20,941 matches
-
un câmp magnetic intens. Neuniformitatea de câmp magnetic a fost creată prin plasarea în întrefier a două piese polare cu secțiune trapezoidala, în acest mod obținându-se un întrefier tip “până”. S-au măsurat valorile inducției magnetice, B0, determinându-se variația acesteia pentru trei configurații de întrefier, pe o distanță a întrefierului de 20 cm. Analizându-se cele trei configurații de întrefier obținute, s-a constatat că cea mai convenabilă configurație spațială pentru care valoarea inducției, a gradientului și implicit a
COMPORTAREA ERITROCITELOR IN CAMPURI MAGNETICE by Redinciuc Daniela, Hinta Ovidiu () [Corola-other/Science/84268_a_85593]
-
că gheața se topește întotdeauna la același punct de calibrare marcat pe termometru. El a descoperit un punct similar la fierberea apei (punctul de evaporare a apei), deși când această determinare se face cu o precizie ridicată se observă o variație a acestui punct în funcție de presiunea atmosferică. În momentul în care se îndepărta termometrul de vapori, nivelul mercurului creștea puțin. Acest fenomen se poate explica prin răcirea și contractarea rapidă a sticlei. Presiunea aerului influențează punctul de fierbere al apei. Celsius
Termometru din sticlă cu mercur () [Corola-website/Science/299957_a_301286]
-
î.Hr. astronomul Eudoxus din Cnidus a spus că o sferă uriașă se învârte în jurul pământului și că în această sferă sunt mai multe sfere transparente interconectate. Aristotel a enumerat argumente în favoarea următoarelor ipoteze: apariția la orizont a catargelor înaintea corăbiilor, variația câmpului de stele vizibil în funcție de latitudinea locului de observație, forma rotundă a umbrei Pământului asupra Lunii în timpul eclipselor. Cu toate că a intuit multe adevăruri astronomice, Aristotel era convins că Pământul este centrul Universului. În 225 î.Ch. Eratostene, un student al
Astronomia în Grecia Antică () [Corola-website/Science/299284_a_300613]
-
roteau celelate planete. În secolul al II-lea astronomii greci Hiparh și Ptolemeu au folosit o serie de cercuri concentrice, cu Pământul aproape de centru pentru a reprezenta mișcarea generală a Soarelui, Lunii și a planetelor în jurul zodiilor. Pentru a explica variațiile de viteză ale Soarelui și Lunii și regresia planetelor, ei au presupus că fiecare din aceste obiecte se rotește în jurul unui al doilea cerc numit epiciclu centrat pe circumferința celui dintâi. Au determinat pozițiile a aproximativ 1000 de stele de pe
Astronomia în Grecia Antică () [Corola-website/Science/299284_a_300613]
-
determinat pozițiile a aproximativ 1000 de stele de pe cer folosindu-se de această harta pentru a urmări mișcarea planetelor. Au creat mai multe cercuri concentrice, pământul fiind în centru, putând fi măsurată viteza soarelui și a lunii. Pentru a explica variațiile periodice în viteza soarelui, a lunii, și ale altor corpuri cerești, a fost necesară reprezentarea altor cercuri suplimentare fiecărei orbite în parte, denumite epicicluri, ajungându-se la circa 80 de asemenea orbite, reprezentare care intra în conflict cu datele matematice
Astronomia în Grecia Antică () [Corola-website/Science/299284_a_300613]
-
pot trece de la o generație la alta și astfel pot contribui la similarități între persoanele înrudite, imitând efectul genelor comune. Anumiți epi-marks legați de sex, produși în perioada de început a dezvoltării fetale, protejează embrionii de ambele sexe de efectele variațiilor considerabile ale nivelului de testosteron din corpul mamei, variații care au loc în mod natural în cursul sarcinii. Organismul femeilor produce și el, în mod normal, testosteron, în cantități mult mai mici însă decât organismul masculin. Astfel, acești epi-marks specifici
Orientare sexuală () [Corola-website/Science/299312_a_300641]
-
fiice sau de la mame la fii, ei pot produce efecte inverse, precum feminizarea unor trăsături la băieți și, în mod similar, masculinizarea unor caracteristici ale fetelor. Anumiți epi-marks implicați în dezvoltarea sexuală și care i-au protejat pe părinți de variațiile nivelului hormonilor sexuali în perioada fetală pot, uneori, să fie transmiși generației următoare și să determine apariția homosexualității la copiii de sex opus ai acestor părinți. Fiecare femeie are doi cromozomi X, iar oamenii de știință au descoperit că în
Orientare sexuală () [Corola-website/Science/299312_a_300641]
-
temporal (trecut, prezent și viitor), cercetătorii pot afla cât de predispusă este o persoană către homosexualitate sau heterosexualitate. Grila de orientare sexuală Klein a fost introdusă de cercetătorul omonim în cartea "The Bisexual Option". Spre deosebire de predecesorul său, Fritz Klein abordează variațiile de orientare sexuală mai mult din perspectiva temporală. Multi alți cercetători au folosit propriile grile în definirea orientării sexuale. Astfel de grile sunt ilustrate în tabelul de mai jos, având ca referință gradațiile scării Kinsey: Majoritatea oamenilor de știință susțin
Orientare sexuală () [Corola-website/Science/299312_a_300641]
-
în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea drumului parcurs. E o mărime ce caracterizează schimbarea stării dinamice a sistemului. Lucrul mecanic este o mărime fizică derivată, scalară, extensivă în raport cu drumul, având caracter de mărime de transformare legată de variația mărimii de stare energie. Analitic, lucrul mecanic elementar efectuat pentru un drum infinitezimal formula 1 se definește ca produsul scalar al forței și deplasării (drumului infinitezimal): formula 2. În general, lucrul mecanic nu admite diferențială totală exactă decât în anumite cazuri speciale
Lucru mecanic () [Corola-website/Science/299408_a_300737]
-
dat, sensul său coincide cu sensul forței. Presupunând că forța se schimbă de la valoarea constantă formula 8 la valoarea constantă formula 9, pe aceeași direcție, pentru un interval de timp formula 10 forța este constantă și impulsul forței este formula 11. Acest impuls creează variația formula 12. În următorul interval de timp, formula 13, forța fiind din nou constantă, de această dată formula 14, impulsul ei formula 15 determină variația formula 16. Adică: formula 17 și formula 18. Dacă se adună vectorial aceste două egalități se obține: formula 19 Deci, impulsul total al
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
aceeași direcție, pentru un interval de timp formula 10 forța este constantă și impulsul forței este formula 11. Acest impuls creează variația formula 12. În următorul interval de timp, formula 13, forța fiind din nou constantă, de această dată formula 14, impulsul ei formula 15 determină variația formula 16. Adică: formula 17 și formula 18. Dacă se adună vectorial aceste două egalități se obține: formula 19 Deci, impulsul total al forțelor, în intervalul de timp formula 20, este egal cu masa înmulțită cu variația totală a vectorului viteză formula 21. În cazul unei
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
de această dată formula 14, impulsul ei formula 15 determină variația formula 16. Adică: formula 17 și formula 18. Dacă se adună vectorial aceste două egalități se obține: formula 19 Deci, impulsul total al forțelor, în intervalul de timp formula 20, este egal cu masa înmulțită cu variația totală a vectorului viteză formula 21. În cazul unei forțe ce variază continuu, se poate obține impulsul forței prin însumarea impulsurilor din intervale mici de timp. Făcând fiecare interval atât de scurt încât F să poată fi considerată o forță constantă
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
însumarea impulsurilor din intervale mici de timp. Făcând fiecare interval atât de scurt încât F să poată fi considerată o forță constantă în acel interval de timp, atunci impulsul total al forței, care este suma tuturor produselor formula 22, va da variația totală formula 23. Când forța se schimbă ca valoare dar își păstrează sensul, se pot însuma impulsurile calculând aria suprafeței de sub curba F-t. Adesea o forță mare acționează numai pentru un interval foarte scurt de timp (de exemplu o minge
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
mișcării în funcție de impulsul corpului formula 31, pe care l-a numit "cantitate de mișcare". formula 32 unde formula 33 și formula 34 sunt vitezele înainte și după aplicarea impulsului formula 35 al forței. Dar termenul din dreapta ultimei ecuații se poate scrie astfel: formula 36 formula 37, fiind variația impulsului corpului. Prin urmare: formula 38 sau în cuvinte: impulsul forței este egal cu variația impulsului corpului. Dacă forța aplicată se schimbă, putem găsi în orice moment valoarea ei, cu condiția de a ști cum variază impulsul corpului cu timpul. Luăm
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
unde formula 33 și formula 34 sunt vitezele înainte și după aplicarea impulsului formula 35 al forței. Dar termenul din dreapta ultimei ecuații se poate scrie astfel: formula 36 formula 37, fiind variația impulsului corpului. Prin urmare: formula 38 sau în cuvinte: impulsul forței este egal cu variația impulsului corpului. Dacă forța aplicată se schimbă, putem găsi în orice moment valoarea ei, cu condiția de a ști cum variază impulsul corpului cu timpul. Luăm pur și simplu intervale de timp formula 39 din ce în ce mai mici, până ce găsim pentru formula 40 o
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
ști cum variază impulsul corpului cu timpul. Luăm pur și simplu intervale de timp formula 39 din ce în ce mai mici, până ce găsim pentru formula 40 o valoare care nu </small>se schimbă mult pe măsură ce formula 41 descrește. Cu alte cuvinte "forța instantanee" este: formula 42 formula 43. Variația impulsului unui sistem de puncte materiale este egală cu impulsul rezultantei tuturor forțelor externe care acționează asupra punctelor din sistem.
Impuls () [Corola-website/Science/299407_a_300736]
-
ambilor membri se obține formula 5. Mai departe se obține in membrul stâng al egalității anterioare formula 6 care se integrează de la 0 la viteza curentă v obținându-se formula de mai sus formula 7. Se presupune implicit energie cinetică zero în repaus. Variația energiei cinetice a punctului material este egală cu lucrul mecanic al rezultantei forțelor care acționează asupra acestuia, în mișcarea respectivă. Variația energiei cinetice a unui punct material care se deplasează în raport cu un sistem de referință inerțial este egală cu lucrul
Energie cinetică () [Corola-website/Science/299406_a_300735]
-
la viteza curentă v obținându-se formula de mai sus formula 7. Se presupune implicit energie cinetică zero în repaus. Variația energiei cinetice a punctului material este egală cu lucrul mecanic al rezultantei forțelor care acționează asupra acestuia, în mișcarea respectivă. Variația energiei cinetice a unui punct material care se deplasează în raport cu un sistem de referință inerțial este egală cu lucrul mecanic efectuat de forța rezultantă care acționează asupra punctului material în timpul acestei variații. formula 8
Energie cinetică () [Corola-website/Science/299406_a_300735]
-
forțelor care acționează asupra acestuia, în mișcarea respectivă. Variația energiei cinetice a unui punct material care se deplasează în raport cu un sistem de referință inerțial este egală cu lucrul mecanic efectuat de forța rezultantă care acționează asupra punctului material în timpul acestei variații. formula 8
Energie cinetică () [Corola-website/Science/299406_a_300735]
-
stăruie în concepția sa pe care o numește realistă. Realismul său nu are nici o legătură cu principiile de bază ale picturii în ""plein air"" (în aer liber) preconizate de ceilalți membri ai grupului. Nu împărtășește opinia lui Monet referitoare la variația luminii, ci se concentrează asupra modului de a reprezenta variabilitatea corpului uman, caracterul efemer și mișcarea. La cea de-a doua expoziție a impresioniștilor în 1876, în galeria lui Durand-Ruel, Degas expune douăzeci și patru de lucrări. Participă cu numeroase tablouri la
Edgar Degas () [Corola-website/Science/298818_a_300147]
-
sine — că logaritmul unui este logaritmilor factorilor: cu condiția ca , și să fie toate pozitive și . În prezent, noțiunea de logaritm vine de la Leonhard Euler, care a legat-o de funcția exponențială în secolul al XVIII-lea. Scara logaritmică restrânge variația unor cantități cu gamă largă. De exemplu, decibelul este o unitate care cuantifică logaritmul unor rapoarte de energie și de amplitudine a unui semnal (de exemplu, ). În chimie, pH este o măsură logaritmică a acidității unei . Logaritmii sunt frecvenți în
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
utile pentru cuantificarea schimbării relative ale unei valori în locul diferenței absolute. Mai mult decât atât, pentru că funcția logaritmică log("x") crește foarte încet pentru a "x" mari, scările logaritmice sunt folosite pentru a comprima date științifice cu game mari de variație. Logaritmii apar și în numeroase formule științifice, cum ar fi , , sau ecuația lui Nernst. Cantitățile științifice sunt adesea exprimate în logaritmi ai altor cantități, folosind o "scară logaritmică". De exemplu, decibelul este o unitate de măsură asociate cu o scară
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
rutină care permite schimburi securizate de chei criptografice prin canale de informare nesigure. se leagă de logaritmul discret în grupul multiplicativ al elementelor nenule ale unui corp finit. Alte funcții inverse logaritmice sunt "dublul logaritm" ln(ln("x")), ' (o ușoară variație a ceea ce se numește în informatică ), , și . Acestea sunt funcțiile inverse ale , , , și, respectiv, a . Din perspectiva teoriei grupurilor, identitatea exprimă izomorfism de grup între realii pozitivi cu înmulțirea și și realii cu adunarea. Functiile logaritmice sunt singurele izomorfisme continue
Logaritm () [Corola-website/Science/298774_a_300103]
-
de deformare, elastică, gravitațională, electrică etc. Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde "exclusiv de mărimile de stare interne" se numește "energie internă". În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este susceptibilă de variație continuă. Formal, energia definită în fizica clasică, în mecanică, respectiv în termodinamică, este starea unui sistem fizic oarecare de a efectua lucru mecanic între două poziții diferite ale respectivului sistem fizic în spațiu. Folosind notațiile comune în fizică, se poate
Energie () [Corola-website/Science/298843_a_300172]
-
de echipă din familia Remi care a atins nivelul de joc clasic. Jocul de a fost conceput de către Segundo Santos și Alberto Serrato în Montevideo, Uruguay, în 1939. În 1940 jocul s-a extins rapid într-un număr vast de variații în Chile, Peru, Brazilia și Argentina, unde reguliele au fost în continuare rafinate. În 1948 jocul a fost introdus și în Statele Unite fiind denumit jocul de Remi argentinian de către Ottilie H.Reilly în 1949 și Michael Scully de la Coronet Magazine
Canastă () [Corola-website/Science/298844_a_300173]