KorAP: Find »[drukola/base=poetic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...776 777 778 ...873 >

21,807 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780

poetic integral (1999), Dicționarul Luceafărului eminescian (2000), Luna și sunetul cornului. Metafore obsedante la Eminescu (2003), Hermeneutica sensului. Eminescu și Blaga (2003), Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga (2005), Dicționarul Luceafărului eminescian. Ediție definitivă (2007) și iată acum: Luceafărul. Text poetic integral. Studii (Editura Eikon, Cluj Napoca, 2014). Sunt reunite între copertele acestui volum câteva studii, diferite ca dimensiuni, dar centrate pe una și aceeași idee, anume a investigării semantice a textului eminescian din variantele Luceafărului, în corelare cu forma finală a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
mine "lumea posibilă" a Luceafărului și o alta, cea a lui Hyperion, ca "proiecții de ontologii diferit structurate" /.../din punctul meu de vedere, figura divinului se poate dezambiguiza în poem prin asumarea consecințelor evaluative ale sintagmei extrem rezumative a narativului poetic: Luceafărul devine Hyperion") ș.a.m.d., în diferend sau în consens cu Petru Creția, Ion Negoițescu, Zoe Dimitrescu-Bușulenga, Lucian Blaga, dar și Irina Petraș, Mircea Cărtărescu, Cicerone Poghirc și mulți alții. Tematic vorbind, studiile din actualul volum, gravitează în jurul aceleiași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
lui D. Vatamaniuc, iar insistențele rămân ca simple speculații, pe care însă nu trebuie să le respingem prea categoric. În fine... Valoarea adevărată a volumului omagial (în felul său) constă în traducerile prezentate, bilingv, arătând pe de-o parte talentul poetic al traducătorilor, dar și, poate în primul rând, muzicalitatea limbii aromâne, atât de apropiată de limba română, probând trunchiul comun din care s-au dezvoltat. Se impune, așadar, să cităm, la rândul nostru câteva exemple edificatoare: "Stelele-n cer Deasupra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
Lermontov, Gogol, Pușkin ș.a., dar influențele concrete "care să reziste unor verificări științifice" nu se probează. Ele pot fi luate în considerare doar prin "conținutul ideatic și psihologic al creației lor, din motivele și subiectele ce o populează, din imagini poetice și situații similare, din particularitățile compoziției, genului și stilului artistic, adică din asemănări și deosebiri în planul general al artei literare, determinate de asemănări și deosebiri pe planul dezvoltării social-istorice, al tradiției literare naționale, al fizionomiei scriitorilor în discuție". Sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
mai cu seamă în fața unei aripe de fereastră deschisă privindu-și ceasuri întregi imaginea proprie". Exemplele nu sunt puține: în La aniversară, eroul "se retrăsese în odaia lui... și se plimba cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic... Acum stătea cu mirare în fața oglinzii, se uită cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreabă ceva"; Toma Nour din Geniu pustiu, zice și el: "altădată mă pomeneam că mă uitam ore întregi în oglindă și mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
gândiri malade. Psihiatrul nu ia în considerare nimic din bagajul imens de cunoștințe pe care Eminescu îl acumulează, studiind filosofia antică, gândirea veche indiană, sistemul kantian și cel schopenhauerian de înțelegere a lumii, totul filtrat la el într-un imaginar poetic de o profunzime nemaiîntâlnită în cultura noastră, până atunci. Pentru el, Eminescu nu este un scriitor într-un lanț evolutiv de scriitori români și străini, într-o istorie literară și filosofică, ci un anume caz patologic, un infantil schizofren care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
infinită" a verbului se află "poezia însăși" , "poezia pură". Ea nu poate fi explicată nici prin analizele gramaticale, nici prin studiul stilului din punct de vedere lexical, pentru că armoniile noi pe care le aduce sunt sinteze muzicale ale unui fluid poetic pur. Fascinantă este pentru Ion Pillat decantarea formelor "întrebuințate stângaci înaintea lui de alții". De Iancu Văcărescu, bunăoară, unde se regăsește, într-o poezie ca Saturn, ritmul strofei din Luceafărul. Alăturarea unor strofe din poemele celor doi arată, izbitor, o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
într-o poezie ca Saturn, ritmul strofei din Luceafărul. Alăturarea unor strofe din poemele celor doi arată, izbitor, o armonie a expresivității pe care, zice Pillat, "zadarnic încerci să-i exlici vraja prin ritm, prin rimă, prin aliterații surprinzătoare", "farmecul poetic (...) scapă ultimei analize, oricât am dori-o de pătrunzătoare", fiind rezultatul încercărilor din transformarea alăturării cuvintelor în zeci de variante, cu conștiința nevoii de "armonie poetică". Romantismul asumat din lirica germană, pesimismul gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
zadarnic încerci să-i exlici vraja prin ritm, prin rimă, prin aliterații surprinzătoare", "farmecul poetic (...) scapă ultimei analize, oricât am dori-o de pătrunzătoare", fiind rezultatul încercărilor din transformarea alăturării cuvintelor în zeci de variante, cu conștiința nevoii de "armonie poetică". Romantismul asumat din lirica germană, pesimismul gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute prin filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care ne putem făuri un scut sufletesc și întărire interioară ne atrag astăzi în poezia eminesciană". Pentru că în ea se resimte un filon poetic venit dintr-o "tradiție de neam", tezaurizat în poezia populară, Eminescu dovedindu-se, de asemenea "un transpunător al spiritului și al formei populare în literatura noastră cultă", care devine aici un "decor sufletesc" întrupat într-o "feerică frumusețe verbală". Poeme

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
ca Ursitoarele, Mușatin și codrul, Miron și frumoasa fără corp etc., dar mai ales Călin Nebunul, din care exemplifică sugestiv, sunt "capodopere" ale "graiului românesc", în care se "dezvoltă o inspirație proprie și tradițională, contopind minunat creația individuală cu geniul poetic al unui neam întreg". Fără a știrbi cu nimic măiestria poeziei lui Vasile Alecsandri, o culme până atunci a fertilizării poeziei populare, Ion Pillat denunță în acesta "un model" ce "trebuia neapărat depășit" subliniind faptul că "formulei de artă pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
poemul publicat postum, Călin Nebunul și, indirect, împrumutând forma simbolică, în Luceafărul". Studiile, de scurte dimensiuni, pe care Ion Pillat le așează în deschiderea antologiilor pe care le realizează din creația eminesciană, la mijlocul secolului trecut, pun în lumină tocmai modelul poetic național pe care modernismul românesc trebuia să și-l asume, să-l aibă ca model, ca un reper esențial în deschiderea spre universalitate. STILUL ȘI LIMBA Lucia Cifor * Gh. I. Tohăneanu * Daniel Ciurel ANALIZE ȘI SUGESTII DE INTERPRETARE (Lucia Cifor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
Ciurel ANALIZE ȘI SUGESTII DE INTERPRETARE (Lucia Cifor) Pentru cercetătorul stilului operei eminesciene, urmărirea modului în care apar și sunt folosite diversele cuvinte, cuvintele în sine, în poezie mai ales, e o provocare aproape irezistibilă. Pentru că "Eminescu este creatorul limbajului poetic modern", fixând "începuturile culturii moderne în perioada în care el trăiește și scrie, anticipând clasicizarea limbii române ca limbă de cultură într-o epocă ulterioară". Iată ideea de la care pornește Lucia Cifor în suita de eseuri ce alcătuiesc sumarul unui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
care pornește Lucia Cifor în suita de eseuri ce alcătuiesc sumarul unui volum de interpretări stilistice ("câteva analize și sugestii de interpretare"), ce poartă un titlu programatic: Mihai Eminescu prin câteva cuvinte cheie (Editura Fides, Iași, 2000), urmărind varii "contexte poetice" pentru felurite cuvinte ce au o funcție revelatoare în modul de exprimare al poetului. Dintr-un început își propune să urmărească tocmai utilizarea cuvântului cuvânt, și sensurile, semnificațiile ce le primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
2000), urmărind varii "contexte poetice" pentru felurite cuvinte ce au o funcție revelatoare în modul de exprimare al poetului. Dintr-un început își propune să urmărească tocmai utilizarea cuvântului cuvânt, și sensurile, semnificațiile ce le primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a logos-ului integrat (rațiune, cuvânt) este, deși în inferioritate față de poezia-cântec, în egală măsură definitorie". Aceasta poezia-cântec ilustrează "dominanta pitagoreică specifică universului liric eminescian", situându-l pe poet "printre creatorii "lirismului omogen", limbaj numit de Blaga

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
exprimare specifică artei "o idee hegeliană", însă "consubstanțialitatea formei lingvistice cu conținutul" este de sorginte "mai degrabă humboldtiană". Dar imaginea se dezvoltă ca formă "proliferantă a unei gândiri tot mai autonome". Poetul folosește termenul de icoană pentru sensul de imagine poetică, aceasta "făcând parte dintr-un complex metaforic al definirii poeziei ca intercesor între cer și pământ". Iată, selectat acest exemplu: "Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate/ Voluptuos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
considerat a fi un neologism. Tocmai de aceea, poetul și utilizează frecvent termenul de icoană pentru sensurile de imagine artistică, așa încât comentariul efectuat asupra contextelor în care cuvântul imagine se evidențiază, pune în lumină rafinamentul cu care Eminescu modernizează exprimarea poetică. Cel din urmă eseu pare oarecum detașat de formula discursului celor anterioare, adică de un mod analitic de cercetare a cuvintelor în sine, utilizate însă în contextul imagistic al poeziei eminesciene. Reflexe ale teologiei apofatice în poezia eminesciană vine să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
înnoi sau nuanța sensul prin încadrarea lor în contexte surprinzătoare. Or, presiunea unor asemenea contexte, a unor atari alianțe contextuale, obligă cuvintele cele mai firești, bine cunoscute obștii vorbitorilor, să dea în vileag înțelesuri și nuanțe semantice inedite, specifice limbajului poetic eminescian". Și, în continuare:" În cazurile când Eminescu "inovează" stricto sensu, plăsmuirile lui sunt firești, nu prezintă nici o "stridență", iar posteritatea avea să le confirme, validând, dacă nu cuvântul, atunci cel puțin procedeul derivativ folosit de poet". Așa, bunăoară, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
și Șerban Cioculescu în foiletoanele sale. Aceste însemnări se adresează, în primul rând profesorilor de română, face recomandarea, cu țintă, stilisticianul, profesori "care ar trebui să reflecteze mereu la posibilitățile de îmbogățire și, mai ales, de nuanțare a interpretării textului poetic, totdeauna generos, fie el cât de îngust" ("Galbenele file"). Tot el atrage atenția asupra posibilităților de a cerceta cu folos "zariștea expresiei definitive" la Eminescu, cercetând variantele poemelor, existente în manuscrise. Astfel "putem să "refacem" întrucâtva drumul Poetului, să-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
din revuistica vremii. Abia recent, stilul gazetarului Eminescu a fost luat cu mai mult temei în discuție analitică, odată cu recunoașterea faptului că el a pus aceeași pasiune și același talent în articolele amenințate de efemeritate, ca și în scrierile literare poetice, cu precădere. Un studiu amplu nu neapărat de pionierat dar, în orice caz, cu aviz programat în această direcție ne-a oferit acum câțiva ani Monica Spiridon, în Eminescu proza jurnalistică (2003) și apoi în Eminescu sau despre convergență (2009

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
descrieri, narațiuni ș.a.; figurile amplificării sunt utilizate "pe scară largă" de gazetar (comorație, conglobație, dialogă, emfază, frequentatio, hiperbolă). Comentariul se arată ca o analiză tehnicistă, poate ușor excesivă, dar astfel se face clară dovada că discursul gazetăresc eminescian are valențe poetice și așa cum tehnicienii prozodiei au urmărit îndeaproape toate figurile specifice utilizate de poet, Daniel Ciurel identifică și urmărește utilizarea figurilor specifice retoricii, într-o demonstrație riguroasă de ordin stilistic ce vine să confirme evoluția literară a demersului gazetăresc eminescian. Este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
de la individual la universal, înfățișându-și epoca în culorile Apocalipsului. Patosul viziunii eminesciene care nu cunoaște decât culorile de alb și de negru, separând, prin opoziții binare, gloria trecută și mizeria contemporană a țării amintește de ingenuitatea și de schematismul poetic al satirei cronicarilor. Poetul conferă din plin tonuri apocaliptice prezentului și culori paradisiace timpului de altădată, ajungând să se "războiască vorba lui Al. Oprea cu proiecțiile fantastice ale propriei imaginații"". Dacă e să-i obiectăm ceva lui Daniel Ciurel mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
sens, relevantă este mărturisirea privitoare tocmai la evoluția gradului de înțelegere și de participare afectivă în lecturile sale, de-a lungul anilor, la diferite vârste și în funcție de treptele maturizării, a dobândirii unui cuantum de cuprindere, mereu mai aprofundată, a fenomenului poetic în universalitatea lui. Când eram adolescent spune Eugen Simion citeam Luceafărul și poeziile erotice; mai târziu am descoperit Scrisorile și marile poeme filosofice, am trecut apoi, la Odă (în metru antic), Rugăciunea unui dac și la micile poeme onirice cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
toate cu o stare de spirit pregătită de poezia modernă și postmodernă". Ediția actuală o reia pe cea în șase volume alcătuită de Perpessicius, cu comentariile acestuia și cu o retrospectivă a principalelor ediții critice de până la el. În privința corpusului poetic eminescian, Eugen Simion nu intervine. El este cel știut și care a stat la baza a numeroase alte ediții. Noutatea constă însă în recomandarea, în selecția pe care criticul o face pentru comentariul său aplicat, din care lipsesc poeziile devenite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
acesteia, chiar dacă nu numaidecât inedită (despre poezia filosofică s-au scris tomuri întregi de studii și articole) dar, în orice caz, orientată tranșant spre receptarea prioritară a sonorităților grave și profunde ale ei, cele care dau măsura-i de altitudine poetică națională și universală. Pentru Eugen Simion, poezia eminesciană "se concentrează în jurul a opt mituri care vin și dispar pentru a reapărea, în alte poeme, sub înfățișări și cu conotații schimbate". Acestea "comunică între ele și adeseori fără de veste își schimbă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]