19,865 matches
-
un foarte bun scriitor, autorul unor mici bijuterii în proză, comparabile, dintre autorii mai recenți, probabil doar cu cele ale unor A. E. Baconski, Agopian sau Mihai Ursachi. O proză care profită din plin de ochiul exersat al pictorului, de simțul vizualului, dar care adesea glisează din "real" în fantastic, fabulos sau misterios. Da, artistul "vede" bine. Un dublu artist de două ori mai bine. Iar atunci cînd primește "cinci degete-ochi", în loc să orbească, precum noi ceilalți, de-abia atunci începe să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Soc.) au netezit calea multora spre îmbogățire, în schimbul... în schimbul a ce? În schimbul unor fantasmagorii gigantice, iată, mărșăluind astăzi, cu tălpile lor cazone, de-a lungul și de-a altul țării, într-o cadență de lagăr. Față în față: umilitatea, bunul simț, acel proverbial la locul lui al românului, cu triumfalismul searbăd și înfricoșător. Firescul cu nefirescul. Iașul, oraș la locul lui, n-a scăpat nici el de sinistra repartiție geo-artistică. Are și el un exemplar înfipt chiar în inimă, bibelou de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în rang, venea cu o zestre enormă de cunoștințe și îndemînări care-i asiguraseră deja notorietatea. Cînd armatele ocupante au intrat în București, pictorul s-a hărnicit imediat și a compus o scenă, jenantă prin nesinceritatea ei, golită de bunul simț românesc: tancul invadator, împresurat de mulțimea care exulta toropindu-l cu florile recunoștinței... Ce tristă replică la Bătaia cu flori la Șosea, pînza lui Luchian, pe care oportunistul pictor o cunoștea, desigur, atît de bine! Evident, au urmat, mai tîrziu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a poporului, decît replica resentimentară a aceluiași complex, dată, credea el, Palatului regal cu arhitectura lui încîntătoare? Luați, la rînd, toate mărețele înfăptuiri ale socialismului multilateral clacat, și veți vedea îndîrjirea cu care țoapele grandomane au vrut să eclipseze bunul simț românesc, materializat în edificii de o monumentalitate intimă, de la funcționala și frumoasa gospodărie țărănească la lăcașurile de cult ale Bucovinei și Maramureșului. Ce e puseul mitocănesc al lui Vadim Tudor, în prezența regelui Spaniei, decît reflexul, iată, prelungit și după
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
grotescului spectacol cu un rege Cioabă, decît transferul aceluiași complex resentimentar, antimonarhic, antinobiliar, către o zonă ignobilă, contîndu-se pe un calcul pe cît de compromițător, pe atît de ineficace? Se înșală maeștrii diversiunii dacă își închipuie că românul de bun simț va crede în această forțare a deriziunii atît de stîngaci înscenate. Prin anii șaptezeci, peste curtea Socolei domnea împăratul Stelică. Se credea Napoleon și i se acordau, de alienați și alieniști, deopotrivă, onorurile de rigoare. Stelică deținea, într-adevăr, grandoarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sigur, vocația. Din cînd în cînd, se poticnește, se uită la mine îmbujorîndu-se și se autotaxează: am greșit! După care reia pasajul. Cu aceeași jenă, îi las în basc bancnota și plec. Tot gîndindu-mă la autenticul și plinul de bun simț: am greșit! Sînt sigur că va intra la Conservator și va susține, cîndva, recitaluri pe scenă. Nu în iarbă. De abia cînd am pus portretul Virginiei Woolf în expoziție, între celelalte, mi-am dat seama că, de fapt, deși îi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
său din Dilema, ca martor (detașat, ar vrea regeneratul exeget) al realismului socialist, face un fel de istorie a insalubrului concept și a ravagiilor produse de acesta aproape jumătate de secol totalitar, Radu Bogdan care, dacă ar fi avut bun simț, ar fi lăsat altcuiva delicata inițiativă. Să revin la ședința cu pricina. Actul inchizițional stalinist dura, știți bine asta, ore întregi, învăluit în norii de pucioasă ai țigărilor proletare, dar noi acum să ne oprim, oripilați-amuzați, doar la două secvențe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
arunca privirea și spre mastodonții cu seceri, ciocane și pickamere de pe distinsa clădire și va voi să nu mai persiste în inerție și va decide coborîrea reziduurilor comunismului. Înlocuite cu grupuri statuare avînd ca model stilistic cele cîteva, de bun simț, rămase pe vechea arhitravă. Ce mixaj inspirat în filmul lui Liiceanu, din '91, unde îl vedeam filmat, pentru prima oară, pe Petre Țuțea, contrapunctînd, cu elocința lui halucinantă, venită dintr-o Românie veșnică, imaginea grotescă a statuii lui Lenin, uitată
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fost cel mai nimerit să ilustreze filmul cu muzica lui autohton-sublimă. Și încă ceva: cine a avut nefericita inspirație de a numi societatea simpatizantă "Amicii Regelui Mihai"? Ce-i cu acest "amicii", ușor caragialesc? "Prieteni" nu era mai de bun simț? Regret, părăsesc dezolat incinta care aduce un deserviciu monarhiei române. Rămîn, în schimb, recules, la oficierea tedeumului de la biserica Sf. Sava, marcînd, cu adevărat, sfînta zi de 10 Mai. 15 mai Fugă la Peleș! Să-mi las geanta-n cămăruța
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dizgrația prezentului, și asta pentru că... pentru că... răii, revizioniștii literaturii amestecă, eroare! oroare! poeticul cu politicul. Înduioșător moment. Apogeul persuasiv al celuilalt invitat: omul cu pensula mereu în mînă vrea să ne frăgezească în legătură, nu cu pictura (chestiune de bun simț), ci cu sculptura: de ce, dom'le, să dărîmăm statuile lui Lenin, Stalin, Groza? așa a fost istoria, nu?, s-o lăsăm așa, învățăm de la ea... Invitatul cu pensula, pe cît de verbios, pe atît de succint în chestiune istorică, lasă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și plăcute pe o singură platformă, cea a realului, nu a himerelor a fost și rămîne extrem de întremătoare. De fiecare dată, dar mai cu seamă acum cîteva zile, intrînd în cabinetul ca o cabină de comandă, am umorul (și bunul simț) să spun că am și plecat. Evident, să nu perturb, să nu plictisesc. Visătorul din mine simte că în acest spațiu se petrec lucruri ce-l depășesc, dar pe care trebuie să le respecte. Ce primenitoare sînt cele cîteva clipe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
te discredita profesional. Lași această "servitute" curatorului, categorie de gust care, profesional, doar ea poate decide notorietatea. Și poate ostoi puseele egolatre. Internetul concură, și el, la civilizarea creatorului contemporan. În sensul unei afirmări cît mai discrete, mai de bun simț/de bun gust, dar și mai eficiente, în ultimă instanță. Dacă e să observăm totuși o anume recrudescență a spectacolului orgoliilor, s-o facem în perimetrul noilor categorii vizuale, de genul celor consumate în recent internaționalul "Periferic" de la Iași. Ritos
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Ilici, îmi aprind Kentul de rigoare și mă surprind răspunzînd cuiva, la salut, cu un zdravstvuite absolut țicnit. La drum! Țintă: Durău. Unde n-am mai fost de-un veac. Păstrînd, de-atunci, icoana unei așezări picior-de-plai. Încă de bun simț în frustețea ei. Cu nemaipomenita frescă a echipei lui Tonitza, studenții săi întru meșteșug. Și cu istorisirea unuia din echipă, pezevenghiul Baba, punînd la cale o întîlnire de taină între colegul său, taciturnul Alupi, cu o dalbă măicuță (iertat fie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ni se oferă substanța în loc de formă. Artistul trebuie să rămînă în interiorul formei, în asta stă limitarea, dar și sarcina lui, adică tocmai arta". O, dar cît de departe e timpul în care încă se mai puteau spune lucruri de bun simț! Din același Jünger, scriitor de geniu care a îmbrăcat, totuși, haina ofițerului de Wermacht în timpul lui Hitler (împotriva căruia a și complotat). Preferînd gluma tonului sumbru, Jünger se amuza, în plin război, cu asemănarea dintre Führer și Chaplin, speculată, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Ei bine, nu fac parte din tagma celor care stau, vigilenți, cu ochii pe cei ajunși la putere. Rubrica aceasta (Monitorul/Ziarul de Iași), ce o întrețin de mulți ani, e scrisă aici, lîngă șevaletul picturii, și deci are bunul simț să nu se erijeze în analiză... profesionistă. Încercînd, mai degrabă, să îmbine faptele frumoase ale artei și vieții de pe trotuar cu cele, nu atît de frumoase, ale celor care, iată, par să părăsească o dată pentru totdeauna scena politică. Nu sînt
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Și asta nu sub apăsarea implacabilului destin, ci ca soluție de moment. 13 decembrie Probabil că drăguțul băiețică ce-mi bătea acum o săptămînă în ușa atelierului, înmîndu-mi invitația la un iminent vernisaj, era chiar pictorul. Părea plin de bun simț, prea civilizat prevenitor în cele cîteva cuvinte ce i-au însoțit gestul înmînării, ca să nu fie chiar el cel ce-și așezase expoziția cu emoție bănuiesc irepetabilă în inima orașului: la Cupola. Neajungînd la vernisaj, n-am putut verifica dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu înseamnă instalarea în mod automat a unui no man's land lipsit de consistență sau haotic. Influențele reciproce și schimburile permanente dintre realitate și imaginar sunt hotărâtoare pentru relația dintre lumea perceptibilă și gândirea colectivă, pentru menținerea echilibrului între simțul practic și proiecția intelectuală; și, de ce nu, pentru asigurarea neîntreruptă a alternativei imaginative, complementare față de o existență resimțită ca fiind insuficientă. Imaginarul este o compensație față de frustrările și de eșecurile provocate de lumea concretă, așa cum planul realității perceptibile este o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
relativizarea și chiar la contestarea capacității ei de "probare" a obiectului, a experienței și a cunoașterii. De aici, acuzația care a planat asupra ei, în plan filosofic, apoi spiritual (la mișcările iconoclaste vom reveni în capitolul final), de înșelătorie a simțurilor și a gândirii, până la urmă și a credinței. Din cauza că se înrudește pe de o parte cu fantasma (ca viziune, somn sau fantezie), dar și cu ideea (ca reprezentare la nivelul conștiinței a unui lucru, în momentul "apariției" sale), imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
particulare). Cel mai important însă pentru constituirea acestei tipologii rămân senzorialul, respectiv corpul și percepția, în toată complexitatea lor. Imaginea senzo-motorie generează structuri verbo-iconice care, odată încadrate pe schemele de memorare, dau naștere imaginarului corporal, bagajului de amintiri provocate de simțuri, precum și unei întregi game de senzații și afecte ce constituie interfața primară cu lumea sensibilă. Procesul de memorare este mai simplu și solicită cel mai redus interval pentru transformarea informației externe în interpretarea ei, însă acest lucru nu înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cópii (considerate a fi identice, dar nu "autentice"). Problema, spune Thomas, amintindu-l pe Ricœur, rezidă de fapt în relația dintre identitate (autentică) și ipseitate (dedublare a ei), dintre esență și aparență. Imaginea ar fi reproducerea unui referent receptat prin intermediul simțurilor, în special cel vizual; în consecință, se bazează pe fenomene ale percepției, fiziologice și psihologice. Modul în care este produsă această imagine internă ține de mecanismul analogiilor, chiar dacă sistemul nervos care o produce nu recurge la resurse creative. Memorată, conștient
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
românești a sistemului politic basileic; deși numeroase indicii istoriografice și o bogată formularistică de cancelarie atestă tendința de ... a-i continua și imita, pe plan local [pe împărații bizantini, n.n.], faptul constituie doar "o afiliere simbolică la Bizanț", conciliind un simț deosebit de viu al tradiției cu o atenție mereu trează față de conjunctura politică. (Pippidi 21) Imaginarul medievalității noastre târzii este configurat în descendența imaginarului bizantin, model pentru arealul ortodox medieval și după 1453, dar adaptat la realitățile colective locale și la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
declarativ, au contracarat, sub apanajul moștenirilor bizantine și al teocrației constantinopolitane, statutul de zonă de atac și de teritoriu de confruntare pentru forțe sau interese adverse, care puteau afecta decisiv soarta statelor lor. Au dovedit în acest fel un uimitor simț politic pentru cât de tinere erau formațiunile lor statale. În plus, au realizat un calcul atent, ținând cont de mersul istoriei regionale și de propriul rol, care putea deveni determinant în spațiul geo-politic post-bizantin, cunoscând totodată și tendințele puterilor vecine
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
despre "lume" etc. Interesul acesta a fost activat de cunoașterea filosofică însăși, dar și de existența, în epocă, a sofiștilor, care pretindeau că pot susține, adică argumenta, orice idee, chiar și una opusă (contradictoriu) alteia argumentată anterior, ceea ce contravenea "bunului simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai ceea-ce-este (ca ființă) este unicul obiect al cunoașterii veritabile, socotea că doar gândirea (noesis; a gândi / noein), dintre "facultățile de cunoaștere", poate parcurge această cale. Într-un fel, cunoștința dobândită prin gândire este una veritabilă, în vreme ce aceea dobândită prin simțuri este părelnică.16 Prin "aporiile" lui Zenon, discipolul "dialectician" al lui Parmenides, dar și prin cele câteva zeci de argumente care vizează dificultatea de a gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar spune Husserl, noetic-noematică; la limită, conștiința fiind de natură operațională, iar obiectul, de natură semantică (ambele, însă, intenționale). În genere, datul (ca element al fenomenului) este ceea ce se oferă ca posibilitate a unui obiect al cunoașterii sensibile (posibilă prin simțuri, dar, până la urmă, și prin gândirea care prelucrează materialul sensibil), ceea ce-și păstrează identitatea, prin intervenția identitară a conștiinței înseși care "simte" că numai prin potențarea diferenței sale față de propriul "obiect" ea mai poate fi ceva. Paradoxal, tocmai potențarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]