21,807 matches
-
vine se ascund, se ivesc Cicatricile iubirii - tatuajul nostru firesc. Adâncirea în somn este resimțită de poet ca o soluție benefică, evocată în reprezentări care l așază pe Mihalaș în marea linie a liricilor noștri care au cultivat acest motiv poetic, de la Eminescu încoace: Când hainele-oboselii le dezbrac Îmi pare somnu-n care mă scufund Culcușul răcoros al unui lac, Cu rotitoare ape, fără fund. Plutesc deasupra nuferi albi, de nea, Încolăcind în lujeri ființa mea Și pești lunateci lunecând tăcut Trec
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
a creat obligații morale. Fiică a Bărăganului, înrudită spiritual cu Ștefan Bănulescu și Marin Preda, Florența Albu a fost de la prima ei carte o evocatoare a acestui spațiu, reînviat însă nu prin descripții exterioare, etnografice, ci prin încorporarea în viziunea poetică a unor mituri și simboluri specifice. Elegiacă, dar fără despletiri patetice, fără hohotiri, poezia ei transmite, ca sentiment fundamental, îndurerarea în fața distrugerii lumii vechi țărănești, proces care îi apare, ca și lui Marin Preda, drept fără întoarcere. De aici disperarea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
duhului tran silvan. Ecouri din Goga, din Aron Cotruș pot fi acum per cepute. Apare stăruitor, obsedantă, tema dezrădăcinării, a desprinderii de obârșie, precum și aceea a culpei de-a se fi lăsat clintit din spațiul originar. Acestea sunt, desigur, atitudini poetice „vechi“ - le-am întâlnit la liricii ardeleni ai începutului de secol, la Goga, la Iosif -, dar trebuie să observăm că reapariția lor la Ion Horea nu reprezintă numai un act de prelucrare culturală. Ceea ce la 1900 era o temă romantică
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
ales aceasta era preocuparea de căpetenie a maestrului... De aici, planuri de acțiuni mari și adânci» (Lamura nr.4). V. Voiculescu, autorul culegerii de poezii uitate într-o magazie din București, are prilejul aici la Bârlad să-și strângă recolta poetică a altor volume, Din țara zimbrului, care și apare la Bârlad în 1918, dar și pentru volumul Pârgă, care va vedea lumina tiparului în 1921. - De dragul lui (a lui Vlahuță n.n.) am scris cele mai multe poezii strânse în volumele «Din țara
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
moarte să sacrifice totul. Să-i fie arse până și manuscrisele !... 3 «Din țara zimbrului », tipărit în 1919 la Bârlad, la tipografia Lupașcu, pe hârtie modestă, că așa erau timpurile, în format de buzunar, remarcat prin tonul profetic al discursului poetic, cu o puternică vibrație patriotică și de o reală autenticitate, exprimată în titluri de felul acesta «Cununa de aur», «Țării mele», «O, țară», «Țara», «Mormântul stegarului», cuprinzând puține poezii, este cronologic al doilea volum din creația sa, care îi va
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cu G. Tutoveanu și Academia Bârlădeană va contribui la îmbogățirea fondului uman și de cunoaștere al scriitorului, la adâncirea și diversificarea experiențelor sale creatoare, la afirmarea sa ca poet, prin volumul « Din țara zimbrului ». Tipărit la Bârlad, va furniza substanța poetică a volumului « Pârgă », pregătindu-l pe autor pentru marele sale realizări viitoare »... 4 Revenit în capitală nu are timp să se ocupe de familie și este trimis să participe la o mare campanie de stingere a epidemiei de tifos exantematic
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
prozelor (magia, iluzia, vrăjile) nu sunt decât expresia aceluiași instinct artistic pe care l-am găsit la temelia lor... Autorul atribuie personajelor facultăți, forțe înrudite cu ale lui ; dar Marele Magician, Vrăjitorul adevărat, rămâne de fapt el însuși ». Despre proza poetică și Povestiri ale lui Voiculescu au scris nu numai Vladimir Streinu, N. Manolescu etc. ci și Cornel Ungureanu, Mircea Tomuș, Eugen Simion, care vedeau acum în bucățile publicate „opere încărcate de metafore” ori de „atmosfera care lipsise până atunci” în
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu de Delia Pop, 2000, dar și Biobibliografia vastă alcătuită de Aurora Alucăi, tipărită la Imprimeria Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, în 1988. Integrala prozei literare (1998) și V. Voiculescu, Integrala operei poetice (1999), îngrijite, prefață și cronologie de Roxana Sorescu, ca și ediția în trei volume a poeziilor, prozelor și teatrului, apărute sub sigla Editurii Cartex, 2000-2003, ale aceleași, înseamnă un mare câștig pentru cunoașterea și răspândirea operei marelui Voiculecu. Introducerea operei
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
verb. („mângâie vântul”, „șoptește pădurea”). T. Vianu și-a manifestat rezerve față de această idee și a arătat că pot exista și personificări statice - în care termenul înlocuit este un substantiv sau un adjectiv - citând în acest sens o frumoasă expresie poetică a lui V. Voiculescu „semințiile gândului” (p.278). Sonet Poezie cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri, împărțite în patru strofe: 2 catrene și 2 terțete. Are doar două rime dispuse astfel: în catrene abba și baab, iar în terțete
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
războaie mondiale, în tot ce avea acesta reprezentativ ca orientare ideatică, și ca viziune asupra lirismului, exceptând avangardismul post-simbolist, în speță suprarealismul, care, deși foarte activ și bogat în partizani, nu a dat, la noi, nici un mare poet. Artele lor poetice, așa de deosebite în expresie lirică, au comun impulsul psihologic, efortul spre ieșirea de sub magnetismul eminescian, pe deoparte, și dorința secretă de a reinventa poezia, pe de alta.” Acest act se conturează ca un privilegiu dar și ca o contribuție
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
numit tradiționalist în poezie, deși se zice că Adrian Maniu făcuse astfel de poezii mai înainte. Nu știu ce fluid lăuntric ne-a legat pe tustrei: Pillat din Dorohoi, Crainic din Vlașca și eu din Buzău. Țin să declar că activitatea mea poetică se datorește în mare parte lui Ion Pillat. El m-a îndemnat, m-a obligat să scriu”(Gânduri albe, p. 535). 1919. Apare la Bârlad revista Florile dalbe (19 numere între 1 ianuarie și 15 decembrie) sub conducerea unui comitet
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
acestuia. Pentru a ajunge la înțelegerea exactă, justă, a concepției despre cultură și civilizație a lui Eminescu, pe care îl consideră a nu depăși, cel puțin în acest domeniu, "limitele roman tismului" (romantismul ca "dimensiune caracte ristică a spiritului său poetic"), cercetătoarea e de părere că trebuie făcute mai întâi câteva precizări în ceea ce privește "teoria despre societate" a acestuia, în critica pe care el o aduce "relațiilor social-politice" din România sfârșitului de secol al XIX-lea și, nu mai puțin, în privința teoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ale imaginarului eminescian.* Discuția pornește, așadar, de la fixarea lui Mihai Eminescu în cadrul curentului romantic, reflectat în literatura română în condițiile particularităților istorice specifice, astfel încât, consideră Călin Teutian, "Eminescu rezolvă o criză a limbajului pașoptist, care e o criză a clișeului poetic, neîndoielnic. El o face prin resemantizarea limbajului liric, printr-o umplere a formelor acestuia, rămase vide, uzate, cu substanța unui imaginar hrănit adesea din discursul științific și filosofic al momentului și dintr-o capacitate vizionară hipertrofiată. Eminescu nu devine însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
termeni de funcție și dinamică a construcției. Spiritul romantic stă, totuși, în cea mai mare măsură, la baza poeziei lui Eminescu și o caracterizează cel mai bine ca întreg. A lucra în spirit romantic presupune " un sistem relațional al gândirii poetice ", pentru care limbajul devine " un organism al expresiei bazat pe idei-simboluri ", care exprimă și semnifică. Un asemenea nucleu, reprezentând una dintre categoriile fundamentale ale gândirii poetice eminesciene, este oglinda". Pentru exeget, important nu este atât modul în care "fenomenele reflexiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
bine ca întreg. A lucra în spirit romantic presupune " un sistem relațional al gândirii poetice ", pentru care limbajul devine " un organism al expresiei bazat pe idei-simboluri ", care exprimă și semnifică. Un asemenea nucleu, reprezentând una dintre categoriile fundamentale ale gândirii poetice eminesciene, este oglinda". Pentru exeget, important nu este atât modul în care "fenomenele reflexiei refracției, absorției sau difracției", specifice oglinzii, se manifestă în "sistemul dinamicii textului", cât "felul în care, în oglinda textului, luminile textuale (universuri-artefact) se reflectă/ refractă/ multiplică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aur" în "vârsta ruinei" și a acesteia din urmă în conștiință". Într-o altă categorie a imaginarului, aceea a capcanelor speculare, este plasată postuma Cum negustorii din Constantinopol, datând din 1874, poiesis-ului i se atașează "o natură de adaos", arta poetică transformându-se "într-o fabulă a tejghelei dintr-un bazar oriental". Pentru Eminescu, zice Călin Teutișan, "ideea de discurs poetic" este văzută ca "obiect de negoț" și "vine, firesc, din propensiunea către ironie și ludic". Un amplu capitol este consacrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
speculare, este plasată postuma Cum negustorii din Constantinopol, datând din 1874, poiesis-ului i se atașează "o natură de adaos", arta poetică transformându-se "într-o fabulă a tejghelei dintr-un bazar oriental". Pentru Eminescu, zice Călin Teutișan, "ideea de discurs poetic" este văzută ca "obiect de negoț" și "vine, firesc, din propensiunea către ironie și ludic". Un amplu capitol este consacrat universurilor descentrate, "Lumea pierdută". Aici se vorbește despre "fascinația oglinzii negre" în care "spații ale imaginarului sunt echivalente, ca funcționare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o capcană fatală". Imaginarul "se umple" de "simboluri mortuare" precum ""noaptea cernită" a mării". Tot în sfera imaginarului de acest tip se vorbește despre "nemortul și oglinda neagră", unde apare "fascinația perversă a oglinzii absorbante". Pentru această categorie a imaginarului poetic eminescian este luată în discuție poema Feciorul de împărat fără stea (după titrarea lui D. Murărașu). Cei fără stea, spune Călin Teutișan, "sunt iubiți totuși de un înger sumbru îngerul Morții, care-i urmărește îndeaproape". Aici, Eminescu "se joacă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lectori de poezie, lirica lui Eminescu... nu le mai spune nimic. Pe lângă faptul că exegetul se dovedește un foarte bun cunoscător al creației eminesciene, el operează cu un instrumentar critic de ultimă oră, în relevarea calităților filosofice ale poeziei și poeticii eminesciene. Fără îndoială e o interpretare de subtilitate, care... face bine, prin tratamentul receptării imagologice, modului de înțelegere și aprofundare a creației eminesciene azi, arătând cum poate fi aceasta un câmp real de investigație, atât ca idee, cât și ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Nietzsche, Holderlin), "presimt apropierea dezastrului și trăiesc, încercând să împiedice căderea, o hiperluciditate o "iluminare". Eminescu scrie în anul 1883 cele mai importante poeme ale sale fiindcă apropierea subteranei devenea din ce în ce mai palpabilă". E aici, la Eminescu, un tip de discurs poetic pe care Cornel Ungureanu îl corelaționează, într-o insinuată psihanaliză, firului existențial al creatorului, propunând astfel o altă pistă de înțelegere (de acces) a "căderii în sus", cum zice un alt eminescolog, a acestei mari individualități creatoare a românității, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
altfel în epocile succesive care au urmat. Privit oarecum din exterior, totul pare un "balamuc interpretativ" care însă, pe-ncetul, "începe să fie purtător de sens, dacă avem în vedere că apariția unui scriitor deopotrivă ireverențios și inovator cu normele poetice, cum a fost Eminescu, survenea la limita de contact a unor "falii tectonice". Adică, în toiul celei mai angajate "bătălii canonice" a secolului al XIX-lea românesc, ce pune în coliziune posteritatea canonului pașoptist și emergentul canon junimist [...] La începutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
interpretativă propusă de Gherea avea două avantaje: proiecta o imagine accesibilă asupra lui Eminescu /"poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
avea două avantaje: proiecta o imagine accesibilă asupra lui Eminescu /"poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
față de moștenirea primului Eminescu, acela din Convorbiri literare și mai ales față de cel pe care l-a produs Maiorescu. Și domnia sa comentează acest proces astfel: În chip paradoxal, tocmai o astfel de ediție care ar fi putut reprezenta fidelitatea vocii poetice eminesciene (în care textul eminescian ar fi fost prezentat "așa cum l-au gustat contemporanii, cum era când a început să înrâurească pe Vlahuță și să entuziasmeze pe Delavrancea și... Mille, cum era când devenea vecinicul Eminescu", după expresia lui Bogdan-Duică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și consistentul său studiu, pe cât de teoretic pe atât de analitic, este de natură să argumenteze necesitatea recuperărilor interpre tative eminesciene în beneficiul tocmai al unei istorii a eminescologiei, la edificiul căreia domnia sa pune o solidă cărămidă de temelie. IMAGINARUL POETIC (Paul Iruc) Avem de-acum, evident, o altă generație de comentatori ai vieții și operei lui Mihai Eminescu. Și nu este vorba doar de un firesc schimb de ștafetă ci și de un schimb de atitudine, de unghi de abordare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]