19,897 matches
-
normarea ortografiei, dar deja învinge caracterul etimologic al acesteia. În secolul al XVII-lea, stabilitatea politică adusă de domnia lui Henric al IV-lea duce la întărirea monarhiei, care devine absolută sub Ludovic la XIV-lea. Totodată, Franța cucerește noi provincii la granițele ei și colonii peste mări, devenind statul cel mai puternic din Europa. În secolul al XVIII-lea, țara decade din punct de vedere economic, Franța își pierde coloniile din America de Nord în favoarea Angliei, monarhia slăbește sub influența capitalismului care
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
se termină cu Revoluția care face Franța să intre în epoca modernă. Dacă ordonanțele date în secolul al XVI-lea referitor la folosirea francezei în administrație și justiție n-au fost scrupulos urmate sau au fost impuse numai în unele provincii, în secolul al XVII-lea alte ordonanțe o impun rând pe rând în Béarn (1621), Flandra (1684), Alsacia (1685), Roussillon (1700) etc. Impunerea francezei are loc mai mult în acest domeniu și mult mai puțin în folosința de zi cu
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
străini în documentele de interes public, dar respectarea sa nu poate fi urmărită, pentru că nu prevede sancțiuni. În Québec, deși nu este stat suveran, este totuși în vigoare "Carta limbii franceze" din 1977, conform căreia franceza este limba oficială a provinciei. În secolul al XX-lea, concepția despre idiomurile locale se schimbă treptat. Lingviștii și, sub influența lor, o parte tot mai mare din opinia publică nu le mai consideră inferioare limbii franceze. De exemplu, idiomurile altele decât franceza vorbite tradițional
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
s-a demonstrat un optim ofițer de marină și a primit funcția de Lord High Admiral's Regiment. În 1673 a luat parte la asediul de la Maastricht, în care trupele lui Ludovic al XIV-lea al Franței luptau împotriva armatei Provinciilor Unite. Churchill, care lupta de partea francezilor, s-a făcut remarcat în timpul bătăliei. Casa regală engleză l-a recompensat pentru că a salvat viața ducelui de Monmouth, fiul nelegitim al regelui Carol al II-lea, iar casa regală franceză i-a
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
de York. În anii care au urmat, Churchill a primit de la rege o importantă sarcină diplomatică: însoțit de prietenul său Sidney Godolphin, viitorul conte de Godolphin, a plecat pe continent, pentru a începe tratativele pentru o alianță între Anglia și Provinciile Unite. La Haga, unde olandezii împreună cu spaniolii se pregăteau pentru războiul împotriva Franței, Churchill a luat contact cu William de Orania și întâlnirea lor, în afară de faptul că a demonstrat calitățile de diplomat ale lui Churchill, părea să confirme o alianță
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
război: Războiul Succesiunii Spaniole. Carol al II-lea lăsase moștenire regatul său lui Filip, duce de Anjou, nepotul regelui Franței, Ludovic al XIV-lea. Unirea regatelor Franței și Spaniei sub controlul Casei de Bourbon era o amenințare inacceptabilă pentru Anglia, Provinciile Unite și împăratul Sfântului Imperiu Roman, Leopold I, care pretindea tronul Spaniei pentru el însuși. Cunoscând influența lui asupra viitoarei regine Anna și conștient că sănătatea sa se deteriora, William al III-lea a decis să-i atribuie lui Marlborough
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
apropierea orașului flamand cu același nume, în Belgia în 11 iulie 1708. Armata franceză a Ducelui de Vendôme a fost învinsă de armata imperială condusă de Prințul Eugen de Savoia și de către armata britanică condusă de Ducele de Marlborough. Marea Britanie, Provinciile Unite și Sfântul Imperiu Roman, alarmate de alianța dintre Franța și Spania, nu au văzut altă soluție decât începerea unui război de succesiune. Comandantul armatelor aliate era John Churchill, I Duce de Marlborough, al cărui șef adjunct era Prințul Eugen
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
batalioane auxiliare de Hessian și de Hanovra și a trimis cele 20 de batalioane prusace ale generalului Carl von Lottum, pentru a întării trupele prințului Eugen. Apoi a pregătit o învăluire dublă. El avea sub comanda sa întreaga armată a Provinciilor Unite, condusă de feldmareșalul Henry de Nassau, Lord Overkirk, un ofițer cu experiență. Cu toate acestea, nu au reușit să traverseze pe podurile din pontoane în mai puțin de o oră. La ora 20. 30, trupele lui Overkirk au început
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
la organizarea armatei naționale a Ardealului și Banatului. În această calitate a organizat patru divizii românești, precum și jandarmeria din Banat și Transilvania. Când armata română a intrat în Ardeal, generalul Domășnean era șef al Statului Major al armatei din noile provincii. L-a susținut pe Ioan Boeriu de Polichna în campania împotriva Ungariei. A refuzat propunerea generalului Constantin Cristescu, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, de a avea funcția de Subșef acestuia, preferând să rămână în Ardeal, trecând la
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
constă dintr-o serie de proceduri pe care o legislatură operațională trebuie să le urmeze. Este utilizat sau a fost utilizat în cazul legislaturilor naționale și a celor sub-naționale din majoritatea țărilor din , precum și în națiuni care sunt actualmente ex-Commonwealth. Provinciilor britanice, care constituie Canada de azi, le-a fost acordat acest drept în . De asemenea, acest drept a fost acordat pentru , care costituie Australia de azi, între and . Sistemul este de asemenea utilizat în țări care nu au avut vreo
Sistemul Westminster () [Corola-website/Science/331791_a_333120]
-
prin valea râului Mosela. Acest avans a fost oprit de o penurie de produse alimentare în rândurile armatei anglo-olandeze, precum și de o excelentă poziție defensivă a armatei franceze în fața Sierck-les-Bain. Astfel Marlborough și armata sa au fost rechemați de către guvernatorul Provinciilor Unite atunci când mareșalul Villeroi a atacat și a cucerit cetatea Huy, și prin urmare amenința în mod direct orașul Liège. După ce s-a grăbit să se întoarcă în Țările de Jos l-a forțat pe Villeroi să se retragă în spatele
Bătălia de la Elixheim () [Corola-website/Science/331812_a_333141]
-
mobilitatea și a reduce dependența față de liniile sale de comunicare și aprovizionare, Marlborough a reușit într-un final să întâlnească armata lui Villeroi lângă satul Waterloo, în Belgia, dar bătălia nu a avut loc din cauza veto-ului impus de către deputații Provinciilor Unite, în mod particular de generalul Slangenburg. Marlborough a fost nevoit să se mulțumească cu capturarea cetății Zoutleeuw și cu demontarea liniilor Brabantului dintre acest oraș și Meuse
Bătălia de la Elixheim () [Corola-website/Science/331812_a_333141]
-
drahma în 3 scrupule, scrupula în 24 de boabe (grains). O altă unitate romană, mina () valora 432 grame și era divizată în 16 uncii (patru treimi dintr-o livră romană). Începând cu Evul Mediu, valoarea livrei în Franța în diferite provincii varia între 380 și 552 de grame. De notat că trebuie făcută diferență între "livre de poids", divizată în 12 uncii "(cf. )", și "livre de poids de marc" (1 marcă = 8 uncii) care valora 2 mărci, deci 16 uncii "(cf.
Livră () [Corola-website/Science/331835_a_333164]
-
fost în măsură să-și păstreze până astăzi poziția dominantă în Africa de Nord și de Vest. În plus, școala Maliki a fost preferată în statele arabe mici din Golful Persic (Bahrain, Kuweit, Dubai). În timp ce mare parte din Arabia Saudita respectă legile Hanbali, provincia de est este cunoscută de secole că un bastion Maliki. Școala Maliki derivă din activitatea lui Malik ibn Anas. Muwatta este o colecție de hadisuri ce sunt considerate ca fiind de sunet și își găsesc locul lor în Sahih al-Bukhari
Maliki () [Corola-website/Science/331853_a_333182]
-
În Anglia, în atmosfera de paranoia ce domnea, nimeni nu a atribuit înfrângerea, ordinilor date. Nottingham, nerăbdător să transfere vina, îl acuză pe Torrington de trădare și nimeni nu contestă această interpretare. William îi scria lui Anthonie Heinsius, "raadspensionaris" al Provinciilor Unite: "Nu pot să exprim cât de tulburat sunt în urma dezastrului flotei. Am fost profund afectat când am fost informat că navele mele nu le-au susținut în mod adecvat pe cele olandeze, și le-au lăsat în voia soartei
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Pictura populară „Dong Ho” (în ), numele complet Dong Ho pictura gravură în lemn (Tranh khắc gỗ dân gian Đông Hồ) este o linie de pictură populară vietnameză originară din satul Dong Ho (comuna Song Hồ, districtul Thuận Thành din provincia Bắc Ninh din Vietnam). Pictura Dong Ho este considerată o reflectare importantă a valorii estetice tradiționale, a filosofiei sociale și a dorințelor oamenilor. Temele tradiționale ale picturii Dong Ho sunt semne de noroc, figuri istorice, alegorii populare, povești populare și
Pictura populară quot;Dong Hoquot; () [Corola-website/Science/331881_a_333210]
-
între o zona dintre Bretania franceză și gura de vărsare a râului Garona, stabilindu-se în cele din urmă de-a lungul coastei din Galiția și Cantabria. au locuit în zonele muntoase de pe coasta Atlanticului de nord spaniol, cuprinzând întreaga provincie modernă a Cantabriei, Asturia de est, în regiunile muntoase din apropierea Leonului și Castiliei și marginea de nord ale provinciilor Palencia și Burgos. În jurul secolului I î.Hr, ei erau curpinși în aproximativ 11 triburi - Avarigines (es), Blendii (es), Camarici (sau
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
de-a lungul coastei din Galiția și Cantabria. au locuit în zonele muntoase de pe coasta Atlanticului de nord spaniol, cuprinzând întreaga provincie modernă a Cantabriei, Asturia de est, în regiunile muntoase din apropierea Leonului și Castiliei și marginea de nord ale provinciilor Palencia și Burgos. În jurul secolului I î.Hr, ei erau curpinși în aproximativ 11 triburi - Avarigines (es), Blendii (es), Camarici (sau Tamarici), Concani, Coniaci/Conisci, Morecani, Noegi, Orgenomesci, Plentuisii, Salaeni, Vadinienses și Vellici/Velliques - adunate într-o confederație tribală cu
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
Mancinus să se predea în termeni de pace umilitori. De la începutul secolului 1 î. Hr, Cantabrii au început să joace un joc dublu prin împrumutarea serviciilor lor către generalii romani individuali, dar în acealși timp, îi susțineau pe rebeli în provinciile spaniole romane, efectuând raiduri. Această politică oportunistă i-a condus de partea lui Pompei în timpul fazei finale a războaielor Sertorianilor (82-72 î.Hr.) și au continuat să urmeze cauza lui Pompei, până la înfrângerea generalilor săi, Afranius și Petreius, în bătălia de la
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
revolta anti-romană din 29 î.Hr, iar în cele din urmă a dus la izbucnirea primului Război a Cantabrilor, aceștia fiind cuceriți și anihilati parțial de către împăratul Augustus. Restul populației cantabrii rămase și terenirle lor tribale au fost absorbite în provincia nou creată a Transdurianei. Cu toate acestea, măsurile dure elaborate de către Augustus și puse în aplicare de către generalul lui, Marcus Agrippa Vispanius, de a pacifica provinciea a contribuit doar la instabilitatea continuă în Cantabria. Revoltele tribale aproape constante și războiul
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
împăratul Augustus. Restul populației cantabrii rămase și terenirle lor tribale au fost absorbite în provincia nou creată a Transdurianei. Cu toate acestea, măsurile dure elaborate de către Augustus și puse în aplicare de către generalul lui, Marcus Agrippa Vispanius, de a pacifica provinciea a contribuit doar la instabilitatea continuă în Cantabria. Revoltele tribale aproape constante și războiul de gherilă, au continuat să afecteze terenurile Cantabrilor până la începutul primului secol după Hristos, când regiunii i s-a acordat o formă de auto-guvernare, înainte ca
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
în Cantabria. Revoltele tribale aproape constante și războiul de gherilă, au continuat să afecteze terenurile Cantabrilor până la începutul primului secol după Hristos, când regiunii i s-a acordat o formă de auto-guvernare, înainte ca aceaștia să fie incluși în noua provincie, Hispania Tarraconensis. Deși romanii au fondat colonii și au stabilit garnizoane militare la Castra Legio Pisoraca (tabăra Legio IIII Macedonica - Palencia), Octaviolca (aproape de Valdeolea - Cantabria) și Iuliobriga (Retortillo - Reinosa), Cantabria nu a devenit pe deplin romanizată și oamenii săi și-
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
au fost locuitorii Hispano-celtici din zona de nord-vest a Hispaniei, care cuprindea aproape întreaga comunitate modernă autonomă Asturia, provincia modernă a Leonului, partea de nord a provinciei Zamora și la est de Trás os Montes în Portugalia. Ei au fost crescători de oi care locuiau în colibe circulare construite din gips, carton și piatră. Albionii au fost un trib
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
au fost locuitorii Hispano-celtici din zona de nord-vest a Hispaniei, care cuprindea aproape întreaga comunitate modernă autonomă Asturia, provincia modernă a Leonului, partea de nord a provinciei Zamora și la est de Trás os Montes în Portugalia. Ei au fost crescători de oi care locuiau în colibe circulare construite din gips, carton și piatră. Albionii au fost un trib important din Asturia occidentală. Patria Asturilor a cuprins
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
au fost crescători de oi care locuiau în colibe circulare construite din gips, carton și piatră. Albionii au fost un trib important din Asturia occidentală. Patria Asturilor a cuprins comunitatea autonomă modernă Asturia și Leon, la vest, Lugo, Orense, iar provinciile din nordul Zamorei, împreună cu vârful de nord-est a regiunii portugheze de Trás-os-Montes. Aici au avut loc în orașele Lancia (Villasabariego - León), Asturica (Astorga - León), Mons Medullius (Las Medulas -? León), Bergidum (Cacabelos, lângă Villafranca del Bierzo - León), Bedunia (Castro de Cebrones
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]