20,853 matches
-
mama. Mă aflu în dormitorul lor, ea stă întinsă pe pat, îmbrăcată, ca în timpul zilei (e după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de mult nu se mai face foc, cu mâinile la spate, cu palmele lipite de plăcile de teracotă, netede și răcoroase. Nu e o ceartă; e o dispută, aprinsă ce-i drept, „de idei” aș putea spune, angrenând concepții și atitudini diferite. Mama, mai „conformistă”, adeptă oarecum a principiului „capul plecat sabia nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
doare pieptul, că mă înec de atâtea cuvinte, că mă lasă puterile, nedezlipindu-mă de sobă, și întreg acest monolog furtunos se asociază cu senzația de netezime și mai ales de plăcută, reconfortantă răceală pe care plăcile de teracotă le transmit palmelor mele și - prin ele, - scurgându-se în el și împrospătându-l, întregului meu corp tânăr, înfierbântat de ardoarea „luptei”, de efortul acelui duel verbal interminabil. * Figura cea mai strașnică pe care proverbiala mea timiditate mi-a făcut-o vreodată a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
n-ar fi avut nimic împotrivă să-i fac cunoștință (o, Doamne!) dar că, până la urmă, a înțeles că e vorba de altceva (dar de unde!) etc. Am rămas năuc, căzut din cer. Mă simțeam de parcă mi s-ar fi tras palme. Doamna aceea părea atât de convinsă de ceea ce spunea încât n-am fost în stare să-i explic nimic. De altfel, nici timp n-am avut, căci, până să mă dezmeticesc, ea, sfârșindu-și indignatul monolog, mi-a întors spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zi în chip de banal călător ITB, în locurile în care am trăit cândva și pe care nu le mai recunosc. Nu mai găsesc nimic din ceea ce mă așteptam să găsesc: străzi, case, biserici, prăvălii... O imensă suprafață, netedă ca palma, agresându-te prin caracterul ei dezolant, de spațiu devastat de o catastrofă. Cum s-o fi născut în sufletul meu acel sentiment pe cât de bizar pe atât de precis conturat, de contemplare postumă? Încerc să mi-l explic prin „imposibilitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și aluzia de aici este una din cele mai transparente. Ceea ce subconștientul nostru de ființe adamice știe în plus față de noi este că vom învia, că nu vom muri de tot. * Început de noiembrie cald, primăvăratic (1990). Frunzele, mari cât palma, ale teilor din dreptul ferestrei camerei noastre tind spre un galben fascinant, prepară, elaborează de câteva zile, cam tot pentru atâtea, o nuanță specială, numai a lor, extraordinară, indescriptibilă, pe care, efemeră fiind, din păcate, trebuie să o surprinzi exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ocupă la etaj un mic apartament îi deschid rareori ușa. Vara, când tinerii de la parter au musafiri, tanti Șura iese pe balconul dinspre curtea îngustă, de unde terasa de jos, preferată pentru răcoarea pe care o oferă, se vede ca în palmă. Stă rezemată pe balustradă și doar se uită, participând, în felul ei, la veselia tinerilor. Așa se simte mai puțin singură. * Record de lipsă de asistență la înmormântarea lui tanti Șura (iulie 1993): în afară de preot și dascăl, doar eu, Doina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
atât de în profunzime, ca aceasta, de un grotesc sinistru, lumea întoarsă pe dos în care trăiam. Idiotismul cunoscutului ritual pus în slujba cultului personalității - venise rândul bieților oameni din sală să se ridice în picioare și să bată din palme - nu este suficient pentru a explica acest ropot de aplauze nelalocul lor, deloc la locul lor, adresat morții ca moarte, ca dispariție absolută a ființei noastre. Aplauzele erau dorite chiar în acea clipă, pentru a sublinia anume acea idee - că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și face rău. Nu are dreptate dl. Valeriu Matei când afirmă, într-un interviu (publicat în volumul Basarabia prin vocile ei, Editura Anima, 1992, p. 57: „E ceva monstruos când oamenii își amintesc că jandarmul român le-a dat o palmă în perioada interbelică și nu-și amintesc că aproape un milion de români din aceste teritorii ocupate de sovietici au fost omorâți, duși în Siberia, de unde nu au mai revenit, au fost deportați, torturați...”. În primul rând, nu e deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vorbit și se vorbește enorm despre ea și despre ele; apoi: mi se pare inadecvat a judeca fapte ce se referă la demnitatea omului dintr-o perspectivă strict materială, fizic. Din acest punct de vedere, într-adevăr, ce e o palmă pe lângă o deportare? Însă din punct de vedere psihologic și moral o „simplă” palmă poate traumatiza cât o deportare. Sau chiar mai mult! Depinde de împrejurări și de natura factorului uman. Într-o secvență de neuitat din filmul Mondo cane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
inadecvat a judeca fapte ce se referă la demnitatea omului dintr-o perspectivă strict materială, fizic. Din acest punct de vedere, într-adevăr, ce e o palmă pe lângă o deportare? Însă din punct de vedere psihologic și moral o „simplă” palmă poate traumatiza cât o deportare. Sau chiar mai mult! Depinde de împrejurări și de natura factorului uman. Într-o secvență de neuitat din filmul Mondo cane, un anormal cu bani (sau un anormal angajat de un alt anormal cu bani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Ce-a fost dat să-l bea. Ia, uite cum Se uită blând / La cei care-L hulesc, scuipând / în scumpă Față Să”. înaintăm pe Drumul Crucii. Ne mai oprim într-un loc, acolo unde a rămas întipărita în zid Palmă Domnului. Lumea se închină, săruta, pun și ei mâna în acel loc din zid. Cugetam adânc, vedem cu ochii sufletului pe Domnul ostenindu-Se din greu pe Drumul spre Golgota. Mulțime multă, convoi mare L-a însoțit pe cale. Erau, desigur
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
până la sfârșitul veacurilor. în biserică sunt două altare. Unul este al catolicilor și unul al ortodocșilor. Al catolicilor fiind primul, ne oprim la el mai întâi. Este locul unde L-au întins pe Cruce și I-au bătut piroane în palme. Această scenă, care s-a petrecut la acel moment, se află pe peretele din fața altarului. Cum îl pironesc pe Cruce. El, ca un Mielușel stă liniștit și privește călâii care lovesc cu ciocăne în piroane, străpungând Dumnezeieștile Mâini. Fără milă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
sărutare vicleana Și cu cuget de satana De Iisus s-a apropiat Și pe El L-a sărutat. Jidovii toți năvălesc, Pe Iisus toți îl trântesc, Mâinile Le-ncătușează Și îl duc cu mare pază Pe la Ana și Caiafa. Cu palmele îl lovesc Dar vină nu ii găsesc. Îl duc la Pilat din Pont Și de acolo la Irod, Și-L hulesc, și-L îmbrâncesc, Dara vină nu-I găsesc, Si strigă, jurând de rău: „Piară Omu-acesta rău! Că Se face
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Cer senin, Totdeauna, în veci. Amin. Culeasa la 30 septembrie 2001 - Băile Felix Lume, lume amăgitoare Lume, lume amăgitoare, Nu mai încerca-n zadar Prin chemări înșelătoare Să mă întorc la tine iar. Când ți-aud chemarea, lume, Față-n palme mi-o ascund Și-n zadar mă chemi pe nume, Nu mai vreau să-ți mai răspund. În zadar întinzi spre mine Al placerilor pahar, Nu-l mai beau, că știu prea bine Că-i veninos și amar. Azi, cănd
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cravata și cămașa nefiind prea nimerit asortate, vorbea în picioare, cu glas metalic, autoritar, aproape agresiv ; m-a frapat o formulă pe care o repeta insistent : „La Balzac absolutul intervine VERtical, VER tical !” ; spunând aceasta, lovea impetuos pupitrul cu muchia palmei, ca la karate. Conferința a fost extraordinară, de neuitat. El era atunci de 31 de ani, avea încă tot părul și o talie zveltă, tinerească, iar ochelarii îi dădeau un aer distant și rece, de experimentator, deși el vorbea cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
spate, despletită, uimitor de bogata ei coamă, din huzur revărsată până la călcâie” (M.I.C., Opere, București, 1936, p. 222) ; „M-a întâmpinat cu fermecătoarea ei ochiadă” (p. 230) ; „În genunchi pe un scaun, cu coatele pe masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri ai Lenei rămaseră sticliți de uimire” (p. 231) ; „...ce era ? se trezise de dimineață cu Lena Ceptureanu, prietena ei de inimă, voioasă peste poate, sărind și bătând din palme. Avea să-i ̀ mpărtă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
masă și cu bărbia în palmă, Lena aștepta.” (ibid.) ; „Frumoșii ochi albaștri ai Lenei rămaseră sticliți de uimire” (p. 231) ; „...ce era ? se trezise de dimineață cu Lena Ceptureanu, prietena ei de inimă, voioasă peste poate, sărind și bătând din palme. Avea să-i ̀ mpărtă șească un secret mare : Ferdinand al Bulgariei era amorezat nebun de dânsa ! (...) Prințul se pasionase de vocea ei ! (...) Într-un salon cu lumina înăbușită, Lena singură cânta iar Ferdinand cu însoțitorul o ascultau din încăperea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
unei lecții, a amenințat pe unul dintre colegi că-l aruncă pe fereastră. La această amenințare eu m-am speriat, crezând că chiar îl va arunca. Pentru foarte mici abateri de la disciplina impusă, „pedagogii” noștri ne băteau cu vergi, la palmă, de ne rămâneau vânătăi. Am făcut franceză și germană din clsa I-a de seminar, dar rezultatele, în ce mă privește, au fost dintre cele mai slabe. Profesorul de franceză ne zicea „cap pătrat”, dar făcea cu noi niște teste
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
nenorocită a mizeriei viază un suflet atât de nobil ?. Cine ar bănui că sub pălăria ruptă și zoioasă, că sub părul alb și dezordonat se află o inteligență sclipitoare? Cine ar crede că acest moșneag desculț, cu bondița peticită, cu palmele bătucite de muncă, cu degetele stricate de gloanțe pe front, să se afle omul care vorbește cursiv șase limbi străine, (?), că a fost cândva falnic sergent dragon în slujba împăratului de la Wiena? Moșul a rămas o mărturie în timp. Câte
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Luceafărul, pe bulevardul Ana Ipătescu, așteptându-ne după orele de lucru, probându-ne de fiecare dată generozitatea. Sânziana avea o cerșetoare îmbătrânită prematur de alcool, dar cu fața încă tânără, da, cu soarele pe față. Ea mulțumea râzând, bătând din palme, ca și cum ar fi făcut atenți chiar zeii din castanii de pe bulevard. Cerșetorii mei erau mai puțin pitorești, dar cu aceleași fețe pline de mister în care se ascundeau divinități surâzătoare. Fără îndoială că acei cerșetori care se încredeau în bunătatea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
un apartament ceva mai mic, de patru camere. M-am apucat să fac pachete cu cărți, mă dor mâinile și cred că sunt alergică la praful acumulat de-a lungul anilor în cărți. Seara, mă ung cu ulei de ricin (Palma Christi) încălzit, rețetă aparținând terapiei populare elvețiene, dar și lui Edgar Cayce, „profetul adormit” comunicând remedii bune în timpul somnului. Miroase îngrozitor în noul apartament, a vopsea proaspătă care se evaporă destul de încet. Am dormit în vechiul apartament, lângă pianul care
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
transporta pianul. Încă o zi pierdută în așteptare. Am curățat apartamentul și m-au cuprins niște dureri neobișnuite în brațe. Am uitat că trebuie să îmi dozez eforturile fizice. Am băut puțin vin roșu, apoi am încălzit ulei de ricin, Palma Christi, din Elveția, și mi-am pus comprese peste mâini. Uleiul de ricin cu acest nume are toate vitaminele și, ce minune, „palma” Domnului peste mâinile mele mi-a ridicat durerea! Cu ce pot compara această tandrețe infinită? Numai cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
trebuie să îmi dozez eforturile fizice. Am băut puțin vin roșu, apoi am încălzit ulei de ricin, Palma Christi, din Elveția, și mi-am pus comprese peste mâini. Uleiul de ricin cu acest nume are toate vitaminele și, ce minune, „palma” Domnului peste mâinile mele mi-a ridicat durerea! Cu ce pot compara această tandrețe infinită? Numai cu gestul mătușii Paraschiva, „tanti Chiva”, care, ori de câte ori mă loveam crunt de pietroaie (când mânam la păscut oile, împreună cu sora mea, Tatiana), lăsa de pe
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
suflatul ușor peste locul dureros făceau ca durerea să dispară miraculos. „Gata, a trecut!” spunea ea, râzând numai din ochii ei albastru indigo, pentru că nu-și putea permite să râdă cu gura știrbă, pe care o acoperea destul de des cu palma ei muncită de corvoadele zilnice. Era un sărut și o suflare alchimică, venind din profundul ființei ei. O evoc aici, comparându-i sărutul și suflul cu uleiul misterios venind din planta de ricin, Palma Christi, văzută în sudul Italiei. Este
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care o acoperea destul de des cu palma ei muncită de corvoadele zilnice. Era un sărut și o suflare alchimică, venind din profundul ființei ei. O evoc aici, comparându-i sărutul și suflul cu uleiul misterios venind din planta de ricin, Palma Christi, văzută în sudul Italiei. Este ora șase dimineața, o zi grea, oamenii vor veni să mute pianul, un Bluthner (Leipzig) de concert, fabricat de L.W. Kretszchnar, din Bremen, nume înscris în partea dreaptă a capacului. La ora șapte
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]