KorAP: Find »[drukola/base=poetic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...772 773 774 ...873 >

21,807 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748

persoane" este trădat de numeroase texte din "Teme" care sunt ingenuități poetice, schițe travestite în eseuri și nuvele topite în false memorii. Și chiar dacă "se atârnă" de poezia altora, vorba lui Phillipide, criticul de poezie tot un recreator de texte poetice este. Că nu poți ceti cu șublerul și compasul, ceea ce a fost imaginat și scris cu necuvinte, cu tăceri, cu aproximări și alte fantezii. Dacă am aduna date despre "poezia criticilor", sunt convins că ar ieși o lucrare consistentă care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
prea seamănă cu ceea ce avea trecere pe piața literară nici în 1960, nici în 1980, nici în 2000. Spre ce se îndreaptă poezia română de azi? Puteți creiona câteva direcții, câteva modalități lirice? Va mai conta cititorul în ecuația poet-text poetic? Dați-mi voie să răspund triadei dvs. interogative în sens invers. Cum să nu mai aibă însemnătate, o însemnătate capitală, cititorul, acel "semen", "frate" al poetului, alter ego al său până-n pânzele albe? Ne-am putea imagina un spectacol fără

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
în continuitatea școlii italiene și franceze de poezie modernă: practic, "Baaadul" (se va vedea mai bine când îl voi republica integral: 2500 de pagini) a însemnat pentru mine epuizarea experienței moderne. Apoi, cea de a doua parte a operei mele poetice, poezia în vers clasic, a constituit cel de-al doilea demers al meu vizând recuperarea poeziei tradiționale de la Sama-Veda, la trubaduri. Întrebarea d-tale preia un fals acreditat de leneșa noastră critică literară care a refuzat să remarce structura binară

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
de ani. Orice poet adevărat știe că marea poezie scrisă de el nu mai are nevoie de bietul lui nume ca un inel prins la piciorul unei păsări călătoare. Reintrarea în folclor a poeziei mele mă încântă, pentru că un idiom poetic trebuie să se topească în limbajul comun. Ceea ce mă intrigă este altceva, și anume apariția unor inși care-mi "pun poemele pe muzică" fără acceptul meu, fără să respecte în nici un fel legea drepturilor de autor, și pe deasupra îmi mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
în pagină) nu pentru quiditatea lui, pentru esența lor obiectivă, ci pentru că subiectivitatea ta le conferă o valoare pe care nu o aveau până la întâlnirea lor cu ceea ce putem numi privirea artistului. Ar trebui să ne asumăm această natură eminamente poetică nu ca pe o pricină de peiorație ci ca pe o emblemă de noblețe Te-ai născut pe 20 martie 1952 dar ai fost trecut în acte abia pe 21 martie, a aceluiași an. Crezi că acea zi pierdută pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
reflex de respingere a întrebării. Nu am cetit nicăieri vreo referință despre tine, cum că te-ar încerca și demonul prozei...! Ai făcut un pact pe viață doar cu poezia? Cioran disprețuia, într-un eseu, literatura română, ca fiind "eminamente poetică", adică neserioasă, spunând că o literatură fără proză consistentă este profund... minoră. Ideea și poziționarea le-am regăsit, mai apoi și la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? N-ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
într-un eseu, literatura română, ca fiind "eminamente poetică", adică neserioasă, spunând că o literatură fără proză consistentă este profund... minoră. Ideea și poziționarea le-am regăsit, mai apoi și la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? N-ar trebui să luăm ad literam ceea ce disprețuia Cioran, și încă într-un eseu. Cioran însuși, în fibra lui intimă, este un poet, unul posteminescian. Expresivitatea scrisului său nu e filosofică ci literară. Ar trebui

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
să luăm ad literam ceea ce disprețuia Cioran, și încă într-un eseu. Cioran însuși, în fibra lui intimă, este un poet, unul posteminescian. Expresivitatea scrisului său nu e filosofică ci literară. Ar trebui, dimpotrivă, să ne asumăm această natură "eminamente poetică" nu ca pe o pricină de peiorație ci ca pe o emblemă de noblețe. Dacă aceasta e originalitatea noastră, de ce să nu o etalăm ca amprentă de identificare, în loc să o deplângem ca pe o carență? Cât îl privește pe Noica

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
mai bine mai nimic, asta în cazul în care n-aveți de lucru ci de ființă... Rareș și Vlad, fiii tăi, sunt ei înșiși scriitori, remarcați, premiați, în competiție cu tatăl lor uneori. Îmi amintesc episodul de la Botoșani, de la turnirul poetic, de la Congresul Național de Poezie, când confruntându-vă, ați fost aleși și tu și Vlad, în finală... Dacă e să fii obiectiv și ca șef de revistă și de clan literar nu ai cum să nu fii obiectiv! care e

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
prin reviste ori pe cluburi literare internetice. Ți-a fost vreodată rușine că ești poet și nu altceva, om de afaceri, de exemplu? Rușine nu, dar sfială da, față de părinții mei când începusem și eu să scriu în caiete încercări poetice, pe ascuns, și când le arătam, rar, vreun text-două publicate. Ei erau oameni simpli, țărani mutați la oraș, cu trei copii, eu fiind mijlociul și singurul care avea îndeletnicirea aceea a cetitului de cărți, mai întâi de la biblioteca de cartier

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
cu vânzarea cărților mele de poezie? Un spot: Nu veți găsi totul aici, dar decât nimic mai bine mainimic, asta în cazul în care n-aveți de lucru ci de ființă. Cum ai descoperit "mainimicul"? Ce este "mainimicul" dincolo de expresia poetică? Eu folosisem cândva un termen compus, de "prafpulberism", pentru direcția în care se îndreaptă societatea românească. Lipim "mainimicul" de "zădărnicismul" biblic? Repet aici răspunsul pe care l-am dat unei întrebări de la "Hyperion": E o vocabulă care a intrat și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
caz o ocupă în totalitate, o rezumă la gestul crispat al schimbării. Această obsesie operează predilect într-un teren strategic care depășește intențiile particulare de a orienta în vreun fel poezia. În general, gustul amar al unei insuficiențe a formulei poetice care invadează tot mai insistent deopotrivă orizontul de așteptare al criticii și prefigurările poetice, poate fi citit ca o rezonanță specifică a unei nemulțumiri generalizate față de starea "culturii" și a "societății" în marasmul ultimilor 12 ani. (...) Când e vorba doar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
operează predilect într-un teren strategic care depășește intențiile particulare de a orienta în vreun fel poezia. În general, gustul amar al unei insuficiențe a formulei poetice care invadează tot mai insistent deopotrivă orizontul de așteptare al criticii și prefigurările poetice, poate fi citit ca o rezonanță specifică a unei nemulțumiri generalizate față de starea "culturii" și a "societății" în marasmul ultimilor 12 ani. (...) Când e vorba doar de orgoliul pur al tinereții, de puseul negator pe care acesta îl produce, singurul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
acesta îl produce, singurul pericol, nici acela prea grav, îl constituie naivitatea de a crede în propria independență, și ca atare, în noutatea schimbării pe care o produci. Pericolul "rău" este deriva în resentiment: fie prin amestecul indiscernabil al insatisfacției poetice cu cea socială (acuze de genul: cei de dinaintea noastră nu au făcut nimic pentru ca noi să putem face ceea ce suntem cu adevărat în stare să facem), fie prin resentimentul absurd la adresa literaturii/ scriitorilor de dinainte (îmi amintesc de izbucnirea subită

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
ai fi scris tu, cum ar fi sunat? Aș fi vrut să scriu un vers de Virgil Mazilescu: "Eu de sus de pe deal nu știu cum privii o dată pentru totdeauna". L-aș fi scris la fel. Improvizează, te rog, acum, un text poetic care să se armonizeze cu dialogul nostru... De improvizat, nu mai am ce improviza, căci exact în momentul în care, la ora 6,30 dimineața, am scris "31", în dreptul întrebării, a apărut Ana care a ținut morțiș, în ciuda protestelor mele

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
a abandonat cu totul. Nu se opune. E livrat cu totul unei identități ce acceptă fără nici o ripostă. În imaginarul meu există nuclee ce nu acceptă chiar totul. Sunt vii și dor. Pe Bacovia nu-l doare nimic. Identitatea lui poetică se află sub o totală anestezie thanatică. Care e raportul tău cu cititorul/ cititorii? Îl/ îi cauți? Te ascunzi și aștepți să te găsească? Îl/ îi ignori? Îl/ îi cultivi? Cât de mult te interesează cititorul când scrii? Cum arată

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
mic) edificiu ți-ar fi plăcut să proiectezi? Dacă ai fi fost pictor, ce tablou (mare, mic) ai fi vrut să faci? Poemele scrise nu obosesc să-mi arate adevărul fundamental că poezia e o altă înțelegere a lumii. Spiritul poetic nu mi-a provocat nici o frustrare. Dacă aș fi fost pictor, mi-ar fi plăcut să fiu Van Gogh. Ca arhitect, mi-ar fi plăcut să fiu Vitruvius. În timp ce un om citește poezie, nu poate face nici un rău Ești un

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
hâlp" și "pâlp" n-ai mai găsit, pe unde ai mai umblat prin lume, nici o altă rimă la "stâlp"? Grea întrebare. Și nici nu știu de unde să inițiez concoctarea răspunsului. Vădit îmi este că experiența liricului în special, și a poeticului în genere, o trăiam, asemeni oricărui pui de rural. Căci Badea Petrea, vecinul nostru și verișorul tătânesc, mai gândirostiviețuia sub ius valachicum înainte de colectivizarea forțată a agriculturii. La firea primăverii o pornea cu oile satului cătră muntele Lucinei, la începutul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
a epigramei populare, har moștenit de la instanța-mi paternă. (Vezi numai, în "Fragmente dintr-un discurs incomod", faimoasa reușită: Lesne strig în gura mare/ Că Maestrul Lesnea pare,/ Când aruncă jet pe mur,/ Că își fute muza-n cur!). Discursul poetic mă interesa totuși... teoreticamente. Doream să știu cum funcționează... pe timpul acela, bântuit de structuralisme. Ca june asistent, conduceam și seminarii în direcția buclucașă, îl confruntam pe Hugo Friedrich cu analizele lui Heidegger din Hölderlin, cu reflecțiile lui Valéry despre Mallarmé

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
unor incitante excursuri în conștiința de sine a poeziei românești, nici pe Noica, necum cercetările asupra izotopiei autoreferențiale ori asupra autotelicului kantian. Serioasa cunoaștere a praxelor teoretice îmi surpa semețirea antiromânească, ajutându-mă să am o bună distanță față de fenomenul poetic. Pricepeam altfel stihuri eminesciene, blagiene ori bacoviene ce nu-mi ieșeau din minte. Nu-mi repugna să mă dau la versurile unor literatori pe care-i știam cu etica nepoluată de găinațul istoriei: Ursachi și Cezar Ivănescu la început. Apoi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
destrămarea comunismului și mai multe. Nu am cetit nicăieri vreo referință despre tine, cum că te-ar încerca și demonul prozei...! Ai făcut un pact pe viață doar cu poezia? Cioran disprețuia, într-un eseu, literatura română, ca fiind "eminamente poetică", adică neserioasă, spunând că o literatură fără proză consistentă este profund... minoră. Ideea și poziționarea le-am regăsit, mai apoi și la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? Pentru a scrie proză

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
într-un eseu, literatura română, ca fiind "eminamente poetică", adică neserioasă, spunând că o literatură fără proză consistentă este profund... minoră. Ideea și poziționarea le-am regăsit, mai apoi și la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? Pentru a scrie proză trebuie să ai un alt talent decât pentru poezie. Am scris și eu două romane, dar ajuns la concluzia că n-am talent la proză, le-am pus în cartoane și le-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
vechile unelte ale receptării estetice. Mă tem că trebuie schimbat regimul de receptare, criteriul estetic (care determină valoarea) fiind retrograd. Nu-mi dau seama ce trebuie pus în loc, sau cum trebuie adus la zi (îndreptat, înnoit) criteriul estetic, dar paradigma poetică are dezvoltarea ei independentă, nu stă pe loc, trebuie ajunsă din urmă și explicată cu alte mijloace de receptare și evaluare decât cele estetice. Altfel, mă tem că pe mâna generațiilor tinere se va pune cruce istoriei literaturii române, dispărând

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
grupările literare? Crezi în valoarea generațiilor și a promoțiilor? Voi, la nivelul Sighetului, păreți o grupare coerentă, armonizată în vreme prin acțiunile literare pe care le-ați organizat... O, am mai spus-o. Nu prea cred în generații, fie ele poetice sau... economice. Din punctul meu de vedere "generația" este oarecum dubioasă. Din 1990 sunt un "creator capitalist" care nu câștigă nimic, fapt pentru care îmi este "rușine" să nu completez, măcar o dată la doi ani, " Fișa 200" pentru Administrația Financiară

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
profesie? Cât de neînsemnat este poetul astăzi? Cât de utilă/ inutilă mai este poezia? Vezi tu Adriane, când toți urlă se aude doar cititorul, este singurul care tace când noi toți urlăm! Poezia se spune că este indefinibilă. Cuvântul (cel poetic, desigur) se certifică prin el însuși. Nu permite altcuiva să îl verifice (H.G. Gadamer). Nu aștept elogii la fiecare pas. Artificialul m-ar face să mă/ să îmi suspectez scrisul. O psihoză a demolărilor bântuie literatura română actuală. Cei mai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]