21,274 matches
-
al lui Louis Henri, Duce de Bourbon (1692-1740) și al soției sale, Caroline de Hesse-Rotenburg (1714-41). Ca membru al Casei regale de Bourbon a fost prinț de sânge. Tatăl său a fost fiul cel mare al lui Louis de Bourbon, Prinț de Condé și a soției sale, Louise Françoise de Bourbon, fiica regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Madame de Montespan. În timpul vieții tatălui său, Louis Joseph a fost cunoscut ca Duce de Enghien. A fost plasat în
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
mama sa a fost verișor primar cu Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei, Prințesa Eleonora Maria Teresa de Savoia și Prințesa Maria Luisa de Savoia. Printre verișorii paterni se includ Ducesa de Orléans (mama lui Philippe Égalité și sora Prințului de Conti). S-a căsătorit cu Charlotte Élisabeth Godefride de Rohan (1737-1760), fiica prietenului regelui Ludovic al XIV-lea, Prințul de Soubise. Mama Charlottei, Anne Marie Louise de La Tour d'Auvergne, a fost fiica ducelui de Bouillon. Cuplul s-a
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
și Prințesa Maria Luisa de Savoia. Printre verișorii paterni se includ Ducesa de Orléans (mama lui Philippe Égalité și sora Prințului de Conti). S-a căsătorit cu Charlotte Élisabeth Godefride de Rohan (1737-1760), fiica prietenului regelui Ludovic al XIV-lea, Prințul de Soubise. Mama Charlottei, Anne Marie Louise de La Tour d'Auvergne, a fost fiica ducelui de Bouillon. Cuplul s-a căsătorit la Versailles la 3 mai 1753. Împreună au avut trei copii din care au supraviețui doi: un fiu Louis
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
important la curte Franței. În timpul domniilor regilor Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea el a deținut poziția de "Grand Maître de France". A luptat în Războiul de Șapte Ani și a avut distincții servind împreună cu socrul său Prințul de Soubise. A fost Guvernator de Burgundia și general în armata franceză. După căderea Bastiliei, în 1789, a părăsit Franța împreună cu fiul și nepotul său de teama unui posibil arest sau deces. Decizia s-a dovedit una bună devreme ce
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
bourboni care trăiau în Franța au fost arestați, judecați și ghilotinați. Regele Ludovic al XVI-lea, regina Maria Antoaneta și Ducele de Orleans (Philippe Égalité) au fost executați în 1793 iar sora regelui, Madame Élisabeth, a fost executată în 1794. Prințul s-a stabilit la Coblenz în 1791, unde a ajutat la organizarea unei armate contra-revoluționare. În plus față de nepotul său Ducele de Enghien, doi fii ai vărului său, fratele regelui mort Contele de Artois (viitorul Carol al X-lea al
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
X-lea al Franței), corpul de armată includea mulți tineri aristocrați care în cele din urmă au devenit lideri în timpul restaurației Bourbon. Grupul includea pe Ducele de Richelieu, Ducele de Blacas și Chateaubriand. Armata a fost dizolvată în 1801 iar prințul și-a petrecut exilul în Anglia unde a trăit cu cea de-a doua soție, Maria-Caterina di Brignole-Sale cu care s-a căsătorit în 1798. Ea a murit în 1813. După înfrângerea lui Napoleon, Louis Joseph s-a întors la
Louis Joseph, Prinț de Condé () [Corola-website/Science/322768_a_324097]
-
a condus o mare parte din Spania peninsulara. În ianuarie 1893 soția lui Carlos, Mărgărita, a murit. Anul următor a decis să se recăsătorească. A consultat-o pe mama sa care i-a sugerat pe Prințesa Theresia de Liechtenstein (fiica Prințului Alfred de Liechtenstein) și Berthe de Rohan (fiica lui Arthur de Rohan). După ce s-a întâlnit cu amândouă, Carlos s-a decis pentru cea din urmă și a cerut-o în căsătorie. La 28 aprilie 1894, Carlos și Berthe s-
Carlos, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/322770_a_324099]
-
Ludovic al XIII-lea din cauza alianței nou înființate între Imperiul Austriac și comunitatea polono-lituaniană. În 1640, Marie Louise l-a întâlnit pe fratele lui Vladislav, Jan Casimir, cu care a avut o aventură. Mai târziu, ea l-a invitat pe Prințul Jan Casimir în Franța pentru salonul ei literar anual organizat la Paris. În urma decesului Ceciliei Renata în 1644, Cardinal Jules Mazarin, cu ajutorul tânărului rege francez, era determinat să distrugă alianța dintre dinastia poloneză și Austria Habsburgică, rivalii Franței și o
Marie Louise Gonzaga () [Corola-website/Science/322776_a_324105]
-
folosit diferite metode de a-și construi un partid adunat în jurul Curții și a început o campanie de propagandă. În același timp, ea era hotărâtă ca nepoata ei - Anne Henriette de Bavaria, al cărei soț trebuia să fie Henri Jules, Prinț de Condé - să devină soția următorului rege ales al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei. Aceasta a înfuriat clasele bogate și nobilii, care au acuzat-o că a implicat Polonia în politica franceză.
Marie Louise Gonzaga () [Corola-website/Science/322776_a_324105]
-
(, , ; 9 iunie 1595 - 20 mai 1648) a fost prinț polonez și suedez, fiu a lui Sigismund al III-lea Vasa și a primei lui soții, Ana de Austria (cunoscută drept Ana de Habsburg). Vladislav al IV-lea a domnit ca rege al Uniunii polono-lituaniană de la 8 noiembrie 1632 până la
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Piotr Skarga, acesta fiind foarte respectat de Sigismund al III-lea. Vladislav a studiat mai mulți ani în cadrul Academiei din Cracovia, iar timp de doi ani la Roma. La vâsrta de 10 ani, Vladislav a primit propria sa curte ca prinț unde a format o prietenie cu Adam Kazanowski și fratele său, Stanisław. Tânărul Vladislav era interesat de arte (mai târziu avea să devină un important susținător al artelor) și vorbea și scria în limba germană, italiană și latină. Era plăcut
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Vasili Shuysky în timpul războiului polono-moscovit. Alegerile au fost distruse de tatăl saă, Sigismund, care urmărea ca populația Moscovei să se convertească de la ortodoxism la catolicism. Sigismund a refuzat să fie de acord cu cererea boierilor de a-l trimite pe prințul Vladislav la Moscova și de a fi convertit la ortodoxism. În schimb, a propus ca acesta să domnească în calitate de regent, iar această propunere a condus la reluarea ostilităților. Vladislav a încercat să-și recapete tronul țarului prin organizarea unei campanii
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Ceciliei, în 1644, legăturile dintre Vladislav cu Habsburgii s-au slăbit. În schimb, relațiile cu Franța s-au îmbunătățit, iar într-un final Vladislav s-a căsătorit cu prințesa franceză Marie Louise Gonzaga de Navara, fiica lui Carol I Gonzaga, Prinț de Navara, în anul 1646. Ultimul plan a lui Vladislav a fost de a orchestra un război major între puterile europene și Imperiul Otoman. Granița Imperiului se afla într-o stare constantă de război; unii istorici au estimat că la
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
copii. Ea începe o aventură cu Miles Bran, șeful ei. Diana începe să savureze viața londoneză de noapte. Rămasă gravidă Diana provoacă avortul și se mută cu Miles la Paris unde trăiește o viață desfrânată. În Roma, Diana cunoaște pe prințul bogat Cesare și fiul său făcând haz de bunele moravuri. Ea se căsătorește cu Cesare care e bolnav psihic, căsătoria lor este o catastrofă. Se hotărăște să se reîntoarcă la Londra, înapoi la Robert, în pat Robert îi spune că
Darling (film din 1965) () [Corola-website/Science/322821_a_324150]
-
al deșertului ; iar răzvrătirea ( ca și războiul ceresc din Apocalips) are ca model mai ales Gigantomahia greacă. Un sens aparte, mai mult de emancipare decât de răzvrătire, are grupul celor 200 de îngeri (de tipul eroilor celor civilizatori) conduși de prințul ceresc Semzaza, mit mult mai vechi, prezent in Cartea lui Enoh. Definiția din Epistolarul paulin e vagă : ,Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare , trimiși să slujească pentru cei care vor fi moștenitorii mântuirii ?’’ (Evr.I,14). Teologia creștină a
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]
-
Emanuel al III-lea al Italiei și a Prințesei Elenă de Muntenegru. A fost ultimul rege al Italiei și a domnit cu puțin peste o lună de la 9 mai 1946 la 12 iunie 1946. La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlu pe care l-a deținut până la ascensiunea să pe tron. Prințul a fost educat pentru o carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său
Umberto al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/322056_a_323385]
-
ultimul rege al Italiei și a domnit cu puțin peste o lună de la 9 mai 1946 la 12 iunie 1946. La naștere a primit titlul de Prinț de Piemont, titlu pe care l-a deținut până la ascensiunea să pe tron. Prințul a fost educat pentru o carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, "de facto" comandă aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de
Umberto al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/322056_a_323385]
-
carieră militară și în timp a devenit comandant șef al armatei de nord, apoi al armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, "de facto" comandă aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de asasinat a avut loc asupra prințului la Bruxelles la 24 octombrie 1929, ziua anunțului logodnei sale cu Prințesa Mărie José. Prințul depunea o coroană la Mormântul necunoscut al soldatului belgian când Fernando de Roșa a tras un singur foc care l-a ratat pe print. De
Umberto al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/322056_a_323385]
-
armatei de sud. Totuși, rolul său a fost aproape formal, "de facto" comandă aparținea lui Benito Mussolini. O încercare de asasinat a avut loc asupra prințului la Bruxelles la 24 octombrie 1929, ziua anunțului logodnei sale cu Prințesa Mărie José. Prințul depunea o coroană la Mormântul necunoscut al soldatului belgian când Fernando de Roșa a tras un singur foc care l-a ratat pe print. De Roșa a fost arestat iar sub interogatoriu a pretins că este membru al Internațională a
Umberto al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/322056_a_323385]
-
Prințul Filip al Belgiei, Conte de Flandra (24 martie 1837 - 17 noiembrie 1905) a fost al treilea fiu (însă al doilea fiu supraviețuitor) al regelui Leopold I al Belgiei și a soției lui, Louise d'Orléans (1812-1850). S-a născut la
Prințul Filip, Conte de Flandra () [Corola-website/Science/322055_a_323384]
-
numit Conde de Flandra la 14 decembrie 1840. A fost moștenitor prezumptiv al tronului Belgiei din 1869 (după decesul nepotului său) până la propriul său deces în 1905. La data de 11 februarie 1866, Locotenența Domnească din România l-a proclamat prinț al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza. Prințul Filip, înrudit cu Burbonii, ca să nu-l supere pe Napoleon III, a refuzat aproape instantaneu propunerea, prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay. La 25 aprilie 1867, la Berlin
Prințul Filip, Conte de Flandra () [Corola-website/Science/322055_a_323384]
-
fost moștenitor prezumptiv al tronului Belgiei din 1869 (după decesul nepotului său) până la propriul său deces în 1905. La data de 11 februarie 1866, Locotenența Domnească din România l-a proclamat prinț al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza. Prințul Filip, înrudit cu Burbonii, ca să nu-l supere pe Napoleon III, a refuzat aproape instantaneu propunerea, prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay. La 25 aprilie 1867, la Berlin, s-a căsătorit cu Marie Luise Alexandra Caroline, Prințesă
Prințul Filip, Conte de Flandra () [Corola-website/Science/322055_a_323384]
-
de Savoia, fiica lui Victor Emmanuel al II-lea, rege al Italiei. A avut un frate, Infantele Afonso, Duce de Porto. Verii primari pe linie paternă includ pe: Frederic Augustus al III-lea de Saxonia, Prințesa Maria Josepha de Saxonia, Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen și Ferdinand I al României. Verii primari pe linie maternă includ pe: Napoléon Victor Bonaparte, Victor Emmanuel al III-lea al Italiei, Emanuele Filiberto, al 2-lea Duce de Aosta, Vittorio Emanuele, Conte de Torino, Luigi Amedeo
Carlos I al Portugaliei () [Corola-website/Science/322057_a_323386]
-
la adresa monarhiei. Carlos a răspuns prin numirea lui Joăo Franco ca prim-ministru și ulterior va accepta dizolvarea parlamentului. Ca patron al științelor și artelor, regele Carlos a participat activ la celebrarea a 500 de ani (în 1894) de la nașterea Prințului Henric Navigatorul. Anul următor l-a decorat pe faimosul poet portughez Joăo de Deus în cadrul unei ceremonii la Lisabona. Lui Carlos îi plăcea explorarea maritimă și a publicat studiile sale în acest domeniu. La 1 februarie 1908 familia regală s-
Carlos I al Portugaliei () [Corola-website/Science/322057_a_323386]
-
și familia sa a trecut prin Terreiro do Paço. În timp ce traversau piața, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras focuri de armă din mulțime. Regele a murit imediat, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal iar Prințul Manuel a fost lovit în braț. Doar regina a scăpat fără răni. Cei doi asasini au fost uciși pe loc de către poliție și bodyguarzi; un spectator nevinovat a fost ucis, de asemenea, în confuzia generală. Douăzeci de minute mai târziu
Carlos I al Portugaliei () [Corola-website/Science/322057_a_323386]