20,230 matches
-
a curbei de disociere a Hb, cu creșterea afinității oxigenului pentru Hb și o scădere a eliberării oxigenului la nivel tisular. Diagnosticul intoxicației cu CO trebuie suspectat când pacientul acuză cefalee, astenie, sau grețuri (CO < 30%). Cand CO > 40%, pacientul acuză tulburări vizuale, dificultăți la mers, tulburări de personalitate și facies roșu . Cand CO > 50% apar sernne de afectare gravă a SNC cu pareze și pierderea stării de conștiență. Sângele arterial are o saturație scăzută a oxihemoglobinei cu PaO2 normală. Acidoza
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
-
Sfintei Fecioare Maria) cu privire la influența rugăciunilor asupra stărilor patologice, s-a constatat pe bază de observare a bolnavilor o vindecare rapidă (aproape instantanee) a diferitelor boli: tuberculoză osoasă sau peritoneală, abcese reci, plăgi supurate, lupus, cancer etc. Mai întâi pacientul acuză o mare durere, apoi subit, senzația unei vindecări complete, în câteva secunde, minute, mult câteva ore, plăgile se cicatrizau, simptomele generale dispăreau, pofta de mâncare revenea. Uneori dezordinile funcționale dispar înaintea leziunii anatomice. Deformările osoase caracteristice morbului Pott, ganglionii neoplazici
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
nu trebuie decît să amintim cele 31 de funcții (constante) ale "structurii profunde" care, potrivit lui Vladimir Propp, s-ar regăsi în orice variantă de basm popular pentru a releva uimitoarea lor corespondență cu momentele scenariului biblic. Pentru a nu fi acuzați de afirmații "înșelătoare", pur speculative sau fără de suport empiric, să le luăm consemnăm în manieră comparativă pe primele nouă [Propp, 1970:30-42]: 1) absența (plecarea de acasă a eroului, înstrăinarea, moartea etc.) poate fi simbolic echivalată cu creația însăși (cu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
la comun, de la parte la întreg. Coerența ansamblului și generanța lui în raport cu viitoarele dezvoltări sînt, însă, absolut necesare pentru acela care consideră că realizarea unei "prolegomene" merită pierderea unui prețios timp personal. Avînd în vedere că "cine se scuză se acuză" nu rămîne decît ca cititorul care are răbdarea să urmărească textul de față să evalueze în finalul lecturii în ce măsură i-a fost sau nu înșelată așteptarea. 4.2. SEMNELE MINCIUNII: O SINTEZĂ METODOLOGICĂ Retrospectiv privind, putem constata că tentativa de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nici o legătură cu inducerea în eroare ce se produce fără a exista o intenție reală de a păcăli. Pe de altă parte, apare și un capitol scris de Thomas Szasz (1979:122) intitulat "Adevărurile înșelătoare ale psihiatriei", în care el acuză psihiatrii că s-ar folosi de "o groază de... teorii amăgitoare și practici viclene". Cu alte cuvinte, Szasz spune că psihiatrii sînt mincinoși. Chisholm și Feehan (1977) oferă o analiză logică detaliată a înțelesului expresiei "avînd intenția de a induce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
desigur demne de încredere, și uneori chiar adevărate; oricare nouă proclamație poate fi astfel, chiar dacă contrazice vreo declarație precedentă. Speranța ne ajută să trăim. În viața politică există norme specifice pentru campaniile electorale. Cînd au loc alegeri, fiecare partid le acuză pe celelalte că induc electoratul în eroare. Alegătorul, sufocat de valuri de propagandă care îl asaltează din toate părțile, nu mai poate face deosebirea între promisiuni sincere și minciuni seducătoare. Politicienii sînt conștienți de acest lucru. De exemplu, alegerile din
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cînd se spun minciuni despre prezent sau trecut. (Phillips 1991) Parlamentarii, fie ei miniștri sau politicieni cu alte funcții, sînt uneori prinși cu minciuna cînd fac afirmații neadevărate asupra unor lucruri care s-au întîmplat în trecut, și atunci sînt acuzați de nesinceritate. Aceste acuzații au de obicei o tentă accentuată de indignare, pentru a arăta clar că, în acest context, spre deosebire de alte medii electorale, este greșit să se mintă. Același lucru îl sugerează și un comentariu poetic asupra afacerii Profumo
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a arăta clar că, în acest context, spre deosebire de alte medii electorale, este greșit să se mintă. Același lucru îl sugerează și un comentariu poetic asupra afacerii Profumo din 1963. John Profumo, Secretarul de stat pentru război al Marii Britanii, a fost acuzat, printre altele, că ar fi vizitat o tînără, Christine Keeler, în apartamentul ei din Londra unde se mai bucura uneori și de compania altor bărbați, dintre care un atașat maritim rus. Cînd a fost întrebat în parlament despre legătura sa
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
între ele. Avînd în vedere această atitudine, mai sînt oare motive de nemulțumire pentru că purtătorul său de cuvînt, Larry Speakes inventa afirmații pe care le atribuia președintelui? Broder (1988) crede că nu și în loc să dea vina pe Speakes, el îi acuză pe "reporterii și oamenii cu drept de vot care au acceptat manipularea și înșelătoria ca mod de viață". Broder le cere politicienilor să "vorbească ei înșiși" pentru ca, printre altele, să poată răspunde de propriile minciuni. Astfel, dacă Reagan nu a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevărul, și i-a zis ceea ce se spusese despre ea, plîngîndu-se de calomnia lui B la adresa ei. A i-a spus ceva de genul " Cred că ar trebui să știi..." Apoi C s-a dus la B pentru a o acuza de calomnie. Dacă B nu voia să se certe, ar fi negat acuzația sau ar fi pretins că A inventase totul. După părerea lui du Boulay, valoarea unui asemenea gen de minciună constă în faptul că dacă toată lumea ar fi
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
respectivă și cînd relația are un caracter impersonal. Nesinceritatea fățișă este mai greu de înfruntat. (Comer et al. 1988:1) După cum vom vedea în continuare, nesinceritatea între soți este și mai greu de rezolvat. Ușurința relativă cu care străinii sînt acuzați că ar fi mincinoși nu asigură un mai mare succes în judecarea corectă a sincerității sau nesincerității acestora (Miller et al. 1983), și nici existența unei atitudini diferite față de cunoscuți și necunoscuți nu implică neapărat o toleranță mai mare a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poziționat pe scara socială, nimeni nu este în relații într-atît de bune cu superiorii sau subordonații săi încît să-și permită luxul de a spune întotdeauna adevărul". Această stare a lucrurilor are consecințe asupra minciunii, mai ales cînd cineva este acuzat de o anume ofensă. Ceea ce ne trebuie, spune Albert, este "un fals grațios, iute și mai mult decît plauzibil". Se consideră că nesinceritatea prezintă mai puține pericole decît mărturisirea adevărului, iar oamenii par să nu fie preocupați de posibilele urmări
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mai potrivit decît "complicitate"; soțul lui D4 a acceptat să fie înșelat de către aceasta: Probabil că, într-o anumită măsură, el era conștient de ceea ce se petrecea, însă nu a vrut să creadă că ar fi chiar adevărul... M-a acuzat, iar eu am mințit. La fel ca în cazul unei femei care a fost înșelată de către soțul ei, situație analizată mai tîrziu în acest capitol, minciuna a ajuns să caracterizeze viața de fiecare zi a lui D4: Începi printr-o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Villiers și de Villiers (1978:164-165) relatează că este un comportament specific copiilor de trei sau patru ani să alerge spre mama tocmai sosită acasă, susținînd cu hotărîre: "N-am spart veioza", înainte ca cineva să aibă timp să-i acuze de acest lucru, arătînd cine ar fi vinovatul. LaFrenière (1988:251) a structurat cîteva principii de clasificare a comportamentului înșelător al preșcolarilor bazate în parte pe observații, făcute probabil în Quebec, și în parte pe alte cercetări; minciuna devine tot
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mărturia sa către comitetul Senatului Statelor Unite care a investigat afacerea Irangate: M-am hotărît să nu-i cer părerea președintelui, pentru a nu-l implica și a-i da posibilitatea să se apere în cazul în care ar fi fost acuzat. Întrebare: Cînd spuneți: "posibilitatea să se apere" vă referiți la faptul că nu i-ați zis nimic președintelui pentru ca el să poată nega că ar fi știut ceva? Răspuns: Într-adevăr. Astfel, presupunînd că Reagan nu știa de planul de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
materiale de valoare și totuși, în alte contexte, el a întîlnit și exagerări cu privire la averea unei persoane. Ca multe alte societăți, grupul pe care el l-a studiat credea în magia neagră. Totuși, oamenii negau deseori faptul că ar fi acuzat pe cineva de practica magiei și se întîmpla să nege chiar existența acestei activități. Passin comentează că putem înțelege atitudinile respective gîndindu-ne ce reacții am provoca unor persoane aparținînd aceleiași culturi ca și noi, dacă le-am întrebat: "Pe cine
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
reală a marinarului scoțian Alexander Selkirk. În prefață, Defoe scrie: "Editorul consideră că ceea ce publică este istorie sau fapt real; nimic din această carte nu a fost inventat" (Defoe 1927:vii). La un an după apariția romanului, Defoe a fost acuzat de minciună de către Charles Gildon. El s-a apărat susținînd că opera era o alegorie a propriei sale vieți (Allen 1954:38), însă nu a prezentat acest lucru în numele său, ci în numele lui Robinson Crusoe. Adams (1990:34-35 ) spune, referitor
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ideilor", al cărei scop era cel de a devoala sursele ultime ale cunoașterii umane. Conceptul a primit, poate mai repede decât era de așteptat, o semnificație total diferită, fiind "deturnat" de la scopul său gnoseologic înspre unul cu încărcătură politică 2. Acuzându-i pe "ideoogiști" care îi criticau regimul de guvernare de a produce o "nebuloasă metafizică" al cărei scop era distorsionarea realității, împăratul Napoleon a deschis, practic, o "cutie a Pandorei". I-a urmat Karl Marx, care a dat tușa definitivă
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Marx, atunci când a opus ideologia științei marxiste. Paradoxul poate fi redat, simplu, prin ideea că, dacă orice sistem de idei care nu corespunde criteriilor de științificitate este o ideologie, atunci nu putem avea nicio certitudine că sistemul de idei care acuză ideologia de falsificare a realității nu este el însuși ideologic. În termeni generali, existența acestui paradox rezultă din următoarele întrebări pe care gânditorul francez le consideră justificate: "Care este statutul epistemologic al discursului despre ideologie, dacă orice discurs este ideologic
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
doilea rând, putem vorbi despre socialimul marxist, ale cărui idei au fost dezvoltate, în principal, în lucarea Capitalul, în care Marx a desfășurat o serie de argumente filosofice și economice pentru a critica societatea capitalistă a vremii sale. Aceasta era acuzată de existența repetatelor crize economice, cauzate de contradicțiile pe care le presupunea, și al căror efect principal era dat de pauperizarea proletariatului. Cei care dețin mijloacele de producție, membri ai clasei burgheze, exploatează muncitorul, nepermițându-i să se folosească de
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
și C.G. Jung sunt aplicați și în interpretarea Luceafărului eminescian, din volumul Steaua din oglinda visului (1983), cel mai amplu comentariu consacrat până acum poemului (300 de pagini). Cu sugestii importante din Marin Mincu („Luceafărul”, 1978), care l-a și acuzat public de plagiat pe G., Luceafărul/Hyperion e înțeles ca figură-proiecție, prin oglindă și vis, a inconștientului Cătălinei și a celui colectiv, ca daimon (în sens platonician) al fetei, pe care însă aceasta nu-l poate asuma. Eminescu ar ilustra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
lui Nanni Moretti. Apărut aproape în surdină, filmul Marea tăcere a câștigat, în lumea întreagă, numeroase premii la juriile festivalurilor internaționale și a obținut recenzii entuziaste, în primul rând în câteva ziare așa-zis „laice”, care nu pot fi, desigur, acuzate de pactizare cu și favorizare a lumii catolice». Despre acest film, teologul Pierangelo Squeri scria: Aici suntem la limita creștinismului... o ușoară izbitură, și creștinismul dispare». Acest eveniment cinematografic este un eveniment emblematic și, pe bună dreptate, izolat, însă poate
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
să se identifice cu americanii virtuoși și astfel să treacă dincolo de tendințele imorale ale „Învechitei” politici externe a Europei. Aceasta ne readuce În față criticii realiste a neoconservatorismului, menționate la Începutul capitolului. Așa cum am arătat mai sus, neoconservatorii i-au acuzat pe realiști de a se fi depărtat de la virtutea politică ceea ce ar reprezenta o amenințare pentru identitatea națională a SUA. În schimb, realiștii le răspund neoconservatorilor că așa-numita politică de virtute pe care o promovează ignoră necesitatea prudenței În
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
validității și necesității acestei metodologii. În sfârșit, potrivit celei de a patra concluzii, toate obiecțiile avansate în cruciada realiștilor, radicali sau moderați, împotriva "moralismului" sunt nesustenabile (de cele mai multe ori, ele fiind rodul unor neînțelegeri sau deformări grave ale poziției filosofilor acuzați de acest "viciu" metodologic: Isaiah Berlin, John Rawls, Robert Nozick, Ronald Dworkin, G. A. Cohen, Will Kymlicka, Adam Swift ș.a.). În esență, cartea prezintă principalele observații, intuiții și argumente ce sprijină, în opinia mea, aceste concluzii. După cum se poate observa
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
că, deși par să nu critice doar "moralismul" așa cum l-am definit eu, toți realiștii radicali obiectează (și) împotriva a ceea ce am numit eu "moralism", sub forma celor două teze ce pot fi identificate, într-adevăr, în lucrările filosofilor politici acuzați de obicei de acest "viciu": 1) teza că filosofia este o ramură a eticii; și 2) teza că întemeierea morală sau recursul la principii (și/sau convingeri ori intuiții) morale în argumentarea din filosofia politică este justificat. Mai mult, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]