoritate o asemenea slăbiciune dovedită? Doar pentru moment, poate, a doua zi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
scris poezie, la început, există probe. Chiar Nicolae Manolescu, cel care se lăuda cum că ar rămîne "pe poziția maioresciană a incompatibilității dintre critic și poet, în economia aceleiași persoane" este trădat de numeroase texte din "Teme" care sunt ingenuități poetice, schițe travestite în eseuri și nuvele topite în false memorii. Și chiar dacă "se atârnă" de poezia altora, vorba lui Phillipide, criticul de poezie tot un recreator de texte poetice este. Că nu poți ceti cu șublerul și compasul, ceea ce a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]