21,807 matches
-
nou Eminescu, așa cum ni-l dorim, de fapt, văzut într-un context al mișcărilor ideatice europene, alături marilor creatori moderni, contemporani lui, supunându-l astfel unei grile competitive de performanță și demonstrând ca atare altitudinea la care se situează expresia poetică, profunzimea gândirii filosofice și, nu mai puțin, poziția de autentic deschizător de drumuri. În această ordine a discuției avem în vedre cartea D-lui Paul Iruc (având la bază o teză doctorală, după cum însuși ne atrage atenția, începută sub conducerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ne atrage atenția, începută sub conducerea regretatului profesor Ioan Constantinescu și finalizată, cum putem lua seama, sub îndrumarea profesoarei Viorica S. Constantinescu, de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași), Eminescu și devenirea poeziei europene moderne*, o amplă cercetare asupra imaginarului poetic eminescian, din perspectiva tocmai a contribuției acestuia la evoluția poeziei moderne europene. Din capul locului ni se face avertizarea tranșantă, de către Viorica S, Constantinescu recomandând lucrarea pe care demersul critic ulterior o demonstrează convingător, că Eminescu nu trebuie privit ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
intereseze azi la Eminescu ce "gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza în profunzime a textelor eminesciene ne arată că ele "spun altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de Rimbaud, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu se relevează ca un creator care, "sintetizând utopia romantică", "anticipează și apoi trăiește în semnificația dramatică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
eminescian. Sunt incursiuni de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a armoniei lumii". Dimensiunea orfică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
oglinda în care se proiectează acest tu obsedant. Celălalt care se îndepărtează, căci în imaginea lui Narcis trebuie să vedem nu doar teama de a pierde obiectul, ci de a se pierde ca obiect". Analiza poeziei eminesciene sub raportul imaginarului poetic într-un context european, îl conduce pe Paul Iruc la o concluzie ce nu poate fi neglijată: "putem sesiza două direcții ale imaginarului care traversează opera. Una se referă la Narcis, dar nu este acel Narcis care se contemplă, îndrăgindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în fond, a fost, de-a lungul vremii, lucrarea de înlăturare din sufletele românilor a conștiinței lor naționale, axul căreia, l-au resimțit a fi, întotdeauna, însuși poetul Mihai Eminescu. OGLINZI PARALELE (Dan Mănucă) După un excelent eseu despre imaginarul poetic eminescian (Pelerinaj spre ființă, 1999), Dan Mănucă a continuat să rămână un atent observator al fenomenului eminescian, comentând ediții din opera acestuia, volume de exegeză datorate unor confrați din actualitatea imediată privind creația autorului Luceafărului, dar și abordând eseistic sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și proiecte, resturi de scene și de tablouri ori din mărturii indirecte, reiese și ceea ce ar fi trebuit să fie dimensiunea fundamentală a posibilei dramaturgii eminesciene, anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și "filosofice", îi prilejuiește lui Dan Mănucă interesante comentarii asupra a numeroase poezii ale acestuia, făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ar fi trebuit să fie dimensiunea fundamentală a posibilei dramaturgii eminesciene, anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și "filosofice", îi prilejuiește lui Dan Mănucă interesante comentarii asupra a numeroase poezii ale acestuia, făcând aprecieri critice demne de a fi reținute prin subtilitatea sugestiei lor de interpretare. Iată un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Ștefan Melancu, Eminescu și Novalis (1999), cel care își fundamentează comparația pe "filosofia romantică germană și modul în care a creat-o și, pe de altă parte, și-a însușit-o Novalis" în perspectiva căreia Eminescu "aduce imagini sau motive poetice" pe care autorul studiului le analizează nuanțat (Oglinzi paralele). Sunt glosate contribuțiile de cercetare eminescologică ale lui Marco Cugno, Magda și Petru Ursache (Dinspre Italia) sau Marina Mureșanu-Ionescu (Conexiuni franceze). Evantaiul larg de probleme pe care le abordează Dan Mănucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Și de data aceasta predominante sunt observațiile stilistice ("cuvintele sunt desemnări și reprezentări, nuclee ce leagă, după un cod, realul și imaginarul"), oprindu-se, de asemenea asupra "psihismului eminescian" dar și asupra lecturii ca un "triumf" și "magie" în descifrarea poeticului, cu insistență asupra imaginației fantastice ca reprezentare a contragreutății realului, "o forță posibilă, alta, compensatorie, uneori antinomică, a existenței". Este supusă analizei nuvela Sărmanul Dionis, în care visul se împletește cu realitatea, prozatorul este interesat de "mister și atmosferă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aceea a asumării critice a "semnificației ontologice a metaforei" ca expresie a "limitării acestuia întru mister și revelare". Prin poezia lui Al. Philippide, ca și prin intervențiile teoretice ale acestuia, i se relevă "reevaluarea modernă a romantismului". La nivelul "praxisului poetic" al lui Philippide, apare cu limpezime manifestarea "titanismului magmatic eminescian" ("În peisajul liric interbelic, poezia acestuia reflectă probabil cea mai acerbă luptă a creatorului cu modelul romantic eminescian, cea mai intensă convulsie a spiritului creator, chinuit de contrarietatea influențelor, fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
subliniază faptul că "această teorie postulează fertila ipoteză asupra existenței creatorului modern care, prin recuperarea profunzimilor inconștiente, își articulează o existență multidimensională și paradoxală", confirmând "apropierea și chiar congeneritatea lui Blaga cu Eminescu" prin tocmai "funcționalitatea principiului personanței ca teorie poetică a influențelor literare". Într-o altă operă poetică revelatoare pentru modernismul românesc, aceea a lui Ion Barbu, se identifică un extaz pitagorician care "are rădăcinile în plutonismul eminescian, al purificărilor treptate formale", sursele poeticii sale regăsindu-se în acest plutonism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
asupra existenței creatorului modern care, prin recuperarea profunzimilor inconștiente, își articulează o existență multidimensională și paradoxală", confirmând "apropierea și chiar congeneritatea lui Blaga cu Eminescu" prin tocmai "funcționalitatea principiului personanței ca teorie poetică a influențelor literare". Într-o altă operă poetică revelatoare pentru modernismul românesc, aceea a lui Ion Barbu, se identifică un extaz pitagorician care "are rădăcinile în plutonismul eminescian, al purificărilor treptate formale", sursele poeticii sale regăsindu-se în acest plutonism eminescian unde "metaforizarea continuă a Finței și sublimarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tocmai "funcționalitatea principiului personanței ca teorie poetică a influențelor literare". Într-o altă operă poetică revelatoare pentru modernismul românesc, aceea a lui Ion Barbu, se identifică un extaz pitagorician care "are rădăcinile în plutonismul eminescian, al purificărilor treptate formale", sursele poeticii sale regăsindu-se în acest plutonism eminescian unde "metaforizarea continuă a Finței și sublimarea ei în forme esențializate se impu neau ca soluții la transcenderea imediatului, la scurtcircuitarea și chiar pulverizarea realului", pe care proiectele epistemologice eminesciene le sugerau încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
soluții la transcenderea imediatului, la scurtcircuitarea și chiar pulverizarea realului", pe care proiectele epistemologice eminesciene le sugerau încă din secolul al XIX-lea. Seducția modelului eminescian se află, zice Florin Oprescu, ca un "reper esențial în nașterea și devenirea valorilor poetice moderne", până la Nichita Stănescu, căruia îi este acordată o atenție aparte, de ample dimensiuni analitice ale studiului (desigur, nu este luat în considerație epigonismul debordant în unele perioade, posteminescian) clarificând în aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la Nichita Stănescu "nașterea conceptului de poezie metalingvistică, o poezie care se folosește doar de cuvântul scris, transcendând constrângerile formale ale limbii". Dialogul pe care îl propune această relație catalitică: Mihai Eminescu Nichita Stănescu, funcționează "obiectiv", ca "necesitate de ființare poetică". Cum lesne se poate observa, demersul lui Florin Oprescu este unul de transgresare a poeziei noastre moderne, de la Eminescu până azi, pe coordonata modelator-catalitică a eminescianismului. "Depășind orice formă de epigonism și înscriindu-se într-o mișcare literară de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
doritori a ne cunoaște limba și literatura. Construcția demersului său are astfel o bună rigoare metodică, este bine sistematizat, având organizarea materialului pe o coordonată ideatică anume, aceea a poliformis mului operei lui Mihai Eminescu, ca "probă a modernității scrisului poetic". Dar calitatea polimorfismului eminescian nu se poate dispensa de poliformismul interpretărilor critice ale acestuia, o atenție aparte acordând, în acest sens, intervențiilor autorilor din "ultimul val al eminescologiei", după cum îi numește pe aceia care s-au exprimat recent în studii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai precis, același text de o anumită formă și structură poate cumula mai multe forme literare". Termenul răspunde, în fapt, câtorva sensuri ale cuvântului ce denumește "ipostaze diferite pe care un text le poate lua, în funcție de structura ideatică sau registrul poetic și stilistic al operei". Astfel, în același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai deschisă și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu menționarea caracteristicelor specifice la Alecsandri, prima, și pentru Eminescu, cea de a doua; se ocupă apoi, în propunerea inițială a Ioanei Em. Petrescu, de modelele cosmologice, cu paralelismul conceptual Platon Kant (tot în coloane paralele), ca și de reprezentările poetice imagini de interiorizare a cadrului etc.; construcții asociale ("structuri de texte reluate, anticipate ori redimensionate de la un text la altul sau chiar între texte de genuri diferite"), abordând chestiunea spațiului uranian, versus spațiul chtonian; pentru ca să încheie cu o sintetică perspectivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în critica de după 1900. Tot în cheia polimorfismului operei eminesciene este analizată/tratată chestiunea eului angajat, escaladând resursele satirei eminesciene, aspecte ale polemicii în contrast cu evantaiul stilistic de care uzitează pamfletul, pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema poeticii titlurilor eminesciene; sfârșind prin analiza polifoniei textului eminescian, alimentată de un "joc al vocilor eului liric" v. Scrisoarea I. O atenție aparte i se acordă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
angajat, escaladând resursele satirei eminesciene, aspecte ale polemicii în contrast cu evantaiul stilistic de care uzitează pamfletul, pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema poeticii titlurilor eminesciene; sfârșind prin analiza polifoniei textului eminescian, alimentată de un "joc al vocilor eului liric" v. Scrisoarea I. O atenție aparte i se acordă eminescologiei ca știință ("Eminescolog este un critic consacrat și bine orientat în fenomenul receptării lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în care "tinerețea", "credința", "speranța" rămân "noțiuni vagi, traductibile mai degrabă în plan laic". Un vers precum "Ești prea mult înger, prea puțin femeie" se dovedește a nu fi "o mostră de evlavie". Rugăciunea devine astfel constată exegetul "un procedeu poetic" ce apare "ca un simplu interlocutor liric ideal", chiar dacă vreun "cetățean pios" e gata să perceapă textul prin "prisma propriei sensibilități religioase". Dar, atrage atenție același, în continuare: Se cade a nu confunda ceea ce aparține poetului însuși cu cea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și siguranța națională), găsindu-și identitatea între țările moderne ale Europei. E un studiu temeinic, autorul dovedind nu numai o profundă cunoaștere a publicisticii eminesciene dar și a contextului istoric și strategic în care aceasta s-a produs. LUCEAFĂRUL. TEXTUL POETIC INTEGRAL (Rodica Marian) Chiar dacă sunt destule voci care contestă azi existența unei specializări, în critica și istoria noastră literară, sub semnul lui Eminescu, această eminescologie există și impune din ce în ce mai multe personalități și nu mai puține studii aplicate aspra operei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a zăbovit, de altfel, și Perpessicius dar altminteri, oferind o cercetare de tip semantic, în vederea descoperirii și iluminării ideilor cu care Eminescu s-a luptat pentru a le putea condensa în expresia lirică finală. Domnia sa vorbește astfel despre un text poetic integral, ca despre un concept operant în abordarea cercetării tematice (și nu numai) care a stat mereu în atenția prioritară a criticilor și istoricilor literari și care acum, prin demersul domniei sale, primește condiția unei hermeneuticii a "sensului în text". Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu totul alt tărâm, de statut semantic și substanță ontologică radical diferite" (Dedublarea nemuririi și a Luceafărului-Hyperion). Că demonstrația este lungă, dificilă dar pasionantă, ne-o dovedesc toate cărțile ce au urmat, scrise sub semnul Luceafărului: Mihai Eminescu. Luceafărul. Text poetic integral (1999), Dicționarul Luceafărului eminescian (2000), Luna și sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu (2003), Hermeneutica sensului. Eminescu și Blaga (2003), Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga (2005), Dicționarul Luceafărului eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]